Brancardierul Dică
Dică, se știe, n-a mers la Kiev, ci a rămas acasă, să se ocupe de antrenamentele accidentaților Bourceanu, Pîrvulescu și Adi Popa. Gloriosul erou de acum opt ani a ajuns azi un fel de responsabil cu serviciul spate, un fel […]
Dică, se știe, n-a mers la Kiev, ci a rămas acasă, să se ocupe de antrenamentele accidentaților Bourceanu, Pîrvulescu și Adi Popa. Gloriosul erou de acum opt ani a ajuns azi un fel de responsabil cu serviciul spate, un fel de brancardier cărînd tărgi cu răniții, departe de linia frontului.
Probabil că recuperarea răniților e importantă în perspectiva titlului obligatoriu pe care-l așteaptă Steaua la vară. Poate e chiar mai importantă decît un biet meci de Europa League, într-o grupă în care trebuie să faci prostii mult prea mari cu Aalborg și cu Rio Ave ca să nu te duci în primăvară.
Pe de altă parte, rolul tactic și tehnologic al lui Dică e posibil să fie mai important la București decît la Kiev. E greu de spus dacă el, secundul Dică, ar fi putut da mai multe idei defensive apărării la acea lovitură liberă savantă din care s-a primit primul gol. Sau dacă prezența lui pe bancă i-ar fi dat mai multe șanse lui Papp în duelurile cu Lens. Poate doar să-i aducă niște vată pentru urechi, să nu-l tragă curentul.
Dar nu e exclus ca la plimbarea de pe teren, acel ritual care se petrece cu o oră înainte de fiecare meci, cîteva vorbe de-ale veteranului glorios din 2006 spuse puștilor din 2014 să fi avut mai mult efect decît alte sfaturi tactice. Ce făcea Gabi Iancu, omologul de post al lui Dică în 2006? Era, probabil, în clasa a cincea și, după cum spunea, vedea meciul într-un beci. Dacă Dică i-ar fi arătat lui Iancu poarta în care a dat gol atunci, locul de unde a plecat și fîșia de iarbă unde a scăpat de urmăritori, poate că seara ar fi fost ceva mai plină. Iar Stanciu, înlocuitorul lui Iancu, și el într-a șasea în urmă cu opt ani, n-ar fi intrat pe terenul din Kiev doar ca să iasă!