January 2008 ↓

Etalînd ampla legiune latino-americană adusă în această iarnă, patronul Stelei a avut revelaţia spectacolului. Sudamerica nu înseamnă doar leagănul spiritual al autorului Războinicului Luminii, ci şi izvorul geografic bine precizat al unor telenovele pline de dramatism. Acelaşi continent nu poate fi doar sursa de provenienţă a unui lung şir de cetăţeni numiţi Moreno Nu-Ştiu-Cum, ci şi premisa unui spectacol garantat.

Aşadar, Steaua va face show. Trei, patru, cinci la zero, după cum a propovăduit Intîistătătorul. Se termină cu scrîşnetul prelung, cu alunecarea icnită a lui Lovin, cu tacklingul transpirat al lui Ovidiu Petre, cu mijlocaşii centrali care dau, în zilele bune, pase lungi de un metru jumate şi cu atacanţii care se întîlnesc cu mingea doar de sărbătorile legale şi atunci aceasta venindu-le, inutilizabil, la gît. Va fi Fiesta - încă un cuvînt de sorginte hispanică - toată lumea va rîde, va cînta şi va dansa, ca la carnavalul de la Rio sau, ca să păstrăm proporţiile, ca la finalul unei zile de muncă pe o plantaţie columbiană.

Teoria primăverii odată postulată, mai rămîne de pus în aplicare. Nimeni nu-şi mai face probleme dacă Steaua va cîştiga meciurile, ci doar la ce diferenţă de maidan o va face. Pînă una-alta, în meciul cu amărîţii de la Liepajas a bătut cu deja clasicizatul şi cronicizatul 1-0, şi acela obţinut dintr-un penalty aşa şi aşa, nu înainte ca Zapata să-şi facă porţia obişnuită de intervenţii salvatoare.

În toată această frenezie ofensivă verbală, mai are oare cineva dreptul la cuvînt? Sau măcar la respiraţie? Încearcă Lăcătuş şi spune, perfect logic, că nici o echipă nu poate cîştiga toate meciurile cu 4 sau 5 la zero. Un dram de luciditate într-o mare de exuberanţă. Literatura sud-americană a atacului stelist se sprijină deocamdată pe o defensivă centrală abia reasamblată, Goian-Ghioanea, pe incertitudinea Pleşan şi pe rana deschisă numită Rădoi. Steaua are probleme şi Lăcătuş ştie că, sud-americanii, deşi buni şi tehnici, nu vor putea juca niciodată toţi, împreună. S-ar prea putea ca doi de Moreno, un Mendoza şi un Habibou să se bată pe un singur tricou. Pentru că Dică n-are cum să fie rezervă, pentru că pe Bănel, favorit să fie titular la Euro, n-ai cum să nu-l bagi. Dacă face un turneu final bun, îl dai cu vreo 5 milioane, cu care poţi să storci în continuare Columbia, Paraguayul, Bolivia şi Ţara de Foc pînă nu mai rămîne picior de Moreno pe-acolo.

Şi mai e ceva. Dacă l-ar suna acum o zînă pe latifundiar şi l-ar întreba, mustaţă, mustăcioară, vrei să cîştigi meciul cu CFR-ul cu 1-0, oare fostul Clark Gable ce-ar răspunde? Nu, Scarlett, draga mea, nu mă interesează 1-0, eu vreau să bat cu 5-0, că de-aia am mutat Anzii şi Cordilierii în Drumul Taberei! Chiar credeţi?

Ţările bogate şi-au făcut colonii peste mări şi ţări ca să le ia diamantele, sclavii, bananele, viciile (dacă nu plecau corăbiile lui Columb să aducă iarba dracului, nu se mai fuma în Europa şi nu mai aveau globalizaţii de peste secole ce să interzică). În schimb, coloniştii îi momeau pe băştinaşi cu diverse nimicuri pe care terminologia ulterioară avea să le numească gablonzuri. Bile de sticlă colorată, mărgele din fier şi ale prostii cu care indigenii îşi împodobeau nasurile şi aşa suprasolicitate de diverse podoabe din os de jivină colegă în ecosistem.

Colonistul e Dinamo, iar colonia devine, pe zi ce trece, Timişoara. Ceaiul din India, perla coroanei, a fost Torje. Masour a ieşit din rînd şi n-a vrut să plece pe plantaţie. Urmează vînzarea lui Ganea, Alexa, Luchin, Scutaru, Latovlevici, Cînu. Cel puţin aşa se aude. Destinaţia e aceeaşi, Dinamo, dispusă, parcă, să cumpere nu numai lobul frontal, adică fruncea Banatului, ci şi ceilalţi lobi ai cutiei craniene: parietal, occipital, temporal.

În asemenea cazuri, problema nu e a celui care cumpără, ci a celui care vinde. A intrat Iancu la ananghie? Nu mai are bani? Sau sînt alte probleme? Dosare? Simple speculaţii, jurnalişti răi de gură, care nu sînt în stare să pătrundă adîncimile insondabile ale dramei investitorului de cursă lungă. Dacă Sergiu Nicolaescu ar fi făcut filmele tinereţii acum, la senectute, sigur s-ar fi aplecat şi asupra dramei investitorului. Închipuiţi-vă un investitor mergînd cu Dacia prin ploaie, de pe fruntea lui scurgîndu-se, ca de pe frunţile fruntaşilor din producţie ai anilor ‘70, broboane de sudoare, iar în fundal auzindu-se un aranjament sonor semnat de Ileana Popovici!

Aiureli! Aici nu e film, ci realitate! Tot realitate va fi dacă veţi ctiă că peste nu multă vreme se va discuta de vînzarea Balconului Operei, a Catedralei, a pieţei Maria, a tramvaiului 1 negru care mergea (nu ştiu dacă mai merge) de la gară în centru. Se mai pot vinde la Dinamo: amintirea lui Pavel Chinezul, zidurile vechi pe sub care te duci în Circumvalaţiunii (V. Turcu ar întrebuinţa eficient cărămizile seculare), copacii de la Pădurea Verde, străzile vechi din Fratelia, Freidorf sau Iosefin, unde Petschowski a învăţat să joace fotbal.

Coloniştii din Capitală îşi freacă mîinile. Iar băştinaşilor, celor 40.000 care vin la fiecare meci în tribune, nu le rămîne să constate decît că au o căpetenie care le reprezintă excelent interesele. Cum să fie rău, cînd vine George Blay la schimb? Citind istoria coloniilor, vor afla că pe vremuri Dinamo proceda la fel. Cînd nu mai avea nevoie de Glonţ, Movilă, Dragnea sau care-or mai fi fost, îi făcea pachet şi-i trimitea la Victoria sau la Moreni. Dar acele echipe, spre deosebire de Timişoara, n-aveau nici personalitate, nici suporteri.

România a terminat grupa preliminară în faţa Olandei. 180 de minute, Olanda n-a reuşit să marcheze în poarta României. Acesta nici n-ar fi un capăt de ţară. Pînă la urmă Olanda s-a calificat la Euro 2008, unde coeficientul bun din ultimele două campanii de calificare i-a conferit statutul de cap de serie. Problema e că de mai mulţi ani, deşi mereu favorită la marile competiţii, Olanda bate pasul pe loc. Singurul titlu din palmares e Euro ‘88. Suporterii tineri de atunci, vreo 50.000 la finala cu URSS de la Munchen, sînt deja bătrîni. Bătrînii de atunci, în mare parte, nu mai sînt. Inclusiv Rinus Michels, cel mai mare antrenor al istoriei lor, a murit fără să vadă Olanda campioană mondială. Continue reading →