Derby-ul bolnavilor

Va fi un derby al victimelor. Parcă niciodată un Dinamo-Steaua n-a adunat atîta suferință ca acum

Cele două mari echipe, cele mai mari ale ultimilor aproape șaptezeci de ani, zac pe două paturi de spital, una lîngă cealaltă, ca doi bolnavi vrăjmași, pe care beteșugul i-a unit în același salon, despărțiți de noptiere unde se află niște leacuri care nu ajută la nimic.

Steaua are crize, nu doarme noaptea, pierde meci după meci, scade în greutate, se simte rău, analizele îi ies prost, dar nu vrea să afle adevăratul diagnostic. Se caută motive puerile, de la Găman la Robert Dumitru, de la siglă la plecările celor trei crai către răsăritul arab. Cînd pierzi avansul de 13 puncte, dai vina pe orice. Fie radiografiile n-au fost bune, fie s-au încurcat eprubetele cu analize.

Realitatea nu e acceptată, nimeni nu conștientizează că Tănase nu mai joacă nimic, Chipciu e o umbră, Bourceanu nu mai poate, Prepeliță se zbate în gol, Țucudean marchează din an în Paște, iar cel mai periculos atacant al echipei e în cele mai multe cazuri Varela. Cine invocă accidentările lui Papp și Rusescu mai greșește încă o dată. Ei nu făceau parte din strategia inițială, au fost aduși pe parcurs, prototipul fusese gîndit cu inovații halucinante, Luchin, Breeveld, Filip. Aceștia erau oamenii însemnați să aducă al treilea titlu la rînd, să rupă tiparele și să definească echipa anului 2015.

Dinamo ia calmante și face tratamente paleative. Cuvîntul „proiect” se înghite din șase în șase ore, pe cale bucală. Injecții nu se mai fac, nici măcar cele letale, ale lui Borcea. Nu e de rîs, pe vremea atotstivuitorului și a injecțiilor letale Dinamo pierdea 10 meciuri de campionat în trei ani, nu într-unul, și acela neîncheiat. Suferința cea mai mare a lui Dinamo este că nu știe la ce folosesc jucătorii pe care-i are în curte. Un simplu exemplu. Șase oameni pot figura în acea tripletă ofensivă din spatele lui Niculae sau Bilinski. Anume Matei, Lazăr, Alexe, Rotariu, Gavrilă, Grozav (nu l-am mai pus la socoteală pe Cristescu, mai degrabă mijlocaș central). Dar fiecare dintre cei șase, atunci cînd intră în teren, lasă impresia că mai bine juca oricare dintre ceilalți cinci.

Unde e acel Grozav care marca golul victoriei echipei naționale la Istanbul? Dar acel Alexe care era transferat în Il Calcio? Dar Rotariu, tînărul de 18 ani care alerga să-și îmbrățișeze mama după fiecare gol? Toți acești oameni s-au depreciat, au fost lăsați să ajungă într-o formă deplorabilă. Atunci cînd nici nu știi cine se schimbă mai des, președinții sau antrenorii, nu poţi să faci altceva decît să te duci la vale. De ce a fost adus Nicolae Grigore, cînd putea să fie crescut tînărul Șerban? De ce Elhamed (decent totuși în prestații), cînd exista Boubacar? Probabil ca să se compenseze plecarea lui Elton, dat afară fiindcă era prea scump.

Acestea sînt suferințele vii și ascuțite ale betegilor care diseară se vor îmbrăca frumos pentru derby. În jurul fostelor mari echipe miroase a clor, iar la vestiare, măcar pentru cei care vor fi  învinși, s-au adus deja cîteva butoaie cu morfină.