Fitilele, fitiliștii și schimbarea lui Gâlcă

Dacă vreunul dintre cele peste cincizeci de mii de scaune goale de pe Național Arena ar fi avut curajul să afirme, în minutul 50, că acest meci se va încheia cu un scor zdrobitor în favoarea Stelei, acel scaun ar […]

Dacă vreunul dintre cele peste cincizeci de mii de scaune goale de pe Național Arena ar fi avut curajul să afirme, în minutul 50, că acest meci se va încheia cu un scor zdrobitor în favoarea Stelei, acel scaun ar fi fost dat la topit imediat și acuzat dacă nu de erezie, măcar de miștouri ieftine și nepotrivite într-un moment delicat.

Patru ocazii imense ale danezilor, o bară, intervenții ale lui Arlauskis, spații nemărginite între fundașii Stelei, toate acestea duceau Steaua în infern, iar pe bietul Gâlcă spre țintuirea cu furcile de pereții cazanului cu smoală. Titlurile și manșetele erau deja pregătite, peste rugul ereticului se turnase deja gaz, nu mai trebuia decît fitilul decisiv care să aprindă pălălaia. Dacă ar fi fost spectatori în tribune, cine știe?, poate s-ar fi strigat acel cuvînt de patru silabe, care începe cu de și se termină cu mi-si-a.

Ce s-a întîmplat în acel minut 50? Probabil că atunci s-a aprins alt fitil decît acela care trebuia să dea foc rugului lui Gâlcă. E posibil să fi luat foc fitilul valorii, al experienței sau poate că a fost declicul răzbunării față de ghinioanele de la Sofia și față de un început de sezon considerat de mai toată lumea modest, deși Steaua e pe primul loc în campionat.

Adevărat, danezii au făcut nebunii mai mari decît circarii de la Tivoli, parcul de distracții mai vizitat decît castelul lui Hamlet. Tot adevărat e că tehnica majorității steliștilor a stat pînă atunci ferecată la cutie, dezlănțuindu-se abia atunci cînd Aalborg a rămas în zece.

Dar starterul acestei spectaculoase schimbări de scenariu a venit de pe bancă. Gâlcă, acuzat de stereotipie tactică în acest început de sezon, a făcut mutarea magistrală. L-a scos pe Rîpă și l-a băgat pe Rusescu. Nu l-a cîștigat neapărat pe Rusescu în persoană, ci a creat un om în plus în atac. Și încă două amănunte. Primul, Costel a riscat pe atac într-un moment în care o remiză nu părea chiar o catastrofă. Și al doilea, a făcut modificarea nu la pauză, ci la trei-patru minute după, bulversîndu-i complet pe adversari.

În final, două vorbe despre Kent Nielsen, fostul mare stoper de acum un sfert de veac. Ne-am adus aminte aproape la unison că a pierdut de trei ori în România, dar am uitat că în 1988 a fost titular în acea echipă olimpică daneză care ne-a bătut cu 8-0 chiar la Aalborg. Acum, mister Kent și le-a luat aproape pe toate opt înapoi.