August 2009 ↓

O poveste de acum peste 40 de ani, cînd nu dădeam încă mailuri după arbitri străini

Vrem arbitraj bun la derby şi-l aducem pe Bergonzi, fiindcă aşa vrem noi, deşi Balaj, Tudor, Deaconu şi poate încă vreo trei-patru “băştinaşi” puteau, oricare, să rezolve şi ei problema. Ne-au dat italienii ce-au putut şi ce-au avut.  Într-o etapă în care au Milan-Inter şi Roma-Juve n-aveau cum să ne trimită pe altcineva! Acest domn  Bergonzi care îndeobşte îşi petrece duminicile la derby-uri de Serie B, gen Grosetto-Torino, din ultima etapă, are însă şi o suspendare pozitivă în CV. Cînd toată Italia îi cînta ode lui Moggi, omul nostru i-a refuzat două penaltyuri lui Juve la Napoli şi a stat 3 luni pe tuşă! E departe de Rosetti, şi de arbitru, şi de piaţa cu acelaşi nume. Dar măcar e italian, că dacă nu ni-l dădeau pe el, ne pomeneam cu cine ştie ce ucraineni, letoni sau găgăuzi! Aşa vrea boborul, arbitri străini, dar tot căutîndu-i, riscăm să dăm peste unii străini complet de meserie!

Întotdeauna s-a făcut circ cu dresuri şi mers pe sîrmă în jurul arbitrajului de la Steaua-Dinamo. Adrian Porumboiu povesteşte cum, înainte de ‘90, cei delegaţi înghiţeau praf de cretă să facă febră şi să nu mai intre pe teren. Cu vreo 20 de ani înaintea acelei perioade, pe la sfîrşitul anilor ‘60, activa un arbitru, Aurel Bentu. Era cel mai talentat, nu cel mai bun, acolo sufragiile întrunindu-le Andrei Rădulescu, delegat la Mondialul din ‘70. Înaintea unui Dinamo-Steaua, Bentu, nefiind delegat şi aflat în relaţii cam reci cu Federaţia, îşi petrecea duminica dînd cu catran pe casa pe care o avea undeva pe Giurgiului. Cum stătea omul aşa pe casă, vede că în faţa porţii a oprit o Volgă neagră, din care s-au dat jos cîţiva granguri federali. “Nea Aurică, ajută-ne, e derby-ul, numai dumneata poţi să fluieri!”. Ce se întîmplase? Cei delegaţi, cînd auziseră că în tribune sînt peste 80.000 de oameni, iar la loje două batalioane de generali, unii de Interne, ceilalţi de Armată, începuseră să tremure. Sau, poate, vorba lui Porumboiu, din cauza prafului de cretă făcuseră febră. Auzind, Aurică Bentu s-a dat jos de pe casă, s-a spălat şi s-a suit în Volga federală, direcţia stadion. A intrat pe teren şi a arbitrat fără greşeală.

Să-i sunăm pe Balaj, Tudor sau Deaconu să vedem dacă nu cumva dau şi ei cu catran! Dacă sînt ocupaţi, să-l chemăm pe Bergonzi nu înainte de a-l întreba dacă nu cumva e obosit după marele Sturm Graz-Siroki, din Europa League. Şi apoi să-l sunăm şi pe Huzu, cu riscul de a nu ne răspunde. Poate că e ocupat, tunde iarba la Păltiniş!

Din ambiţia unor jucători care şi-au dat seama că ar putea fi singurii români rămaşi în afara Europei. Energiile lui Niculae, intrat magnific, Zicu, rămas 120 de minute pe teren, Niculescu, uitat cu săptămînile pe banca de rezerve, Moţi, acuzat de făcute şi de nefăcute, şi ale tuturor celorlalţi au declanşat acea cursă de urmărire a mesei verzi de la Bucureşti.

Din ambiţia zgomotoasei loje, pentru care lipsa acestei calificări ar fi transformat proiectul Dinamo într-o chestiune relativă pe plan intern, dar într-un eşec clar la nivel internaţional.

Din forţa grupului din tribună de a nu mai sări o dată gardul şi a compromite acest moment care trebuie să fie renaşterea lui Dinamo.

Din ambiţia unor oameni de linia a doua - Matache, Diabate, D. Kone, Molinero, chiar Boştină, de a demonstra că nu sînt balast pentru echipă, ci fotbalişti pe care se poate conta.

Din echilibrul celor care au executat penaltyurile (inclusiv Zicu, deşi a ratat, a tras destul de bine) într-o serie istovitoare şi emoţionantă, în care mai aveau să apară la punctul cu var Borcea, Turcu, Nicolae Badea, Dinu, ultimul fiind singurul la care n-ar fi trebuit să avem emoţii.

Acest thriller turnat în Cehia trebuie să ne umple piepturile şi să ne spună că aparţinem unui popor care uneori mai poate să şi renască. Aici nu trebuie să fii dinamovist, stelist sau altceva, ci român mîndru că poţi ridica privirea care acum o săptămînă atingea podeaua.

Şi tot din acest thriler trebuie să pricepem că asta e estenţa fotbalului, tensiunea pînă în minutul 150 şi palmele sfîşiate în emoţie de unghiile celeilalte mîini. Aceleaşi palme care altădată împingeau gardul tribunei, ca să facă loc tălpilor pe teren.

Cît de verde e masa verde şi cît de rotundă e mingea?

După decizia de la Nyon telefoanele au sunat în disperare. De la cititori către redacţie şi de la redacţie spre UEFA. Chiar aşa, ce se întîmplă, domnule, dacă Dinamo învinge la Liberec cu 3-0? Dar cu 4-1? Cine se califică?

UEFA, puţin încurcată. Ofiţerii de presă n-aveau un răspuns clar, semn că nu se gîndise nimeni la această posibilitate. Dacă golurile puse de Comisie în dreptul lui Slovan au, într-adevăr, semnificaţie dublă, ca orice goluri normale marcate în cupele europene cu piciorul sau cu capul. Răspunsul a venit greu şi tîrziu, spre seara de marţi, fixîndu-ne însă orizonturile. De-acum e clar: la 3-0 se intră în prelungiri, la 4-1, 5-2 sau 65-62 se califică Dinamo!

Meciul de pe pămînt bohemian a început deja, de cînd Ndoye a spus că Dinamo bate în Cehia cu 4 sau 5 la zero. Era să scriu “pămînt boem”, dar boemii, în toată povestea asta sîntem noi, chiar dacă senegalezul de la mijloc, care a ratat aproape toată pregătirea de vară, are dreptul să vorbească, pentru că în toate meciurile scurse, chiar şi aşa, nepregătit, a fost cel mai bun! Daţi-vă seama cît de pregătiţi sînt ceilalţi, care au venit zilnic la antrenament şi, mulţi dintre ei, abia aleargă!

Putem fi optimişti, nu ne opreşte nimeni. Dinamo a obţinut clemenţa divină şi dacă-şi adună energiile, poate să nu lipsească deloc din Europa. Calificîndu-se, ar putea disputa al treilea meci din grupe cu public, apoi manşele din primăvară, pînă la finală, vor fi floare la ureche.

Să căutăm exemple de 0-3-uri acasă  la masa verde care trebuiau recuperate în retur, în deplasare. Imediat după ‘90, Steaua, în Cupă, face 1-1 acasă cu Alba Iulia. Se descoperă apoi că tînărul debutant Panduru, colegul de azi de la GSP TV, proaspăt sosit de la Reşiţa, jucase cu două cartonaşe galbene. Se dă imediat 3-0 pentru Alba, inapelabil, chiar dacă era vorba de o echipă mică împotriva unei superputeri. În retur, stadionul geme de oameni bucuroşi să primească în braţe baloanele bubuite, la trecerea timpului, de favoriţii lor. Steaua cu Jean Vlădoiu, Ilie Dumitrescu, Dan Petrescu, Ilie Stan face 2-0. Gazdele din Divizia B, cu Nichimiş, Bocşa, Brumaru, Nelu Popa, adică nişte anonimi, reuşesc un gol. La 1-2 o vedetă a Stelei, Ilie Dumitrescu parcă, bruschează un copil de mingi care contempla înserarea cu balonul în braţe.Tribuna înţesată ia foc, huiduind vedetele bucureştene care o oră mai devreme fuseseră primite cu pîine şi sare. S-a terminat 1-2, Alba a mers mai departe, masa verde dovedindu-se mai tare decît fotbaliştii care aveau să se transfere în curînd în străinătate pe o sumă totală de peste 10 milioane de dolari.

A fost doar un exemplu. Asta nu înseamnă interzicerea viselor.