Federaţia italiană trebuie să decidă dacă Radu Ştefan e nazist sau nerod
“Radu nici măcar nu ştie ce înseamnă fascismul”. Aşa l-a apărat avocatul pe Radu Ştefan, anchetat pentru că a salutat galeria lui Lazio cu mîna ridicată, în stil nazist. Federaţia italiană a decis să investigheze gestul românului, comis după meciul cu Napoli. Nu pentru că este vorba de un român. Gestul contează aici.
Ca simbolism, salutul imitat de Radu Ştefan este mult mai întunecat decît celebra “mitralieră” a lui Bratu, să spunem. Sau decît frivolităţile de etapă din campionatul nostru. Fundaşul român s-a transferat la clubul din Roma de patru ani. Are 26 de ani neîmpliniţi. Poate că nu ştie ce înseamnă fascismul, dar ar trebui să aibă măcar informaţiile de bază despre echipa lui.
În comunicatul emis de club, Radu Ştefan are parte de o apărare şi mai jalnică. Textul salvează aparenţele, dar îl coboară pe jucător pînă sub nivelul clasei pregătitoare. Intenţiile sînt onorabile. Încă de acum cîţiva ani, preşedintele lui Lazio, Claudio Lotito, s-a declarat gata să facă orice, numai să scape echipa de eticheta extremistă. Continue reading →
“Naţionala” de polo ne-a ridicat deasupra liniei de plutire în sporturile de echipă.
Poate nu sîntem chiar o ţară de înotători, cum observa premierul Ungureanu, dar iată că respirăm în polo pe apă. Nu cîştigăm trofee, nu ne cîntă imnul pe podium, dar sîntem acolo. După 16 ani în care n-am avut nici o echipă masculină la Olimpiadă, “naţionala” antrenată de Istvan Kovacs va fi prezentă la Londra.
Să fie rezultatul pompării de bani în acest sport? Judecînd după lista bugetelor federaţiilor pe 2012, pentru polo pe apă s-au alocat cam aceiaşi bani ca pentru tenisul de boicot sau pentru bob: în jur de 1.600.000 de RON.
Păi, da! E cam scump să fim salata din Salatieră, nu? Cît despre pîrtii şi săniuţe, tragem să organizăm în 2013 Olimpiada de Iarnă pentru Tineret. Şi s-ar putea, de fapt, e musai să descoperim că sîntem un popor de boberi sau că dormim cu pucul sub pernă.
Aşadar, în polo pe apă nu s-a pompat nici strictul necesar. Banii pentru salariul selecţionerului străin vin dintr-un contract cu TVR. S-a pompat, în schimb, seriozitate. “Naţionala” are acelaşi selecţioner din decembrie 2008.
Nici măcar în handbal, feminin şi masculin, nu întîlneşti atîta stabilitate. Kovacs a venit cu un program pe patru ani şi cu un obiectiv ambiţios: locurile 1-6 la Jocurile Olimpice. Şi a fost lăsat să-şi facă treaba de către conducerea
federaţiei. Federaţie care nu are acelaşi şef de 22 de ani. Şi încă un semn de normalitate: după ratarea calificării la Beijing, şi selecţionerul Vlad Hagiu, şi preşedintele George Gaiţă şi-au prezentat demisiile de onoare.
În prezent, poloul românesc este condus de un fost mare jucător, Anatolie Grinţescu. Un domn respectabil, care nu ţine să apară zilnic la TV. Recunoştea, într-un interviu pe site-ul FR Polo, că nu se consideră deloc un bun manager: “Nu mă pricep să aduc bani în federaţie!”.
Dar banii nu decid totul, iată, într-un sport care primeşte anual de la buget 381.000 de euro, ceva mai puţin decît ia Wesley de la Vaslui. Calificarea băieţilor lui Kovacs, performanţă-bornă în istoria recentă a sportului nostru, nu se explică nici prin infrastructuri extensive, nici prin şcoli intensive de la Deva. Este o poveste mult mai simplă şi, tocmai de asta, mai greu accesibilă. O poveste despre pasiune, despre civilizaţie şi despre metoda clasică de a construi lucrurile: începînd cu baza, nu cu acoperişul.
Avem cîteva cluburi cu tradiţie în polo, cîteva nuclee de valori, la Oradea, la Dinamo, la Steaua, ceva mai mult decît în handbalul feminin. Avem cîţiva stranieri titulari la echipele lor de club, un antrenor experimentat, cu trofee în Europa, şi un şef de federaţie devotat. Mult mai mult decît în fotbal. Din toate astea, adică din voinţa şi din talentul unor oameni, printre care trebuie să-i numărăm şi pe cei care au fost atît de aproape de Beijing, din toate astea, a apărut biletul pentru Londra.
Cît pe-aci să ne scape şi la Edmonton, după înfrîngerea cu Muntenegru! Dar undeva, în “visul devenit realitate”, cum îl numea unul dintre jucătorii lui Kovacs, se ascunde şi o poveste despre excelenţă în supravieţuire. Despre oameni capabili să facă valuri şi în bazine mai scurte sau umplute cu burete.
