July 2008 ↓

Într-un timp record, Gheorghe Ştefan a trecut de la funcţia de vizitiu al lui Mircea Sandu la cea de contestatar al lui

Iată că s-a produs a opta minune a lumii: prima divizie a început fără ca grila de start să conţină numele Ceahlăului! După ce de mai multe ori plăieşii au retrogradat fără să pice, de data asta iată-i luînd drumul Golgotei matinale a eşalonului secund. Ce să-i faci, se mai întîmplă, în fotbalul nostru pînă şi cea mai solidă veşnicie poate deveni relativă!

Ştefan, prietenul lui Mircea Sandu! Ştefan, ajutor de surugiu al ricşei federale care transporta notabilităţile fotbalului cu prilejul frecventelor Comitete Executive ţinute în aerul reconfortant al Pietricicăi! Ştefan, beneficiarul atîtor arbitraje prieteneşti, la care Federaţia mai închidea ochii! Iar acum, Ştefan, răsculatul împotriva unei stăpîniri căreia i-a cîntat în strună şi i-a turnat în pahare, avînd certitudinea că, la adăpostul acestei protecţii, nu i se va clinti un fir de păr.

Cu toate astea, Gheorghe Ştefan are argumente. Măcar în principiu. Probabil de aceea s-a şi răsucit atît de brusc şi de sonor, pentru că se simte nedreptăţit. Ani şi ani, autorităţile fotbalului au licenţiat şi pe cine trebuie, şi pe cine nu. Iar acum, în această vară, deşi au căutat nod în papură mai multor cluburi, n-au găsit pe nimeni apt să ia drumul matineului în locul devotatului amic primar de Piatra.

Cînd alţii cumpărau jucăori papuaşi, uzbeci şi de alte neamuri, Ştefan investea în infrastructură. Stadion, nocturnă, scaune, vestiare. Ce-i drept, nu erau banii lui, ci ai comunităţii, dar el veghea şi aproba lucrările. Cînd alţii falimentau S.R.L.-uri şi inventau S.A.-uri, ca să facă pierdută urma datoriilor, Ceahlăul îşi achita obligaţiile faţă de stat. Şi, bineînţeles, neavînd echipă, pentru care nu mai rămîneau creanţe, cădea în “B”. Poate că asta e ordinea normală, cea a lui Ştefan. Întîi stadionul, apoi dările şi la urmă jucătorii.

Dar dacă e să pici, păi atunci pică! Nu scăpa cu Delta (Tulcea), cu Lambda, cu Epsilon sau cu Omicron. Respectă legea pînă la capăt şi du-ţi crucea fără să încovoi spinarea. De fapt, Gheorghe Ştefan nu e supărat neapărat că a fost retrogradat conform clasamentului, ci e pornit împotriva celor care l-au lăsat din braţe. Asta l-a îndemnat să se răscoale, încetarea prieteşugului, a tratamentului preferenţial şi punerea în rînd cu ceilalţi.

Ca orice fost prieten, Ştefan e un inamic periculos. Chiar mai temut decît ceilalţi, care acum vor să cumpere cu bani bunăvoinţa  piţifelnicilor din ligile inferioare. Spre deosebire de nababii electorali ai momentului, Ştefan ştie multe din Casă. Am scris corect cu majusculă, pentru că e vorba chiar de Casa Fotbalului. Unde multe lambriuri, uşi, bucăţi de parchet şi ce-or mai fi poartă autograful său inconfundabil. Erau anii cînd încă pădurile din Moldova nu se tăiaseră în întregime, apa nu năvălea în gospodării, iar echipele din nişte liniştite localităţi de munte îşi trăiau clipa de graţie şi păreau să aibă eternitatea asigurată.

De un an, Craiova n-are voie să transfere jucători, pentru că tovarăşul Dinel Staicu a construit capitalismul cu brazilieni pe care a uitat să-i plătească. De-atunci, Ştiinţa doar fabrică, fără să cumpere. Din lutul propriu, frămîntat cu picioarele goale, au apărut şi Bărboianu, şi Valerică Găman, şi Silvică Lung junior, şi Barbu, şi Crăciun, şi Firţulescu. Această pastă germinativă s-a turnat peste fraţii Costea, veniţi de la Vîlcea, peste veteranii Dorel Stoica şi Bornescu, peste Prepeliţă, care altfel s-ar fi îngropat la Piteşti. A rezultat un material din care acum dă colţul ierbii, iar peste ceva timp va şi rodi.

Contraexemplul l-a oferit Iaşiul. În repriza a doua a partidei fără spectatori de pe “Extensiv”, Ionuţ Popa l-a vărsat în teren pe portughezul Nunos Vivieros, venit, de unde altundeva din altă parte?, decît de la Estrela Amadora, acest prolific leagăn al civilizaţiei fotbalistice geto-dace. Lusitanul a călcat temeinic pe minge, ridicînd insistent întrebarea dacă nu cumva s-ar fi găsit şi pe la Leţcani, Podu Iloaiei sau Tîrgu Frumos nişte românaşi care să facă acelaşi lucru. Probabil că da, şi ei măcar erau ai noştri.

Şefii comisiilor pot fi şi alte persoane decît finii, naşii, unchii sau verii federalilor

Întregul scandal “valiza” se învîrte în jurul cununiei religioase a lui Daniel Florea, care la sfîrşitul slujbei a asigurat coregrafia prin tradiţionalul “Isaiia dănţuieşte”, iar apoi a pupat, cum cere datina ortodoxă, mîna naşului  Ionuţ Lupescu. Apriga luptă din Comisii se învîrte în jurul năşiei şi al filiaţiei spirituale. Sigur că între timp, în vîltoarea luptei, năşia s-a rupt, dar ideea rămîne.

Cît timp şefii comisiilor federale vor fi numiţi pe criterii de plocon şi damigeană, asemenea episoade se vor repeta. Dacă nu e finul, e nepotul, vărul, cumnatul, vecinul, asociatul, partenerul de afaceri. FRF practică relaţia bazată nu pe competenţă, ci pe oameni verificaţi în bătălia aspră a mai multor Revelioane, Crăciunuri şi Lăsate sd sec. E un atavism care funcţionează, o cumetrie care poate faulta iremediabil Liga întîi, unde Comisiile au devenit mai importante decît loviturile libere.

Aceste criterii medievale trebuie neapărat să dispară. La Comisii pot veni şi acei judecători, procurori, avocaţi care nu sînt neapărat neamuri cu primele 5-6 persoane din structura federală. Se spune că aceste posturi, de şef de Comisie sau de simplu membru, sînt prost plătite, la nivelul cîtorva sute de euro pe lună. Oare doar de aceea sînt promovaţi finii, ca să încaseze nişte îndemnizaţii mizerabile?

Noua variantă de Comisii, fără legături de rudenie, s-ar putea profila prin concurs sau poate chiar prin vot. Se depun nişte CV-uri, se face o listă şi se votează. Ies X şi Y, să zicem, la Disciplină, care sînt lăsaţi un an, de probă. Dacă verdictele lor sînt făcute praf de Apel sau de CAF, înseamnă că respectivii habar n-au şi trebuie aleşi alţii. Dacă funcţionează, pot fi validaţi pentru 3,4 sau 5 ani. Şi nu plătiţi cu cîteva sute de euro, ci cu cîteva mii. De unde? Cum adică, de unde? Li se poate cere domnilor patroni de cluburi o sumă modică, acolo, cîteva mii pe lună, pentru salariile completelor. Vreţi să fiţi judecaţi corect? Atunci cotizaţi, că, slavă Domnului, aveţi de unde!

Sigur că tot acest raţionament poate fi uşor demontat, ca orice procedură netrecută la regulament. Acolo scrie că preşedinţii de Comisii se numesc, atunci să se numească. Asta dacă vrem să fim principiali în numele năşiilor şi al cumetriilor. Dar la cîte paragrafe şi norme s-au modificat în fotbal, încă o schimbare nici n-ar mai conta. Noi mai avem un pic şi votăm mingea în trei colţuri şi ne cramponăm de paragraful numirii finilor în diverse funcţii! Sîntem rigizi cînd situaţia o cere, dar şi extrem de elastici atunci cînd e cazul. Pe scurt, ne adaptăm foarte uşor la cum am vrea noi să fie!