April 2007 ↓

Steaua s-a chinuit săptămîni în şir, suferinţa ei fiind publică, televizată şi cîntărită analitic în fiecare moleculă a ei. Rapidul a pătimit din plin şi încă mai pătimeşte. Tot la vedere. Cînd Dinamo avea 14 puncte avans şi făcuse două egaluri la rînd, era să se declanşeze criza, cu schimbare de antrenor cu tot. În tot acest timp, CFR-ul bătea înseriat şi înşirat o pleiadă de amărăşteni, aliniind victoriile, mai ales pe cele în deplasare, ca mărgelele pe aţă.

Am văzut Clujul la FC Naţional. Joc slab şi victorie mică. Apoi acasă, cu Timişoara. Victorie cu şut de la 30 de metri şi penalty neacordat adversarilor. În fine, la Vaslui. Mai nimic. Doar puncte, puncte, puncte. Nici o virgulă. Eventual semne de întrebare.

Ieri, cu arbitru străin, locul doi n-a jucat nimic. Nici un şut pe poartă, agoniseala clujeană de pe tabelă aparţinîndu-i lui Goian. Doar locuri comune, fotbalişti comuni, întîmplări obişnuite. Centrări în primul adversar, marcaj naiv la faze fixe, absenţe îndelungi şi semnificative de pe gazon. Platitudini lustruite, banalităţi debordante. Şi o grămadă de nedumeriri.

Cum a ajuns Clujul pe locul doi? Cum de e încă principala favorită la preliminariile Ligii Campionilor? Cît de adevărată e ierarhia? Are campionatul real vreo şansă în faţa virtualului, pe care nu-l vedem, dar sînt momente în care-l simţim şi ne scoate din sărite?

Conform actelor oficiale, a murit cetăţeanul Dumitrache Florea, pensionar, născut la data de, fiul lui şi al, domiciliat şi aşa mai departe. Adevărat, fără comentarii.

Conform discursurilor funerare care vor urma, a murit marele fotbalist, fostul mare internaţional, Mopsul, Corsarul Roib, prietenul. Perfect adevărat.

Conform dramaturgului Agustin Cuzzani, centrul înaintaş a murit în zori. Şi asta e adevărat, întru totul.

Dar a murit şi plăcerea. Voluptatea de a dribla, fericirea de a sări la cap, eliberarea supremă de a da gol. A murit clipa de bucurie maximă. Asta a fost Dumitrache. O bucurie de la un capăt la celălalt al carierei. Pulsul accelerat din clipa cînd l-a driblat pe Bobby Moore la Guadalajara. Frenezia şi tremurul din secunda golului cu Brazilia.

Totodată, a mai murit şi necazul celor din jur. Supărarea lor că Dumitrache nu şi-a găsit calea după ce s-a lăsat de fotbal. Şi a mai murit dorinţa niciodată mărturisită a lui Dumitrache însuşi de a se elibera de sfătuitori. În mijlocul analizelor proaste, al reproşurilor foştilor colegi şi al amintirilor, Dumitrache se simţea minunat. Rememorarea Guadalajarei îi făcea mai mult bine decît o reţetă compensată de medicamente. În Mexic dribla nestngherit, reţeta îi sufla mereu mingea.

Întîi am crezut că am citit greşit. Că era vorba de poreclă, nu de numele de familie din buletin. Chiar, Contra, alintat Guriţă, n-ar fi fost o idee rea, pentru că de cînd a plecat Ogăraru, Steaua n-are fundaş dreapta! Oricînd Guriţă de la Getafe e mai bun decît Stancu şi Saban la un loc. Însă are pedigree dinamovist şi cade greu la stomac. După cum a căzut şi Lobonţ în iarnă, chiar şi îndoit cu sifon.

Dar am citit bine. E Guriţă de la Farul! Care cică de-aia vine la Steaua, că e jucător liber. Deşi nu prea e, dar situaţia juridică n-are prea mare însemnătate. Importantă e opţiunea.

Un fel de Henrik Larsson mioritic, postulează managerul general. Suedezul a jucat la Celtic, Barcelona şi Manchester. Guriţă la Foresta, Farul şi Oţelul. Bineînţeles că trebuie să păstrăm proporţiile, fiindcă altfel ne pierdem minţile. Guriţă constănţeanul, gălăţeanul, suceveanul e un fotbalist foarte bun de prima ligă. Băiat admirabil, de pus la rană. La 34 de ani aleargă ca unul tînăr, chiar dacă are probleme cu inima. Care e partea sa anatomică cea mai de preţ. Peste stîngul şi peste dreptul. Numai că la Steaua, înainte de atrii şi ventricule, e nevoie de fotbalişti buni. Cu care să te baţi cu Real şi Lyon, nu cu Pandurii şi Iaşiul. Pentru campionat e bun şi Elton, doar s-a văzut ce gol frumos a dar cu Argeşul!

Dacă dorea neapărat să-l ia pe Guriţă, Steaua o putea face acum zece, şapte sau cinci ani. În tot acest timp el a fost aici, sub ochi, în Divizia A, la fel de inimos, doar că, din păcate pentru mireasă şi peţitori, din ce în ce mai bătrîn.

Curtarea insistentă a lui Guriţă e un semn al maximei derute. Tot măsuri ale derutei sînt şi declaraţiile impetuoase ale patronului, care vrea cîte 5-6 jucători de la fiecare învingătoare a Stelei în campionat. Dacă-şi dorea titulari de la Real, Lyon sau Sevilla, învingătoarele roş-albaştrilor din Europa, atunci ar fi fost jos pălăria.

Deruta nu se opreşte aici. Steaua îl ofertează pe Neaga, după ce ani la rînd s-a chinuit să scape de el, încercînd să-l împacheteze cu diverse destinaţii, din Arabia pînă-n Coreea. Atunci, deşi Rică dădea goluri, nu era printre favoriţii Coroanei. Acum e dorit brusc în iatacul reginei. Aşa sînt reginele la vîrste critice. Mofturoase şi derutate.