July 2009 ↓

Meciul se terminase şi Dudu Furdui, reporterul de la TVR, s-a apropiat de Cristi Dulca. Antrenorul, livid, stors, de parcă ar fi traversat marea înot pînă în Insula Afroditei, acolo unde va merge peste trei zile cu avionul. Dulca vorbeşte despre echipă, unitate, coeziune, dorinţă de victorie. Cuvinte pe care le folosesc inclusiv marii tehnicieni. Da, dar Dulca n-are decît 270 de minute ca antrenor principal. Al doilea nou-născut lansat de Porumboiu, după Viorel Moldovan, în toamna trecută.

Dulca e răguşit, n-are glas. L-au stors toate clipele meciului şi abia acum observăm că în cele 270 de minute (Rapid, Craiova, Omonia) echipa lui n-a primit gol. Nu demult, în primăvară, Wesley şi ceilalţi trebuiau să înscrie 4 ca să cîştige, pentru că Timişoara le dăduse 3, dintre care două în primele 10 minute.

Se vede Mike Temwanjera, cu dubla sa. Se vede violonistul Wesley, care cîntă mereu din vîrful arcuşului. Sînt şi ceilalţi. Dar în spatele lor e Cristi Dulca, despre care, cînd auzeau, amicii îl tachinau pe Porumboiu, întrebîndu-l cînd îşi pune antrenor.

Dulca terminase de vorbit, dar regizorul a mai lăsat un pic transmisia. Din difuzoare se auzeau acordurile unui tangou de locantă. Hai, spune-mi că eşti frumoasă. Frumoasă ca această victorie transpirată picătură cu picătură.

Bergodi are mai multe libertăţi decît oricare din ultimii antrenori ai Stelei

Cînd Gigi Becali spunea că tavanul e negru, păi negru rămînea, indiferent dacă glasul său se auzea de la Palat, de la Vadu Roşca, din arest sau din Parlamentul Europei. Ani la rînd s-a mers pe acea autocraţie pe care nimeni n-avea curajul s-o conteste, iar Steaua, în plină perioadă a economiei de piaţă, era o mostră de centralism democratic, marca 1980 şi ceva. Nici nu mai trebuie exemplificat, multă lume, de la Hagi la MM Stoica, de la Arturo la Adi Ilie simţind apariţia acelui moment în care practic nu mai aveau cu cine să discute. Tavanul era negru, negru închis, în ciuda lavabilei imaculate care-l acoperea.

Bergodi s-a lăsat greu să vină la Steaua, a semnat aproape cînd jucătorii ieşiseră la încălzire pentru turul cu Ujpesti, şi s-a uitat în urmă. Dacă aşa n-a mers, cu intervenţii de la centru, înseamnă că trebuie procedat atminteri. Prima măsură, telefonul lui “Mache” Ianuli pe bancă trebuie să stea în poziţia off. A doua, Semedo nu e în cărţi, pleacă, independent de sutele de mii cu care trebuie să se autorăscumpere. A treia şi a patra, Surdu şi Szekeli joacă obligatoriu, indiferent înaintea cui.

Cea mai de succes intervenţie prin alunecare a fostului stoper de la Lazio a fost cea în favoarea suporterilor din peluză, pe care patronul îi excomunicase, din cauza amenzii pe care e nevoit s-o plătească tocmai acum, la vreme de criză, cînd pînă şi foştii miliardari împuşcă moneda de un euro cu bastonul. Fanii vor fi la locul lor, în spatele porţii, iar riscul va fi preluat de Bergodi. Dacă se mai întîmplă blestemăţii, el răspunde, în joc e obrazul său de nobil, pentru că Lazio e echipa aristocraţiei romane, în vreme ce rivala AS Roma e clubul oamenilor de rînd.

Lui Bergodi i se permit de la stăpînire atîtea libertăţi şi pentru că pînă acum i-a ieşit tot. Prin comparaţie, compatriotul său de la Dinamo, Bonetti, după rezultatele jenante din pregătiri, probabil că n-are curajul să deschidă gura. Cît timp ai rezultate, poţi umple la loc peluza, poţi titulariza pe cine vrei, poţi fi şeful de pe bancă al unei echipe obişnuite să fie telecomandată din lojă.

Pe mai departe, lucrurile ţin tot de lojă, nu de bancă. E greu de crezut că Steaua va obţine 34 de victorii în campionat şi va cîştiga Europa League fără să piardă un meci. De văzut care vor fi relaţiile atunci cînd treaba va merge şi ceva mai prost. Bergodi pare să fie genul de om civilizat, afabil, dar de necălcat pe coadă. A plecat de la Rapid şi de la CFR în momentul în care a simţit că altcineva hotărăşte în locul lui. Paradoxal, timpul cît va sta la Steaua nu depinde de el, ci de Parlamentul Europei. Dacă instituţia îl va cizela pe patron, îl va învăţa că în lumea contemporană a te băga peste antrenor e echivalent cu a repara limuzina cu ranga, atunci Steaua poate face treabă. Arta de a supravieţui unui eşec întrece în dimensiune pînă şi abilitatea de a cîştiga mereu.

Ditamai Marca s-a interesat de campioana României

Andrei Niculescu, şeful Internaţionalului, se plimbă cu telefonul în mînă prin spaţiile comune ale fotbalului intern, unde băieţii stau, precum telefonistele de la PTTR pe vremuri, cu telefoanele lipite de ureche, doar-doar reuşesc “să spargă” la pagina întîi cu vreun transfer mai acătării. Pînă acum vara a fost secetoasă, Gerlem, Bourceanu, est-europenii Stelei şi cam atît. Pare să fie o zi ceva mai rodnică. Se aude ceva de Alex Piţurcă la Braşov, iar apoi pare să se lege şi povestea cu Gîngioveanu la Vaslui. Într-adevăr, Porumboiu îl laudă demult în declaraţii, l-a numit şi “dracul gol”, iar acum îl aduce între dracii plini Gerlem şi Wesley. Se conturează Molinero la Dinamo. Cine e Molinero? Levante, Atletico, Malaga, parcă. Fundaş dreapta. Niculescu zice că-l ştie, dar ăsta nu-i un argument. Probabil că el îi ştie şi pe cei din echipele satelor pe care le colinda Don Quijote.

Dar nu de asta insistă Andrei printre posturile telefonice “cu provincia” ale celor de la fotbal intern. Cere insistent o echipă de bază a Urziceniului. Imediat, ca în Poiana lui Iocan, apar păreri. Lipsa transferurilor mari încurajează şueta, iar joaca de-a 11-le probabil scoate din letargie imaginaţiile. Pădureţu sau Paraschiv? Onofraş sau Rusescu? S-o “face” pînă la urmă Tavarez, brazilianul din Slovenia?

“Hai mai repede, că trebuie să i-o dau lui Pablo!”. Cine-i Pablo? Pablo Brotons, de la Marca. Au schimbat mail-uri despre Molinero. Pablo s-a ocupat de Atletico Madrid, a lucrat apoi la Internaţional, iar acum face suplimentele. De-asta-i trebuie Unirea! Marca scoate la fiecare sfîrşit de vară un ghid al sezonului. Dacă vă gîndiţi la o broşurică de buzunar, nu vă gîndiţi bine. E un cărţoi de vreo 400 de pagini, pentru iubitorii de literatură e o carte chiar mai groasă decît “Pagini Aurii”. Acolo, între acele coperte, e tot! Prezentarea amplă a echipelor din Primera şi Segunda. Apoi, clasamentele principalelor campionate din Europa. În fine, materiale documentare despre Liga Campionilor. “La Guia de la Liga, 2009-2010″, aşa va scrie pe coperta ceaslovului. Urziceniul va avea un capitolaş, printre numele imense ale Ligii. Oraş, stadion, antrenori, lot, performanţe, statistică. E ceva să fii între aceleaşi coperte cu lumea bună.

Stăm şi ne gîndim dacă spaniolii nu cumva n-au ce face. Dacă la ei căldura n-o fi mai mare decît la noi, să le înfierbînte imaginaţia. Cînd ţi se transferă pe sub nas Cristiano Ronaldo sau Kaka, Zlatan, cînd Benzema la Real deja e o mişcare de plan secund, pe tine te doare de necunoscuta campioana României!  E meserie curată - dacă pică Real cu Unirea, lumea vrea să ştie tot despre adversar, nu? - dar e şi mîndrie. Undeva în răcoarea Scoţiei, printre două poveţe de la Bursuc, Galamaz, Apostol şi ceilalţi probabil c-au sughiţat cînd cineva de la Marca a dat un mail în România să se intereseze de viaţa lor!