Balonul de Aur 2016 s-a acordat deja!

Ronaldo e câștigătorul detașat din clipa în care l-a lovit Payet și din clipa în care a ieșit plângând pe targă.

E absurd să vorbești despre Balonul de Aur în iulie, la 35 de grade. De regulă, acele discuții au loc pe ger, prin ianuarie, când forțezi gheața de pe bulevarde ca să prinzi ceremonia de la început, ești curios al câtelea sacou lucios cu buline a împrumutat Messi din șifonierul lui Iosefini.

Acum, în 2016, chiar că nu mai e nimic de discutat. Ceremonia poate avea loc mâine, nu mai are rost așteptarea până în ianuarie 2017. Ce să facă Messi în jumătatea de an rămasă? Să revină la naționala Argentinei, să dea 50 de goluri în toamnă, dintre care vreo 5 în El Clasico, toate după câte o pereche de „urechi” aplicate lui Ronaldo însuși? Degeaba! Dar Griezmann ce să facă? Dar Pogba? Dar Bale? Dar Hazard? Că alții nu prea mai sunt!

Ronaldo e câștigătorul detașat din clipa în care l-a lovit Payet și din clipa în care a ieșit plângând pe targă. De atunci, din acele clipe pline de emoție, nimeni altcineva n-a mai avut vreo șansă la trofeu. Dacă șeptarul nu se accidenta, dacă rămânea pe teren până la sfârșit, dacă marca el, și nu Eder, golul victoriei, lucrurile erau tot clare, dar Balonul de Aur era rece, poleit și rotund. Așa, cu accidentarea și cu lacrimile, e tăvălit prin marmelada emoției, ceea ce îi dă o cu totul altă dimensiune.

Dincolo de Balonul de Aur, alte două constatări. Prima, că Portugalia a avut mereu generații extraordinare, unele chiar fabuloase, dar a câștigat prima ei coroană abia acum, când a subordonat totul, dar absolut totul, unui superjucător, eficient nu numai din teren, ci și șchiopătând pe tușă. Dacă n-ați observat, cam de după pauză, antrenorul Portugaliei n-a mai fost Fernando Santos, ci Cristiano Ronaldo. Așa se face că Eusebio, Simoes, Graca, Jordao, Chalana, Futre, Rui Costa sau Figo n-au obținut niciodată ce-au obținut complet cenușiii William Carvalho, Fonte, Adrien și chiar Nani, care, ca vârf de atac, e mult în spatele lui Torres, Nene sau Fernando Gomes.

A doua constatare e că, fără să știe, fotbalul românesc se adapă de vreo zece ani încoace, dintr-un izvor cu apă vie. Sutele de portughezi veniți în campionatul nostru ne-au ridicat valoarea, să recunoaștem asta, dar de-acum încolo ne vor fi mai greu accesibili, pentru că nu va fi ușor să plătim niște băieți veniți din țara campioanei europene. Știți doar că suntem săraci, nu? z