December 2007 ↓

Lui Pierluigi Collina procuratura italiană i-a pus pază. Marele pleşuv e şeful arbitrilor din ţara sa, o funcţie ingrată şi periculoasă indiferent de meridianul pe care se exercită. Fostul cavaler al fluierului (strict în ceea ce-l priveşte expresia nu conţine nici un miligram de maliţie!) a primit ameninţări pe diverse canale, a strîns probele, cea mai elocventă fiind o scrisoare, şi le-a pus în braţele procurorilor. Rezultatul e că statul i-a proptit la uşă paznici plătiţi din bani publici. Italia nu mai are nevoie de eroi gratuiţi. Carabinierilor nu le folosea la nimic un extraterestru chel în minus. Eurocetăţenii anului 2007 sînt protejaţi constituţional, iar faptul că ei muncesc în sectoare fierbinţi, cu mare grad de periculozitate, e doar un amănunt.

Cît timp a fost arbitru, şi a fost destul, Collina a trăit fără bodyguarzi. Împărţea dreptatea, dar nu era în pericol. Erau anii în care Comisia era condusă de Pairetto, iar sforile păpuşilor erau trase de Moggi, cu consecinţele pe care Italia n-a ezitat să le tragă, deşi erau neplăcute, triste şi picau complet nepatriotic, a doua zi după ce squadra lui Lippi cucerea titlul mondial. Acum, cînd conduce fluierele şi deleagă la meciuri prelungirile umane ale acestora, Collina trebuie păzit cu mijloace bugetare!

Haidamacii de stat nu vor înconjura un sfînt, ci un tip căruia îi place foşnetul banului. Cînd tocmai fusese pensionat pe motiv de vîrstă de pe lista FIFA şi mai putea oficia doi ani pe plan intern, maestrul Pierluigi s-a retras. Avusese de ales între acei doi ani cu baremurile plus gloria de rigoare şi banii cerţi, contractuali, reprezentînd contravaloarea reclamei pe care-o făcea unei mărci de maşini care, să vezi potriveală, se lăbărţa pe pieptul tricourilor lui Milan. Şi a ales banii la vedere, dictîndu-şi astfel lui însuşi cel mai lipsit de echivoc penalty din întreaga sa carieră.

Acum Collina păşeşte pe pămînt mult mai puţin sigur decît podeaua acelor maşini simbolizate de un fulger aşezat într-un cerc. Arbitrajul e ispititor şi în acelaşi timp, parşiv. Tentaţia e mare, fructele oprite stau să se dezlipească din copac, pentru a se prăvăli gravitaţional în ţărînă, ca merele lui Newton. Legea gravitaţiei e aceeaşi, şi la Roma, şi la Bucureşti. Şi chiar şi la Vîlcea. Apropo, îşi mai aduce aminte cineva că avem şi noi o Comisie a Arbitrilor, al cărei şef e Costică-Vîlcea? De cînd i s-au confiscat delegările, Gheorghe Constantin a devenit un fel de rege fără regat, de văzduh fără aer sau de rîu fără apă. Iar statul român n-are nici un motiv să-i pună străji. Nici lui şi nici lui Ionuţ Lupescu, autorul teoretic al delegărilor.

Cauzele ar fi mai multe. Spre deosebire de Italia, la noi nu te duci la şefi să-i strîngi de gît, ci să le ceri. Lui Constantin nu-i poţi cere, că n-are. Lupescu ar avea ceva, dar pe el îl apără calificarea la Euro şi Mircea Sandu. Şi-atunci, bodyguarzii români de stat rămîn fără obiectul muncii, mulţumindu-se cu însoţitul coloanelor oficiale. Unde regulile de pază sînt mult mai simple, că nu se fac delegări, nu se dau cartonaşe roşii şi nici nu se inventează penaltyuri.

Meciurile de pregătire ale tricolorilor respectă regula scăderii numerice a apostolilor. Trei la număr, de fapt două, cu Israel şi Rusia, de fapt unul singur, cu Israel, pentru că la cel cu Rusia mai sînt de pus la punct nişte detalii.

Pînă la urmă vor fi trei. În februarie, martie şi aprilie. Şi apoi, pînă în iunie, la turneul final, pauză. De fapt, ceva plajă în Sicilia, antrenamente şi cam atît. Spre comparaţie cu noi, Olanda, cu care vom fi în grupă la Euro, are 5 partide, cu Croaţia, Austria, Ucraina, Danemarca şi Ţara Galilor. Adversarii nu sînt cine ştie ce, dar măcar sînt 5. Ai noştri sînt trei şi cu asta basta.

Pînă acum echipa naţională a avut amicale destul de bune, doar în ultimele luni ne-am măsurat forţele cu Turcia şi cu Germania. Am fost la un colţ să întîlnim şi Italia, doar incidentele din Peninsulă împiedicînd amicalul. Care în mod normal ar fi trebuit reprogramat. Plus că mai trebuia să jucăm şi cu Franţa, dar o vom face probabil peste vreo 4 ani, cînd ne vor lăsa sorţii. Am picat cu ei atît la Euro, cît şi în preliminariile pentru 2010, vom îmbătrîni alături de Domenech în oficiale, aşa că amicalele româno-franceze sînt, pe termen destul de lung, imposibile.

Poate că dacă Piţurcă ar fi vrut, s-ar mai fi putut găsi doi adversari, nu cine ştie ce puternici, pentru luna mai şi astfel am fi avut şi noi 5 meciuri, ca olandezii. Dar selecţionerul s-a opus, iar FRF ştie că atunci cînd el nu vrea, nu mai există nici o rezolvare. Şi Piţurcă are toate motivele să se ferească de încă două întîlniri interţări în preajma debutului turneului final. Spre deosebire de Van Basten, Donadoni şi Domenech, care au oricînd încă vreo 15-20 de jucători de primă mînă în afara lotului de 22, Piţurcă stă în trei oameni mari şi laţi, Mutu, Chivu şi Lobonţ. Oricît l-am mîrîi pe Răducioiu, care ne-a spus verde-n faţă cum stă treaba. Vorbim de jucători de clasă mondială, de top, pentru că la capitolul fotbalişti buni mai există şi Marica, şi Tamaş, şi Goian, şi nu numai ei.

Piţurcă ştie că Mutu duce aproape singur în cîrcă Fiorentina, ceea ce-l oboseşte enorm. Poate că de aceea i-a şi sugerat să se transfere la o echipă mai mare. Apoi, Chivu e în primul an la Inter şi trebuie să tragă de sine ca să fie mereu între primii 11 ai lui Mancini. În fine, Lobonţ e stîlpul unui club căruia i-au mai rămas doar portarul şi ambiţiile. Şi de aceea cele trei piese grele, sleite după sezoane istovitoare la cluburi, trebuie păstrate cît de cît odihnite. Lui Van Basten dacă-i cade de pe listă Van Nistelrooy, vine imediat Huntelaar. La italieni, dacă nu e Toni, apare Di Natale sau, de ce nu, Pippo Inzaghi. La noi, în locul lui Mutu nu mai are cine să vină. De aceea şi-a pus Piţurcă podoabele la adăpost!

Aşadar, marea achiziţie a Stelei e Habib Habibou. De Crăciun, sarmaua roş-albastră a fost înghiţită pe site-uri şi în ştirile TV cu ingrediente musulmane. Un băiat de 20 de ani, de naţionalitate franceză, de provenienţă africană, vine să dea gust unui atac sălciu, care în 19 etape a marcat doar 20 de goluri, mai puţin decît “lanterna” U Cluj.

Ca să sune mai bine, proaspătul Iahabibi vine de la Charleroi. Dacă nu ştiaţi, Charleroi nu e doar un oraş minier la sud de Bruxelles, ci însăşi esenţa inspiraţiei roş-albastre divine. Întîmplarea a făcut că acum un an şi jumătate, Steaua s-a bătut pentru intrarea în Ligă cu Standard Liege. Conducătorii şi antrenorii a ceea ce atunci se numea campioana României au mers în Belgia să vadă meciul de campionat al lui Standard cu Charleroi. Acolo l-au găsit pe Thereau şi l-au luat. Între timp, atît Olăroiu, cît şi Mihai Stoica au plecat spre alte zări, dar unicul buton al conducerii steliste a rămas setat pe Charleroi. A urmat Camus, capitolul Fabien, o povestire mai proastă decît orice operă periferică a scriitorului cu acelaşi nume. Plus o descindere a lui Charleroi în Ghencea pentru un meci amical, însoţită de o palmă trasă peste ceafă portarului lor de către un imbecil din tribună.

Cine e acum Charleroi? Locul 12 în campionatul Belgiei, într-un fotbal mult mai slab decît cel românesc. Cluburile lor au sărăcit evident şi pot fi în cel mai bun caz pepiniere şi medii de rulaj pentru alţii. Naţionala Belgiei trece, poate, prin cea mai proastă perioadă din istoria ei. A făcut 1-1 cu Kazahstanul şi dă semne vizibile de descompunere. Probabil că vreo 20-30 de ani de-aici încolo nu se va implica în lupta pentru vreo calificare, mulţumindu-se să fie carne de tun.

Dacă noul Iahabibi ar veni de la Charleroi, tot n-ar fi rău. El e proprietatea clubului minier belgian cu care Rapidul lui Fane Ţîră şi Georgică Vameşu a făcut poligonul în Cupa UEFA acum aproape 15 ani. Dar Habib Habibou a fost împrumutat la Tubize. Club neînsemnat din liga a doua belgiană, locul 6, un fel de CS Botoşani sau Gaz Metan Mediaş. Acolo, la Tubize, unde-şi doarme senectutea carierei ex-craioveanul Jeremie Njock, Habib a dat 12 goluri în 11 meciuri. Mare performanţă! Cu Oostende, Geel, Namur sau Kortijk. Dacă n-aţi auzit de ultima, daţi pe Google “Courtrai”, varianta valonă, pentru că e acelaşi lucru.

Cum vedeţi, Steaua vrea să renască ofensiv din filonul nesecat al mineritului belgian. Habib, împrumutat pînă la vară, apoi mai vedem. Dacă ţine, Charleroi, abatajul-mamă, îşi va ameliora bugetul cu vreun milion de euro, iar Steaua îşi va găsi golgeterul în adîncuri. Asta a fost povestea de Crăciun pe care au avut-o de spus conducătorii. În spatele ei se puteau desluşi euroii daţi ostentativ şi televizat colindătorilor, dar şi condiţia de iobag al mileniului trei care i-a fost rezervată lui Bădoi.