October 2009 ↓

Hizo pleacă a cincea oară, aşteptînd al şaselea mandat

George Copos i-a trimis pe toţi, cu antrenorul în frunte, în fabrică. Pentru cel mai bun gestionar al crizei planetare, probabil că fabrica e ultima haltă înaintea şomajului. Hizo a ocolit hala cu sedeveuri şi s-a oprit acasă, la Sibiu, unde aşteaptă Provincia şi probabil că nu exclude Capitala. Dacă Halagian antrenează cu succes la 70 de ani, Hizo la 62 e tînără speranţă.

Porecla Dulăul i se potrivea acum vreo 10 ani, cînd încă nu colecţiona atîţia tineri aruncaţi în luptă şi nici X5-uri de prin părţile Moldovei. Acum merge mai degrabă Bunicul, alungat de lîngă locul de joacă în care se zbenguie Răduţă, Ioniţă, Dobroiu, Păun şi ceilalţi.

Într-adevăr, Rapidul a luat bătaie la Mioveni, în Cupă. Dacă presa scria că a pierdut în faţa lui Internaţional II, era acuzată de maliţie. Dar acest lucru a apărut, ca un comentariu, pe site-ul oficial al clubului. Alături de trimiterea în fabrică, suficient pentru oricine să-şi scrie demisia. Într-adevăr, Rapidul a pierdut acasă cu 4-1 în faţa lui CFR, dar rezultatul e oarecum fals, pentru că au existat doi factori perturbatori: portarul şi arbitrul. Dar tot Rapidul, cu Hizo, a dat 24 de goluri pînă înaintea etapei a 12-a, iar Buga şi Herea, acuzaţi de lene din înaltul tribunei, au înscris împreună de 12 ori, mai mult decît întreaga echipă a lui Dinamo, care a marcat pînă acum în campionat doar de 11 ori.

Acum o lună, Emil Mierlă a îndrăznit o caricatură. Priviţi-o! Bunicul îşi plimbă nepoţii, depăşind cu landoul numele mari ale campionatului. Între timp, Timişoara a trecut deasupra, Steaua şi Dinamo au rămas dedesubt. Lui Hizo i-a plăcut, a vorbit despre ea în conferinţa de presă. Cum s-ar spune în armată, a citat-o în ordinul de zi pe unitate.

Păstreaz-o, Bunicule, cu asta rămîi! Peste un an sau doi, cînd negocierile cu urmaşii lui Stache-DDR se vor împotmoli, vei fi chemat de urgenţă, să plimbi cu landoul alţi nepoţi. Pînă atunci, Răduţă şi Ioniţă vor fi produse de export, în club vor intra cîteva milioane pe ei, iar cuvîntul de ordine va fi, ca de obicei, sărăcia. Vei semna imediat, vei mai alăpta un rînd de pui vişinii şi vei mai pleca o dată supărat, după ce vei fi trimis de data asta în atelier, pentru că fabrica va fi închisă din cauza crizei. Oare a şaptea oară mai vii?

Din două în două zile apare cîte o scrisoare nesemnată, despre nereguli din arbitraj

Nu tot ce zboară se mănîncă şi nu tot ce se trimite anonim e adevărat. Aceasta e rezerva sub care trebuie să luăm avalanşa de epistole electronice incriminîndu-l pe şeful arbitrilor. De la bun început, anonimatul scuteşte de răspundere. El poate aduce informaţii, dar caracterul lor e relativ, greu de dovedit, ambiguu.

Ce se spune în abundentul epistolar anonim despre Vasile Avram?

“A întors arbitrajul cu 10 ani în urmă, prin permiterea revenirii în forţă a şpăgii şi a traficului de influenţă”. Afirmaţii vagi, unilaterale, aproape imposibil de probat.

“Vizează postul de preşedinte al FRF, ajutat de cei 40 de AJF-şiti şi de Condescu”. Pare o ipoteză ştiinţifico-fantastică. De 20 de ani, pe Mircea Sandu nu-l clinteşte nimic şi vine Avram cu ajefeurile din dotare plus abatajele huilei şi-l dă jos! Să fim serioşi! Jules Verne a murit acum o sută de ani!  N-a reuşit Gică Popescu, avînd în mînă un program coerent, o să izbutească Avram, care încă nu şi-a manifestat sonor această intenţie, ci pare mai degrabă un şef de campanie al actualei puteri?

Pînă aici avem de-a face cu încercări literare trimise pe mail. dar, printre rînduri încărcate de ficţiune, Avram poate fi întrebat de o serie de lucruri reale, la care trebuie să dea răspunsuri credibile.
1. Aşa cum se scrie în “anonimă”, de ce după prima scrisoare, publicată de Gazetă în preziua examenelor de promovare, subiectele ţinute în sertar au apărut imediat pe site-ul arbitrilor?
2. De ce persoane precum Crăciunescu, Huzu, Lăzărescu nu sînt în CCA, acolo unde activează diverşi anonimi, fără dimensiune, însă subordonaţi orbeşte şefului?
3. De ce s-a schimbat regulamentul care interzicea părinţilor de arbitri să ocupe funcţii în Comisie?
4. De ce Stan Prodan, o persoană fără nici un fel de istoric în arbitraj, a fost desemnat observator la Steaua-Rapid, pus să evalueze nişte arbitrii FIFA, nivel la care el n-a ajuns niciodată?
5. De ce pe listele de observatori de la eşalonul doi apar toţi şefii de AJF, iar arbitrii cu ani în şir pe prima ligă observă doar la eşalonul trei?
6. De ce a adus la Poli-Steaua un arbitru spaniol care etapa trecută a comis-o rău în campionatul iberic şi care, în mod normal, e reţinut de la delegări?
7. De ce fiul său, proaspăt promovat pe lista FIFA, şi un arbitru foarte bun primeşte mereu meciuri, deşi mai greşeşte uneori, în timp ce alte ecusoane FIFA, care au deja delegări în Cupele europene, fie sînt trimişi la matineu, fie sînt lăsaţi să-şi petreacă week-end-urile în familie?

Autorii scrisorilor electronice spun că ei sînt consideraţi anexe ale fenomenului, de aceea nu merită să-şi semneze epistolele. Fals! Nu le semnează de frică, să nu fie daţi afară. Într-un sistem normal, dacă vii cu acuze concrete şi semnate, n-ai probleme. Dar sîntem noi oare într-un sistem normal? Aceasta ar fi a opta întrebare!t de la delegări?

Nu numai inginerii români pleacă. Antrenorii fac la fel

Revedem cu plăcere şepcuţa lui Halagian, pe care erudiţii mileniului trei îl trec în răboj drept “antrenor al cooperativei”, uitînd că Armeanul are două titluri cu Argeşul, unul în meciul acela de neuitat, cu Dobrin bătînd-o aproape singur pe Dinamo.

Imediat, comparaţiile ne-au trimis cu 10 ani în urmă. Halagian, Dinu, Stoichiţă. Antrenorii din 2009, cam aceiaşi ca în 1999. Sau măcar trei dintre ei. La vreme de criză nu-ţi mai cumperi haine noi, te îmbraci cu ce ai, eventual dai paltonul la întors, ca în vremea stofei luate pe puncte. Da, dar în plină criză, Halagian, căruia între timp i-au crescut legendarele nepoţele şi nu mai are pe cine plimba, vine şi face două remize la Dinamo şi la Steaua, dovedind că antrenoratul e ca mersul pe bicicletă, adică nu se uită. Cine a ştiut o dată să antreneze va şti mereu, iar Halagian va putea scoate puncte în prima Ligă şi la 80 de ani, dacă va fi sănătos.

Venerabilul armean antrenează nu neapărat pentru că e criză şi nu sînt bani. El apare cu succes la rampă şi pentru că remarcaţii ultimilor ani nu mai locuiesc în acest campionat. Olăroiu a plecat la zerouri multe, Răzvan Lucescu a ales echipa naţională, pe Boloni e greu de crezut că-l va interesa vreodată o echipă din România, Andone şi Rednic au ales şi ei alte zări. Zenga, pentru că şi el e un produs al României, a ajuns la Palermo, acolo unde nu l-ar fi luat nimeni dacă nu făcea ce-a făcut cu Steaua.

Ei sînt numele ultimilor ani, plus Mircea Lucescu, plus Iordănescu, dar ei pot fi numiţi oamenii ultimelor decenii. Dacă aceste nume, opt-nouă, ar accepta ofertele patronilor primei Ligi, o mare parte a fotbalului ar fi rezolvată. Dar sus-amintiţii au alte preocupări, preferă nu numai alţi bani, ci şi altă atmosferă. În Serie A nu stai, exemplul lui Zenga, doar pentru chenzină, ci şi pentru a-l vedea duminică de duminică pe Pirlo, pe Totti sau pe Del Piero.

Priviţi-l cu atenţie pe Dan Petrescu, luaţi-i autografe, pozaţi-vă cu el, pentru că în curînd o să plece. Un titlu, un drum luminos în Liga Campionilor, par să fie de ajuns. Probabil la vară va merge într-un loc unde nu doar c-o să fie plătit mai bine, dar nu va mai trebui să facă şmotru, adică să scoată fotbalişti de Champion’s League din nişte foşti ciulini de Bărăgan.

În locul său, criza va mai aduce un “vechi”, cine ştie, poate Bondrea, poate Gigi Mulţescu, poate Sdrobiş. Aici rămîne fie cine se adaptează, fie cine n-are de ales. Dacă vreţi o premoniţie, următorul care va pleca, după Dan Petrescu, va fi Pustai, iar după el, cine ştie?, poate Ionuţ Badea. Generaţiile şcolii lui Mircea Rădulescu îşi vor organiza revederile în străinătate, iar noi vom analiza la miezul nopţii faze litigioase, să vedem dacă arbitrul avea cumva acoperire regulamentară.