Ce este Unirea şi ce caută ea pe Anfield? Un cititor al “Daily Mirror” a lansat ipoteza că e “numele unei fabrici de undeva, din Est”. Rafa Benitez s-a interesat pe la cunoscuţi, acasă, în Spania. Unirea a jucat cu Sevilla, nu-i exclus să fi aflat andaluzii una, alta despre misterioşii de nicăieri. “Nu ne cunoaştem adversarul, nu-l putem vedea jucînd, pentru că n-a început campionatul în România”, a constatat cu seninătate tehnicianul lui Liverpool.
Nu e doar dilema lui sau a englezilor obligaţi prin fişa postului să afle lucruri despre Unirea. În acest moment, nimeni nu ştie exact cum arată echipa din Urziceni. A traversat pe vîrfuri pauza de iarnă şi a spart gheaţa cu îndrăzneala de exprimare a lui Ronny Levy: “Ştiu cum poate fi învinsă Liverpool!”. Atît, fără detalii ireverenţioase despre punctele slabe ale rivalilor. Seamănă Unirea cu fosta lui echipă, Maccabi Haifa, care aproape, aproape a cîştigat pe Anfield? Seamănă stilul lui Levy cu stilul lui Dan Petrescu? Vom vedea!
Să evolueze pe un stadion ultracunoscut, în faţa unui adversar ultrastudiat reprezintă un avantaj clar pentru Unirea. E bine şi că britanicii întreabă: “Unirea who?”. Dar cartea misterului nu poate fi jucată decît un meci. Pe Anfield, campioana României trebuie să decidă ce vrea, să-şi arate faţa, veche sau nouă. Să lămurească lumea, şi cercetătorii britanici o dată cu ea, dacă Unirea e numele unei fabrici sau al unui proiect ambiţios “de undeva, din Est”.
Akakpo se pregăteşte să reia antrenamentele. Fraza asta ar fi sunat fantezist imediat după atacul terorist din Angola. Dar rănile s-au închis uimite de nerăbdarea cu care viaţa reintră în normal. Iar fundaşul Vasluiului s-a întors la ciorbă, la rap şi la comenzile lui Lăcătuş.
La Manchester City, colegul lui de naţională, Adebayor, înscrie deja goluri. Cu o lună în urmă, vedeta togoleză îl trăgea din bătaia mitralierelor pe Akakpo. “Cînd s-a întîmplat, mi-am spus că s-ar putea să nu mai joc fotbal niciodată, că s-ar putea să nu mai dau goluri niciodată”.
Tragedia i-a schimbat pe jucătorii togolezi. Lui Akakpo i s-a făcut “tare dor de fotbal”. Atacantul lui City se bucură altfel de fiecare dată cînd trimite mingea în plasă. Mărturisirile lui, consemnate în “The Sun”, ar trebui citite de toţi fotbaliştii, mai ales de cei în pană de motivaţie. “Aş fi putut fi înmormîntat cine ştie unde. Acum, de cîte ori dau un gol, mă gîndesc: «Da, dai goluri - ai putea fi într-un sicriu acum, ai putea fi în Paradis, mai ştii!» Fiecare meci e atît de preţios acum”. Şi nu se referă la primele de joc sau la salariul plătit de şeici!
Aşa ar gîndi, cel puţin pentru o vreme, oricine trece printr-un incident teribil. E un raţionament dur, dar util pentru băieţii de viaţă din Liga 1, obişnuiţi să vadă fotbalul ca pe o pauză de la distracţie. Iar meciurile ca pe nişte plictiseli de doi bani. Cum ar fi să se bucure şi ei că dau cu piciorul în minge, nu că a mai trecut o zi de cantonament?
Nu trebuie să te afli în raza teroriştilor ca să pui preţ pe viaţă şi pe fotbal. E suficient să te uiţi la spatele lui Akakpo sau la zîmbetul lui Adebayor, bucuros că e aici, nu “în altă parte”.
Cu timpul, impresiile se vor dilua, amintirea masacrului va pierde în intensitate. Adebayor şi Akakpo se vor enerva fără rost şi se vor supăra pentru diverse nimicuri, la fel ca toată lumea. Şi abia atunci se va putea spune că viaţa a reintrat, şi pentru ei, în normal.
