Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Comisia Tehnică l-a grațiat pe Daum în Power 6 Points

De atunci, din 10 iunie, au trecut exact patruzeci de zile. Miercuri, 19 iulie, a avut loc parastasul unei înfrângeri și al unei calificări ratate. Remarcabilă celeritate a Comisiei Tehnice! Pe Dinu, în 1993, după Kosice, l-au demis în câteva […]

...

Capul lui Teixeira

18 unități în minus pe tricou, 80 față de 98, dar și 18 ani în plus față de Man, numerele de pe spate fiind anii de naștere. Aproape 37, față de 19 neîmpliniți. În orice fiziologie, Filipe i-ar putea fi […]

...

Mangia bene, gioca bene

Neamțul ne-a călcat pragul aducând în geamantane titluri în Germania, Turcia și Austria, fusese în cerdacul naționalei nemților, mai să intre în casă. Lombardul de 43 de ani ajuns acum o lună și ceva la Craiova a stat, e adevărat, […]

...

Cu defibrilatoru’ se câștigă poporu’

Povestea cu defibrilatoarele s-a ivit atunci când ni s-a stins sub ochi bietul Ekeng. Un aparat care în lumea civilizată (până când vom mai folosi această expresie în antiteză cu noi înșine?) se află peste tot, în centre comerciale, în […]

...

Două gogoși râncede: pachetul și comisionul

Ultimele gogoși fără aluat, lansate cu pretenția de breaking news înaintea înfundării canalizării naționale, sunt de-a dreptul epocale. Prima e că un club, rămas firește învăluit în mister, e gata să dea 30 de milioane de euro pe întreg cvintetul […]

...

Poftiți la Operă! Don Claudio, de Vardy

Azi, la 14:45, Leicester City (locul 1, 50 de puncte), întîlnește adevăratul City, pe cel din Manchester (locul 2, 47 de puncte). Leicester e o poveste scrisă de bătrînul Ranieri. O frumoasă operă de bătrînețe

Permalink to Poftiți la Operă! Don Claudio, de Vardy
sâmbătă, 6 februarie 2016, 9:51

CONTEXT. În România poți să te numești Urziceni, Oțelul, Vaslui, și să iei campionatul sau măcar să fii pe aproape. Apoi, după doar cîțiva ani, să te desființezi sau, iarăși, să fii pe aproape. În Anglia, de vreo trei decenii încoace, de la Nottingham, Leeds sau Ipswich, așa ceva e aproape imposibil. Dacă nu ești una dintre echipele din Manchester, sau Chelsea, sau Arsenal, sau Liverpool, n-ai nici o șansă. Acolo, regulile și ierarhiile sînt clare. Ultimul intrus a fost Blackburn, în 1995. Cu Shearer în atac și cu Kenny Dalglish pe bancă.

PEISAJ. Leicester e în East Midlands, nu departe de Birmingham. Sub 300.000 de locuitori, ceea ce la scara Marii Britanii înseamnă un fel de Botoșani, Severin sau Buzău pentru România. Anul trecut, Leicester a terminat pe 14, a tremurat destule luni de frica retrogradării. Niciodată nu și-a propus lucruri mărețe. Are un loc 2 în 1929, pe vremea fotbalului cu bască și cu bretele la șort. Plus, în 2000, o Cupă a Ligii, competiția aceea de care nobilii de la marile echipe par ușor plictisiți și au grijă s-o părăsească din primele tururi, să nu le înghesuie calendarul.

PROLETARIAT. Pe teren, Leicester pare un război de țesut postav, un triumf al revoluției industriale engleze de acum peste două secole. Se aleargă mult, totul e funcțional și eficient. Pe o parte bagi lîna de oaie, pe partea cealaltă iese stofa, gata împăturită. Piesele indispensabile sînt, ca în orice mașinărie, la mijloc. Doi mijlocași centrali de nicăieri. Un englez, Danny Drinkwater (cum să te cheme așa, în plin peisaj de scotch sau de single-malt?). Plus NâGolo Kante. Un francez de culoare, o piticanie de 1,69, care n-are nici o pretenție de a i se cînta Marseilleza la echipa națională. După 24 de etape, adică după mai bine de jumătate de sezon, Kante și Drinkwater au cifre mai bune decît Matici, Obi Mikel, Cazorla, Yaya Toure, Felaini, Henderson sau orice alt „midfielder” celebru din Premier League. Ca un detaliu în plus, nici Kante, nici Drinkwater, n-au driblat niciodată pe nimeni. Și probabil că nici n-o vor face vreodată, nu asta e treaba lor!

PERSONAJE. Primul e Vichai Srivaddhanabrabha. Nu, n-a luat-o razna tastatura, nici corectura nu și-a luat week-end liber. Așa-l cheamă pe patron. E thailandez și principala lui operă a fost aducerea lui Ranieri. Îl știți, bătrînul acela care acum un an și jumătate antrena Grecia și-l bătea acasă toată lumea, românii, feroezii, oricine debarca în portul Pireu. Părea că are optzeci de ani, dar încă n-are nici șaizeci și cinci. E surprinzător de verde, de verificat prin registre dacă între Atena și Leicester n-a trecut cumva pe la Ana Aslan. Don Claudio a construit tot jocul pentru Jamie Vardy, pe care dacă-l vezi pe stradă n-ai zice niciodată că e atacant, golgeterul Premier League. Vine de aiurea (Halifax și Fleetwood, dar ultima e echipă de ligi inferioare, nu Fleetwood Mac!). E slăbănog, urecheat, nu foarte înalt (1,78) și are picioarele strîmbe. Ce face însă cu ele, ați putut urmări zilele trecute, cu Liverpool! Iar Ranieri îl compară cu Batistuta, pe care l-a antrenat la Fiorentina. Păi, se poate, dottore? Batigol era arătos, înalt, plete blonde, murea Italia după el!

Dar personajul cel mai interesant al acestei povești aproape incredibile e Ryiad Mahrez. Un algerian de 25 de ani, singurul artist din fabrica de postav a thailandezului. Privindu-l, te luminezi la față și-ți aduci aminte că Zidane are și el rădăcini algeriene.

Comentarii (7)Adaugă comentariu

Danezu (36 comentarii)  •  7 februarie 2016, 0:13

Frumos , elegant ...

ovidiu_3003 (201 comentarii)  •  7 februarie 2016, 9:16

...Leicester castiga campionatul...

Cristian (1 comentarii)  •  7 februarie 2016, 9:33

Excepțional articol!Felicitări!

Alexutu1 (4 comentarii)  •  7 februarie 2016, 14:25

Păcat că e atât de scurt articolul!

Filbert (7 comentarii)  •  9 februarie 2016, 0:08

Echipa care valoreaza mai putin decit un picior al lui Aguero ii ridiculizeaza pe miliardarii Orientului si nu numai. Cind scade pretul petrolului, patronii pompelor siberiene si arabesti devin melancolici odata cu echipele lor...

alsor (1 comentarii)  •  9 februarie 2016, 7:53

Foarte bun articolul .Felicitari dl.Buzarin.

Obiectiv (1 comentarii)  •  16 februarie 2016, 16:02

Ranieri merita elogiat pentru acest sezon magnific, insa Leicester nu poate fi un nou Nottingham Forest, sorry! Si nu pentru ca nu va dobandi Liga Campionilor, ci pentru ca nu va castiga nici macar titlul! O.