Pipera, peste Viena!

Ar trebui să ne tragem seva din Euro 2008, dar noi avem propria noastră sevă

Ştiţi, vă mai aduceţi aminte, Euro 2008 a fost acea competiţie pe care noi, românii, am părăsit-o fără s-o parcurgem şi am disputat-o fără s-o înţelegem. O să vă mire, dar continentul încă se mai bucură de deliciile de la Viena şi Basel. Acolo, unde fotbalul e la el acasă, încă se mai savurează victorii, se mai deplîng înfrîngeri, se mai bea bere, se mai bucură. Pentru noi Euro 2008 a rămas un subiect de pariuri, de comparaţii pe care oricum le-am face, tot dureros ne lovesc, şi de răsfoire a agendei electronice cu poze, uite-mă aici, pe mine, cum cîntam imnul în tribuna de la Berna şi dincoace, cum mă vopsisem pe faţă la Zurich.

Oamenii importanţi de la noi n-au răbdare. Pentru ei Euro s-a terminat demult, sau poate că nici n-a început. Actorii de vodevil au lipsit o vreme de pe ecrane şi acum fac tot ce pot, dau din coate să-şi reia locurile de paţachine stridente, în lupta cărora cel care zbiară mai tare are cîştig de cauză. Încet, încet, Arşavin, Ballack, Sabri sau Villa vor dispărea complet, se vor muta la o pagină cu numărul format din două cifre. Ne bucurăm, fiindcă ei ne cresc tirajele. Asta e lumea noastră, la noi Pipera se vinde mai bine decît Viena! Frontispiciile sînt ale vedetelor locale, care ele însele aţîţă, pentru ca apoi să conchidă în cea mai facilă explicaţie posibilă, aceea că presa e de vină, că ea aprinde fitilul scandalului.

Boicotăm naţionala că ni s-a dat nouă, Gigi voievod, interzis pe stadioane. Adică Mirel, care-şi dă duhul pentru naţională, nu mai are voie să se ducă acolo fiindcă Federaţia nu i-a făcut pe plac mogulului parcelelor de la margine de Bucureşti. Că doar, aşa cum a zis, parafrazîndu-l prost şi fără să înţeleagă nimic pe Ştefan cel Mare, Steaua e a lui şi a familiei sale, în veacul vecilor, amin!

Sau începem şi ne facem unii pe alţii cancer şi alte boli, că aşa ne-a învăţat pe noi tovarăşa învăţătoare de la UEFA să polemizăm. Da’ de ce taman cancer şi nu pojar, rubeolă, hepatită, reumatism, sau chiar alte beteşuguri, poate chiar un şancru moale, să ne afirmăm plenar, abrupt şi fără drept la replică?

Cu toate că povestea cu lipsa dreptului la replică e relativă. De fapt, viaţa noastră e un lung şir de drepturi la replică, în care ne răspundem unii altora pînă obosim, fără ca de fapt să mergem înainte. Stăm pe loc, ne facem cancer unii pe alţii şi bicotăm naţionala. În acest timp, se bat penaltyurile finale ale unei competiţii de la care noi am fost avortaţi prematur şi neprovocat. Pur şi simplu, ne-a respins trupul sănătos al fotbalului din anul 2008.

50 comments ↓

# 50 / on 26.06.08 at 1:40 pm

Bravo, foarte bun articolul.
Daca ai scrie mai des asa, ai fi probabil Nr. 1 din “Gazeta”. Deocamdata, Vochin e mai bun.

# 49 elvis on 26.06.08 at 11:48 am

presa ca presa…dar de vina sunt ****care prefera sa citeasca toate **** de scandaluri.astia va cresc tirajul…cautatorii de chiloti si de jiji…pe prima pagina.ee..but if you cant beat them…join them !

# 48 opinion on 25.06.08 at 6:04 pm

felicitari pt articol. bun si la subiect.

# 47 nightvision on 25.06.08 at 4:20 pm

NU STIU DACA ATI OBSERVAT DAR AU RAMAS TARILE MARI IN COMPERITIE SI AICI MA REFER LA NUMARUL DE LOCUITORI, SI ANUME:
1. RUSIA - APROX. 142,000,000 MILIOANE LOCUITORI
2. GERMANIA - APROX. 82,244,000 MILIOANE LOCUITORI
3. TURCIA - APROX. 70,586,256 MILIOANE LOCUITORI
4. SPANIA - APROX. 46,063,000 MILIOANE LOCUITORI

SPANIA A SARIT : ITALIA, ANGLIA, FRANTA SI UCRAINA,TARI CARE AU NUMARUL MAI MARE DE LOCUITORI DECAT SPANIA. INSA, FIECARE TARA DIN CELE AMINTITE DIN CATE STIM UN FOTBAL PUTERNIC. DAR PRIMELE 3 (RUSIA, GERMANIA SI TURCIA) CONDUC IN EUROPA LA NUMARUL DE LOCUITORI. SA FIE OARE O COINCIDENTA???
PROBABIL. GENETICA E DE VINA !!!!!
ASADAR PENTRU CA SA AJUNGEM IN SFERTURI ROMANI !!! EVITATI ANTICONCEPTIONALELE SAU PREZERVATIVELE !!!!!!!!!

# 46 Ptr Romanul on 25.06.08 at 3:15 pm

@Romanul
pt corneliu popa
Mai cornelica ,tu esti putin in urma cu stirile :
1) s-a dat pe toate posturile ce a zis Muresan atunci(in 2004)
2) legea cu interzicerea stimularii este in vigoare doar din campionatul 2007-2008
**** stelistii nici nu ma mir ca nu intelegeti nimic.
Acum nu o sa stau eu sa va explic cum e cu fotbalul ! Hai pa ***
pai ma baiatule dak nu era in regulament..era moral…?hai k ma faceti sa rad..
app de cazul valiza voi vreti ca steaua sa fie retrogadata…si dati exemplu italia..pai mai baieti..in italia a fost doar juve retrogadata ptr k era cappi di tutii capi p cand ac milan a jucat in UCL…****..de la un stelist

# 45 Leonardo on 25.06.08 at 11:49 am

Din punctul de vedere al pretului, clar Pipera este peste Viena. Si asta din cauza prostiei omenesti din Romania!
In alta ordine de idei, evolutiile nationalei Romaniei la Euro sunt si rodul muncii asidue ale conducatorilor federatiei, cat si al certurilor dese din campionatul romanesc. Vezi cazul bricheta, cazul valiza, etc! Acum mai vedem si oameni din nationala care se plang ca si-au platit singurei bauturile racoritoare! Eu cred ca din diurna aceea zilnica de peste 100 euro pot sa rupa vreo 20 de euro sa cheltuie pe racoritoare energizante! Eu din cate stiam la echipa nationala se vine din respect, si nu pentru bani! Ok, e normal sa primesti si bani, dar sa primesti pentru performanta, nu antiperformanta! Iar meciurile egale cu Franta si Italia nu reprezinta peformanta din moment ce jucatorii s-au baricadat in poarta cu totii! Au jucat pana si austriecii mai bine decat romanii, care austrieci sunt pe locul 112 mondial, din cate am inteles!

# 44 yoooo on 25.06.08 at 11:39 am

Buzarine…***ca intodeauna,si eu as face la fel ca gig,desi il urasc sincer….ptr ce sa las jucatori la nationala,cand aia de la frf sunt niste mafioti…sa dea clujul,sa de a dinamo,rapid….de aia nu mai pot jucatorii,ca nu joaca la nationala:))))oricum..***(cuvinte sterse din cauza limbajului necivilizat)

# 43 telegraful junglei on 25.06.08 at 10:24 am

Se pot spune multe despre decizia comisei de disciplina dar este o aberatie sa interzici cuiva accesul pe stadioane in timp ce o persoana declarata “non-grata” poate intra pe stadion fara probleme. Si daca frf are voie sa dicteze decizii aberante atunci si jiji paote recurge la represalii aberante, cum ar fi premierea stelistilor care refuza nationala. In rest toate bune si frumoase in fotbalul romanesc. Abia astept sa vad non-combaturile facute de caprele ligii 1 in sezonul viitor pt. ca un lucru este sigur, cooperativa a reinviat odata cu interzicera premierilor. Nasu mai trebuie sa-i mai rezolve locul in liga1 si lui pinalty si s-a reintregit mafia in fotbalul romanesc…

# 42 500$ FREE fara Click on 25.06.08 at 2:44 am

Sunt sigur ca metrul patrat Pipera e mai scump dekt unul in Viena:))…asa k de ce nu ar fi mai atractiva Pipera pt.noi Spectatorii?

# 41 Radu on 25.06.08 at 1:36 am

Frumos articol. bravo!

# 40 Rob3rt0 on 25.06.08 at 12:20 am

@ CVUCS
“Asa este Buzarine, Pipera se vinde mai bine decit Viena si asta pentru ca de la Revolutie incoace, asa c um au mai spus-o nenumarati altii, s-a umplut Romania de secaturi si de oameni de nimic si de doi bani fara caracter, oameni care isi spun “suporteri stelisti” cind de fapt 95% din ei sunt niste nimeni, niste cetateni ***(cuvinte sterse din cauza limbajului necivilizat) care nu stiu bine nici pe ce lume traiesc
dar care i-l aduleaza pe cioban, sau chiar daca nu-l aduleaza pe cioban le place ceea ce FURA el pentru steaua, cu toate ca MAREA MAJORITATE din ei nu stiu nici jumatate din echipa stelei dar au auzit ca stelutza in cinci coltzuri are cele mai multe “cupe si flori”.
Acestia nici nu merita bagati in seama, deci tu scrie pentru “NOI ceilalti”.
Forza Poli Timisoara.”

Nui adevarat ce zici u (adik CVUCS) noi tinem cu steaua pentru ca a fost simbolul fotbalului romanesc si cea mai buna echipa din Romania si pentru k sunt oameni cu suflet care au fost sau mai sunt la steaua( precum Lacatus, Hagi, Duckadam, Belodedici, Popescu etc care sunt niste legende si modele de urmat pentru noi cei care nu am prins vremurie cand acestia jucau la Steaua ) iar sincer mie imi este rusine sa mai fiu stelist cand vad ce face bECALI…k dak vrei si u sa vb cu un fan dinamovist de exemplu nu ai cu ce te lauda in camp intern pentru ca totul este aranjat si planificat..si nu poti sa te lauzi si u in fata unui rapidist k noi am terminat pe 2 si ei pe 3 sub noi cand vezi k noi am castigat contra lor la masa verde..si ca iti este pur si simplu rusine…preferam ca sa pierdem cu 4-2 cu dinamo decat sa vezi cum fug jucatorii de pe teren la meciu cu rapid de frica ca erau condusi…iti este pur si simplu RUSINEEE !!!! sa ti cu Steaua din cauza ca becali a transformato in jucaria lui..care trebuie sa cante imnu champions league dupa ce face el ce poate k jucaria lui sa termine pe loc de ucl..deci si noua STELISTILOR ADEVARATI ne este rusine sa fim condusi de becali…mai bine ne luptam pentru locurile 10 da eram o echipa demna si cinstita..cum este Mirel Radoi Simbolul echipei Steaua din prezent…Steaua siar pierde identitatea fara el pentru ca toti ceilalti jucatori..(poate mai putin cei straini..care sunt mai destepti si au venit la Steaua ca sa se lanseze la o echipa mai mare si nu asculta porcariile lu becali)….au ajuns sa ne fie rusine de ei..(lovin de exemplu se ruga de arbitru s intrerupa meciu cu rapid si la meciu cu dinamo nu dadea mingea in out k gest de fair-play) ei sunt facuti zdrentze de catre becali care ii transforma in oameni k lovin care se gandesc daor la bani..nu la noi fanii care ne dorim fotbal cinstit si sa nu ne fie rusine de stelistii nostrii….(Akum am inteles k nui mai lasa pe goian radoi si toti de la steaua care se duc la nationalade la steaua sa se duca la nationala k are el interzis pe stadion…si zice de huligani k distrug fotbalu…si el e unu dintre ei…NU LASATI SA FIE DISTRUS FOTBALUL DIN ROMANIA DE BECALI) HAI ROMANIA!!!!HAI STEAUA !!! JOS CU bECALI !!!!!!!!

A uitasem sa spun…foarte mult imi place blogul tau..respect Buzarin ;)

# 39 romanul on 24.06.08 at 8:12 pm

Cat despre “limbajul elevat” hai sa lasam balta astfel de aprecieri .Poti fi ironic .Accept mai mult ironiile decat replicile cu :”eu sunt mai elevat ,etc”.Pt a fi ironic e nevoie si de putina inteligenta .

# 38 romanul on 24.06.08 at 8:10 pm

pt corneliu popa
Cu ultimul mesaj sunt de acord cu tine.cat despre “statul capra” si meciuri castigate cu arbitrii ,au ca ma doare capul cand ma gandesc.Respect pt adevarata Steaua care a facut performanta in Europa .Insa echipa de acum ( aici incluzand si conducatorii) e o copie nereusita .Oricum in cupele europene sunt fan Steaua ,minus oierul.Problema jucatorilor ( nu numai ai Stelei ,ci si ceilalti ) au uitat pt ce sunt platiti: sa joace fotbal si nu sa atace pe ceilalti COLEGI ai lor .CIne a inceput are mai putina importanta ,cine e primul care trece peste declaratiile celorlalti ,asta-i intrebarea .Ca altfel vom pati mereu ca la Euro 2008.In rest sa castige cel mai bun .Sau dupa cum spui tu cel care fura mai mult .Salut !

# 37 Popa corneliu on 24.06.08 at 7:57 pm

P.S. Cred ca ai remarcat limbajul elevat, in comparatie cu al tau, pentru a te contrazice!! Daca treci prin Bicuresti poate stam la o bere si=ti explic in mod… “european” cum se sta cu fotbalul in romania!! Nu crede tot ce va “da pe guse mass-media” Ei au interesele lor, a conducatorilor de club, a impresarilor si in ultimul rad a patronilor. Noi cititorii suntem socotiti de marii ziaristi niste prosti care putem sa fim mintiti cum le dicteaza interesele, mai pe sleau: “carne de tun”, niste neica-nimeni!!

# 36 Popa corneliu on 24.06.08 at 7:52 pm

pentru romanul!!! Eu nu am zis “sa suporte rigolile legii” si domnul Muresan este la mintea lui iancu si copos ca nu intra sub incidenta REGULAMENTULUI!! Numai in romania Rregulamentele sunt MAI TARI CA LEGEA!! Adica domnii porumboiu, copos, padureanu, stan, mititelu, iancu pot sa “stea capra” in meciurile cu chefere cluj fara probleme, echipa chefere cluj este de acum echipa DNA-ului din Romania!! Doar si domnii Nastase, Patriciu si Mitrea pot sa fure cat vor!! REGULAMENTELE PARLAMENTARE SUNT MAI TARI DECAT LEGILE IN ROMANIA!! Si tu vrei sa ma dai pe mine la scoli? Pai, domnile nu degeaba suntem mitici, noi “lucram” sub presiune, nu cujetam!! Numai in Romania nu se poate stimula o echipa sa joace crect, ca numai poate “patronul” sa puna echipa sa “stea capra” la chefere cluj sa ia EVENTUL!! Aveti salutari de la Famagusta!! Dac arbitra Corpodea,, Lajos, Naghy, Bogaciu sau Hategan si meciul ala se termina 3-3, va dadea 3 de 11 m si se rezolva!! Rasilor!

# 35 romanul on 24.06.08 at 7:32 pm

pt corneliu popa
Mai cornelica ,tu esti putin in urma cu stirile :
1) s-a dat pe toate posturile ce a zis Muresan atunci(in 2004)
2) legea cu interzicerea stimularii este in vigoare doar din campionatul 2007-2008
Dar la cata minte aveti voi stelistii nici nu ma mir ca nu intelegeti nimic.
Acum nu o sa stau eu sa va explic cum e cu fotbalul ! Hai pa ***

# 34 durden on 24.06.08 at 7:17 pm

***(cuvinte sterse din cauza limbajului necivilizat)

# 33 Un italian on 24.06.08 at 5:41 pm

Altceva nici nu meritati!!!

# 32 gigikent17 on 24.06.08 at 5:17 pm

Pt. CVUCS

Auzi ***,
Steaua chiar are cele mai multe “cupe si flori” pt ca le merita. In plus, nu exista MAREA MAJORITATE, intrucat majoritate reprezinta un pleonasm. Nu poate exista decat majoritate, fara mare. In limba latina, “major” inseamna cel mai mare. In concluzie, inapoi la scoala!!!!

# 31 fama on 24.06.08 at 5:08 pm

***(cuvinte sterse din cauza limbajului necivilizat)

# 30 wasabi on 24.06.08 at 3:29 pm

@VOIEVOD
ai mare dreptate
ieri radeam cu colegii de birou de ziaristii de la gsp cum s~au ingramadit ei sa dea note de ATENTIE!!!! …8…9..la toti jucatorii de la nationala la meciul cu franta cand nu am avut UN SUT PE POARTA!cu franta care oricum s`a facut de ras la acest CE…cu italia la fel
la final frustrarile pentru meciul cu italia cum ca daca rezolvam penaltyul ala moooama unde eram.
foarte bine face becali ca nu ii mai lasa pe stelisti la nationala …au iesit sifonati ..unii nici macar nu au ce cauta acolo - dica nicolita nesu s.a- asa rezolva doua ecuatii dintr`o lovitura.
oricum TOTAL EXECRABILA evolutia dvs a GSP pe durata CM, articole precum “urina inamicul vienei” “boscheti verzi pe pereti” numai si numai articole aiurea si lipsa de consistenta in ele
si la final va intrebati “de ce becali refuza sa trimita jucatorii la nationala?”
de ce nu va intrebati de ce suntem noi asa de execrabili?

# 29 ioan plischi on 24.06.08 at 3:18 pm

nu noi, romanii, am parasit competitia fara s-o intelegem. nu ma bagati va rog in aceeasi oala cu piturca!

# 28 vasim on 24.06.08 at 11:32 am

Becali prea amesteca supele.
El nu ar trebui sa amestece jucatorii de la Steaua in scandalul pe care el insusi l-a provocat.
Daca el nu era de acord cu legea trebuia sa faca ceva la inceputul campionatului.
Dar el a crezut ca e deasupra legii!
Pai ce la meciul cu Rapid a primit 3 puncte si s-a bucurat ca legea e dreapta si avantajeaza Steaua vezi Doamne iar apoi incalcand aceeasi lege care l-a ajutat a fost la randul lui pedepsit.
Acum e legea proasta numai e buna!
El e un om incult***
Totul se invarte in jurul lui.
Acum declara Sandu a facut legea sa dezavantajeze Steaua!
Pai numai un *** notoriu poate sa spuna asa ceva.
Ce nu castiga pe teren meciurile ?
De ce acum dupa ce s-a fript totusi nu aduce la Steaua nici macar unul doi jucatori de 5 milioane Euro din banii luati din CL de anul trecut ?
Deja a inceput sa faca bani din football.
El nu vrea sa faca o echipa cu care sa aiba sanse in CL.
Sa fim seriosi el e aici sa ne prosteasca pe toti din nou.
Un adevarat demagog si clown.

# 27 VOIEVOD on 24.06.08 at 10:47 am

Sincer acest editorial e scris din inertie, oare cand puneti punct capitolului Romania EURO 2008. Toti uita ca Romania a plecat la EURO sa faca act de prezenta si numai in sine speram ca va lua 1 punct. Cat a scos Piti egal cu Franta si Italia l-ati ridicat in slavi, apoi v-a distrus viata frumoasa in care va credeati campioni europeni. Eu am fost de acord cu Piti in privinta tacticii (poate prea fricosi cu Olanda), insa daca lua cate 3-4 goluri de la fiecare spuneati ca fotbalul romanesc este de nivelul tarilor din lumea a 7-a, si iar nu era bine.
Cat despre Becali, cu numele caruia v-ati crescut tirajele, dar care de bine-de rau a avut o mare importanta in evolutia calitativa a campionatului prin pastrarea jucatorilor si prin modernizarea stadionului unde si echipa Romaniei si-a savurat victoriile; mi se pare un abuz sa nu fie lasat pe stadioane.
Dar oricum suntem o tara canceroasa poate tocmai datorita presei. Cine oare zgarma …. sa gaseasca samburii? Si mai mult le pun cuvinte in gura prin intrebari subtile cu atac la alte persoane? Toate desigur cu scopul de a-si vinde hartia de ….

# 26 suporter Romania on 24.06.08 at 10:43 am

Buzarine,
Esti penibil, de fiecare data!
Chiar nu exista o limita a deontologiei profesionale?
Niciodata nu a spus Stefan cuvintele astea, celebra fraza apare in PIESA DE TEATRU “APUS DE SOARE” de B.S. Delavrancea.
Cere-ta afara, “intelectual” de Dambovita!
P.S. Asta nu inseamna ca sunt de acord cu ciobanul sef. Doar subliniez gradul tau de incompetenta!

# 25 corneliu popa on 24.06.08 at 10:22 am

pe toate blogurile “a iesit” un clip cu declaratiile in clar a maghiarului muresan care declara cu nonsalanta ca a “stimulat” echipe ca sa intre in liga a I-a. stiu ca nu intra sub incidenta legii, dar cum isi permite acest administrator de fonduri a lojei maghiare din canada sa ne faca noua morala si sa arate cu degetul spre steaua? el cu paszkany au folosit toate trucurile posibile, de la “stimularea” echipelor cu care juca steaua, la trafic de influenta,a d-lui andone cu ion marin, talnar, stan, sabau) si a d-lui muresan cu domnul mititelul si puscariasul de drept comun iancu, pana la cumpararea unor meciuri! dar fiind echipa dna-ului din romania nici una din istitutiile statului nu s-au sesizat. aici vorbim de frf, comisii federale, liga, procuratura etc. singurul care trebuia “pus la colt” este oierul de becali, un parvenit, care a venit sa le strice echilibru electoral si cu partidul sau minuscul png sa “faca majoritatea” in consiliul municipal!! s-au deranjat astfel partide parazite gen pc si prm cam ies de pe scena politica? de ce ziarul vostru nu da si declaratiile domnului muresan cand a intrat in liga? n-aveti comanda, domnule Buzarin?

# 24 Kriza on 24.06.08 at 10:08 am

Ce treaba ai ma buzarine cu fotbalul???
***(cuvinte sterse din cauza limbajului necivilizat)

# 23 brod on 24.06.08 at 9:25 am

ar trebui scos, cu aceasta ocazie, CAZUL BUNICA. Acolo unde, din propriile laudarosenii, Becali Voda l-a terminat, pentru vina de a fi indraznit sa dea gol Stelei. Aia tot stimulare a luptei cinstite se numeste?

# 22 suporter_al_nationalei on 24.06.08 at 9:23 am

nu va mai scofleciti atata ca are dreptate buzarin. mai ales dragos ala, care se vede ca vine de pe *** ghencea. nu sa luat nimeni de steluta da mititica ci sa luat de becali(lucru f bun), dar dak draga ta steluta este echipa in cauza ce te mai oftici. esti ***. sanatate buzarin. FORZA ROMANIA SI FORZA RAPID

# 21 mda on 24.06.08 at 9:14 am

Geniala incheierea “De fapt, viaţa noastră e un lung şir de drepturi la replică, în care ne răspundem unii altora pînă obosim, fără ca de fapt să mergem înainte. Stăm pe loc, ne facem cancer unii pe alţii şi bicotăm naţionala” – ca dovada, replicile de pe acest blog. Plus ca cel mai citit site din Ro, dupa GSP, este CAN-CAN!!!

@ forbidden
Incercati oameni buni sa ganditi putin. Interzicerea premierii s-a introdus din anul 2007, taman pentru circul pe care il facea oierul (vezi cazul Bistrita); i s-a atras atentia de nenumarate ori sa nu mai faca circ, sa nu mai jigneasca pe oricine si oricand, sa nu mai considere campionatul pasunea pe care pasc oile lui si asupra careia are drepturi depline.

Oricum, premierea trebuie sa ramana interzisa, pentru ca tu, ca echipa care ai premiat anumiti jucatori, te vei intalni cu ei la un moment dat pe teren si sunt slabe sanse ca sa joace cu aceeasi ardoare cu care au jucat cu adversarii tai (poate fi chiar o premiere “doi in unu” – joci tare cu unii si o lasi mai moale cu mine).

# 20 CVUCS on 24.06.08 at 9:13 am

Asa este Buzarine, Pipera se vinde mai bine decit Viena si asta pentru ca de la Revolutie incoace, asa c um au mai spus-o nenumarati altii, s-a umplut Romania de secaturi si de oameni de nimic si de doi bani fara caracter, oameni care isi spun “suporteri stelisti” cind de fapt 95% din ei sunt niste nimeni, niste cetateni ***(cuvinte sterse din cauza limbajului necivilizat) care nu stiu bine nici pe ce lume traiesc
dar care i-l aduleaza pe cioban, sau chiar daca nu-l aduleaza pe cioban le place ceea ce FURA el pentru steaua, cu toate ca MAREA MAJORITATE din ei nu stiu nici jumatate din echipa stelei dar au auzit ca stelutza in cinci coltzuri are cele mai multe “cupe si flori”.
Acestia nici nu merita bagati in seama, deci tu scrie pentru “NOI ceilalti”.
Forza Poli Timisoara.

# 19 georgei on 24.06.08 at 8:40 am

nu banii aduc fericirea , ***!

# 18 eyt on 24.06.08 at 6:43 am

Becali este un ****…cei ca el infesteaza Romania, o trag in jos…..
este de neconceput ca acest personaj sa primeasca atentia pe care o primeste…..mi se rupe inima sa spun ca Romania nu va deveni niciodata o tara civilizata atata timp cat acesti indivizi sunt la putere…..poate in cateva decenii
Evereii au trebuit sa petreaca 40 de ani in desert cu Moise, dupa ce au evadat din Egipt, atata le-a trebuit sa-si schimbe generatile, sa-si schimbe mentalitate, din sclavi in oameni liberi….poate ca si noi peste 40 de ani ne vom trezi

# 17 Dragos on 24.06.08 at 2:52 am

Anti-Steaua convins ! Ne scarbesti ! Multa*** sanatate !!!

# 16 supozitor pentru stelisti on 24.06.08 at 12:31 am

Stelistii sunt penibili si dau dovada de **** atunci cind se iau aiurea de Buzarin!

In loc sa-l alunge *** din Ghencea pe****de Becali, ei intra pe-aici si-l sustin pe ****! Nici ei nu sunt departe de el!

Niste tarani…

# 15 forbidden on 23.06.08 at 10:50 pm

Buzărine***? Dar de Mureşan care a recunoscut că a dat şi el prime, ce spui? A, nu mai spui nimic, nu? Păi nici nu este nevoie, mă, ***

# 14 victor on 23.06.08 at 10:38 pm

Aveti mare dreptate. Astazi am nimerit intamplator stirile sportive de la tvr1. Primele 3 stiri au fost despre Becali. Credeam ca am ratat inceputul fara sa-mi dau seama… Astia suntem, cu astia defilam… Vorba aceea: ce faci cand afli ca se apropie sfarsitul lumii? Te muti in Romania ca suntem cu 100 de ani in urma

# 13 nebunu' on 23.06.08 at 10:34 pm

Oameni buni, voi ati observat cat de patimas este Buzarin cand vine vorba de Steaua? Eu cred, ca ii e ciuda pe Jiji ca probabil nu l-a invitat la vreo petrecere, masa si acuma (acuma=de ceva vreme) fierbe ranza in el. E cel mai penibil de la gsp

# 12 littlegabri on 23.06.08 at 9:08 pm

scuze -” va fac tiraje”

# 11 littlegabri on 23.06.08 at 9:04 pm

ca nu s-a terminat euro stim cu totii;
tot cu totii mai stim si ca si voua-presei-va plac asemenea personaje pe care le puteti dezvolta,modela si arata voi in tot felul de ipostaze care mai de care mai penibile si lipsite de gust,iar cat am fost la euro ati fost ”prinsi” sa va vaitati ca nu va lasa piti sa vedeti una ,alta ,ca nu vedeti ce face unu si altul in cantonament si tot asa;acum ca treaba s-a terminat reveniti la vechile metehne,asa ca ….
terminati cu vrajeala ca si voua va place sa va intretineti cu ”patachine” si nu doar pt ca va face tiraje ci si pt ca voi le-ati creat.

# 10 redondo6 on 23.06.08 at 8:58 pm

***(cuvinte sterse din cauza limbajului necivilizat)

# 9 nebunu' on 23.06.08 at 8:47 pm

***(cuvinte sterse din cauza limbajului necivilizat)

# 8 pepe on 23.06.08 at 8:45 pm

Ba o merita*** ,o merita cu varf si indesat,
trebuia sa-l suspende pe viata

# 7 nebunu' on 23.06.08 at 8:39 pm

odorel - are dreptate; se uita repede lucrurile bune!!!

# 6 odorel on 23.06.08 at 8:29 pm

dupa ce ca a investit o gramada de bani in Steaua,dupa ce a reusit sa retina in tara jucatorii care au jucat o semifinala de UEFA(ce repede uitam)acum ii interzicem sa intre pe Ghencea!!!Bravo FRF!!!sa ne traiesti!Intr-o tara in care blaturile sunt la ele acasa,premierile pt un joc corect sunt amendate!U Cluj pt ce a fost penalizata?Pt ca a jucat corect?Traiasca blaturile.Poate de aceea Pipera e in fata Vienei unde au ramas echipele din campionate care accepta premierile pt jocuri corecte

# 5 ctlnmihai on 23.06.08 at 7:49 pm

D-nul Buzarin nu s-a terminat Euro 2008..iar incepi sa vb despre Steaua??..esti in lipsa de subiecte observ

# 4 calin on 23.06.08 at 7:41 pm

daca stadionul apartine lui becali atunci interzicerea de a intra pe stadion este un abuz intr-o tara care se vrea democratica
nu s-a interzis accesul la vestiare sau pe teren sau in tribune ci in genere pe stadion asa timpenie nu am auzit
da suspendarea lui petre marin le intrece pe toate
domnule fan craiova ia scrie un articol despre cu se suspenda un jucator de 35 de ani pentru nimic si nici nu se motiveaza suspendarea
ia scrie despre decizii luate doar pe declaratia unui jucator fara a se astepta verdictul judecatii penale si impotriva regulamentelor uefa despre asta nu ai ce spune
radoi isi rupe capul pentru ca sandu si mitica sa poata sa se laude ca nationala a ajuns sus si apoi iau si ii scuipa pe toti cu decizii luate la comanda si pe deasupra nu au nici bunul simt si respect pentru radoi si compania sa motiveze aceste decizii

# 3 nebunu' on 23.06.08 at 7:28 pm

vrei sa spui multe, dar pana la urma n-ai zis mai nimica

# 2 NOI-mai multi on 23.06.08 at 7:25 pm

pt. “un stelist”

ia-l la tine acasa ,sa vada meciurile Stelei la televizor…cum poti lua apararea unui asemenea individ?..iar cele “jde” de milioane sant din buzunarul lui?…oare?..nu cumva sant si din buzunarul tau?…

# 1 un stelist on 23.06.08 at 7:11 pm

toate pedepsele le merita becali,dar nu poti sa ii interzici unui om care a investit “jde” milioane din propriul buzunar in steaua,sa intre pe stadion!! ca unui criminal sau ca unui mm-eu,care a dat cu pumnul! orice,merita becali si implicit steaua,dar nu interzicerea pe stadion!

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.