Mutu și anii sărăciei noastre
Adi Mutu a jucat fotbal pe iarbă și s-a retras pe Facebook, printr-un mesaj bilingv, româno-italian, de-o decență mai plăcut surprinzătoare decât multe dintre execuțiile carierei sale
De fapt, în mai 2016, la peste 37 de ani, Mutu ne-a transmis decent și electronic ceea ce noi constataserăm de cel puțin vreo doi ani: că s-a lăsat de fotbal.
Povestea de Bollywood de la Pune City și desenul animat de la Târgu Mureș sunt apendicii umflați și purulenți ai unei cariere care a produs totuși destulă substanță activă. Sigur, există tentația ironiei, a poveștii cu ospătarul kosovar, a dopingului și a consumului de ceea ce n-ar fi trebuit niciodată să consume.
Istoria răngii învelite în prosop, a nopților lungi și a dimineților sale mahmure, a nenumăratelor sale iubiri pătimașe. Toate acestea îl fac un fel de nelegiuit, de haiduc contemporan, de răzvrătit care n-a reușit niciodată să se înțeleagă pe sine însuși.
Sunt story-urile picante ale unei cariere, dar cine are suficientă răbdare cât să le dea de-o parte va vedea în spatele lor un mare fotbalist. Peste o sută de goluri în Serie A trebuie salutate așa cum se cuvine, ca și 77 de selecții, ca și cele 35 de goluri pentru națională, cu ajutorul cărora va viețui încă destule decenii ex aequo cu Hagi, până când cineva se va încumeta să ajungă la aceste cifre.
Mutu s-a născut într-un ev sărac, ar fi trebuit să fie noul Hagi, dar, spre deosebire de Gică, n-a avut în jurul său oameni împreună cu care să scoată lumea în stradă. Corect, pe timpul carierei sale, lumea a stat în sufragerii și n-a mai ieșit în piețe, că n-a mai avut de ce.
Dar să nu uităm când echipa noastră națională, așa aridă cum era, câștiga prin golurile sale, chiar dacă marele decar intra pe teren cam împăienjenit, cum a fost după acea noapte lungă de la Flora.
Să-i mulțumim, fiindcă pe vremea când eram destul de săraci, nu ne-a lăsat să fim și mai săraci!