Dan Petrescu ne-a avertizat, dar cîţi l-am crezut?
Acum nici o lună, cînd arbitrii mai mult îl enervau decît îi puneau beţe în roate, Dan Petrescu a spus că 90 la sută pleacă. Între timp, pare să plece sută la sută, risipindu-se şi infimul procent pe care-l lăsa pe post de portiţă de întoarcere.
După finalul meciului de la Stuttgart, cînd Unirea n-a reuşit să treacă în primăvara Champions League, dar a izbutit să adune 8 puncte, o cifră lăudabilă şi etalabilă în orice CV, probabil că Petrescu a luat decizia. Indiferent de Krasnodar, de Peninsula Arabică sau de alte oferte. Probabil că singurul lucru care l-a făcut să mai stea puţin în cumpănă a fost împerecherea la sorţi cu Liverpool. Ei, da! Asta da ocazie, să-ţi poţi etala opera şi stilul pe Anfield Road, acolo unde orice fotbalist şi orice antrenor îşi dau examenul vieţii!
Dar dubla cu Liverpool ar fi însemnat să mai rămînă la Urziceni, să mai înceapă o pregătire şi, practic, să-şi asume şi sezonul de primăvară. Cu nişte băieţi din ce în ce mai bravi şi de ascultători, dar şi din ce în ce mai neplătiţi. Plus că unora dintre ei, după isprăvile din Ligă, poate că le sclipeau ochii să plece la mai bine.Iar dacă un patron cu probleme în onorarea primelor de titlu, care trebuiau să vină de-acum vreo jumătate de an, ar fi avut oferte pentru mijloacele fixe din dotare, oare ar fi ezitat să le vîndă? Probabil că nu!
Nimeni nu-i garanta lui Dan Petrescu încă un titlu dacă ar fi rămas la Urziceni. Spre deosebire de anul trecut, acum adversarii sînt avizaţi, ştiu că Unirea e o forţă, nu doar o întîmplare fericită care a cîştigat campionatul trecut pentru că o mare parte din sezon rivalii au luat-o la preţ de matineu. Apoi, chiar dacă ar mai fi cîştigat o dată titlul, ce mare scofală ar fi fost? Măcar pentru români, orice plăcere e ispititoare şi interesantă prima dată, apoi devine banalitate. Manchester United are forţa morală de a trage la titlu zeci de ani la rînd, e greu de crezut că şi Unirea Urziceni poate proceda la fel
Inclusiv campioană încă o dată, nimeni nu garanta că mai face din nou 8 puncte în grupă. Poţi pica împotriva lui Inter sau Barcelonei, poţi ieşi din formă, există riscul ca adversarii de la anul să nu se mai întreacă în autogoluri precum cei de acum. Şi-atunci, o nouă aventură europeană, înainte de a fi o ispită şi o sursă de bani, e şi un risc. Cînd ai dus o echipă pînă la acest nivel, e bine să pui punct. Dan Petrescu l-a pus, nu înainte de a-şi colecta al doilea trofeu consecutiv de antrenor al anului. Exact cînd trebuia.
P.S. De-acum înainte, orice antrenor va veni la Urziceni, român sau străin, va fi comparat inevitabil cu Dan Petrescu. Bursucul a fost constructorul. Următorii vor trebui doar să şteargă praful, dar asta poate fi mult mai greu decît construcţia însăşi.



57 comments ↓
Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile
Ai mare dreptate!
Eu cred ca Dan Petrescu nu va face performanta la Kuban. El este un antrenor care s-a ridicat in Romania si datorita faptului antrenorii de aici sunt foarte slabi. Intre cei slabi a parut el un pic mai bun. Cat despre Urziceni, Dan Petrescu nu ar fi facut niciodata performanta daca acolo nu ar fi fost de la inceput Bucsaru,Grigore si mai tarziu Stoica. Pentru ca acestia au reusit sa-i dea climatul de care avea nevoie pentru aceste rezultate. Astept comentarii peste 3-4 luni cand va fi dat afara de la rusi
sa vedem ce va face superantrenorul in rusia unde nu-l mai are pe giovani care la tinut in brate cu albitraje inclusiv din strainatate,vezi meciurile cu dinamo dart mai ales cu poli,mai era in liga ? isi va rupe gatul cu tot cu aerele sale,daca era antrenor avea oferte nu glume de genul kuban si arabia,apropos in arabia au succes toate tentativele gen sichitiu si oli care nu ar mai antrena in tara nici in liga 2
Stimate domnule Dan PETRESCU,
DUPA PAREREA MEA, SUNTETI UNUL DINTRE PUTINII OAMENI DIN ACEASTA TARA CARE A INTELES DEMOCRATIA IN PROFUNZIMEA EI.
DREPTUL DUMNEAVOASTRA CA O ESTE SA FACETI ORICE DORITI, CU CONDITIA CA CEEA CE DORITI SA NU FIE VULGAR SAU ANTISOCIAL.
DUMNEAVOASTRA ATI REUSIT.
NU VA UITATI LA NOI, VULGUL CARE STIM FOTBAL SI VREM SA VA INVATAM CE SI CUM SA FACETI.
FACETI CE STITI CA FACETI BINE.
NU VA UITATI LA MAJORITATEA ZIARISTILOR ROMANI CARE NU STIU SA CAUTE SI SA SELECTEZE STIR SI LE INVENTEAZA SI APOI LE DISCUTA CU FOARTE MULTA SERIOZITATE SI APLOMB IN TOT FELUL DE INTALNIRI SI ARTICOLE, DE NICI EI NU MAI STIU DE UNDE AU PLECAT.
VA INTERESEAZA BANII SI CONFORTUL FAMILIEI DUMNEAVOASTRA? BINE FACETI, CA DOAR N-O SA VA INTERESEZE SA PROSPERE NU STIU CARE POLITICIAN, PERSOANA JURIDICA SAU ONG PE MUNCA DUMNEAVOASTRA, MAI ALES CA ATUNCI CAND ERA GREU NICI NU VA BAGAU IN SEAMA.
SUNT CONVINS CA ASA CUM FANII DE LA CHELSEA VA ADULEAZA SI ACUM, VA SALUTA ZGOMOTOS DE CATE ORI VA VAD SI NOI FANII URZICENILOR VA VOM IUBI VESNIC.
EU SUNT GELOS PE CEI DE LA CRASNODAR PENTRU CA EI VA VOR IUBI POATE MAI MULT CA NOI IAR ZIARISTII DE ACOLO VA VOR CRITICA SAU LAUDA DOAR PENTRU TACTICA DE JOC SI REZULTATELE ECHIPEI.
LA MULTI ANI DAN PETRESCU !
DU-TE SI FA CE STII MAI BINE ORIUNDE VREI, ORICAND VREI SI SA-TI DEA DUMNEAZEU CAT MAI MULTI BANI PENTRU CA ESTE STIUT CA ACESTIA DESI NU ADUC FERICIREA O INTREGESC CU BRIO.
SUCCES !
Unul - oarecare din fanii din tara asta care nu stiu daca te iubesc dar care te apreciaza pentru ceea ce faci, pentru ce stii ce faci, pentru ca ai invatat sa faci bine si mai ai si carisma antrenorului care are multa minte in cap nu numai mult talent in picioare.
M.M.Ionescu este si un admirator al Politehnicii Timisoara din cate imi amintesc ca a declarat.
D-le Alin Buzarin, va scriu aceste randuri dupa ce am vizionat DVD Steaua-Dinamo si am revazut golul anulat Stelei in acea finala celebra de Cupa. Dupa acel meci ati facut un comentariu precum ca golul din ultimul minut, ar fi fost valabil, pe motiv ca Piturca nu joaca faza. Nimic mai gresit! Nu este obligatoriu sa atingi mingea pentru a paticipa la o faza de joc. Centrarea lui Hagi il gaseste pe Piturca intr-o pozitie clara de offside, iar acesta urmarind faza (si mingea) il determina pe Moraru sa iasa din poarta. Daca Piturca era in fata fundasilor dinamovisti sau avea a atitudine pasiva sau statica, atunci, Moraru putea lasa mingea sa treaca si astfel nu mai risca un plonjon. Deci Piturca PARTICIPA CLAR la acea faza de joc! Este un offside bine observat, pentru care arbitrul de tusa ar trebui felicitat. Exista un principiu american care spune: ”daca nu ai facut munca…..hai sa discutam altceva……” si in acest context va intreb pe d-voastra A.B. daca ati practicat fotbalul intr-un mod organizat…….si as dori sa va mai spun ceva: ura intuneca ratiunea, si in acest sens v-as recomanta comentariile de la ”Vocea Americii” ale lui M.M. Ionescu, un stelist ca si d-voastra, dar un stelist corect si rational - ar putea avea un efect TERAPEUTIC pentru d-voastra si poate pentru intreaga redactie care s-ar putea gandi inainte de tiraj, markening……la ADEVAR……simplu la ADEVAR…….
mai HUSENE, DAN PETRESCU este un roman AUTENTIC. EL a dat primul semnal ca BASESCU a tradat la ALEGEREA lui NASU, din Ianuarie. Presa ati vandut DEMOCRATIA, ….. sportului
dan petrescu mi sa parut cel mai bun antrenor pana la momentul cand a dat vorbit cu reporterii straini… au intrebat care este cel mai bun jucator de la Urziceni si el raspunde ca ANTRENORUL. acum cred despre el ca este un inganfat nesimtit care a avut noroc cu carul si a castigat campionatul si care a mai facut 8 puncte iar dintrun noroc ne mai vazut. si cum naiba sa te duci la o echipa din liga a 2a care nici macar baza sportiva nu are , care nu are conditii cu care sa faci performanta doar pt bani.
Dan Petrescu a plecat exact cand trebuia sa plece de la Urziceni. Motivele cred ca nici nu conteaza. A facut scos din Urziceni maxim din maxim posibil. Dupa parerea mea Dan Petrescu este genul de antrenor care nu o sa merga la o echipa mare (cel putin deocamadata) decat daca e vorba de o super echipa sau de vreo super oferta.Dan Petrescu cred ca e genul de anrenor caruia ii place sa ia o echipa mica si sa o creasca pentru ca rezultatele se vad mult mai bine. Mai cred eu ca este inca constient de faptul ca pentru a fi un antrenor mare trebuie mai intai sa pleci de jos de tot si sa muncesti mult si exact asta face acum.Este un om inteligent si extrem de muncitor, stie cum si ce sa faca insa cred ca inca nu se simte pregatit pentru adevarata performanta din care a gustat pe vremea cand era jucator la Chelsea. O sa vedeti cine va fi Dan Petrescu in cativa ani. As mai remarca un lucru legat de performantele Unirii Urziceni si anume faptul ca acolo a fost o echipa extraordinara si ma refer aici in mod special la cuplul Dan Petrescu - MM Stoica.O sa vedeti ca nici unul dintre cei doi probabil ca nu vor mai repeta performantele din trecut insa mai cred ca Unirea atata timp cat MM este acolo va face performanta, poate nu de acelasi nivel dar in nici un caz nu se va duce la fund. MM este cel mai bun manager de club din Romania la ora actuala.Iubit sau nu asta e adevarul. O sa mai comunicam si in viitor si o sa vedeti.
In rest sa auzim numai de bine si sa le uram succes alor nostri oricare ar fi ei…..
dan petrescu a facut echipa dan petrescu a adus echipa acolo sustoate performantele i apartin lui dan petrescu nu jucatorilor si e va vedea . iar tu buzarine nu incerca sa fi ironic printre randuri ca nu tine. a plecat? bravo lui campionatul asta nu merita sa aibe antrenori de valoarea lui dan petrescu . liga 1 nu este decat o gluma proasta sau daca vreti o mascarada
o singura bila neagra;sa fi stat pentru dubla cu liverpool
multi care-si dau cu parerea.. invidiosi pe “DP” ca a reusit ceva fenomenal…a creat ceva din nimic… nu inteleg cum poate fi ceva intamplator cand unirea a crescut de la sezon la sezon… timp de 3 ani…si s-a vazut real… insa unii vor tot steaua, dinamo si alte echipe “mojice” sa faca jocurile acelea de culise ca sa-si poata arunca apoi unii altora praf in ochi. Paine, sare si circ atat ne dorim.
Dan Petrescu este un antrenor mare si asta se va vedea… s-a si vazut deja… dar unii vor sa moara capra urziceniului…doar de ciuda… Oricum, cred ca Urziceni va avea un antrenor profi care va tine Unirea in frunte…spre dezamagirea multora.
Petrescu e un antrenor bunisor - unul din cei mai buni in liga lui Mitica. Totusi sa-i fie rusine ca a dat bir cu fugitii cand a trebuit sa joace cu Liverpool. E adevarat ca nu avea vreo sansa sa face o figura buna cu Galamaz si Onofras impotriva lui Gerard si Torres. Pe de alta parte un capitan nu paraseste corabia cand se apropie furtuna, indiferent ce bani (nu) i-a oferit Bucsaru. Se va face de ras in divizia B in Rusia. Veti vedea. E prea plangacios.
mda, sper sa dispara uimirea cu mimi in frunte! sa fie doar ceva trecator, o surpriza de 2-3 ani in prima liga. echipa fara suporteri cu un campionat luat prin surprindere.
Eu il respect pe Dan Petrescu si ca jucator si ca antrenor. Unirea a fost singura echipa romaneasca care ne-a reprezentat cu cinste in Europa anul asta Aceasta cinste o sa ramana un accident izolat si in perioada urmatoare . Pana una alta, Romania a fost reprezentata cu cinste datorita lui Dan Petrescu in 2009
Bienenteles , a spus ca pleaca din tara din moment ce semnase un precontract cu rusii.
Plecarea lui DP nu e o tragedie sau nu ascunde nimic.Pur si simplu DP a ajuns la capat cu aceasta echipa.Peste putin timp,1-2 ani,nu o sa se mai stie despre Urziceni.Nu o sa regrete nimeni echipa,care se va duce in ligile inferioare din Romania.Experienta aceasta nu se poate repeta,gata,aici e sfarsitul.Fara o baza nu se poate construi,Unirea a fost o constructie fara fundatie.DP a stiut cand sa plece,in retur veti vedea o echipa mediocra,cu rezultate banale,cu jucatori plafonati.Cat priveste ofertele pentru DP,nu a existat probabil nici una importanta,adica nici una cu prima de instalare consistenta.Cred ca au fost oferte dar salariul varia in functie de rezultate si DP nu a acceptat asa ceva.Doar Kuban a dat banii inainte si de aceea a plecat DP.Peste 5-6 luni se va intoarce cu coada intre picioare la vreuna dintre echipele de traditie si cu bani din tara.Nu e o prezicere,e ceea ce se va intampla pentru ca DP nu e un mare antrenor.Ca si Rednic,Andone,Olaroiu,Piturca,etc nu va face nimic in strainatate.
Prin plecarea in liga a doua de la rusi marele Dan a dat o palma la …. si a demonstrat ca nu este decat un roman lesinat dupa bani, punct . Noi ne facuseram iluzii cum ca nu ar fi asa si realitatea ca deobicei doare . Bine ca nu a plecat la arabi dar sunt convins ca nu calitatea mai slaba a campionatului de acolo a fost cauza ci contractul mai mic sau sensibilitatea la caldura . Dane tata m-ai dezamagit profund , dar in final cine sunt eu …
PS
Era sa uit: Hai POLI TM !
Daca promoveaza cu rusii si apoi seclaseaza pe unul din primele 3 locuri DP poate sa capete faima de antrenor care lanseaza sau resusciteaza echipe. Ca Manuel Pellegrini de la Villareal. Si apoi sa fie luat de o echipa cu nume care nu a mai avut performante de mult sau de una care vrea sa se afirme la nivel mare gen Manchester City sau Chelsea de acum 5 ani.
Cam asta e tactica de viitor a lui DP.
Comparatia cu L ucescu nu are ce cauta aici. Lucescu a antrenat in Italia atatia ani si ce a facut ..se lupta sa evite retrogradarea. A trebuit sa-i puna turcii dela cateva vedete adevarate ca sa aiba performante.
Cred ca ar trebui sa vedem ce antrenor vine la unirea , CE JUCATORI VIN , CATI BANI SE MAI INVESTESC in acest proiect si apoi sa il judecam pe petrescu. EL de bn de rau ne-a oferit ceva satisfactii , noi ce i-am oferit ?
Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment