Cine sare este câine! Cine nu, e Bizon!
2-2 cu Astra, după 2-0 pentru Dinamo în minutul 83, e meciul în care chiar n-ai ce să-i reproșezi lui Andone
Vizitele lui Negoiță și Mutu la Săftica sunt semnalele clare ale neîncrederii în Andone. Ale dorinței de a-l da la o parte, dar nu cu orice preț și în niciun caz cu prețul achitării clauzelor contractuale. Curajos ca de obicei, Negoiță a reîntrupat costumul la două rânduri, cu manșetă la pantaloni al legendarului Costică Anghelache în talia slim fit a lui Adi Mutu. Minus rafturile de cărți pe teme economice, plus suta de goluri marcate în Serie A, care dau sens și greutate oricărei silabe rostite despre fotbal. De câteva săptămâni încoace, Mutu e copertina de la parcarea subterană a hotelului domnului patron, de unde trebuie scoasă neapărat mașina de teren a antrenorului. De data asta însă, duetul Ionuț-Adrian se vede însă nevoit să cânte despre arbitraj și neșansă, pentru că argumente tactice chiar nu există.
Ce poți să-i spui?
Au fost bune spre foarte bune primele 80 de minute, chiar dacă primul gol a venit ca un cadou de Halloween de la lunaticul stoper brazilian al Astrei. Faza de la golul doi, acel carusel de pase încheiat cu finalizarea lui Hanca, a atras inclusiv superlativele lui Herr Daum. Schimbările au fost cele care trebuia să fie. Nemec se lovise, nu mai putea. Mahlangu în locul lui Palici a însemnat un semnal către închiderea jocului, la 2-0. Iar Rotariu substituindu-l pe Lazăr, indicația de a ține mingea, un jucător tehnic în locul unuia care preferă lansările. Posesie bună. Atitudine bună.
Semnale către anumiți jucători că nu există titulari de drept. Rotariu, cu toată aura din jurul său, a devenit om de finaluri de meci. Brănescu, indiferent câte ar fi învățat de la Gigi Buffon, cară sacul cu mingi. Poate că ar fi trebuit să simtă puțin banca sub șezut și Steliano, internaționalul Steliano, care cel puțin în meciul cu Craiova, a contemplat cum de pe partea sa au marcat atât Ivan, cât și Briceag. Și poate că singurele critici individuale ale antrenorului n-ar fi trebuit îndreptate doar împotriva cvasidebutantului Mihai Popescu, jucătorul al cărui nume e cel mai lipsit de rezonanță dintre cele care au jucat cu Astra.
Cotitura
Despre Balaj sunt puține de spus. N-a fost niciodată penalty. Dar nu de acolo s-a învârtit roata, ci de la golul de 2-1. După șutul lui Săpunaru din lovitură liberă, bară-gazon, asistentul Urzică a sprintat ca Bolt spre centru, arătând c-a fost gol. La jumătate de veac după celebrul Bahramov, un urmaș dâmbovițean al tușierului azer e extrem de convins de un lucru care nu convinge pe nimeni altcineva. De faptul că mingea aceea a intrat în poartă, deși reluările tridimensionale ale mileniului trei o arată mai degrabă mușcând din varul liniei. Doar când ești extrem de sigur de ceva țâșnești din blocstarturi, cu fanionul arătând centrul terenului.
Dar înaintea acestei cotituri a fost altă cotitură. Cea a lui Gnohere. La prima lovitură liberă a Astrei, Bizonul se afla în mijlocul zidului. Toți ceilalți au sărit, doar el a rămas pe sol, ridicând brațele ca Dumănoiu sau Tutovan, băieții din blocajul cu care Dinamo cucerea acum aproape patru decenii trofee continentale la volei. Cum să faci asta? Cum să ridici mâinile deasupra capului? Nu există nici justificarea că-ți apărai fața, pentru că fața ta era aproape o jumătate de metru mai jos de pumnii care au lovit mingea. Ce apărai? Aerul? Contractul?
Apăra cam ceea ce apără de vreo două luni încoace. N-a mai dat gol de când suporterii veneau la meci în sandale. Au fost și acel penalty tras în dorul lelii la Târgu Mureș, și ratarea cu poarta goală de la Severin. Căutându-i lui Andone greșelile în carul cu fân, poate că tocmai aici i se poate găsi una. Că nu l-a lăsat pe Bizon la echipa a doua, deși, zău, după ce-am văzut joi în Cupă, ar fi fost păcat. Strica joaca băieților lui Diniță.