Cînd citim în presa germană cuvîntul “magic” scris în dreptul numelui lui Sergiu Radu, în primă instanţă sîntem tentaţi să credem c-au înnebunit nemţii. “Schijă” a fost întotdeauna un fotbalist rezonabil, însă, din păcate, nebîntuit de harul magiei. Filiform, lipsit de forţă şi de perspectivă. La fel, Vlad Munteanu. Precoce, talentat, dar boem, interesat parcă mai mult de viaţa de dincolo de tuşa terenului.
Ce-o fi ştiut să le facă şi să le spună Petrik Sander celor doi români? Şi care Petrik Sander? Cine e Petrik Sander? Un mare Nimeni, Nobody, Niemand, dacă vreţi şi versiunea germană a zeroului absolut. Petrik Sander, un tip de care pînă nu demult auziseră doar vecinii de pe străduţa lui, şi nici aceia toţi, e antrenorul cu care Cottbus stă către mijlocul Bundesligii. Şi antrenorul care a ştiut ce să scoată de la doi români oarecare, din plutonul doi. Într-un oraş nemţesc oarecare, de pluton doi, la o echipă de pluton doi. Şi tot oarecare.
Ce a reuşit Sander, care nu e nici Heynkess (tocmai l-a bătut sîmbătă), nici Daum, nici Hitzfed, nici Magath, n-au izbutit numeroşii antrenori români care s-au intersectat de-a lungul anilor cu destinele celor doi. Poate tocmai aici e miezul discuţiilor. Cîţi golgeteri de Bundesliga or mai zăcea, plini de praf, pe băncile de rezerve ale echipelor noastre, cu eticheta de rebuturi lipită de frunte?
Dacă pe nemţi “cotbuşii” îi îndeamnă la magie, pe cei din anturajul echipei naţionale îi lasă indiferenţi. Nimeni nu spune că golurile cu Monchengladbach îl împing pe Sergiu Radu în locul lui Marica sau că evoluţiile germane îi iau lui Mutu tricoul cu numărul 10 şi-l pun pe umerii lui Vlăduţ. Dar s-a dus cineva să-i vadă? Le-a dat cineva vreun telefon, măi băieţi, ce mai e pe la voi, pe-acolo, mai miroase a RDG, mai sînt Trabanturi, mai trece lumea graniţa în Polonia să-şi ia gumă de mestecat şi butelii de voiaj? Nimic!
Cum tot un mare nimic figurează şi în dreptul lui Reghecamf, care a i-a dat gol lui Bayern, joacă mereu titular pentru Alemania Aachen, unde bate şi penatyurile, adică e cineva în echipă. E adevărat, Reghe a făcut praf meciul cu Danemarca. Dar nu singur, amintiţi-vă doar că Lobonţ a luat gol de la Gravesen de dincolo de patinoar. De atunci au trecut patru ani şi orice om are dreptul la o a doua şansă. În România se poate discuta despre eliberarea şi reabilitarea unuia care venea cu hoardele de mineri spre Bucureşti, dar e o impietate să vorbeşti despre reselecţionarea unui marcator de autogol. După o fază infinit mai stupidă, Bănel a ajuns căpitan la Steaua!
“Magie-Radu! Românii încîntă la Cottbus, şi-au adus adversarii cu picioarele pe pămînt!” — Bild am Sontag



93 comments ↓
9.Daca se poate as alunga-o pe fosta mea sotie Lidia din casa de la Craiova pentru ca eu am cumparat-o (sa nu poftesti casa aproapelui tau)
10.La cat de multe rele am facut, ma declar ateu, si nu ma voi inchina in fata bisericilor, decat daca prin preajma vor fi camere de luat vederi(sa nu iei in desert numele Domnului0
5. Sunt foarte apropiat de idolul meu, Gigi Netoiu, cel care m-a facut bogat(eu sunt Domnul, Dumnezeul tau)
6.Daca cineva, orice om de bine sau orice impresar imi va oferi o suma mai mare decat am eu salariul la Dinamo voi pleca neconditionat din groapa(sa nu ai alti dumnezei in afara de mine)
7. Soarta parintilor mei ramasi la Slatina mi-e indiferenta, avand pensiile destul de mari (Cinsteste-ti parintii)
8.Meciul cu Benfica, sau oricare alt meci, o consider partida vietii, dar daca adversarii imi vor oferi o suma, mai mare decat prima de joc, voi accepta banii de la adversar(BANUL E OCHIUL DRACULUI)..
Alt decalog al lui Claudiu Niculescu
1.Am mintit suporterii Craiovei, atunci cand am semnat cu Dinamo, la indemnul Comandantului (sa nu minti)
2. Mi-am parasit sotia si copiii (sa nu preacurvesti)
3. Iubesc tradatorii (in fond asta si sunt) dar urasc tradarea (si Flavius Stoican a parasit Craiova semnand cu Dinamo)…(sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau)
4. Nu vreau sa platesc pensie alimentara celor doi copii ai mei, suma ceruta de fosta mea sotie fiind prea mare (sa nu-ti faci chip cioplit)
Streit a jucat cu Frankfurt si-n Cupa UEFA si joaca titular in Bundesliga.
Dar pitzurca are treaba cu antrenoratu (era s-o bage pe steaua in B) cata treaba am eu cu patinaju’ artistic.
Pitzi=JEG
Doua vorbe. Atricolul atrage atentia asupra unei probleme. Asupara faptului ca Piti nu se uita in jur. cazul ogararu este neclar. Cind am fost in grupa cu Olanda, Mitea a fost tinut pe bara. Poate ca Piti vrea sa evite asta si sa l bage la momentul oprtun. Vom vedea.
dar. Sa ne amintim de o vorba a lui Ladislau B cind fu antrenor. Trebuie sa chemam la nationala si rezervele din afara care incalzesc bancle de rezereva, caci vor fi luati in seama de antrenorii lor. Si va creste baza d selectie si calitatea selectonabililor. Dom Piti e departe de o asemenea gindire.
asa buzarine, scrie de ei.. macar tu.. mai deskide-ti okii, mai sunt romani care-si fac treaba bine pe-afara..
@johnny88ro : cu Costin Cozma ( vorba lui nea Imi ) povestea e lunga.Nu mai joaca nimic la nationala de ani de zile si formeaza cuplul perfect din aceasta privinta cu Petre.Daca Ogararu face minim 2 greseli mari pe meci, atunci Contra cite o face ? Probabil ca maxim una. Din pacate incepe de la incalzire si se termina dupa ce iese de la dusuri…
atat iordanescu cat si piturca face selectionarea pe prieteni si pe pile…de-a lungu timpului multi jucatori romani care joaca in strainate s-au pierdut….
esti pielea pulii
Bun articolul, corect gandit, si sunt deacord cu a 2-a sansa pt unii sau altii; insa trebuie spus ca din moment ce “Reghe” nu mai e convocat pt tampeniile facute la nationala, iar Lobby la fel, cat si pentru faptul ca nu mai e titular, trebuie sa vada cineva ca un jucator care acum traieste prin experienta Milan - si anume Cosmin “Gurita” Contra continua sa fie chemat la echipa nationala, desi sunt solutii pe postul sau!!! Cum poate oare cineva sa persiste in prostia si incapatanarea de a-l convoca pe Contra?!?…tocmai el, care a “uitat” sa faca marcaj slovenului Rudojna in 2001…tocmai el, care a uitat sa “tina” la danezi in 2004…si culmea!!! tocmai ala care a dat pasa de gol la advesarul olandez pe Giulesti si care a gafat la golul 2…ce mai…un ratat care e convocat numai sa tina Piti vestiarul sub control; pt acelasi motiv sunt convocati si Lobby, desi Coman nu are rival, sa fim seriosi, cat si finu’ Radoi…ce mai nationala este facuta pe interes, si pe aduceri-aminte, simpatii si smecherii, pacat de Hagi si de numele sau, astazi terfelit de anonimii astia…
Facem o nationala beton cu Petre,Codrea,Contra si Rosu.Ce sa caute Vlad Munteanu,Reghecampf,Sergiu Radu,Ogararu ? Sa ne strice media de inaltime. De ce sa mearga Piturca in Germania sau Olanda sa-i vada ? Domnule, nemtii si olandezii astia au ceva cu Piturca. E clar asta. Zice Piturca ca nu-l convoaca pe Ogararu fiindca nu joaca titular, hop se hotaraste Ajax si-l baga 7 meciuri la rind.Zice Piturca ca cei de la Energie si Aachen nu au valoare, hop incep sa dea gol dupa gol, sunt desemnati jucatorii etapei, pusi sa bata penalti-uri.
Cred ca cel mai mare adversar al celor 3 echipe nu se afla in campionatele respective ci se gaseste la noi : este Piturca care se enerveaza cumplit ori de cite ori este nevoit sa actioneze exact contrar decit declara datorita evolutiilor celor de mai sus.
L-am criticat toti de nenumarate ori pe Copos in fel si chip. Dar macar omul a avut curajul sa intre si sa spuna ce are de spus.Si-a facut si un blog pentru asta.
Piturca nu o sa-si faca niciodata blog. Pentru ca el nu are nimic de spus.Orice ar spune ar contrazice apoi prin ceea ce face
…hai sa fim seriosi nu e doar antrenorul cel care i scutura de praf, e mai complicat de atata, e alta tara alte cerinte poate s-au mai trezit si jucatorii alti colegii. Noi din nou alegem solutia simpla dam vina pe antrenorii romani..la cati jucatori pleaca si vin de la o echipa e greu sa-i evaluezi pe toti 100% prevazand si cum v-a juca peste 1 an sau 2…tot noi desteptii parca il criticam pe Dica acu 1-2 ani, nu vedema ce cauta la Steaua..asta e viatza de sportiv ghinion accidentari sansa unei devieri unei scapari a adversarului un mot de iarba mai ridicat care ori baga mingea in poarte ori te impiedica si iti provoaca o ruptura ce te baga in spital si pierzi un sezon… e usor sa dai vina, mai greu e sa spui ceva constructiv se pare…
In articol nu sunt elogiati cei 2 jucatori, sunt criticati antrenorii romani…
Mai Valentino
Tu chiar esti prost?Sa-ti dai nr.de telefon pe site?Si pe cine intereseaza la ce “ziar” scrii tu.Iar apelativul de la sfarsit m-a dat gata!De fapt ce ma mir, tu zici ca ai fost coleg cu Buzarin si cine se aseamana se aduna….
Antrenor mai slab ca Piturca nu cred ca exista , oricum la nationala cheama pe cine vrea el , sau altcineva face selectia , oricum Ii doresc la piturca numai bine , si sa nu reuseasca nici o calificare , pentru ca este un nenorocit de om .
SALUTARE ALINE! SUNT VALI MOK DE LA BZ., FOSTUL TAU COLEG… DESPRE ACELASI SUBIECT AM SCRIS SI EU IN NUMARULA DE AZI AL “ARENEI”, ZIARUL CARE IMI GAZDUIESTE EDITORIALE DE VREO 3 ANI…
“2.Al doilea subiect ar fi probabil neconvocarea lui Ogararu la echipa nationala. O mare aiureala as zice, mai ales ca fostul stelist n-a stralucit niciodata atit de mult incit san e ia mintile sis a ni-l dorim alaturi de Mutu sau Chivu! Bine, asta nu inseamna ca “Gurita” Contra e mai breaz… Ba chiar e o mai mare catastrofa ce se vrea in primul “11″ pe dreapta apararii din fata portii duetului Lobont-Coman! Pe Ogararu l-am vazut si acum doua zile in meciul cistigat de Ajax la Groningen si i-am dat dreptate lui Pitzi si ideilor sale fixe. Plus ca nu a fost titular, plus ca revenirea “lancierilor” i se datoreaza tinarului brazilian Leonardo si raidurilor sale naucitoare facute pe partea stinga a atacului trupei antrenate de Ten Cate. Dar imi pun o alta intrebare: daca Contra sau Ogararu sunt panarame de ce nu este chemat in probe neamtul Reghecampf de la Aachen sau ca solutii in celelalte compartimente S. Radu si V. Munteanu?”
ging la gind cu bucurie…
poate ne vedem saptamina viitoare la Siena pentru meciul echipei nationale. voi fi acolo si voi arbora un banner pe care va fi scris numele lui Niculae, dar si al Buzaului meu natal… 0723305567 e nr meu de tel…
cu bine fratello!
D-le Buzarin,
Urmarindu-te la emisiunea lui Ioanitoaia mi-am dat seama ca nu esti cel mai inteligent ziarist, dar chiar asa?Adica poti sa compari evolutiile lui Banel la Steaua(in general ,inclusiv cea de la Madrid) cu involutiile lui Reghe?Pai Reghe a ajuns fotbalist doar din cauza “celui mai mare antrenor roman”?! din toate timpurile- Tata iconite Puiu.Ce alt merit are Reghe d-le?Cat despre Schija si Vlad Munteanu amintiti-va ca acum cativa ani ii faceati o campanie lui “Vosile Miriuto” tot de la Cotbus daca nu ma insel care pana la urma a ajuns acolo unde l-a tras sufletul si unde a fost “remarcabil”!Asa ca du-te mai bine la pescuit decat sa scrii despre fotbal!
reghe a fost foarte bun in germania si inainte de “cazul danemarca”, dar toti i-au sarit in cap, si mai ales voi, ziaristii…mare pacat ca pitzi prefera rusia inlocul germaniei, mare pacoste pe noi ca ii vedem mai des pe pompiliu stoica si soava decat pe ogararu, sergiu radu, reghekamf sau vladut munteanu…
oameni buni ati turbat?nu vedetzi ca fotbalul german a luat-o la vale?segiu radu nu a confirmat la le mans,vlad munteanu nu a confirmat decat la clubul”bonsai”(canibalu stie) iar reghenkampf nu poate mai mult decat a dat in romania-danemarca.
La nationala trebuie adus un antrenor strain. Nu s-au incercat decat solutii locale, falimentare. Trebuie vazut daca fotbalul romanesc chiar este de nivelul 2 sau exista si solutii de a invata nationala sa joace pragmatic.
Marii antrenori selecteaza jucatorii in functie de conceptia lor de joc. Cine se plieaza pe sistemul gindit are, teoretic, un loc in lot. Piturca nu e si nu are cum sa mai devina un mare antrenor. El selecteaza jucatorii si in functie de acestia aplica un sistem de joc. De ce sa vina “cotbusii” la nationala? Ei reprezinta pentru actualul antrenor al “nationalei bergenbier” doar o mare incurcatura. Daca nu iese meciul cu Mutu si Marica ai un alibi forte. Daca joaca Rege, Vlad sau Sergiu nu iti ramine nimic de facut decat asumarea responsabilitatii!
De vreo 5 ani o tin pe a mea: NE TREBUIE ANTRENOR STRAIN!!! Si nu ca ai nostri n-ar fi buni, dar din pacate ei sunt STRAINI de cuvintele: Corectitudine si Bun-simt (Asta mai mult pentru Dl. Piturca… De fapt ma indoiesc de “domnia” lui…mai bine ii spunem Nea Pitzi, care sta in fata blocului la un gratar si bea bere, joaca table, mananca seminte si scuipa…Scuipa din plin pe fotbalul romanesc, pe suporterii romani, care de ani buni asteapta nu neaparat o calificare, dar macar o selectie corecta si transparenta)…Noroc cu Nea Sandu, ca ne mai ridica in ochii batranei UEFA, si poate-poate il scoate pe Platini la un gratar si il convinge sa ne inscrie si pe noi din oficiu la Europene… Ca ce mai, cu un gratar iesi presedinte,nu? Stie Nea Sandu ce stie. Bravo, conducatori bravi ai fotbalului romanesc!…
… in sfarsit a scris si buzarin un articol bun (mai putin faza cu antrenorul)…
maine va reveni la opiniile lui de 2 lei… vechi….
Misto, schija era bun, vladut la fel, acolo joaca pe bani buni si se vede. Decat rosu sau banel, astia doi ar cam face diferenta cu drogatii aia de olandeji.
sa fim seriosi domnii mei, cu jukatori aproape retrogradatzi in spania si din liga a 2-a rusa noi vrem sa batem olanda??? facetzi o comparatzie rapida intre ai noshtrii si ai lor, si numai visatzi!!!
@eu - Referitor la cele scrise de mine , mesajul se adreseaza direct
D-lui Alin si nu e un comentariu la problema cu jucatorii care nu sunt
convocati la NATIONALA si ar merita acest lucru .
Sunt de acord cu faptul ca D-nul Piturca este putzin cam rigid ,
lotul e cam identic de fiecare data , convocari repetate pentru unii care
sunt rezerve la echipele lor de club sau joaca doar cateva minute dintr-un meci , etc…etc !
Cred ca problema nu e numai la antrenori . De multe ori sunt alte interese privind promovarea unor jucatori …sunt cu contract la un anumit impresar , se fac presiuni pe antrenor din partea conducerii cluburilor sa foloseasca anumiti jucatori in care s-a investit gresit si nu-shi merita banii dar nici cluburile nu pot pierde , pile & relatzii .
La Nationala intervin de multe ori si relatiile dintre vechii jucatori care se protejeaza unii pe altzii , nici lor nu le convina sa apara altii mai talentatzi …sa nu uitam ..acest sport e unul de echipa .
Daca echipa te vrea eshti STAR , daca nu ..nu te intilneshti cu mingea !
DINAMO CAMPIOANA!
@andy-dandy
Getafe nu este o echipa ,,care e aproape de retrogradare” ci, dimpotriva, e la 4 puncte de Champions League, jucand si sferturile Cupei Regelui impotriva Osasunei ( echipa pe care a invins-o duminica in campionat acasa cu 2-0 ).
In alt doilea rand, Contra a devenit titular intr-o echipa care a incasat cele mai putzine goluri in Primera - 13.
@Ariston - nu pricep mare lucru din germana aia, dar ceva e clar: da, e un nimeni despre care scrie pe internet… tu ai vrut sa ne zici ce? (si despre mine scrie pe internet daca stii sa cauti…)
Cat despre din astia care-s buni numai la altii, am vazut destui. In Romania cea mai mare problema a antrenorilor e ca le e frica sa riste cu promovarea jucatorilor. Si aici sunt mai multe probleme, si legate de patroni, de suporteri, etc., dar antrenorii au principala vina pentru ca asta e meseria lor. Din Romania, cat mai urmaresc si eu, sunt cativa baieti care au certa valoare dar care nu sunt promovati la un nivel mai sus decat prea tarziu sau niciodata, pentru ca se irosesc. Primul care imi vine in minte acum este Surdu de la Cluj, care trebuia sa joace de mult deja la nationala cateva meciuri… Sa nu uitam ca Mitea sau Marica au plecat din postura de aproape rezerve ca sa ajunga titulari prin Champions League. Dinamo a avut curajul anul asta, in final, sa mizeze pe tineri ca Radu Stefan, Moti sau Pulhac si sa mizeze pe “rebuturi” ca Dennis Serban sau Catalin Munteanu si iata rezultatele. Se poate si la noi, dar curajul vine greu se pare…
Stimate D-le Buzarin ,
Doresc sa va spun ca sunteti un mare TZARAN !
Atunci cand numele Dvs o sa apara la WIKIPEDIA , ca cel al D-lui
SANDER , poate o sa putetzi analiza realizarile unora sau altora !
Pana atunci insa …ar fi mai bine sa publicati miine o ERATA !
Sau macar sa va ceretzi scuze …asa ca de la barbat la barbat !
Sau nu suntetzi nici barbat ?
PS. Atasez ce scrie despre acest Domn german la WIKIPEDIA !
E in germana …sper sa avetzi cultura necesara ..d-le Alin !
Petrik Sander
aus Wikipedia, der freien Enzyklopädie
Wechseln zu: Navigation, Suche
Petrik Sander (* 17. November 1960 in Quedlinburg, Sachsen-Anhalt) ist ein ehemaliger deutscher Fußballspieler und heutiger Fußballlehrer.
Petrik Sanders Vereine als Spieler waren FC Energie Cottbus (1981-1984 und 1987-1991), Motor Quedlinburg, Motor Nordhausen und ASG Cottbus Süd.
Seine Trainerlaufbahn begann Petrik Sander zunächst bei den Amateuren des FC Energie Cottbus, bevor er 1997 Co-Trainer bei den Profis wurde. Am 23. November 2004 übernahm er schließlich das Amt des Chef-Trainer beim FC Energie, nachdem Eduard Geyer wegen Erfolgslosigkeit beurlaubt worden war. Er verhinderte, mit nur einem Tor Unterschied, den Abstieg in die Regionalliga.
Am 1. April 2005 explodierte beim Spiel FC Erzgebirge Aue gegen FC Energie Cottbus in der 86. Minute (Aue führte 2:0) neben Sanders Ohr eine Rakete, die von Cottbusern von draußen ins Stadion geschossen wurde. Das Spiel stand kurz vor dem Abbruch, wurde dann aber nach einer Unterbrechung bis zum regulären Ende fortgesetzt. Diese Partie verloren die Cottbuser mit 0:2. Seit der Explosion hat Sander einen Hörschaden an einem Ohr.
Am 27. Januar 2006 verlängerte Petrik Sander seinen Vertrag vorzeitig bis 2008. Am 14. Mai 2006 schaffte er den Wiederaufstieg in die 1. Liga.
Petrik Sander ist verheiratet und hat zwei Kinder.
maestre buzarin , cam cit credeti ca valorati dvs , ca ziarist , pentru acest antrenor pe care il numiti asa cum il numiti ? credeti ca a auzit de dvs ? hmmm…
in rest sunt total de acord cu cele afirmate
+++ inca ceva a la sthtab si influenta ….. UITATIVA LA OLANDA de ce Croyf Jr. NU ESTE CONVOCAT … ca doar TASU A FOST MAI MARE CA HAGI SI POPESCU la un loc si inca este! +++
MAI FACETI SI PE PROSTII a la DE CE MAI RAD OCCIDENTUL DE NOI!! pai din cauza unor mitocani pe care inca ai mai suportam.
PEACE !!!
HAI RAPIDULETUUUU !!!
Aline -
++++ vezi ca la-i injosit iarasi pe tziganul nostru de Piturca cu engleza si germana ta. Trebuia sa o zici si in tziganeasca ca sa te inteleaga. ++++
+ ….. si CAMPANIA asta pt. Jucatorii ROMANI din OCCIDENT care au intradevar STOFA dupa care joaca constant dand si goluri este aprope de nefolos. Degeaba Camufleaza nea sandel ca cica sa bagat in UEFA ca tot aceleas RATARI de turnee o sa avem …. pt. ca nu CONVOCAM jucatorii de VALOARE ADEVARATA. Ai convocam numai pe aia care au influenta ca shtabul de Fl. Petre sau care sant fortati sa treaca prin FILTRUL lui fecali. +++
RUSINE
PEACE !!!!
HAI RAPIDULETUUU !!!!
am vazut si eu ca reghecampf a dat 2 goluri lui Bayern in Cupa. si am ramas uimit d cel din lovitura libera…. IMPARABIL…bv bv…
si in meciul cu danemarca vinovati cred ca au fost: Filipescu (lent, gras, obosit), Lobont (ditamai gafa), Contra (cam usor de pacalit, a dat si autogol)….
“Cottbusii”?!
Te felicit sincer ca ai lasat engleza si te-ai apucat de germana.Un pas inainte ca sa zic asa.Frumos articolul si chiar muncit.
Dar totusi cine este “HITZFED”?
O fi vorba de Ottmar Hitzfeld?Sau e altul de care nu am auzit eu?
Bafta multa,oricum vad ca faci progrese de cand e lumea cu ochiul pe tine.
Si chiar nu trebuie sa te superi pentru ca iti prinde bine.
sa nu uitam ca in ultimele confruntari am cam spalat cu nemtii pe jos. la nivel de echipe de club. bine, cele de mana a doua: hertha echipa de locul 5 , hamburg de lumea a 3-a in liga campionilor.cotbus e de mana a 3-a dar in campinatul german.nici in cupele europene nemtii nu prea mai stralucesc. werder e out din liga, ca si steaua. insa greseala lui pitzi e ca nu mizeaza pe forma de moment. aici ar trebui luati in considerare cei 2 romani
Un articol genial…..mai ales faza cu patinoarul…:)Dc Piturca nu-l baga in seama pe Ogararu care joaca la o echipa de cupa Uefa shi Champions League,ce sa mai spunem de Cottbus sau Alemania Aachen…Pacat…Jucatori talentati!!!
eu cred ca trbuie se incearca macar la amicale pentru ca altfel nici nu poate se stie daca e bun la ecipa nationala sau nu dar eu vad si alin stoica pentru ca joaca titular la o echipa din belgia care e foarte buna si macar sa il baga si pe regchecamp pentru ca marcheaza si el des
Buzarine
zimi te rog frumos in ce data incepe returul diviziei I ?
si in ce data joaca Dinamo la Timisoara?
multumesc anticipat
Bravo Buzarine
inca un comentariu reusit
pacat de cei 3 romani din bundesliga
merita mai mult baietii
pacat k nu are ochi piti numai pt “ai lui”
reghe merita cu siguranta o a doua sansa
iar cei doi de la cottbus joaca tot mai bine pt echipa lor
a si de cat timp nu a mai jucat un roman in campionatul german?
care nu e campionatul croatiei sau al greciei sau al ciprului
sg radu e superatacant, n-a trecut degeaba pe la rapid. copos adu-l inapoi in mm.
bravo domnu buzarin.Inspirat k intotdeauna.Sper k Piturca sa ne inchida gura la toti…….si sa ne duca la Euro.asta e tot ce vrem de la el
sper sa ratam si calificarea asta si atunci poate S C A P A M de domnul Piturca…..pai cu selecti gen:oprita.ov petre, rosu,codrea,etc o sa ajungem sa jucam doar amicale”tari’’si meciuri pentru calificare. Lazar nu are loc, badoi si Cl.Niculescu mai prind si ei 5min pe an,sergiu radu si vlad munteanu nici gand …rat abia mai joaca si el…noroc ca-l vede pe marica (datorita lui M.Lucescu ca altfel sunt convins ca am avea un atatc de nationala Cocisi-iacob sau mai rau oprita-rosu…. )fratilor stiti careva o solutie pentru a scapa de nea piti???
si apropo de streit:dom’le,baiatul chiar stie fotbal,l-am vazut in citeva meciuri la tv si merita incercat,macar incercat,la nationala!da’ cine sa-l vada?????????
@paul
iovan era fundas,mai invata!in rest,piti e un tembel!nu ca as declama in piata publica ca vladut si sergiu sint cei mai buni,da’ in itmp ce ei marccheaza si fac furori in germania niste omuleti sint chemati la nationala!
REGHECAMPF A JUCAT EXECRABIL IN 2-5 CU DANEMARCA-DOAR EL,RESTUL AU FOST MARADONA SI PELE…PLUS ZOFF:LOBONT-,STREIT NU STIE ROMANESTE-CE SA FAC CU EL?-,OGARARU A INDRAZNIT SA DESCHIDA GURA,SI SA INTREBE DE CE NU JOACA DESI E TITULAR CUM I S-A PRETINS IAR COTTBUSI DEJA SUNT PREA LAUDATI.
raspuns pt intrebarile pertinente de pe blog.sa nu se mai deranjeze domnul selectioner.totusi poate o va face si ne va raspunde prin intermediul presei sau tv,ca doar nationala e si a noastra,nu?.si in tarile civilizate cam asa se procedeaza.
REGHECAMPF A JUCAT EXECRABIL IN 2-5 CU DANEMARCA-DOAR EL,RESTUL AU FOST MARADONA SI PELE…PLUS ZOFF:LOBONT-,STREIT NU STIE ROMANESTE-CE SA FAC CU EL?-,OGARARU A INDRAZNIT SA DESCHIDA GURA,SI SA INTREBE DE CE NU JOACA DESI E TITULAR CUM I S-A PRETINS IAR COTTBUSI DEJA SUNT PREA LAUDATI.
raspuns pt intrebarile pertinente de pe blog.sa nu se mai deranjeze domnul selectioner.totusi poate o va face si ne va raspunde prin intermediul presei sau tv,ca doar nationala e si a noastra,nu?.si in tarile civilizate cam asa se procedeaza.
l-ai uitat pe Streit care e liderul mijlocasilor laterali din Bundesliga.
Nu le’a dat Reghe 2 celor de la bayern? Supergol din lovitura + inca unul?
“…Şi care Petrik Sander? Cine e Petrik Sander? Un mare Nimeni, Nobody, Niemand, dacă vreţi şi versiunea germană a zeroului absolut….”
Domnule Buzarin sinteti… cel putin… lipsit de diplomatie. Pentru astfel de “scrieri” prin alte parti ati putea fi dat in judecata… Da’ las’ ca mere’ si asa, nu?!
Pe Streit l-am tot urmarit de cand juca la Köln si cand am aflat ca are origini romane am sperat ca se va apela la el! Nu cred ca avem la nationala conducator de joc mai bun! Asta nu pot sa inteleg la Piturca, a declarat ca sunt altii mai buni pe acest post….ma intreb si va intreb, cine???!!!
piturca ala o arde aiurea … vad ca nici macar pe daniel niculae nu`l mai aduce …. sa joace el cu iovan in atac daca o tot arde aiurea:))
Ca sa ii raspund unui domn care a intrebat mai sus cand vom avea o selectie corecta: cand vom avea un selctioner strain. Unul care sa nu aiba legaturi cu georgica , gigel , nelutu samd. Unul vertical.
Piturca deocamdata e in toate felurile , numai vertical nu …
Cu respect, Gigi Trotil.
pt johnny
adica astia din provincie sunt prosti si imbecili.nu am vrut sa jignesc pe cei din bucuresti dar se pare ca tu vb aiurea.e cumva nationala bucurestiului?sau a romaniei?sau e scris undeva ca trebuie jucat numai in bucale?
esti pueril baiete.si s-a vazut ce s-a intamplat la meciuri ale nationalei cu tribune goale,scandaluri.mai lasa si pe alti la borcan
p.p.s domnule buzarin,stiti replica domnului piturca,nu?sunt convins.oricum felicitari pt articol,dvs va faceti datoria.
meciul cu nr.500 pt heynckes ca antrenor a fost un fiasco.responsabili:SERGIU RADU,cel mai bun alaturi de capitanul mckenna,SI VLAD MUNTEANU.
am parafrazat site-ul www.bundesliga.de,site oficial.probabil pt domnul piturca acesti amatori de nemti nu inseamna nimic si parerea lor nu conteaza.dar daca nici in amical nu chemi jucatori constanti,buni…laudati de niste germani care nu se joaca atunci cand e vorba de laude-cum fac ziaristii romani din pacate-atunci cand?cand ne mai calificam si noi?…ca m-am saturat sa tin cu olanda la turneele finale!!!
p.s mesaj pt selectioner,de la un suporter. domnule piturca,in general va consider un antrenor bun si capabil.daca fara sa ii convocati pe cei mai in forma,tot va calificati la euro2008 sunteti un antrenor genial si va cer scuze de pe acum.dar daca nu…ce am rezolvat cu parti-pris-urile?
O intrebare inocenta: Cine e impresarul celor doi? Dar al lui Ogararu?
articol bun din nou. felicitari si spor
pitzurca…schlecht,sehr schlect!
baaaa e prea mic titlu ala cu steaua moldova pe telesloboz….mai mare hai ca puteti mai mare sclavii oierului…
Nea’ Piti are criterii proprii de selectie, care din pacate au putin in comun cu evolutia jucatorilor. Vlad Munteanu si Sergiu Radu joaca bine de cand a inceput Bundesliga, deci deja nu mai sunt o surpriza ci o confirmare. Marcheaza aproape meci de meci. De abia astept sa vad care-s jucatorii selectionati din campionatul intern.
Cottbuşii nu au loc la nationala , chiar daca joaca bine , chiar daca ii lauda toata presa din Germania ..
salutare!
nu aveti impresia ca ne luptam cu morile de vant?
intai presa, care tot aduce in vizorul selectionerului niste jucatori de fotbal adevarati, dar Piti vrea in echipa derbedei, barbugii si pilosii lui Giovanni si Victor.
apoi suporterii, care ne dam cu presupusu’, injuram, mai tragem o tigare si mai privim un gol, doua, trei primit de nationala de la niste forte al fotbalului gen bulgaria sau armenia.
ce rost are sa-i tot laudam pe ogararu, sergiu radu, v. munteanu sau reghecampf?
piti face ce vrea si selectioneaza pe cine vrea pentru ca el e “suveran”.
nici de injurat nu mai putem fiindca a fost destept si a mutat echipa din ghencea si o plimba prin toate colturile tarii, doar - doar va gasi vreo 10-15 mii de prosti care sa se bucure ca vine si la ei nationala, fara sa-i intereseze jocul sau scorul.
hai sictir bai astia de la frf! o sa mature olandezii cu alde oprita si niculae pe jos.
Ocazia viitorului
Salut,
Un site de “VIITOR”, asa este numit “AGLOCO”, reincarnarea celebrului site “AllAdvantage” al anilor ’98, care a platit la vremea lui milioane de dolari membrilor sai pentru navigare pe Internet (paid to surf) si aducerea altor persoane in sistem (referrals), 4 nivele.
O parte dintre fondatorii “AllAdvantage” au lansat de curand “AGLOCO”, acronim de la “A GLobal COmmunity”, un nou program de “paid to surf”.
Membri “AGLOCO” vor avea o bara de navigare, asa-numitul “Viewbar”, instalat gratuit si afisat in subsolul browserului. Noutatea consta in faptul ca plata pentru navigare nu se mai face pe baza unui tarif orar fix (care de fapt a cauzat falimentarea “AllAdvantage”, in momentul in care plata catre membri retelei depasea incasarile “AllAdvantage”); plata va fi procent din incasarile realizate de “Viewbar”. Membri vor primi actiuni “AGLOCO”, care ulterior vor putea fi valorificate. Pentru inceput, timpul maxim de navigare platit pentru fiecare membru este de 5 ore pe luna, dupa care puteti inchide Viewbar-ul pana luna urmatoare.
Cum devii membru “AGLOCO” ?
Inscrierea este foarte simpla, GRATUITA; dupa introducerea datelor in formular, veti primi un e-mail de confirmare (aveti grija sa va uitati si in folderul de spam), dupa care, prin activarea link-ului din acel e-mail, veti deveni membru “AGLOCO”.
”Viewbar-ul” nu este deocamdata disponibil, el fiind inca in testare Beta. Pana la lansare, puteti incepe deja sa va formati o retea de membri, ca sa puteti fi gata sa castigati cat mai mult, inca de la inceput. “Viewbar-ul” va fi destul de discret, securizat, si va avea posibilitatea anularii lui in orice moment.
Link-ul de inscriere GRATUITA este :http//www.agloco.com/r/BBBQ7934 NU RATATI ocazia de a va inscrie printre primii, sa asteptam sa dea drumul la site, la “viewbar” si sa-i lasam sa mai lucreze la “Terms” si mai ales la felul in care vor fi facute platile.
Asteptare placuta si spor la bani !
Oare nu-l ia neamtu asta si pe Banel? Poate-l face chiar capitan pe acolo. Ca oricum da niste autogoluri misto.
@Zander
nici n-am zis ca n-ar fi bun (desi, recunosc ca la inceput, la Steaua, nu-l puteam suferi), ziceam doar ca nu e un argument forte, in aceasta discutie, cel cu varsta.
Cu toate astea, daca ratam si calificarea asta, poate-poate renuntam si noi la anumite “relicve”.
Doru11: De acord, cu mentiunea ca Petre Marian (pe care l-am injurat cativa ani buni) e suprem pe postul lui. E mult mai eficient in aparare decat Rat.
Poate e prea departe Germania, domnilor…ca si Coreea, spre exemplu, ca de-aia nu-l cheama nici pe Rica…
Bundesliga,m`am corectat singur sa nu o faca alti “specialisti”…am scris din greseala bundezliga…
Domnule Buzarin,sincere felicitari pt articol…dak a reusit sa`i impresioneze pe nemti,pe piti de ce nu poate…macar sa`i urmareasca,sa trimita pe cineva la ei,sa se intereseze de ei…Doar de aia e selectioner,sa selecteze elita…iar daca 2 jucatori de baza la o echipa care joaca foarte bine in bundezliga si un al 3`lea (reghecampf) care e liderul Aalemaniei Aachen nu sunt destui de buni macar pt banca de rezerve,si e mai bun banel sau stiu eu care…atunci eu nu mai inteleg nimik din fotbal
@Locco
bine zis cu Oprita. Poate voia jiji sa-l vanda si asa se explica….
@zander
daca e sa ne uitam la varste, cati ani au Contra sau P.Marin…???
heynckes, da’ nu conteaza!
Ca veni vorba de nemti. Am vazut meciul dintre Frankfurt si Schalke si am ramas placut surprins de evolutia lui Streit. E un jucator de valoare, un conducator de joc foarte bun. Ar putea juca lejer la mijlocul Romaniei in locul unui Codrea sau chiar a lui Dorinel. Daca Piturca nu incearca jucatori nici la meciurile amicale, tind sa cred ca e un tip ranchiunos cu ceva complexe.
Probabil ca Sergiu Radu-golgheterul lui Cottbus nu are destula valoare asemenea lui Oprita ca sa fie chemat la nationala ………E chiar enervant nea Piti asta ……..il convoaca pe Oprita ( care nu prea joaca la Steaua ) ….iar pe Sergiu Radu ( titular meci de meci) …..nici nu se uita la el !
geo_rge: sergiu radu are 29 de ani si niculae 24. In plus, Daniel Niculae cred ca fuge cel mai mult intr-un meci.
Salut Geniale
De acord cu Hipgnosis.
De altfel, Piturca a declarat ca merge pe “vechea garda”. Desi nu m-ar mira ca Piti sa invoce faptul ca nu-s tineri sau ca nu joaca titulari. Ca de Georgica asa a zis, nu e titular la Ajax !!!
articolul e ok insa ce m-a deranjat a fost parerea ta despre antrenorul de la energie. Nu cred k ai procedat corect fata de cariera si de posibilitatile de sale, ca sa nu mai vorbim de parerea ta in ceea ce priveste notorietatea dumnealui in randul cunoscatorilor de fotbal. Pot fi sigur de un singur lucru si anume k e mai cunoscut si mai cunoscator in ale fotbalului decat tine. Cred k mergeti cu aprecierile personale prea departe atat tu cat si o mare parte din colegii tai fara a avea o baza a spuselor voastre.
sergiu radu ar merita o convocare la nationala fiindca in ultima vreme joaca din ce in ce mai bine, insa nu inteleg de ce este preferat d.niculae, care nici nu marcheaza si nici macar nu joaca.
Mai Aline, ce naiba, nu-l stii pe Piti? Cu articole dintr-astea chiar ca baietii astia n-au nici o (mi-a suflat mie o pasarica sa scriu asa…) sansa! Stii cum e Piti! Daca-l lauzi, zice ca faci misto de el, daca-l critici iti spune scurt ca esti un imbecil necunascator, care te bagi-n seama, daca-l ignori n-ai talent…Singura chestie care (inca) mai merge la Piti este negarea negatiei…
Edy: L-am citit dar nu mi-a placut alaturarea de nume. Sustin in continuare ca Sergiu Radu si Munteanu nu au de ce sa fie chemati la nationala. Totusi mai sunt destui obisnuiti ai lotului care nu cred ca au ce cauta acolo.
Piturca e atat de incapatanat si un pic cam lasator ca nici in meciurile amicale nu convoaca pe cine trebuie, pe langa Ogararu, Sergiu Radu Vlad Munteanu mai sunt si altii gen Reghencampf, Alin Stoica care din cate se vede joaca destul de bine..Sa vedem rezultatele si apoi va fi critica mai corecta..da cu Sandu in EXCO cred ca se califica la Euro 2008
Zander: cred k n-ai citit bine articolul!
P&$#@ MATII PITURCA
Vlad Munteanu, Sergiu Radu si Regekampf, la fel ca Ogararu, merita sa joace la nationala…nu soun neaparat in meciul cu Olanda, dar macar intr-unul de pregatire cu Italia ar putea fi testati.
Piturca da dovada de rea credinta, intrucat niciunul din argumentele sale nu stau in picioare. Cum in martie jucam cu Olanda, as da credit fotbalistiilor care au meciuri oficiale cat mai multe in picioare. Cei 4 deja joaca in campionatele lor, si din punct de vedere fotbalistic sunt mai conectati..dar asta e ..nu mai zic numic, ca oricum nu conteaza.
Lasati ca au Cocis, Fl. Petre, Codrea si Rosu meciuri in picioare destule…ca sa nu mai vorbim de jucatorii din campionatul intern.
Eu pun pariu ca dupa meciul cu Italia va izbucni un alt scandal si Lobont ii va lua locul lui Dani Coman in poarta nationalei, ca doar nu credeati ca a venit in tara doar de dragul lui Dinamo, selectionerii Victor si Govanni Becali, si secundul Piturca, vor avea grija de asta.
Asta e!!!
Avem conducatorii pe car ii meritam, ca in toate domeniile , de altfel!
Mi se pare inadmisibil ca sergiu radu si vlad munteanu sa fie comparati cu marica si mutu. Il injur de mult timp pe mutu, dar vlad munteanu n-o sa ajunga niciodata in aceeasi liga cu el. Cred ca se poate afirma ca cei doi au energeticieni au loc in lotul national, dar pana a juca din primul minut in echipa nationala mai e cale lunga…
jos pompiliu stoica…soava,ov petre si alte false nume de nationala!
piturca…ia in seama valorile nu propriile-ti interese!
bravo munteanu & sg radu!
Ogararu.
Dupa ce nu-l cheama pe George, orice alt jucator uitat nu ar tb sa mai mire.
Sunt perfect de acord cu dumneavoastra. Din pacate, selectia pentru echipa nationala se face dupa interese, cunostinte, si nu dupa valoare. Exemplele cele mai bune sunt Lobont si Contra ( totusi evolueaza la o echipa care e aproape de retrogadare in Spania ), si nu romanii din Bundesliga sau Ogararu. Nu pot sa inteleg de ce Ogararu nu a fost chemat la nationala!! Mult succes in continuare!
asa e
nu sunt bagati in seamna si poate e si asta motivul pentru care joaca bine deoarece nu au presiunea acea ca daca nu vor juca bine nu sunt chemati la nationala
bv lor pentru ceaa ce fac acolo pt fotbalul romanesc
asta este….
Oare cand vom avea un antrenor care sa faca o selectie corecta?
da.cam asa e.aveti perfecta dreptate
daca e un antrenor capos tot asa va fi.vezi si cazul ogararu plus astia din germania.cred ca macar o sansa merita si ei.macar sa-i convoace
Leave a Comment