Fotbal intern ↓

Abia de acum începe greul pentru puştiul-senzaţie al lui Dinamo

“Nu trebuie să dau petreceri pentru un gol!”, a explicat Marius Alexe după Dinamo - Steaua. Nici pentru două goluri, nici pentru trei. Atacantul de 20 de ani are o luciditate de bun augur pentru vîrsta lui. Ştie că greul abia începe şi sărbătoarea mai are de aşteptat. Pînă una, alta, la vară dă bacul.

Greul nu constă în programul încărcat sau în concurenţa acerbă pe posturi la Dinamo. În privinţa asta, lucrurile stau mai lejer decît ar fi cazul. Greu va fi să zburde la fel de liber, cu toţi ochii aţintiţi asupra lui. Trebuie să treacă, în următoarele luni, testul faimei premature. Sînt destul de rare exemplele de jucători care-şi păstrează capul pe umeri şi accentul, după ce depăşesc un anumit plafon salarial, după ce-şi aud numele strigat de mii de fani, după ce prind un contract în afară.

Dar asta nu înseamnă că Alexe va repeta neapărat derapajele speranţelor dinaintea lui. Doar că lucrurile nu vor mai fi la fel. Alte aşteptări, alte presiuni. Pe de o parte, presiunea grupului, care vrea să-şi trăiască viaţa, ca să cităm din romantici fără particule de nobleţe. Pe de alta, presiunea campionatului, prea rarefiată pentru a stimula ambiţiile şi simţul critic.

Statutul de promisiune îi permitea lui Alexe să crească şi să greşească în voie. De acum înainte nu se i mai permite decît să confirme angajamentul luat o dată cu şutul în poarta roş-albaştrilor. Vom vedea dacă sînt bine puse cărămizile. Dacă va rîvni la un stil de viaţă, înainte de a înţelege ce e viaţa sau stilul. Dacă va îndrăzni să fie mai mult decît premiant într-o clasă de mediocri.

E cel mai tînăr marcator de după ‘90 într-un derby Dinamo - Steaua. Un detaliu statistic care ne dă o idee despre ce vine din urmă şi cu ce viteză. E drept că generaţia lui Alexe nu prea are pe ce-şi sprijini manifestul, nu are la ce să-şi înnoade pretenţiile. Vine după generaţia ratată a lui Mutu şi Chivu, care i-a predat, în loc de ştafetă, un decalaj vinovat de timp şi de valoare între fotbalul nostru şi cel occidental. De unde şi nerăbdarea celor care vin, şi tupeul bun, de a nu se mulţumi cu puţin.

“Naţionala” se află în stadiul de construcţie, echipele de club navighează fără orizont, fiecare în paharul ei cu tsunami. Unde să-l pui şi ce să faci cu Alexe care vrea la Real Madrid? Poate îi vor da un salariu mai mare, poate îl vor lăsa să plece la vreme. Dar restul depinde de el. El, nimeni altcineva, hotărăşte cît şi cînd se sărbătoresc golurile, cît şi cînd se negociază visurile.

Ca să se schimbe ceva la Steaua, trebuie schimbat patronul

“Becali e vinovat că Steaua a ratat un an!”. Judecata a fost exprimată de Cristiano Bergodi, în interviul acordat Gazetei. Cît înseamnă un an în viaţa unei echipe? E la fel ca un an din viaţa unui om, mai mult, mai puţin? La viteza fotbalului de azi, un an trece foarte repede. Ierarhiile se răstoarnă şi se refac cît ai clipi. Numai că la Steaua timpul nu curge. Şi nu de un an, de cîţiva ani. A observat şi fostul tehnician din Ghencea că echipa bate pasul pe loc. Evenimentele se repetă periodic, nu se schimbă decît numele antrenorilor şi al jucătorilor. Tiparul distructiv se păstrează intact.

Ce înseamnă să ratezi un an? “Defineşte ratare!”, i-ar cere un klingonian microbist lui Bergodi. Dacă Real Madrid, cu galaxia la purtător, a fost eliminată din “optimile” Ligii, înseamnă că a ratat anul? Posibil. Dar, din punctul de vedere al marketingului sportiv, Real Madrid n-a ratat nici măcar o secundă din 2000 încoace. A ieşit din Liga Campionilor, dar, pentru al cincilea an consecutiv, a fost declarat cel mai bogat club din lume.

Depinde ce-ţi doreşti. Bani, performanţe, faimă, demnitate? Steaua nu ştie. Şi chiar dacă ar şti, la club nu sînt permise decît “pohtele” patronului. Iar “pohtele” astea au înlocuit treptat valorile care susţin o echipă. Judecînd după furtunile nervoase şi accesele de veselie, s-ar spune că în Ghencea se întîmplă în fiecare zi cîte ceva. Nu în fiecare zi, ci de la oră la oră, şi chiar dintr-un minut în altul, în cuprinsul unei singure fraze! În realitate, sub suprafaţa isterică nu se întîmplă nimic. Pauză. Întuneric. Din cînd în cînd, cineva izbeşte o uşă, cineva se baricadează în vestiar. Apoi se lasă din nou amorţeala.

“Marele meu regret e că începusem o muncă şi nu mi s-a dat voie să continui!”. Bergodi n-a înţeles probabil de ce nu i s-a dat voie. Astfel de lucruri sînt greu de înţeles. De ce dictatorii africani îşi măcelăresc supuşii? Probabil nici ei nu-şi dau prea clar seama de ce. Antrenorul italian se miră ca un funcţionar ONU că regimul din Ghencea cumpără grenade second-hand, în loc să construiască şcoli şi spitale. Să le dărîme, da, iată o provocare! Iată o demonstraţie de forţă! Dar să le construieşti?

După calendarul lumii de afară, Steaua a pierdut un an. Calendarul din interiorul clubului indică însă aceeaşi dată ca în ziua cînd controlul a fost preluat de actualul patron, printr-o mărire şmecheră de capital social. În acea zi au plecat şi Bergodi, şi Olăroiu, şi Hagi, şi Lăcătuş, şi Protasov, şi Dorinel Munteanu şi toţi ceilalţi care au început o muncă la club. Istoria a stat în loc şi nu se va clinti pînă cînd nu se schimbă patronul.