Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Mutu și anii sărăciei noastre

De fapt, în mai 2016, la peste 37 de ani, Mutu ne-a transmis decent și electronic ceea ce noi constataserăm de cel puțin vreo doi ani: că s-a lăsat de fotbal. Povestea de Bollywood de la Pune City și desenul […]

...

Mămăliciki Stoicikov, militantul catalan

Aseară, Hagi și Gică Popescu au fost la Sofia, la jubileul lui Stoicikov. Fostul mare internațional bulgar a făcut 50 de ani pe 8 februarie, dar s-a serbat pe gazon abia acum, în mai, poate și pentru că astă-iarnă crivățul […]

...

Oltenii și-au dat cartonaș portocaliu

Un minut, cel mult două. La Zlatinski, mijlocașul bulgar al Craiovei, a durat șapte minute și jumătate. I se spărsese un vas de sânge la picior, jambiera era înroșită, la fel și poiana de pe marginea terenului din Botoșani unde […]

...

Doctorii și Federația

În săptămâna care a urmat morții lui Ekeng, era de așteptat să se vorbească mult despre medici pe culoarele federale. Așa și este, se vorbește mult, dar nu despre medicii de care trebuia să se vorbească. Subiectul, deși nu trebuia […]

...

O moarte cu acoperire regulamentară

Conform raportului de joc, Dinamo-Viitorul 3-3, de fapt, ca să fim meticuloși, SC Dinamo 1948 SA București – FC Viitorul Constanța, Patrick Ekeng a fost jucătorul de rezervă cu numărul 14, intrat în teren în minutul 63. Dacă n-ar fi […]

...

Poftiți la Operă! Don Claudio, de Vardy

Azi, la 14:45, Leicester City (locul 1, 50 de puncte), întîlnește adevăratul City, pe cel din Manchester (locul 2, 47 de puncte). Leicester e o poveste scrisă de bătrînul Ranieri. O frumoasă operă de bătrînețe

Permalink to Poftiți la Operă! Don Claudio, de Vardy
sâmbătă, 6 februarie 2016, 9:51

CONTEXT. În România poți să te numești Urziceni, Oțelul, Vaslui, și să iei campionatul sau măcar să fii pe aproape. Apoi, după doar cîțiva ani, să te desființezi sau, iarăși, să fii pe aproape. În Anglia, de vreo trei decenii încoace, de la Nottingham, Leeds sau Ipswich, așa ceva e aproape imposibil. Dacă nu ești una dintre echipele din Manchester, sau Chelsea, sau Arsenal, sau Liverpool, n-ai nici o șansă. Acolo, regulile și ierarhiile sînt clare. Ultimul intrus a fost Blackburn, în 1995. Cu Shearer în atac și cu Kenny Dalglish pe bancă.

PEISAJ. Leicester e în East Midlands, nu departe de Birmingham. Sub 300.000 de locuitori, ceea ce la scara Marii Britanii înseamnă un fel de Botoșani, Severin sau Buzău pentru România. Anul trecut, Leicester a terminat pe 14, a tremurat destule luni de frica retrogradării. Niciodată nu și-a propus lucruri mărețe. Are un loc 2 în 1929, pe vremea fotbalului cu bască și cu bretele la șort. Plus, în 2000, o Cupă a Ligii, competiția aceea de care nobilii de la marile echipe par ușor plictisiți și au grijă s-o părăsească din primele tururi, să nu le înghesuie calendarul.

PROLETARIAT. Pe teren, Leicester pare un război de țesut postav, un triumf al revoluției industriale engleze de acum peste două secole. Se aleargă mult, totul e funcțional și eficient. Pe o parte bagi lîna de oaie, pe partea cealaltă iese stofa, gata împăturită. Piesele indispensabile sînt, ca în orice mașinărie, la mijloc. Doi mijlocași centrali de nicăieri. Un englez, Danny Drinkwater (cum să te cheme așa, în plin peisaj de scotch sau de single-malt?). Plus NâGolo Kante. Un francez de culoare, o piticanie de 1,69, care n-are nici o pretenție de a i se cînta Marseilleza la echipa națională. După 24 de etape, adică după mai bine de jumătate de sezon, Kante și Drinkwater au cifre mai bune decît Matici, Obi Mikel, Cazorla, Yaya Toure, Felaini, Henderson sau orice alt „midfielder” celebru din Premier League. Ca un detaliu în plus, nici Kante, nici Drinkwater, n-au driblat niciodată pe nimeni. Și probabil că nici n-o vor face vreodată, nu asta e treaba lor!

PERSONAJE. Primul e Vichai Srivaddhanabrabha. Nu, n-a luat-o razna tastatura, nici corectura nu și-a luat week-end liber. Așa-l cheamă pe patron. E thailandez și principala lui operă a fost aducerea lui Ranieri. Îl știți, bătrînul acela care acum un an și jumătate antrena Grecia și-l bătea acasă toată lumea, românii, feroezii, oricine debarca în portul Pireu. Părea că are optzeci de ani, dar încă n-are nici șaizeci și cinci. E surprinzător de verde, de verificat prin registre dacă între Atena și Leicester n-a trecut cumva pe la Ana Aslan. Don Claudio a construit tot jocul pentru Jamie Vardy, pe care dacă-l vezi pe stradă n-ai zice niciodată că e atacant, golgeterul Premier League. Vine de aiurea (Halifax și Fleetwood, dar ultima e echipă de ligi inferioare, nu Fleetwood Mac!). E slăbănog, urecheat, nu foarte înalt (1,78) și are picioarele strîmbe. Ce face însă cu ele, ați putut urmări zilele trecute, cu Liverpool! Iar Ranieri îl compară cu Batistuta, pe care l-a antrenat la Fiorentina. Păi, se poate, dottore? Batigol era arătos, înalt, plete blonde, murea Italia după el!

Dar personajul cel mai interesant al acestei povești aproape incredibile e Ryiad Mahrez. Un algerian de 25 de ani, singurul artist din fabrica de postav a thailandezului. Privindu-l, te luminezi la față și-ți aduci aminte că Zidane are și el rădăcini algeriene.

Comentarii (7)Adaugă comentariu

Danezu (29 comentarii)  •  7 februarie 2016, 0:13

Frumos , elegant ...

ovidiu_3003 (50 comentarii)  •  7 februarie 2016, 9:16

...Leicester castiga campionatul...

Cristian (1 comentarii)  •  7 februarie 2016, 9:33

Excepțional articol!Felicitări!

Alexutu1 (4 comentarii)  •  7 februarie 2016, 14:25

Păcat că e atât de scurt articolul!

Filbert (5 comentarii)  •  9 februarie 2016, 0:08

Echipa care valoreaza mai putin decit un picior al lui Aguero ii ridiculizeaza pe miliardarii Orientului si nu numai. Cind scade pretul petrolului, patronii pompelor siberiene si arabesti devin melancolici odata cu echipele lor...

alsor (1 comentarii)  •  9 februarie 2016, 7:53

Foarte bun articolul .Felicitari dl.Buzarin.

Obiectiv (1 comentarii)  •  16 februarie 2016, 16:02

Ranieri merita elogiat pentru acest sezon magnific, insa Leicester nu poate fi un nou Nottingham Forest, sorry! Si nu pentru ca nu va dobandi Liga Campionilor, ci pentru ca nu va castiga nici macar titlul! O.