Cîrnați de Debrețin

Pe un stadion cum ea nu va avea niciodată, Dinamo ne-a adus aminte de vremurile în care ungurii ne rupeau cu bătaia

Dinamo s-a făcut de rîs la Debrețin încă de cînd a acceptat invitația de a merge acolo. Cei care au fost de acord cu această deplasare ori sînt masochiști, ori habar n-aveau unde se duc. Trebuiau informați că echipa lor urmează să calce pe un stadion (Nagyerdei, 20.340 de locuri), cu ultima bidinea dată în toamna trecută. Cea mai modernă arenă a Ungariei, una dintre cele mai moderne ale Estului, construită cu 40 de milioane de euro (Național Arena, de două ori și ceva mai mare, a costat de aproape cinci ori mai mult!).

E cinic să-ți etalezi fotbaliștii într-un edificiu pe care tu nici nu visezi că-l vei avea vreodată. Asfixiată de un torent de proiecte, care mai de care mai răsunător, Dinamo continuă să  aibă cea mai urîtă casă din întreg fotbalul românesc. Arena din Ștefan cel Mare e un edificiu stalinist,  o ploșniță arhitectonică, o strachină fără capac, pe care Dinamo ar trebui să renască. Cum, oare, să renaști cînd de la peluza galeriei pînă la poarta cealaltă sînt aproape 200 de metri?

După rușinea stadionului, a venit rușinea fotbalului. Debreținul, căruia localnicii încă îi zic Loki, semn al sorgintei feroviare, e pe locul 4 în Ungaria, la 14 puncte de liderul Videoton. Iar noi ne-am obișnuit să proclamăm campionatul nostru muuuuuuult, incomparabiiiiiil peste cel maghiar. Acest 0-6 în partea ungurească a Bihorului (județul se numește Hajdu-Bihar) e indigest ca un concentrat de paprika și e echivalent cu un 0-15 sau chiar cu un 0-20 la Real Madrid. Deceniul trecut, cînd Dinamo a pierdut cu 2-6 în fața galacticilor (țineți minte, cu golul acela frumos marcat de Claudiu Niculescu!), referințele au fost aspre. Cum ar trebui să fie acum?

N-am mai luat așa diferențe în fața ungurilor de pe vremea cînd la ei jucau Puskas, Czibor sau Hidegkuti, iar la noi în poartă stătea Birtașu, cu basca pe cap. O asemenea rușine nu e deloc inexplicabilă. Ea reflectă brambureala cronicizată, instalată din biroul numărul unu, via Anghelache, via Daniel Stanciu, via antrenori, via jucători, pînă la ultima moleculă de praf de la Săftica. E o păcăleală, o automințire, îmbrăcată în ceea ce tuturor le place să numească, în mod pompos, proiect.

Cînd nu erau proiecte, ci doar meciuri, Dinamo lua titluri, întorcea calificări la Liberec, bătea la Benfica și învingea cu 4-2 în Ghencea. De cînd acești Gaudi ai nenorocirii tot stau în fața planșetei și mîzgălesc, se pierde cu 3-0 acasă în fața Chiajnei și se iau scoruri de maidan în fața unui Debrețin care probabil c-ar avea mari probleme să se impună la Voluntari, iar la Botoșani ar lua sigur bătaie.

În timp ce Alexe, Lazăr, Matei sau Grozav, altădată fotbaliști, se sting pe picioare, salvarea se așteaptă de la celebrul Bobar, dat ca și revenit pe capra trăsurii. Cu încă un arhitect de acest calibru, poarta e pregătită, numai bună să primească și golul șapte! Iar șandramaua va sta mereu cu schele pe ea, la roșu. La alb-roșu adică!