Mămăliciki Stoicikov, militantul catalan
Hristo are 50 de ani, dar s-a cam scrântit deja. A postat poze cu niște porci îmbrăcați în tricourile Realului
Aseară, Hagi și Gică Popescu au fost la Sofia, la jubileul lui Stoicikov. Fostul mare internațional bulgar a făcut 50 de ani pe 8 februarie, dar s-a serbat pe gazon abia acum, în mai, poate și pentru că astă-iarnă crivățul coborât dinspre versantul Vitoșei i-ar fi stins lumânările, iar zăpada s-ar fi așezat peste bezeaua din trandafiri (bulgărești, firește!) de deasupra tortului. Cum meciul a fost transmis în direct în România, nu insist. Rămâne imaginea ușor lăcrămoasă a unor foști mari fotbaliști, rotunjiți, încărunțiți, veniți să serbeze un fost coleg de generație. Nostalgii, care atunci când sunt aduse în inima Balcanilor, capătă iz de zahana, cu ciorbe drese și cu sosuri pline de iuțeli și de mirodenii.
Mare pe teren
Hristo a fost Balon de Aur în 1994, an în care Hagi a ieșit pe patru. Probabil că dacă nu pierdeam cu Suedia la penaltyuri, rolurile se inversau, dar nu asta contează. Nu cuantificăm carierele celor doi stângaci ai Balcanilor, deși s-ar cuveni totuși spus că Gică a pus punct după cinci ani extraordinari la Galatasaray, la o lună după un sfert de finală fabulos cu Real Madrid în Champions League, în vreme ce ultimii ani ai bulgarului au însemnat pelerinaje bine plătite, dar golite de esența fotbalului mare, prin Japonia, prin deșertul arab sau prin campionatul Statelor Unite. Hristo a fost un mare fotbalist și pentru asta merită reverențele de rigoare. Razna a luat-o însă abia după ce a pus ghetele în cui și a venit vremea să fie judecat nu doar pentru faptele din teren, ci și din afara lui.
Antrenor de Mamelodi
A fost un antrenor mediocru, care a stat aproape trei ani la naționala Bulgariei ca să n-o califice nicăieri. Singura sa acțiune memorabilă ca selecționer e epocalul „Mămăliciki, go home!” adresat reporterilor români la meciul direct de la Constanța. După ce federația bulgară a încetat să-l mai venereze, a început să umble vântură-lume, stând nu mai mult de câteva luni pe băncile lui Litex, Celta Vigo, ŢSKA Sofia și, rețineți, Mamelodi. Aceasta e echipa unui bantustan de lângă Pretoria, capitala Africii de Sud!
Porcul cade greu
Acum, la o vârstă care presupune maturitate, pe Hristo l-a apucat naționalismul catalan. A jucat șapte ani la Barcelona în urmă cu un sfert de veac și probabil că i s-a schimbat sângele abia acum, când l-a pus pe 5 în fața lui zero. Mai deunăzi a postat pe rețelele de socializare o poză cu niște porci îmbrăcați în tricourile lui Real. Glumă proastă și retardată, de puști dintr-a treia B, făcută înainte să taie mânecile de la haina colegului de bancă.
Cu steagul în mână
Ieri, la conferința de presă prilejuită de meciul său jubiliar, s-a arătat vexat că autoritățile spaniole au interzis arborarea steagului catalan la finala Cupei Spaniei dintre Barcelona și Sevilla. Ultimul act din Copa del Rey e în seara asta, pe Vicente Calderon, o afacere catalano-andaluză care pe madrileni nu-i prea interesează, ei au treabă sâmbăta viitoare la Milano, când Real (jucătorii adevărați, nu porcii îmbrăcați în tricourile lor) și Atletico se întâlnesc în finala Champions League. Afrontat în orgoliul său bulgaro-mediteranean, Hristo a zis că o să ia un drapel catalan și o să meargă cu el pe stadion. „Ce pot să-mi facă ei mie?” Cum, ce? Să-l ia de mână și să-l ducă la secție pentru instigare la xenofobie, ceea ce e un delict în UE, în acea UE din care fac parte atât Madridul, cât și Plovdivul său natal. Chiar așa, ce-ar fi să se califice Csikszereda, Sepsi Sfântu Gheorghe sau Textila Odorhei în finala Cupei României și să umple arena națională de însemne ale Ținutului Secuiesc?!
Ăsta e portretul artistului Hristo la maturitate, o salată de castraveți cu mult oțet, ca să alunece mai bine mămăliciki. Plus ceva jumări de porc madrilen în untură de Valea Mariței, că în Catalunya e cald și se merge mai mult pe fructe de mare. z