Continuarea filosofiei clasice germane

De peste 50 de ani nemţii fac în fotbal acelaşi lucru: cîştigă

Sfîrşitul filosofiei clasice germane a fost prezis de Engels, neamţul care a inovat în dogmă fără să-şi dea seama că poate nenoroci omenirea. În fotbal însă, filosofia germană continuă de peste o jumătate de veac. Doctrina e extrem de simplificată, adusă la un nivel de înţelegere accesibil: Sieg, adică victorie!

În 2008 nu mai e loc de Feuerbach, Kant sau Heidegger. Ei au rămas în biblioteci. Acum ideologul e Joachim Low, iar ucenicii se numesc Hitzlsperger, Lahm, Podolski, chiar Klose. Cu Ballack e altceva. El e vrăjitorul, dar un vrăjitor care nu recurge la cine ştie ce miracole, ci scoate din baghetă banalităţi. Cum ar fi: să curgă apa, să fie berea rece şi Wurstul bine fript, să meargă pasa acolo unde trebuie şi lovitura de cap în colţul de unde portarul nu mai poate s-o ia. La 32 de ani, cariera acestui ex-redegist ivit în fostul oraş Karl Marx (prietenul lui Engels, cel cu sfîrşitul filosofiei) a ajuns un fel de carte de la Gotha (alt loc de pe harta fostului RDG) pe care nemţii o deschid atunci cînd au chef să cîştige.

După povestea emoţională a Turciei, un text despre nemţi poate enerva aşa cum enervează nemţii înşişi. Oamenii poate că vor prinţese, sultani, eunuci, Şeherezade, ceva de caravanserai sau din O mie şi una de nopţi. La Basel, fiorul l-au adus supuşii împăratului Terim, cu povestea lor plină de sînge şi transpiraţie. Nemţii n-au făcut altceva decît să cîştige, profund obraznic, cu 3-2, un meci în care raportul şuturilor pe poartă a fost 11-3 pentru turci.

Dar şi aici există o cheie. Deşi au stors tot din puţin, nemţii n-au ridicat cinismul la acurateţea la care l-a dus Italia, de exemplu. (România nu se încadrează în tiparele cinismului, pentru că a fi cinic înseamnă a fi şi puternic, or noi n-am fost). Nemţii au tocat mereu, mecanic, şi urcă în finală după ce şi în sferturi, şi în semifinale au dat cîte trei goluri. Asta nu înseamnă retragere deliberată, ci eficienţă prin vocaţie.

Responsabil nu e doar sistemul german. Există şi un produs identificat al sistemului, acest straniu şi destul de greu acceptabil Joachim Low, căruia compatrioţii îi zic Jogi, la fel ca ursuleţului din desene animate. Low e digerat cu dificultate pentru că a fost un fotbalist aşa şi aşa, navetist între primele două Bundesligi. Nemţilor le-au plăcut Beckenbauer, Vogts, Voeller, Klinsmann, adică sute de selecţii ca jucător transbordate pe banca tehnică a Mannschaftului. Pe la colţuri se spune că, inclusiv lui Klinsmann, Low i-ar fi făcut temele tactice. Iar la Basel, acelaşi Low a reuşit să-l răpună pe un tip căruia i se zice Împăratul, în vreme ce el, banalul Joachim, are doar o poreclă de ursuleţ.

58 comments ↓

Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile

# 58 nokia N81 on 30.06.08 at 5:45 pm

Oricum au ajuns departe turcii, eu credeam ca o sa castige campionatul!

# 57 just2win on 28.06.08 at 3:11 pm

foarte adevarata zicala: “pe nemti nu esti sigur ca i-ai batut decat dupa ce au parasit terenul”… turcii au luat gol intr-un moment in care erau sigur ca se va ajunge in prelungiri… marea lor greseala a fost ca au uitat pentru moment ca joaca cu nemtii… si i-a costat o posibila calificare

# 56 hingheru on 28.06.08 at 2:48 pm

in sfarsit, iiiiiin sfarsiiiit!! ..nu credeam sa apuc ziua cand voi citi un articol bun scris de buzarin! am un sentiment ciudat, acum cand de-abia ce mi se declansase reflexul sa pun inca trei-patru injuraturi la adresa autorului. pentru un text ca asta, mai ales avand in vedere cine l-a scris, trebuie sa recunosc ca injuraturile mi s-au oprit in gat, eu am ramas mut de uimire si nu-mi vine sa cred ca poate iesi si ceva bun din mintea lui buzarin.
se pare ca miile de injuraturi si batai de joc au avut efect. as zice bravo pentru articol dar mi-e frica sa nu stric tot.

# 55 mario on 28.06.08 at 11:00 am

Din 54′ cand au castigat mondialul realizand o surpriza uriasa germanii au stiut mereu cum trebuie sa castige.Inainte de Euro si chiar in timpul desfasurarii competitiei prea putini au dat sanse unei echipe care practic joaca mereu la fel indiferent de numele jucatorilor.
Deutschland uber alles!

# 54 www.craiova4all.ro on 28.06.08 at 9:38 am

Piturca si Sandu numara bani acum si astepata sa
mai vanda si Becali un jucator sa le dea si cota
lor ca nu degeaba i-a vazut Europa pe Banel , Dica , Ghionea ….. ***(spam publicitar)

# 53 arh. Gheorghe Petrescu on 28.06.08 at 6:16 am

Frumos articol si la subiect. Totusi, nemtii au avut noroc. Vreau sa vedem ce va spune SPANIA, in meciul cu GERMANIA. Este posibil sa bata din nou GERMANIA.

# 52 andrei s on 28.06.08 at 2:30 am

Germania va ramane mereu Germania. Indiferent cum se schimba vremurile, ei mereu sunt cei mai buni, iar mentalitatea asta nu se schimba cu una cu doua. Ambitie, vointa, ingamfare si dorinta continua si obsedanta de a fi cel mai bun! Asta e un german

# 51 io on 27.06.08 at 11:53 pm

nemtii astia cu masinile lor bune,cu mentalitatea lor de invingatori,cu berea lor buna,cu “miracolele lor care au ridicat germania printre primele in lume dupa ce majoritatea oraselor lor au fost sterse de pe harta acum 60 de ani,cu triplele lor de la mondiale si europene,cu o societate in care spaga nu e la putere,cu oameni care isi dau demisia cand sunt depasiti si lasa in locul lor oameni mai capabili,nu cu bani si “cunostinte” sus puse,care isi canta imnul ala nemelodios cu patriotism……sa ne lase in pace ca stim noi ce facem.noi suntem uniti si la bine si la rau si ne avem ca frati……..
SIEG!!!!

# 50 Bravo Buzarine on 27.06.08 at 9:49 pm

Esti dastept si frumos. Femeile mor dupa tine, iar intelectualii te invidiaza.

# 49 bgdan on 27.06.08 at 8:55 pm

foarte, foarte frumos articol

# 48 nebunel on 27.06.08 at 8:25 pm

Alineeeeeeeeeeeee, esti ***!!!

# 47 durden on 27.06.08 at 7:42 pm

PRIMUL TAU ARTICOL BUN DE ANI DE ZILE DE CAND CITESC GSP!!!FELICITARI,CHIAR MI-A PLACUT!!

# 46 eleven on 27.06.08 at 5:11 pm

De fapt toata “filosofia” se rezuma la 3-11 suturi, 3-2 rezultat. Fotbalul trebuie luat asa cum e, nu tradus si inteles prin concepte mai mult sau mai putin filosofice. Asta daca vrem sa vorbim de fotbal. Daca vrem sa-l imitam pe Dinu facem tot felul de interpretari fortate si trimiteri la alte domenii de activitate si ne trezim ca suntem inteligenti…
Pe de alta parte imi amintesc destule meciuri pierdute de nemti “ca prostii”, in stil perfect balcanic (CM 1986 finala cu Argentina, CE 1988 semifinala cu Olanda si mai sunt cateva).

# 45 nebunel on 27.06.08 at 5:09 pm

nemtii sus nemtii jos, ce tot atata nemtii, habar nu aveti cum se traieste in Germania!!!! , n-as vrea sa fiu neamt pt. nimic in lume, poate pt. vreo 1500 -2000 euro lunar, in rest sunt un popor de urati de sclavi ai sistemului , bautori de bere, care dupa o viata intreaga nu-si cunosc vecinii si nu se saluta intre ei!!!!! ETC.

# 44 CFRRR on 27.06.08 at 3:40 pm

“Neamtul” ala…Engels era defapt jidan,la fel ca si Marx si Lenin!!!

# 43 Zoltan on 27.06.08 at 3:17 pm

Nu degeaba nemtii sunt priviti de mai toata lumeaca find cel mai cmplet popor din lume!Sper sa castige campionatul!!!

# 42 ioan plischi on 27.06.08 at 3:15 pm

nemtii joaca prost si cistiga. oare de-aia joaca prost?

# 41 fucherul on 27.06.08 at 2:11 pm

hahahahaha cica
***(cuvinte sterse din cauza limbajului necivilizat)

# 40 fucherul on 27.06.08 at 1:39 pm

***(cuvinte sterse din cauza limbajului necivilizat)de Buzarin nu poate sa raspunda la comentarile pertinente ale unora sau nu stie ce sa le raspunda???
***(cuvinte sterse din cauza limbajului necivilizat)

# 39 Adolph Lecter on 27.06.08 at 12:26 pm

“ucenicii se numesc Hitzlsperger, Lahm, Podolski, chiar Klose” …? Pai daca se vorbeste despre tiparul nemtesc transpus in futbol trebuie neaparat pornit de la “motorul Mannschaftului” din ultimele meciuri - Schweinsteiger. Priviti la el si “tehnologia” sa nemteasca de a juca.
Sieg Heil !

Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.