November 2006 ↓

Peste primăveri, ierni, toamne, statistici şi îmbrăţişări roşii în noapte, mai trebuie reţinute cîteva amănunte.

Că Dinamo a bătut o echipă cu Schneider şi Juan, adică un titular la bronzul mondial şi unul la Brazilia, care n-are nevoie de clasificări. Plus Voronin, sfertfinalist cu Ucraina.

Că sub ochii noştri s-a născut şi a trecut de perioada de alăptare una dintre echipele de referinţă ale istoriei fotbalului nostru, care nu numai cîştigă, ci şi impresionează prin puterea ei de a se strînge şi de a supravieţui după gafa lui Gaev, care pentru o structură mai puţin asamblată, putea avea, vorba lui Borcea, efecte letale.

Că Niculescu e în cifre lîngă Dudu şi în ghete undeva spre Dumitrache, plus cîteva accente fizice, alunecări în minutul 90, preluate de la Cămătaru.

Că Rednic, după ce a suferit la Craiova şi avea acum fix un an 6 puncte cu Vasluiul, a revenit printre marii antrenori. Aseară, la 1-1, scor calificant pentru Dinamo, toată lumea credea că Dănciulescu îl va schimba pe Ganea. Împotriva oricărei logici aparente, a ieşit “Cap de Zmeu” şi a rămas Ganezul, ca să facă acel paravan de generic pentru Claudiu. La fotbal e nevoie de carte, dar şi de fler.

Arbitrii cehi au avantajat Steaua. Asta e clar, incontestabil, limpede ca lumina zilei. Deşi n-avem experienţă de favorizaţi, trebuie să recunoaştem asta. Cine se ascunde de adevăr greşeşte şi îşi pierde credibilitatea discursului ulterior, din momentele în care vor fi iarăşi furaţi. Pentru că sigur vor mai fi!

La stufosul dosar al celor care au fluierat în detrimentul românilor (inclusiv Dinamo şi Rapid pot invoca la ultimele meciuri din UEFA faze în care s-a judecat în dezavantajul lor) se adună acum şi o filă de altă culoare. Asta nu e normal, dar e logic şi pînă la urmă sănătos pentru echilibrul general, fiindcă mai taie din elanul acelor eterni compatrioţi frustraţi, pe care toată ziua îi fură şi-i pîrleşte cîte cineva.

Noi suferim de acest complex pentru că sîntem estici, dar ucrainenii sînt şi mai estici decît noi. Nu numai geografic, ci şi mental. La dreapta lor, cum te uiţi la Planiglob, nu mai e mare lucru (Moscova e ceva mai sus, iar Orientul asiatic înseamnă altă mîncare de peşte). La dreapta noastră sînt ei. Cei care acum însăilează povestea asta cu  200.000 de euro daţi brigăzii cehe care a oficiat în Ghencea.

Pînă la urmă, nu noi am fost prinşi cu mîţa-n sac la acest nivel, ci ei. Haina de blană, Lopez Nieto şi Aalborg. Să fim corecţi, şi în dreptul României figurează o biluţă neagră, cînd cu folcloristele, dar dimensiunea e insignifiantă. Acum, presa de la Kiev vorbeşte de sume, tendinţe, maniere. Lipsesc, fireşte, datele concrete şi totul se învăluie într-un iz puturos de miasme estice, care va gîdila în mod neplăcut nasurile atît de sensibile ale Occidentului.

Cînd scriu în termeni ironici despre regionalizarea Europei fotbalistice,  editorialiştii de la “The Times” se referă şi la aceste aspecte, familiare regiunii răsăritene şi rarisime în restul continentului. Dacă vă aduceţi aminte semifinala Ligii Campionilor din primăvară, Milan ar fi trebuit să urle după arbitrajul nefast de care a avut parte cu Barcelona. Ceea ce în Est e subiect cu iz penal, dramă şi melodramă, în alte părţi ale lumii trece drept fapt care face parte din viaţă şi i se poate întîmpla , la un momernt dat, oricui.

Viaţă am spus? Să nu se supere poporul ucrainean frate, dar măcar la nivel de cluburi trăim mai bine decît ei. Rapidul şi Dinamo au bătut în ultimii ani Şahtiorul, iar Steaua a trecut de Kiev. Asta deşi cluburile lor cu ecartament larg au bugete de 60 de milioane pe an şi de calibru 7,62 pe ţeavă. Iar în victoria clară a Stelei de la Kiev s-a văzut că în timp ce ei trăiesc într-o eternă Perestroikă, noi avem momente, chiar dacă deocamdată supărător de rare, în care încercăm să atingem ţărmurile normalităţii.

“Dacă se va dovedi că a fost cumpărat, arbitrul meciului de la Bucureşti ar putea fi suspendat pe viaţă” — Gazeta de Ucraina

Deşi Timişoara a pierdut la Vaslui, nu la Bacău, i se potrivesc de minune versurile lui Bacovia. La caz concret, violetul nu vine neapărat de la culorile echipamentului  - Mansour şi ai săi au evoluat ieri n alb - ci de la tristeţea imaginii lăsate, estompată n culori sumbre de neputinţă, ineficienţă şi mediocritate.

S-a văzut ncă o dată că la Timişoara  problema n-o reprezintă antrenorii, ci banii. Cei care snt, nu cei care lipsesc. Scoşi din context, Pleşan, McKain, Popa, Bucur, Bălace snt jucători buni, cu salarii rotunde şi pretenţii mari. Dar - Marian Iancu e pe cale să se convingă de asta - la fotbal nu joacă lefurile, ci picioarele. Cea care strneşte ambiţiile e foamea, nu ndestularea. La adăpostul unor contracte mai mari dect ar fi cazul, sub umbrela afecţiunii uneori nemeritate din partea suporterilor, Timişoara n-are doar talentul de a măcina biografii de antrenori, ci şi cariere de fotbalişti. Exemplele de vedete devenite oameni de rnd pe Bega snt nenumărate. Bucur a ajuns la Poli golgeter al României, Pleşan şi Grigorie au venit pe post de megastaruri, iar Caramarin a sosit cu statutul de component la zi al echipei naţionale.  

Echipa din Banat s-a autoamăgit că renaşte. O serie iluzorie, n care victoria cu Jiul nu spune nimic, cea de la Craiova a avut loc n faţa unui adversar descompletat, iar cea cu UTA s-a produs după aproape un meci ntreg de superioritate numerică, s-a suprapus unei atmosfere de dream-team care calcă totul n picioare. În realitate, n-a fost dect o vnătoare de vrăbii cu praştiile din dotare.

Timişoara va rămne n stadiul de proiect ambiţios, bine finanţat, dar complet neproductiv pnă cnd va nţelege că fotbalul e făcut pentru atitudini asemănătoare celei a Vasluiului. Adică pentru echipe care aleargă pnă le iese limba de-un cot şi luptă pnă cad late. Pentru tipi de genul lui Frunză, ale cărui şenile hotărte nu lăsau nici o şansă articulaţiilor delicate ale lui Jon McKain.

Uneori, avem senzaţia  că n campionatul românesc e prea multă filosofie şi prea puţină eficienţă. Iată cum Hizo, un antrenor ncă verde şi productiv, are mijloace să facă uneori mai mult dect salba de tehnicieni nghiţiţi de Timişoara n mai puţin de doi ani. Iată cum un voleu sănătos (splendid golul lui Neagu!) aduce mai multe beneficii dect toate floricelele unor jucători scumpi, att de scumpi nct dau senzaţia că vor să marcheze neapărat cu călciul, de pe linia porţii.

“Ne-am considerat adversarii o echipă modestă, i-am lăsat să joace şi iată că ne-au bătut!” — Marian Iancu