Şeicii îi fac oferte de milioane antrenorului pe care FRF nu l-a vrut nici gratis
Antrenorii pierd teren în fotbalul nostru, dar, sfîntă excepţie românească!, numai în fotbalul nostru. Poate ar trece neobservată această lipsă de creier tactic briliant dacă n-ar veni veşti bune din afară. Al Ain-ul lui Olăroiu a cîştigat titlul în Emirate.
Este o reuşită importantă, discret înnobilată de faptul că Maradona, alias antrenorul rivalei Al Wasl, n-a izbutit să-l bată pe român, nici la propriu, nici la figurat. Duelul de la distanţă al celor doi a smucit un pic sobrietatea jocurilor arabe. Dar a avut şi farmec patriotic. Pînă la urmă, un român i-a dat replica zeului reabilitat: “Cine-i el ca antrenor?”.
Cît despre cine-i Olăroiu ca antrenor, ne-am făcut o idee. El a adus ultimul titlu Stelei, acum şase ani. A calificat apoi o echipă românească în grupele Champions League, după o pauză de zece ani. A stat pe tuşă la lecţia de coşmar cu Boro. Retrospectiv, chiar şi acel meci sumbru pare să conţină mai mult fotbal şi mai multă emoţie decît finalul la foc mic din Liga 1. Înainte de episodul Al Ain, a mai fost Cupa cu Steaua, cucerită în calitate de consultant tehnic.
Buclînd frumos CV-ul lui Olăroiu, dăm peste oferta pe care FRF nu i-a făcut-o, la fel cum nu i-a ofertat nici pe Mircea Lucescu, nici pe Boloni, nici pe Dan Petrescu. Există un grup select al antrenorilor români pe care Federaţia nu şi-i permite şi punct. Nu e vorba doar de salariu. A confirmat şi Olăroiu, cînd se discuta despre venirea sa în locul lui Răzvan Lucescu: “Era o prioritate pentru mine să vin pe banca «tricolorilor», aş fi renunţat la bani pentru acest lucru, dar nimeni nu m-a contactat!”.
Federaţia a avut momentul ei să-l oferteze pe Olăroiu, dar l-a ratat cu graţie surdomută. La fel a procedat şi cînd Rădoi s-a pensionat înainte de termen de sub tricolor. Fără oferte de la FRF, candidatul la funcţia de Victor Piţurcă s-a întors la arabi, a preluat Al Ain şi i-a adus primul titlu de campioană, după 7 ani. “Lăsaţi-mă să mă bucur! Am făcut fericiţi o sută de mii de oameni!”. Să-l lăsăm să se bucure. N-are rost să ne pierdem în dizertaţii despre cît de exigent e campionatul-multinaţională din Emirate. Sau cît de mult se pricep şeicii la fotbal. Se pricep destul cît să investească sute de milioane de dolari în stadioane şi în echipe, destul cît să nu se apuce, pe banii lor, de compus primul “11″.
Finanţatorul Abdullah Mohd Khalid S. Al Nahyan (oare i-ar încăpea pe “burtieră” numele întreg, în talk-show-uri?) sărbătoreşte titlul şi promite să-l plătească pe Olăroiu cu 1,7 milioane de dolari pe sezon. Şeicul de la Al Hilal îl ispiteşte pe român cu un contract de 12 milioane de dolari pe trei ani. Bani la care e greu să renunţi, chiar dacă te numeşti Olăroiu şi n-ai “bune maniere”, cum a observat jignit Maradona.
În contextul acestor sume şi rezultate, graba Federaţiei de a se dispensa de antrenorii verificaţi în străinătate capătă alte nuanţe. Seamănă, aşa, cu o risipă programată, cu fumurile de miliardar din “Filantropica”. Ne permitem luxul să renunţăm la antrenori pe care alţii îi acoperă cu aur. Asta nu e o fiţă prea gravă, dacă te gîndeşti că, pe zi ce trece, fotbalul nostru dă semne că-şi permite să renunţe de tot la antrenori.
Gazonul de pe Arena Naţională loveşte din nou! Bugetul de stat, fireşte.
Tocmai cînd povestea ierbii modificate genetic din pix părea să fi ajuns la un final, o nouă ştire, cu şase zerouri, s-a lipit pe burtierele televiziunilor şi s-a strecurat în coloanele ziarelor. Abia ne împăcaserăm cu ideea gazonului de un milion de euro de pe Arena Naţională şi aflăm că mai e nevoie de încă 1,2 milioane de euro pentru uneltele-minune de întreţinut terenul. Bun aşa!
Cea mai mare parte a sumei va fi alocată pentru achiziţionarea unei, aţi ghicit!, prelate. O astfel de prelată care serveşte la protecţia terenurilor de fotbal ajunge la cîteva milioane de RON, în cataloagele firmelor de profil.
Probabil pe Arena Naţională va fi utilizată o prelată cu picăţele pictate manual, ceea ce ar justifica preţul exorbitant: 4,27 milioane de RON (în jur de 1 milion de euro). Poate nici nu e prelată. Poate are turnuleţe. Conform rtv.net, în raportul de achiziţii publice, scrie “suprafaţă protecţie gazon”. Poate e un covor persan. Poate e un alt gazon care va fi pus peste cel nou, să nu se uzeze.
Urmează, pe lista de shopping a ALPAB (Administraţia Lacuri, Păduri şi Agrement Bucureşti), 10 motocositoare, ustensile de aerat gazonul, de răspîndit fertilizatori etc. Încă 1,1 milioane de RON (în jur de 260.000 de euro). O motocositoare ultramodernă, la preţul pieţei, costă cam 1.000 de euro. Poate ALPAB va cumpăra motocositoare sol-sol, care fac conversaţie şi prepară cordon-bleu în timp ce taie iarba. Ar fi interesant, chiar palpitant de aflat şi cît anume costă o greblă în viziunea municipalităţii şi ce întrebuinţări are? De exemplu, se poate zbura cu ea?
În iarnă, înaintea meciului Steaua - Twente, cum încă nu existau greble supersonice în dotarea Arenei Naţionale, au fost aduşi 100 de deţinuţi pentru deszăpezirea terenului. Au fost plătiţi fiecare cu 4,134 RON pe oră, la opt ore de muncă, reiese un cost total de 800 de euro pe zi. La preţul ăsta, dacă ar fi fost aduşi în continuare deţinuţii, să se ocupe de firele de iarbă, să le facă vînt cu evantaiul, să le cînte, să le ţină de cald cu palmele, munca lor timp de trei ani, zi de zi, ar fi fost mai ieftină decît prelata comandată de ALPAB. Asta, judecînd după principiul de bun-simţ “Costuri minime pentru vremuri de criză”.
Principiul ALPAB se pare că este cu totul altul. Şi este pus în aplicare de un personaj lăsat pe nedrept în umbra primarului Oprescu: Radu Popa, directorul ALPAB, fost preşedinte al Bursei Române de Mărfuri. Din 2009, ca şef peste tufişurile de buxus, Radu Popa a avut diverse tentative de generozitate, decorînd Bucureştiul în plin decembrie cu panseluţe de 700.000 de euro, fără licitaţie. În 2010, Curtea de Conturi a cerut suspendarea lui din funcţie, pentru contractul privind cumpărarea unor ceasuri stradale suflate cu aur. Primarul l-a păstrat, motivînd că nu are cu cine să-l înlocuiască. Păi, nu? Una dintre cele mai originale isprăvi ale directorului ALPAB a fost contractarea unei firme de consultanţă pentru afaceri şi management, în scopul angajării unui Moş Crăciun, la sărbătorile de iarnă din 2009.
De data asta, cu prelata şi greblele, am scăpat ieftin, într-un fel. Şeful panseluţelor revoltate n-a adus experţi în “real estate”, “real cosit” şi “real prăşit” ca să aleagă nuanţele foilor de cort şi dimensiunile optime ale cozilor de sapă. Oricum, nu sîntem departe de ucrainenii care pun la bătaie banii supravieţuitorilor Holocaustului, ca să organizeze Euro 2012. Dacă-l vedeţi pe Platini în tribune la marea finală din Bucureşti, să ştiţi că l-a închiriat Radu Popa, cu tot cu elfi. Şi l-a plătit, fireşte, cu banii dumneavoastră.
