Diverse ↓

Szabo alergînd pe două culoare

În calitate de ministru, fosta mare atletă încă nu s-a hotărît ce sacrifică: fabrica de medalii sau uzina de săli de sport

După ce Nicolae Bănicioiu a plecat la Ministerul Sănătăţii, pentru a implementa programul “400 de cabinete dentare”, la Ministerul Sportului a fost numită Gabriela Szabo. Fosta atletă era deja în structuri, în calitate de consilier. Are experienţă. Ştie cu ce se mănîncă strategiile, programele şi bugetele. Funcţiona excelent şi ca om de lobby în favoarea sportului în şcoli. Numirea în fruntea ministerului a scos-o un pic de ritm.

Prezentă la Bistriţa, la crosul care-i poartă numele, Szabo a lansat următoarea ipoteză neliniştitoare pentru colegii ei guvernanţi: “Sportul de masă nu necesită mari cheltuieli. Îl poţi practica oriunde, şi în parcuri, şi pe stadioane, şi pe şosea. Nu necesită mulţi bani. Important e să punem bazele unei educaţii!”. Asta pare a fi credinţa ei sinceră. A exprimat-o de mai multe ori, în diverse forme: “Nu banul generează performanţa” sau “Nu banii aduc performanţa, performanţa atrage banii!”. La numirea în Guvern, a declarat că sportului nostru îi lipseşte doar “motivaţia autentică a sportivilor şi antrenorilor”. Ca să vezi revelaţie low-cost!

De la un fost mare sportiv, te aştepţi la astfel de judecăţi de valoare.  De la un politician - nu. Cel puţin, nu de la membrul unui guvern care dedică 53,5 milioane de euro (”plus alte surse legal constituite”) în 2014, pentru a motiva primarii antrenaţi în diferite competiţii pe plan local. Să reţinem totuşi imaginea: “Sportul îl poţi practica oriunde, nu necesită mulţi bani!”. Nu veţi mai auzi aşa ipoteză austeră din gura unui ministru.

Szabo a promis o strategie pe 10 ani, pe care să o lase moştenire viitorilor şefi la MTS. O schiţă de reformă în sport, aşa cum nu s-a mai văzut, gîndit sau aplicat din ‘90 încoace. O iniţiativă curajoasă. Doar că fosta campioană mondială încă nu s-a hotărît ce să pună pe primul loc: sportul de masă pe bani puţini sau performanţa “pentru care trebuie fonduri consistente”. Nu le putem avea pe amîndouă deodată, cel puţin nu în viitorul apropiat. Gabriela Szabo crede că “pot merge mînă-n mînă”. Posibil, dar, realist vorbind, nu pot fi reformate simultan. Nu poţi “eficientiza cluburile”, fără să sporeşti, mai întîi, baza de selecţie şi interesul populaţiei pentru sport.

Ca să reformeze sportul de performanţă, federaţiile şi tiparele după care scoatem medalii, MTS are nevoie de un buget mult mai generos decît cel pe 2014. Nu-l va obţine, nu în an electoral. Dacă lasă medaliile olimpice pe locul doi şi continuă activitatea de lobby pentru sportul în şcoli, Szabo riscă să fie criticată pentru incompetenţă. Randamentul unui astfel de program se vede în timp, în statistici obscure, nu pe podium. Dacă lasă sportul de masă pe locul doi şi se concentrează obsesiv pe sportivii de elită, Szabo riscă să nu schimbe nimic. Dar nimic!

“Nu există ««Nu se poate!»»”, le-a transmis subordonaţilor din MTS. În prima ei şedinţă ca ministru, Gabriela Szabo a vorbit din perspectiva unui fost mare sportiv. Fostul mare sportiv cere “motivaţia autentică”, ministrul cere “fonduri consistente”. Se contrazic şi, uneori, vorbesc deodată, de unde lipsa de coerenţă. Nu se poate să alergi pe două culoare. Dacă ea nu-şi dă seama de asta, atunci cine?

După discuţii, consultări şi altele asemenea, Szabo trebuie să se apuce să-şi pună în aplicare programul. Fapt e că nu s-a hotărît încă de unde începe. De la bază sau de la vîrf. N-ar trebui să fie o alegere grea: ori logica, ori demagogia. Dar oare în ce măsură mai este vorba de o alegere? De vreme ce misiunea neoficială a oricărui ministru al Sportului de pînă acum a fost să producă, periodic, materie primă cu medalii de gît, pentru ceremoniile de la Palatul Victoriei.

Asta are, asta n-are, asta este arestare!

După ce ne-a explicat că “premierea nu e mită”, şeful LPF se pregăteşte să le explice judecătorilor că “prejudiciul nu e furt”

“Mi-ar fi fost frică dacă aş fi furat!”, a comentat fostul şef al Ligii, în timp ce procurorii îi percheziţionau casa. E adevărat, în dosarul privind vînzarea drepturilor TV, Dumitru Dragomir nu este acuzat pentru “furt”, este acuzat de evaziune, delapidare şi spălare de bani. Puţini ar sesiza diferenţa specifică dintre “a fura” şi “a prejudicia”.

Dragomir poate. Cu rigoare avocăţească, risipeşte confuziile preventiv, înainte ca acestea să apară. Nu este doar autoproclamatul “tată al şmecherilor”, ci şi mama vitregă a dicţionarului. “Eu cred că Gigi Becali nu va fi condamnat. Acei bani erau pentru premiere. Băi, fraţilor, prea ne jucăm cu cuvîntul «mită»!”, spunea fostul şef al LPF în 2012.

Cînd a fost chemat la DNA, în dosarul dezafilierii Craiovei, Dragomir a mai făcut o distincţie: “Bă, nebunule, pune mîna şi învaţă… Pune, bă, mîna şi citeşte ce înseamnă învinuit şi ce înseamnă inculpat…”.

Dragomir ştie. Se cramponează de cuvinte ca un cenzor de la “Scînteia”. Foarte eficient acest artificiu retoric, din arsenalul gîndirii magice. Dacă nu spunem lucrurilor pe nume, înseamnă că lucrurile nu există. Nu spui “şpagă”, spui “comision”, nu mai spui “spălare de bani”, spui “inginerie”. Despre condamnaţii din Dosarul Transferurilor, nu spui că sînt “infractori”, spui că sînt “oameni competenţi”. Nu spui că au devalizat cluburile, spui că “au adus în ţară bani din care cluburile au trăit ani buni”.

Uneori, declaraţiile lui Dragomir lăsau impresia că oamenii de fotbal vorbesc altă limbă decît româna, un fel de esperanto de butic, un dialect de provincie autonomă şi ostilă. De unde şi numeroasele blocaje de comunicare. Cînd suporterii au lansat, acum doi ani, o campanie de proteste împotriva şefilor de la Ligă şi Federaţie, Dragomir a avut următoarea obiecţie: “Dacă voiau să ne dea jos, trebuiau să spună ««Să fie chimbaţi!»», nu ««Jos»»!”.

De-a lungul anilor, fostul lider al LPF a manipulat masa vocabularului pînă a obţinut efectul de scenă dorit. Nu l-a tras nimeni la răspundere pentru delir de interpretare. Acum se află în postura de a executa aceleaşi acrobaţii semantice în faţa judecătorilor şi procurorilor: “Puneţi, bă, mîna şi citiţi… 3 milioane de euro nu înseamnă 3 milioane de euro. Băi, fraţilor, prea ne jucăm cu banii!”.

Cam aşa ceva. În rest, nu-i mare filosofie. Dragomir trebuie doar să-i convingă pe oamenii legii să rescrie Codul Penal, după formula “asta are, asta n-are, asta e cîştigătoare”.