Vlad și Iulian, fructele noastre în copacii altora

Avem doi copii de excepție. Unuia Timișoara i-a dat drumul la Arsenal. Pe celălalt Petrolul nu-l lasă să plece la Dortmund

Să luăm cazurile pe rînd. Foarte tînărul Vlad Dragomir se fălește în tricoul alb-roșu al lui Arsenal. La 16 ani și jumătate liderul generației sale va pleca la Londra, la acea Academie de unde au ieșit zeci, sute de nume mari. Timișoara, clubul indigen al puștiului, l-a lăsat cu greu să plece, dar pînă la urmă l-a lăsat. Pentru o sută de mii de euro, ceea ce nu-i foarte mult, dar, raportat la fotbalul românesc, nici foarte puțin.

Pe și mai tînărul Iulian Ilie, 14 ani spre 15, Petrolul nu-l lasă să plece la Borussia Dortmund. Ce fălos ar fi și Iulian cu tricoul galben-negru! Tatăl puștiului a făcut un act notarial prin care se obligă să plătească grila, dar nu acum, ci abia cînd puștiul va semna primul contract de profesionist. Pînă atunci nu vorbim despre un fotbalist profesionist, ci despre un junior, aspirant, ucenic, elev, numiți-l cum vreți.

Pînă la 16 ani și jumătate probabil că Timișoara a făcut ceva cheltuieli cu Vlad Dragomir. I-a plătit antrenorii, i-a suportat ceva cantonamente, deplasări, mese, taxe de arbitraj. Dar Petrolul cît o fi cheltuit cu Iulian Ilie pînă la 14 ani și jumătate? Probabil mult mai puțin. Incomparabil mai puțin. Și-acum, ce vrea? Să se umple de bani de pe urma unui copil la care, pînă la vîrsta pe care o are, au lucrat mai mult talentul, părinții și natura decît clubul care cu atîta aplomb îl revendică?

Petrolul ar fi avut argumente dacă în lotul echipei mari, printre Alcenați, Teixeiri sau Geralzi și-ar fi făcut loc niște copii precum aceia pe care-i șlefuia pe vremuri legendarul profesor Lindenberg. Dar lotul ploieștean e plin, nu mai are nici măcar Alcenații dinainte, ci e plin de marfă afro, adusă de pe cine știe ce vapor.

Discutam la o cafea săptămîna trecută cu doi dintre cîștigătorii Cupei din 1995, Octavian Grigore și Daniel Zafiris. Pe vremea lor în lot erau cîțiva bucureșteni, Andreicuț de la Baia Mare, restul ariei de selecție nedepășind granițele județului. Acum, de la Laurențiu Marinescu (trecut de treizeci de ani), Ploieștiul n-a mai produs nimic de luat în calcul într-o primă divizie mult mai subțire valoric decît cea din urmă cu douăzeci de ani. Centrul de juniori al Petrolului e în ruină, antrenorii sînt plătiți prost și tîrziu, iar copiii vin cu apa și cu mîncarea de acasă.

Dacă Viitorul, CSU Craiova, Dinamo, Ardealul Cluj sau școala lui Dani Coman, care într-adevăr investesc în copii, s-ar fi cramponat de un junior, barîndu-i drumul către un club mare, poate c-ar fi fost de înțeles. Dar cînd tu te-ai pomenit cu talentul în bătătură și-acum vrei pe el marea și sarea, înseamnă că nu ești manager, ci doar vreun șmecher coclit ajuns în fruntea bucatelor prin combinații mai mult decît dubioase.