Generalul și infanteriștii
Meciul cu Spania a demonstrat de ce joacă Adi Popa sau Florin Andone și nu Budescu sau Alibec
În dimineața meciului, în parcarea unui centru comercial, un cetățean spre vârsta a doua, copleșit de sacoșe, filosofa în fața portbagajului: „Domnule, decât să mai facem un 0-0, mai bine pierdem cu 4-3! Ce-i aia să faci mereu 0-0!? Eu, stelist de mic, îl știu pe Puiu de prin șaptezeci! Ce fotbalist! Dribla, dădea cu stângul, făcea spectacol. El și Marcel Răducanu erau favoriții mei. Nu-ș ce-a pățit acum, la bătrânețe! Nu jucăm nimic, domnule! Ne apărăm și facem 0-0 după 0-0. Așa, cu mingea peste gard, n-ajungem nicăieri!”.
Unui om de peste șaizeci de ani îi era dor de spectacolul tinereții! Nu i-am cerut telefonul, aș fi vrut să aud din gura nostalgicului după dribling că a fost un 0-0 frumos. Nu 3-4, cum își dorea domnul cu sacoșele, ci 0-0. Ce e mai bine, să pierzi sau să faci egal?
Ce înseamnă că ne apărăm?
România ediție 2016 n-a mai pierdut de aproape doi ani. Prilejuri ar fi fost, am jucat și cu Italia, și cu Spania. Poate că suntem tentați să acredităm ideea că granzii mai sus amintiți au cam luat la preț de matineu România. E posibil, dar poate că și România a luat cam de sus Lituania, Irlanda de Nord sau Finlanda, însă până la urmă le-a învins.
Ne-am apărat la Belfast și la Budapesta, obținând remize. Jocul era inestetic, dar punctele veneau. Iubitorii fotbalului înflorat vor spune că ne-am apărat și la Cluj și în felul lor s-ar putea să aibă dreptate. Ne-am apărat, dar de multe ori am făcut-o având mingea. Ne-am apărat de sus, de la oamenii de atac, și ne-am frecat la ochi văzându-l pe în general comodul Bogdan Stancu venind treizeci de metri înapoi, în sprijinul lui Steliano. Sau pe Florin Andone începând faza defensivă cu presing compus din sprinturi pe la toți cei patru apărători ai lui Del Bosque.
Naționala României e pe 16. Fotbalul românesc pe ce loc e? În ansamblu, stă mult mai jos decât prima reprezentativă. Dovezile sunt multe și clare. Prima ar fi recentul 0-7 al juniorilor (3 de la Cehia, 4 de la Austria). Apoi, campionatul destul de subțire. Plus echipele destul de modeste la care joacă (sau nu joacă) stranierii: Al-cum-s-o-Chema versus Barca şi Man City. Cum să surmontezi deficitul de blazon, de sonoritate?
Filosofia plămânilor goliți de aer
Poți să te ridici la nivelul celor mari dacă alergi de două ori mai mult decât ei. Iordănescu asta vrea, efort, implicare, atitudine. Stanciu a primit cea mai mare notă, dar prototipul României a fost, duminică seara, Adi Popa. Nu e o întâmplare că trimisul France Football la Cluj l-a remarcat pe șeptar, care timp de o oră, cât a jucat, n-a stat o clipă. Iarăși nu e întâmplare că după ieșirea lui Popică și intrarea lui Torje, e posibil să fi câștigat ceva la tehnică, dar sigur am pierdut la ritm și la aplomb. E explicabil acum de ce e convocat Popa și sunt lăsați acasă mult mai tehnicii Budescu sau Maxim. După cum iarăși e explicabil de ce joacă vârf Andone, dotat cu viteză bună și mereu dispus la efort, iar mai rafinatul și mai oportunistul Rusescu prinde doar finalul, Keșeru nu apucă niciun minut, iar Alibec, tehnicul și totodată puternicul Alibec, rămâne acasă să-și definească abdomenul la saună. Iordănescu a înțeles că putem să ne batem cu cei mari doar acoperind bine terenul, nelăsând spații. Pentru asta trebuie în primul rând să alergi cât un infanterist, să nu te prindă șenila tancului inamic. De fapt, asta e nea Puiu de mai mulți ani încoace. General de infanterie.
„Această echipă a României va fi greu de clintit!”
L’Equipe
„Vă puteți gândi la lucruri frumoase la Euro!”
Vicente del Bosque, selecționerul Spaniei