June 2009 ↓

Cluburile bucureştene nu pot supravieţui doar prin forţa numelui

De doi ani încoace, Provincia - pe care pînă nu demult n-aveam reflexul de a o scrie cu literă mare, în schimb acel “C” de la “Capitală” aproape că se grava automat - ia tot, şi Cupă, şi campionat. Dacă lucrurile vor merge la fel ca în ultimele cîteva sute de zile, probabil că dominaţia va continua, iar Bucureştiul va rămîne doar cu mîndria de a avea blazoane la umbra cărora galeriile se înjură şi se bat.

Dinamo, Steaua, Rapid - am luat ordinea din ultimul clasament omologat şi bătut în cuie - sînt, toate trei, societăţi spoliate, ajunse la sapă de lemn, distruse economic. Steaua nu ştie ce-a făcut cu banii din ultimele trei participări în Ligă, Rapid resimte crah-ul provocat de imposibila mezalianţă Copos-Taher, Dinamo a ratat titlul şi acum n-are bani nici de salivă, ca să-şi lingă rănile. Consecinţa? Rapidul va aborda campionatul cu “linia a doua”, Răduţă-Păun-Dobroiu, Steaua ia foarte greu jucători, iar Dinamo aduce dependiţe de-ale lui Vizer de pe la Salonta.

Cam acum un an Borcea spunea că Dinamo (şi Steaua, dar pe el îl interesa doar Dinamo) începe orice meci de la 1-0. Prin forţa numelui, prin intimidarea celor mici, cărora, ca să cităm tot din acţionariatul dinamovist, le-ar tremura izmenele la vederea coşcogeamitea granzilor bucureşteni. Lucrurile au stat aşa pînă cînd granzii au început să-şi dezvăluie slăbiciunile, mai mari şi mai vizibile de la o lună la alta. Acum, provincialii şi veleitarii simt că-şi pot înfige colţii în grumazuri celebre şi, de cele mai multe ori, chiar o fac.
Specialiştii în economii milenariste spun că brandul e extrem de important şi de cele mai multe ori au dreptate. E adevărat, poţi să iei o sticlă maronie, cu etichetă ovală roşie, pe care să scrii cel mai rostit nume de pe planetă. Chiar dacă înăuntru are apă de la chiuvetă cu gaz de la capsule, se va vinde mai bine decît cea mai gustoasă băutură de fructe de pădure făcută în casă. Brandul, eticheta, înving orice aromă.

La fotbal nu e chiar aşa, ci doar aproape aşa. Pentru că între etichete celebre şi anonimi apare o minge, cîştigînd întrecerea cei mai puternici, mai inteligenţi, nu neapărat cu nume mai sonor. Cu alte cuvinte, branda bate brandul. dacă putem silui astfel limba română. Cît timp se învîrteşte mingea, atîta vreme cît în Provincie se investeşte, iar în Bucureşti se trăieşte din slănina anilor trecuţi, tot provincia va fi în faţă. Aşa cum au fost manageriate, Dinamo, Steaua şi Rapid ar fi putut ţine pasul într-un singur fel: dacă nu s-ar mai fi jucat deloc în ultimii doi ani!

Toată lumea vorbeşte despre Ujpest privind de sus în jos

De mai mulţi ani, măsurabil de vreo zece, de cînd Gică Hagi a admis să revină la echipa naţională în acel studio TV de noapte, pe versurile lui Adrian Păunescu, avem şi noi un motiv de laudă în faţa ungurilor: fotbalul. La autostrăzi ne bat clar, la civilizaţie şi mai clar, la majoritatea sporturilor cu mingea, polo, handbal şi ce-o mai fi, ne-au luat-o mult înainte. Ne-a rămas fotbalul şi acum, cînd Steaua a picat cu Ujpest, calculăm totul în favoarea noastră.

Da, Steaua e favorită, nu foarte clar, dar e favorită. Însă mai bine pica împotriva vreunor ospătari sezonieri din Malta, ca să se poată odihni în acest tur preliminar. Ce nu ştiu cei care emit judecăţi e că de cîţiva ani ungurii au început să-şi dea seama că sînt pe cale să-şi bată joc de-o istorie glorioasă şi s-au apucat să reconstruiască domeniul care cîndva a fost măreţ.

Nu vom apela la istorie, pentru că acolo Steaua stă mai bine ca liliachiii de la marginea Pestei. Trei calificări la rînd în Liga Campionilor înseamnă mai mult decît bîjbîiala de vreo două decenii a Budapestanilor. Dar trebuie observat că tradiţie au şi ei, în anii ‘70 cînd erau antrenaţi de marele Lajos Baroti făceau o semifinală de CCE cu Bayernul lui Beckenbauer şi Gerd Muller, luau 7 titluri naţionale la rînd şi lansau măcar două vedete europene de prim rang: mustăciosul Laszlo Fazekas şi cheliosul Ferenc Bene!

Acum trebuie să fim precauţi, pentru că ei reconstruiesc. Aşa cum şi-au refăcut drumurile - de-abia aşteptăm să ajungem la Szeged, ca să intrăm “pe asfalt”- aşa fac şi în fotbal. Şi-au dat seama de limitele joase ale propriei competenţe şi apelează la străini. Ujpesti are un parteneriat cu Celtic, de unde ia jucători şi antrenori. Modelul a prins, pentru că şi Ferencvaros a apelat la britanicii de la Birmingham. Naţionala maghiară, îngropată de aproape un sfert de veac, de cînd Zbornaia lui Lobanovski a bătut-o cu 6-0 la Mondialele din Mexic, e din nou în cărţi să se califice, fiind înaintea Portugaliei şi a Suediei. După încercări eşuate, cu romanticul Matthaus sau cu diverşi “locali”, federaţia budapestană l-a luat pe Erwin Koeman, fratele lui Ronald. Media de vîrstă a scăzut, valoarea a crescut, iar acum se întrevăd ţărmurile barajului pentru Africa de Sud.

Tocmai aici e pericolul. Ei au un proiect, Steaua pare să n-aibă. Să trăiască din ce a mai rămas în cămară şi să mizeze pe puterea blazonului, ca orice boiernaş scăpătat. În timp ce europarlamentarul nu poate să-l ia pe Sînmărtean, cu o clauză de reziliere cît o garsonieră în Crîngaşi, ungurii îl au pe Peter Kabat. Numărul 22, dacă daţi pe YouToube să verificaţi! Omul care joacă în spatele vîrfurilor, pe tot frontul de atac. Veţi constata că în Ghencea nu e nici un jucător ofensiv de valoarea lui şi că ar putea lăsa urme în Ghencea. Asta deşi nouă ne place să ne lăudăm că ne-am născut favoriţi!

Fiul lui Cornel Penescu a reuşit să mute subiectul de la tatăl său la el însuşi

În alte împrejurări, i s-ar potrivi eticheta de băiat de bani gata. Tată bogat, maşină la preţ cu 6 cifre, adică peste suta de mii de euro, costum negru de firmă, gel, mult gel, pantofi de lac.

Sub acest ambalaj, Andrei Penescu e un puşti mărunţel, şaten, cu freză-creastă, de teen-ager. Abia ieşit din pubertate, el poartă povara arestării tatălui său şi încearcă să-l apere aşa cum poate, mergînd la televiziuni, dînd declaraţii în ziare şi lăsînd impresia că la poarta majoratului conduce un club de fotbal, încercînd să ne sugereze că poate sta alături de mai vîrstnicii şi mult mai trecuţii prin viaţă patroni ai peisajului.

În cheie tragediană s-ar putea spune că Andrei duce cu sine povara păcatelor părinteşti. Că încearcă, aşa necopt cum e, să repare ce se mai poate repara. Că, în loc să plimbe fetele prin parcuri, să se dea cu scuterul şi să intre pe Internet, el vorbeşte la telefon cu avocaţii, citeşte pagini din Codul de Procedură Penală, tocmeşte recursuri şi hotărăşte, printre sume ameţitoare, de milioane de euro, dacă Tănase se vinde sau rămîne la Piteşti. Un suiş abrupt, care maturizează înainte de vreme. O Golgotă neaşteptată trimisă pe adresa unui copil care în condiţii normale, adică de libertate a tatălui, s-ar pregăti pentru o vacanţă pe iaht sau pentru vreun colegiu din America, de unde să vină cu o diplomă care să-l aşeze pe fotoliul vecin părintelui, în fruntea grupului de firme.

În cheie mediatică, aceste apariţii publice ale juniorului Penescu ţintesc partea emoţională a lucrurilor. Cumva, pare căpitanul de 15 ani al lui Jules Verne, care după dispariţia căpitanului adevărat îşi asumă salvarea din jungla africană a vieţilor celor împreună cu care a eşuat pe un ţărm ostil. Oamenii se uită la televizor şi lasă deoparte penalul. Îşi spun că dacă tatăl Cornel e vinovat sau nu, asta va stabili instanţa. Dar văzîndu-l pe tînăr pledînd pentru judecarea părintelui în libertate, se lasă impresionaţi de maturitatea celor 18 ani. Nu se ştie cine i-a spus lui Andrei că e bine să iasă în public, dar ideea n-a fost deloc rea. Tubul catodic a reuşit să creeze în timp scurt un personaj pozitiv, în spatele căruia latura strict penală păleşte. Rămîn tinereţea şi lupta, atuuri care dau bine în story-urile neaşteptat de emoţionalului mileniu trei.