Avem nevoie de un selecţioner care să ne cizeleze şi să ne dezvolte
Carol I a devenit selecţioner al României în 1866. Pînă în 1881 i-a condus pe români sun titulatura de principe, apoi, pînă în 1914, cînd a închis ochii, din tronul de rege. Cînd a luat loc pe bancă, Dîmboviţa se revărsa şi îneca mahalale întregi, Bucureştii erau cotropiţi de molime, boierii încă umblau cu bărbi pînă în brîu, analfabetismul se lăfăia. A făcut şcoli, drumuri, a canalizat gîrla, a inaugurat căi ferate, a ridicat Peleşul şi, cel mai important, i-a învăţat pe români, la început puţini, apoi din ce în ce mai mulţi, că nevoile nu se fac în fundul curţii, ţinîndu-te de parul cu care te-ai apărat de cîini, ci în casă, într-un loc curat, igienic, special amenajat. Cînd a preluat reprezentativa Principatelor Române, Carol I era un tînăr de 27 de ani şi a fost racolat de cîţiva intelectuali ai vremii, de la Sigmaringen, un castel în munţi care poate fi foarte uşor asimilat unei echipe din Zweite Bundesliga. Ne-a calificat, în cei 48 de ani cît ne-a condus, la mai multe turnee finale, cel mai important fiind Războiul de Independenţă, de-atunci cîteva artere bucureştene preluînd nume de echipe-redute pe care le-am învins: Rahova, Plevna, Griviţa.
În acest moment, naţionala României pare înecată în Dîmboviţa. Sistemul e cuprins de pelagră, iar boierii federali dosesc mizeria sub anteriu şi caftan. Ne trebuie tot un fel de Carol I, altfel rămînem în fundul curţii, cu mîna pe par.
E nevoie, permiteţi părerea, de un străin care să ne electrifice şi să ne civilizeze. Prin ţările din jur, inundate, fiecare, în gîrlele lor, străinii au început deja să apară. Beenhacker i-a calificat pe polonezi la Euro. Erwin Koeman, care nu e vreun mare antrenor, are deja mai multe puncte cu ungurii decît au făcut ei în ultimele două-trei preliminarii la un loc.
La alte proporţii, Rehhagel i-a făcut campoioni europeni pe greci, Hiddink îi conduce pe ruşi, e adevărat, beneficiind, ce-i drept, de vistieria fără fund a lui Abramovici, cu o cifră de afaceri mult peste cea a Ţarului. Pînă şi pe puritanul tron al Angliei s-a suit veneticul Capello, ceea ce înseamnă că proverbele au valabilitate şi din ce în ce mai mulţi profeţi vin din altă ţară.
Exemplele nu lipsesc şi nu pot fi combătute prin fraza că şi noi avem antrenori de valoare. Avem, dar, spre deosebire de ai noştri, un străin ar fi scuturat de cutume şi n-ar depinde de nimeni. Să nu spunem că un străin ar fi scump, că nu e! Aşa cum îi dăm 600.000 unuia care nu ne califică, putem să facem rost de un milion pentru unul care ne reclădeşte. În caz că vrem într-adevăr asta!



83 comments ↓
Pagini: [5] 4 3 2 1 » Afiseaza toate comentariile
Bravo tata, un articol care te apropie de nea Vanea !
Alin Buzarin, de mult timp exact la ce ai spus tu despre Carol I ma gandeam, mi-am dat seama ca pur si simplu nu avem optiuni pentru un selectioner din Romania adevarat.
Aveam nevoie de un antrenor strain si de mai multa vreme, deabia acum vad ca lumea se gandeste serios la asa ceva.
Cat despre Beenhacker si Polonia, din cate stiu eu Polonezii nu prea au ratat niciun turneu final in ultima vreme, bine, nici n-au facut mare branza ba chiar in calificari au fost foarte puternici, chiar si echipe ca Portugalia nu le-au prea facut fata, dar inexplicabil se pierd la turnee, dar macar se califica. Cat despre Ungaria, intradevar ei arata bine in clasament dar sa nu uitam ca ei din 6 meciuri au jucat deja 4 cu Albania si Malta apoi au mai reusit un egal cu Danemarca acasa si au pierdut la Stockholm. Sansele sunt mici sa se califice, au de jucat doua meciuri cu Portugalia si 1 cu Suedia si Danemarca in timp ce celalalte nu au jucat inca atatea meciuri cu Albania si Malta. Intradevar, Albania a mai furat puncte de la celelalte, deci e de laudat ca Ungurii au rezistat sa-i bata in ambele meciuri.
Ca optiuni, din cate tin minte Scolari avea 500.000 ca antrenor al Portugaliei, Frank Rijkaard avea 1 milion la o echipa de club, ce conteaza care era aia si ce a reusit. Alte optiuni nu imi vin in cap acum, dar ar fi cateva.
Venirea unui antrenor strain nu garanteaza automat performanta. Exemplul cel mai la indemana este Serbia, care l-a luat in trecutele preliminarii pe Javier Clemente, altfel antrenor competent, dar tot nu s-a calificat la Europene. Iata ca Serbia a renascut tot sub comanda unui autohton, Antic. Nici Eriksson nu a rupt gura targului cu Anglia. Drept este, insa, ca aparitia unui “stranier” ar revigora anumite gandiri si comportamente.
primul articol care imi place scris de tine
ma numesc Marian,am 30 de ani…,si de 9 ani sunt in Austria. Nationala noastra e la pamant,politia si mai si,…defapt oare ce merge la noi? in afara de infractionalitate ,care ,prin legile facute de infractori profesionisti, se dezvolta in voie. M-as intoarce in Romania,sincer vreau,…dar mi-e frica ca nu o sa stiu sa-i spun copilului meu un lucru care este evident: DE CE L-AU ARESTAT PE BATMAN????
in orice rau e si un bine:decat cu emotii pana la ultimul meci fara calificare,acum stim finalul de-acum.
O realitate: romanii nu au evoluat in general decat atunci cand au fost condusi de straini.
Cum zicea si Mano, macar o duzina de astfel de oameni, ca pe unul singur l-ar termina iute boierii (sau baronii …)
Excelent articol. Insa coruptia e prea mare pentru un pas atat de important.
Poate prin 2080…
Bravo, Buzarine! Ai mare dreptate! Ai facut niste observatii mai mult decat pertinente.
Excelent articol. De un Carol 1 am avea nevoie si in fruntea tarii… La ministere, la regiile importante… tara ar merge ca unsa!!!
Sint perfect de acord.Ba chiar ne-ar trebui un antrenor neamt, sever si pus pe treaba si la palatul Victoria.
Si mai cred ca se remarca, in afara de antijocul caznit al nationalei si de selectia haotica si ranchiunoasa, magaria de a-l folosi pentru o atingere pe baiatul german si asta doar pentru a-i anula sansele de a juca pentru tara lui adoptiva.”Eleganta” de trisor care adauga si pete de genul asta la o reputatie a nationalei atinsa si asa de seria de meciuri penibile de la EURO pina ieri.
iaca na, poftim de vezi!
Domnule Buzarin, ati luat-o pe aratura!
Noua ne trebuie fotbalisti ca Tamas! Pai daca, dupa infrangerea dintr-un amical amarat cu Croatia, a suferit enorm cazand in plasa lui Bachus, un nemernic, va dati seama ca acum nu va putea sa stea pe picioare la derby???? Va dati seama cat va suferi dupa 2 infrangeri in amicale???? Eu spun ca va avea nevoie de targa! Dar nu ca sa iasa, ci ca sa intre pe teren! De jucatori care sufera, precum acest Tamas, avem nevoie, nu de antrenori!
Unii ar fi avut nevoie de o familie care sa-i cizeleze. In loc de asta au ajuns ziaristi…
dupa cum zici matale iengleji astia..fac si ei treaba mare in fundul curtii..numai veniti cu prostii din astea neicusorule…si mai ales cu fonfaitul de Carol ..**…du te la Baile Herculane..sa iti explice cineva …tre sa intelegem acel PRIN NOI INSINE…dac nu stii cei aia citeste la pagina cu Carol da putin mai jos..**
sa extindem putin ideea. ne-ar trebui un strain si ca presedinte…si ca primar…in general ne-ar trebui cate un strain la orice. asta e problema, ne-am ** pe noi 20 de ani pana ne-am inecat in ***. bafta si ne mai auzim
E prima oara cand imi dau cu parerea dar e clar ca e cel mai tare articol pe care il citesc. Esti MARE Buzarine!
ce ciudat e ca cei mai mari romani..nu au fost romani
excelent articolul!
un fleac!!!! ne-au ciuruit….. nationale e a noastra… nu a lor….. sa iesim in strada sa ne recapatam demnitatea…..
Pagini: [5] 4 3 2 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment