Peter Graf, tatăl lui Steffi Graf, a fost anchetat între 1995 şi1996 şi judecat în 1997 pentru evaziune fiscală. Ziarele berlineze au numit cazul “cel mai mare scandal fiscal care implică o persoană fizică din Germania”.
În mai 1995, procurorii au percheziţionat reşedinţa familiei Graf, în august 1995, tatăl jucătoarei a fost arestat preventiv. Grav bolnav, a fost tratat într-un spital din penitenciar. A stat 15 luni în închisoare. Procesul a durat patru luni şi jumătate. În ianuarie 1997, un judecător de la Tribunalul din Mannheim l-a condamnat pe Peter Graf la trei ani şi nouă luni de detenţie. Tatăl vedetei tenisului mondial nu a făcut apel. Steffi Graf nu s-a plîns că familia ei suferă de pe urma justiţiei.
Jacques Chirac, preşedinte al Franţei între 1995 şi 2007, a fost condamnat în 2011 la doi ani de închisoare cu suspendare. Motivul: pe vremea cînd era primar al Parisului, şi-a plătit consilierii personali din fonduri publice. A creat pentru ei funcţii inexistente în Primărie. În termeni româneşti, a creat locuri de muncă! Chirac avea 79 de ani în momentul condamnării. Partidul din care făcuse parte era la putere în Franţa. Procesul a durat nouă luni: din martie 2011 pînă în decembrie 2011.
Fostul preşedinte nu a făcut apel, explicînd că nu vrea să abuzeze de încrederea cetăţenilor şi să irosească banii publici: “Sînt mulţumit că instanţa a recunoscut că n-am avut nici un profit personal din asta”. Asta ar fi zis şi Jean Pădureanu. Alături de Chirac, au fost judecaţi încă nouă acuzaţi: doi au fost achitaţi şi şapte condamnaţi, printre ei aflîndu-se nepotul lui Chirac şi fratele preşedintelui Curţii Constituţionale din Franţa.
Patru luni şi jumătate în Dosarul Graf, nouă luni de proces în Dosarul Chirac. Trei ani şi 41 de termene a durat judecarea Dosarului Transferurilor în primă instanţă. Ancheta a început în 2006. Sîntem în mai 2013, s-au adunat 57 de termene şi Dosarul s-a întors la Curtea de Apel.
Lîngă căruciorul cu probe, inculpaţii din Dosarul Transferurilor s-au străduit să puncteze la impresia artistică
După şapte ani de la declanşarea anchetei, avocaţii inculpaţilor din Dosarul Transferurilor au cerut încă o amînare, “un scurt termen”. Motivul: să-şi pregătească apărarea. Judecătorii le-au acordat încă o săptămînă. Chiar e un termen scurt, comparativ cu celelalte peste 30 de amînări din Dosarul Transferurilor.
După şapte ani de la declanşarea anchetei, oficialii de la Rapid au descoperit, ca prin minune, încă o expertiză contabilă, un înscris. Au cerut să fie inclusă şi foaia asta în dosarul cu mii de foi. După şapte ani de la declanşarea anchetei, Ioan Becali a venit la Înalta Curte să ceară experţi din Olanda şi, pînă ajung aceştia, ca “să se certe cu procurorul”. Dintre toate cererile formulate de inculpatul Becali, cea mai semnificativă pentru raportul om de fotbal - justiţie este aceasta: “Aş vrea să vorbesc fără să se consemneze”. Într-o republică ideală, capii fotbalului şi-ar dori să vorbească la tribunal cum vorbesc la televizor. În republica asta ideală, n-ar fi nici o diferenţă între a bate cîmpii şi a tranzacţiona terenuri.
După şapte ani de la declanşarea anchetei, inculpaţii audiaţi la Înalta Curte au susţinut, pe rînd, că n-au “nici o legătură”, “nici un amestec” cu faptele din Dosarul Transferurilor. Ioan Becali şi-a mărturisit o avîntată încredere în generozitatea justiţiei spaniole: “Singura fărădelege comisă de mine a fost în Spania”. Victor Becali a spus că el n-a făcut decît “să prezinte unor societăţi oportunităţi de afaceri”.
Cristi Borcea s-a recomandat drept un mare absent de la tot ce s-a întîmplat la Dinamo, în timp ce ocupa funcţiile de director sportiv, director executiv şi director general. Cînd se realizau transferurile care asigurau “80 la sută din veniturile echipei”, Borcea era “în concediu” sau era “doar invitat, fără putere de decizie”. “Eu doar am eliberat certificatul de transfer!”, s-a apărat fostul oficial al lui Dinamo. Există legi care să pedepsească “transferomatele” umane? Nu există. Libertate pentru “transferomate”!
George Copos s-a lamentat pe seama “erorii” sale de a investi la Rapid, apoi pe seama “erorii profunde” a Parchetului. Mihai Stoica le-a dat lecţii judecătorilor, care nu l-au citat pe un fost preşedinte al CA de la Oţelul Galaţi. Gigi Neţoiu a invocat binecuvîntarea FRF pe contracte şi a făcut precizarea că “Alexa a fost prezentat în China de un chinez”.
După aceste argumente, care le-au dat emoţii pînă şi avocaţilor, cei opt inculpaţi pot fi acuzaţi, în cel mai abuziv caz, de kitsch în formă continuată. La căruciorul cu probe adus de procurori, acuzaţii au adus o căruţă de vorbe, nişte sfaturi şi două hîrtiuţe. Vor urma alte vorbe, la pledoariile finale.
Judecătorii vor cîntări faptele, vorbele, apoi vor decide cine şi ce a făcut. Cine şi cît a fost absent din propria semnătură. Cine şi cum a fost implicat. Undeva, cîndva, în anii cînd Cristi Borcea “era în concediu”, Copos “nu putea să-şi înşele propriul club”, iar Mihai Stoica “aplica decizii corect administrative”, fotbalul nostru şi-a pierdut coerenţa. A devenit o industrie parazitară de vorbe fără acoperire şi o competiţie fără perdanţi.
După ce Curtea de Apel a constatat că există faptele, Înalta Curte urmează să ne spună şi cine sînt făptuitorii. Am avea un început bun de propoziţie logică despre fotbalul nostru: un subiect şi un predicat. Aşa, dacă am fi judecaţi pentru impresia artistică, pentru glume, ironii, oftaturi, suspine, lacrimi de glicerină şi talent la ceartă, unde am ajunge? Ce fel de junglă am fi?
