Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

De la generali la penali

Banii publici şi instituţiile statului au rămas în peisaj, însă derby-urile bucureştene au devenit "proiectul" unor inculpaţi pentru dare de mită

Permalink to De la generali la penali
joi, 3 mai 2018, 11:37

La moartea generalului Constantin Olteanu, Gazeta a reluat interviul cu fostul ministru al apărării şi artizanul Stelei ’86. Printre rânduri, nu descoperi deosebiri dramatice faţă de fotbalul de azi. Doar că acum teatrul ambiţiilor a coborât în ligile inferioare.

Steaua era şi pe atunci considerată o problemă de stat şi de Guvern, fotbaliştii trânteau meciuri, politicienii se hârjoneau luându-şi unul altuia jucătorii din gară, de scouting se ocupau, pe linie de partid, prim-secretarii din judeţe.

Procuror contra ministru

Olteanu povestea că fiul dictatorului, Valentin Ceauşescu, i-a cerut să reconstruiască Steaua. „Trebuie să o facem legal!”, a răspuns Olteanu. Legalitatea viza însă doar aparenţele liniştite, „fără scandal”. Dincolo de coperta regulamentară, orice demonstraţie de forţă era permisă.

Ministerul de Externe ţinea cu Craiova, „Ştefan Andrei m-a rugat să nu-l iau pe Săndoi”. Când Dinamo a încercat să-l deturneze pe Ştefan Iovan, Olteanu l-a ameninţat astfel pe Nicolae Popovici, membru în conducerea alb-roşiilor: „Vezi că aşa cum i-am spus lui Ceauşescu să te facă procuror general, tot aşa pot să-i spun să te şi schimbe!”. E bine că a dispărut tradiţia asta în materie de procurori generali, iar Augustin Lazăr nu merge cu echipa de suflet în deplasări.

Şi contrainformaţiile se trântesc, nu-i aşa?

Campionatul era o sursă de adrenalină pentru conducătorii României, exerciţii de imagine făceau doar doi. Ce nu puteau controla nomenclaturiştii era jocul în sine. Echipele lor nu câştigau tot timpul. După înfrângeri, dictatorul, stelist, îi chema la raport. Raportul ăsta între patru pereţi e un fel de strămoş mai elegant al conferinţelor „live” de la palat. Cei de la MApN dădeau vina pe cei de la Securitate, „Nu ne lasă ăştia în pace!”. Securitatea n-avea pe cine da vina.

Când venea vorba de blaturi, şefii de cluburi chiar ştiau totul: cine, unde, când, cât. „Mă informau cei de la Contrainformaţii. Le luam însă cu multe rezerve, pentru că aparţineau de Dinamo, fiind serviciul Securităţii”, spunea Olteanu. Nimic nou sub soare, în colaborarea dintre instituţii.

Jucătorii care trânteau meciuri erau îndepărtaţi discret, „Nu îi pedepseam, se ocupa Ion Alecsandrescu”, fostul preşedinte al Stelei. Olteanu spune că avea încredere în intelectualii din vestiar, deşi intelectualii nu erau bine văzuţi de Partid, atunci, ca şi acum. N-avea încredere în „jucătorii care râdeau tot timpul, ca Lăcătuş”, „nu te puteai baza pe ei”.

Iar explicaţia numelui de Steaua, în jurul căruia se desfăşoară atâtea bătălii juridice, retorice şi sentimentale, sună ironic. Ceauşescu n-a vrut, preciza Olteanu, ca lumea să strige pe stadioane „Uă, Armata!”, „considera că acest lucru ar aduce prejudicii onoarei Armatei. Zicea că „Uă, Steaua!” merge”. Steaua e un pseudonim, cum ar veni. Ia să le explici asta acum generalilor din MApN, care nu ştiu cum să lege mai strâns onoarea Armatei de meciurile din Liga a 4-a!

La lumina lui Lumânare

După mai bine de trei decenii, din echipe au rămas numele, ca numele trandafirului, ca plăcuţele militarilor căzuţi la datorie. Politicul este prezent, ministerele şi primăriile stau de gardă. Parlamentarii discută la comisii problemele cluburilor. Echipele însă sunt construite din carton. Steaua transferă jucătorii en gros, din cartierul vecin, sau en detail, din Liga a 5-a italiană. Nu se mai oboseşte să-i caute prin ţară. Iar meciurile au ajuns pe taraba dubioasă a unei asociaţii cu identitatea sportivă suspendată. Caii de curse au ajuns vaci de muls în bătătura AMFB.

Preşedintele Marian Lumânare îşi freacă mâinile după ce-a încasat toţi banii din drepturile TV la derby-ul CSA – Academia Rapid, de pe Arena Naţională. Clubul Armatei a adus atunci fanfara, dar a avut probleme cu firma de pază. O firmă insolventă, specializată în paza unităţilor militare.

Acum, AMFB vrea în play-off Academia Rapid – CSA tot pe un stadion mare, cel mai probabil, pe stadionul Dinamo. Stadion mare, încasări mari. „Evităm un stadion de 1.500-2.000 de locuri”, a declarat Claudiu Baboia, managerul de proiect. Din octombrie, Baboia este urmărit penal sub acuzaţia că a mituit un arbitru.

„Nu vrem să ne facem de râs”, a spus oficialul AMFB despre derby-ul nostalgic. Nu vor angaja stewarzi profesionişti, dăunează profitului. Vor asigura paza cu angajaţii proprii.

Clubul Armatei are nevoie de liniştea promovării şi nu face mofturi. Va înfrunta Rapidul pe Dinamo. Nume mari, ghiveci bişniţăresc. Dar dacă Lăcătuş râde, totul e bine. Înseamnă că istoria se repetă, deşi la un nivel jenant. 

Comentarii (33)Adaugă comentariu

Penibil (8 comentarii)  •  3 mai 2018, 11:54

Singurul lucru jenant e acest articol. Si tu, Maria. Dar tu vrei sa te ia cineva in serios. Mai bine schimba bio-ul de sub poza ta. Faci de rusine toate femeile care chiar stiu presa sportiva.

vasglo (91 comentarii)  •  3 mai 2018, 12:08

Excelent, ca mai mereu! Felicitari!!...

vasglo (91 comentarii)  •  3 mai 2018, 12:37

@penibil: nici ca puteai alege un nume mai potrivit pentru *** din tine!:-))

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

whiteredarad (20 comentarii)  •  3 mai 2018, 12:52

Dna Andries,felicitari pentru articol ! In Romania anului 2018 nu ar trebui ca armata si politia sa aiba stadioane si sali de sport, ba mai mult echipe sportive. Este chiar enervant sa vezi ca nu s-a schimbat nimic,dupa revolutie, adica, exista , si azi, gradati, care se ocupa exclusiv de sport, sportivi in activitate, care au primit grade militare (pentru merite sportive), "au fost legitimati"...la CS Steaua. Chiar si lacatus si cei din jurul noii echipe de fotnbal au fost reactivati in grad, capata si solda si salariu, pentru sport. Cred ca Armata si MAI au alte domenii de activitate, dar sint mii de " sugative", care isi iau bani facand sport, nu activitate militara.Asa e si la bascket si la handbal, si la atletism, etc Totusi cind despartim sportul de banii armatei si politiei ?

noss (3 comentarii)  •  3 mai 2018, 13:20

Doamna Andries, felicitari. Reactiile sunt cele asteptate. Ia sa publicati un articol ( de fapt ar fi nevoie de o serie de articole ) despre infiintarea stelei, modul echipei de fotbal de a castiga unele ( foarte multe ) campionate. Sa vedeti atunci, desi cei care tin cu aceasta echipa ar trebui sa-si asume tot trecutul, inclusiv cel rusinos.

undoi (7 comentarii)  •  3 mai 2018, 13:32

Cand am vazut titlul am crezut ca te-ai debecalizat si faci o paralela intre onoarea hainei militare si infractorii care s-au folosit ilegal (si inca o fac) de numele si marca Steaua pentru a produce foarte multi bani pentru ei. Cat de naiv am fost... Daca faci toate astea din convingere, esti extrem de proasta. Proasta cu figuri de stil, e adevarat. ***, esti...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Carol K (309 comentarii)  •  3 mai 2018, 13:33

Oricum Steaua nu va mai apartine in curand MApN, la un moment dat cineva, nu conteaza de unde, va negocia si o va cumpara. La preturile de azi din fotbal 30 de milioane nu mai reprezinta un prag imposibil de atins cand vine vorba de o echipa detinatoare a doua trofee continentale si a multor altele pe plan intern. Chiar si asa, cum este acum, prefer un stil cazon, bolovanos, amatoristic decat marlania si agresivitatea verbala a celor de la FCSB. Daca in tara asta ar fi mai putini ghiolbani cred ca altul ar fi si nivelul de trai. Ghiolbanii au acaparat totul si consecintele se vad cu ochiul liber.

Alex (4 comentarii)  •  3 mai 2018, 14:16

vai ce dor imi era de o noua oda adusa ***...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vlad Tepes (1 comentarii)  •  3 mai 2018, 14:32

Haha, gata, cu articolul asta ai trezit toti postacii PSD-ului MApNist!

Leo Leo (1 comentarii)  •  3 mai 2018, 14:52

Admiral! Reflectă întocmai realitatea. Armata acestei țării trebuie să aibă cu totul alte scopuri și priorități, nicidecum o echipă de fotbal. Soldații acestei țării mor sau sunt răniți în străinătate, iar noi în loc să alocăm bani pentru ei, pentru centre de recuperare și integrare, pompăm bani în CSA Steaua. O echipă pe care o vor vinde peste câțiva ani, ca apoi să-l atace în instanță pe patron, ca pe Becali.

Craiova (1 comentarii)  •  3 mai 2018, 15:01

Ce s-a ales si de Craiova .... https://fcucraiova1948.ro/lumea-se-intreaba-de-ce/

SS (2 comentarii)  •  3 mai 2018, 15:41

alt articol care supara rau de tot sustinatorii clonei csa 2017 regal , steaua este in liga 1 cu tot cu palmares ,trofee , steaua bucuresti nu s-a desfintat niciodata, nu a retrogradat , atunci cum sa zici ca esti steaua daca tu te infintezi prin manevre oculte si decizii strambe in vara anului 2017 , un mic ba[star]d nascut prin coclaurile comunale din ilfov

ticbis (126 comentarii)  •  3 mai 2018, 15:42

Excelent articolul, felicitari Maria! Am o singura obiectie: meritul castigarii CCE in 1986 si al echipei de vis din anii aia nu-i revine niciunui general al armatei romane! Este strict meritul lui Valentin Ceausescu; fara el, ce s-a intamplat atunci n-ar fi fost posibil. Datorita lui s-a facut stadionul Steaua la standaredele europene de atunci, datorita lui Steaua juca cu sponsorul Ford pe tricouri; in anii aia numarai pe degetele de la o mana automobilele Ford ce circulau inmatriculate in Romania, si alea second-hand, nici vorba de reprezentanta oficiala si piata de desfacere... :))) @Carol K: Te inseli; ghiolbanii la care te referi poarta epoleti si grade pe umeri; se pricep mai bine la fotbal decat sa tina o pusca in mana... iar consecintele se vad cu ochiul liber! Eu sunt satul de stilul cazon, bolovanos, arhaic, anacronic, amatoristic, bolnav si profund anti-european si anti-concurential pe care-l propune Armata Romaniei in secolul XXI in fotbalul modern. Prefer un fotbal liber si sportiv, bazat pe principii simple si clare, finantat din bani privati, cu patroni la carma lor (dubiosi sau nu)... nu cu generali cu burtile pana la pamant macinand banii publici ca pe semintele mestecate intre dinti pe stadion!!!

SS (2 comentarii)  •  3 mai 2018, 15:45

cum poate o instanta sa dea o asemenea decizie de a interzice un nume in speta steaua bucuresti cand in romania mai sant cel putin 5 echipe cu numele de steaua ...........steaua mizil ,steaua seimeni etc........dar alea au voie e pe fata aceasta decizie

Mihai (4 comentarii)  •  3 mai 2018, 15:56

@SS , o singura intrebare am. Steaua Mizil, Steaua Seimeni, etc, pretind ca sunt Steaua Bucuresti? Daca da, avem o problema. Daca nu, e ok, ,,steaua" e substantiv comun.

andy (23 comentarii)  •  3 mai 2018, 16:30

Bravo,Lacatus s a nascut vultur si o sa moara papagal imperial!!!!

JFM (155 comentarii)  •  3 mai 2018, 16:47

Suporterașii ăștia de pana in 16 ani ai FCSB-ului vor să li se spună "Steaua" dar când e să-i întrebi de jucătorii de legendă ai anilor '70, '80(mai ales) și '90 spun cu dispreț că ăia-s "talpaniști". Păi mai copiilor neînțărcați voi vreți doar brandul, cine a pus osul pt el e demn de dispreț? Am auzit și varianta că "Steaua lui Lăcătuș" e clona FCSB care e "adevărata Steaua", așa i-a prostit MM, Mache si alti machidoni pe Facebook.

Maresalu’ (2 comentarii)  •  3 mai 2018, 16:57

CSA Steaua Bucuresti 1947...nu CSA sau Clubul Armatei. Sustii cumva Fotbal Club Fcsb 2003?

alex (345 comentarii)  •  3 mai 2018, 17:01

Mai mult decat remarcabile aceste comparatii si chiar daca se vor supara unii sau altii, ele scot la suprafata adevarul si realitatile concrete despre culisele si mizele jocurilor politice din trecutul indepartat ori din prezentul actual, din preajma cluburilor departamentale, diferentele fiind neobservabile, aceleasi orgolii, ambitii, meschinarii, aranjamente la un nivel redus semnificativ, interese mai mult sau mai putin oculte, caracterizand o serie de personaje dubioase ce orbiteaza nestingherit in jurul acestora, permitandu-le sa se infrupte dupa bunul plac din avutul public fara a fi trasi la raspundere pentru faptele lor.

lari (238 comentarii)  •  3 mai 2018, 17:32

Inspirată interpretarea interviului și mai inspirescu când ajungeți în prezentul continuu.:)

lari (238 comentarii)  •  3 mai 2018, 17:40

„Caii de curse au ajuns vaci de muls în bătătura AMFB.” și „ O firmă insolventă, specializată în paza unităţilor militare” sunt savuroase.

Catalin (18 comentarii)  •  3 mai 2018, 18:11

Ce vorbesti "ba" baiete?! Arta! Arta! Maria! Cat iti ofera Becali pentru un "articol" pe saptamana despre CSA? 1000 de euro? 2000? Iti tine postul in viata? Sub pretextul ca AFMB are suspectat de dare de mita in conducere si alegerea acestora ca Steaua - Rapid sa se joace pe un stadion cu o capacitate mare (o alegere normala, AFMB-ul doreste sa profite de interesul acestui meci), s-a apucat domnisoara de la cratita, paralela cu jurnalismul, cea care nu consulta toate partile inainte de un articol si nici nu ia in calcul "FACT-uri" evidente..sa arunce cu gunoi in Steaua ca vezi doamne este condusa de armata, dandu-le astfel apa la moara unor luminati care au impresia ca MAPN-ul cumpara 1000 de avioane si camioane cu cei 9 milioane de euro din bugetul CSA-ului, bani din care sectia de fotbal nu are voie sa consume nimic pentru echipa de SENIORI. Acum este deranjata ca PSD-ul vorbeste prin comisii despre fotbal si cele doua echipe. Pai cine a facut propaganda PRO PSD in ultimii 20 de ani? Nu cumva TRUSTUL INTACT la care esti ANGAJATA? Acum s-a facut si Manager General de fotbal si stie mai bine decat Marius Lacatus. A ajuns ea la concluzia SENZATIONALA ca este rusinos sa transferi 20 de jucatori de la aceeasi echipe si la fel de rusinos sa-l aduci pe Camara. Nu conteaza ca Steaua este pe locul 2 in primul an de la infiintare, are un golaveraj "de te ia capul" si doar Rapidul cu 5-8 jucatori de liga 1 au tavalit-o putin, dar mai mult s-au pierdut stelistii decat sa joace rapidistii. Pentru Managerul Maria Andries, trebuia sa-l aduca pe Messi pe coclaurile de liga a 4-a pe un salariu platit din imprumut la banca. Dupa cum am comentat si la ultimul articol al ei despre Steaua, "jurnalista" de bucatarie (nu sunt misogin, dar ea este chiar paralela cu meseria) acuza Steaua ca a ales firma de paza la Steaua-Rapid, cand la cea mai mica cautare pe google oricine poate afla ca Steaua trebuie sa introduca in sistemul public de licitatii orice prestare de serviciu pe care doreste s-o faca. Ca acest sistem este facut in asa fel incat sa urmareasca pretul cel mai mic fara sa tina cont de posibilitatile candidatilor, dotari, atestate ale angajatilor, interzicerea de out-sourcing dupa castigarea contractului(ceea ce s-a si intamplat, ei avand doar vreo 100 de angajati,) evenimente asemanatoare prezentate in portofoliu..etc, NU ESTE VINA STELEI CI A MAFIEI PSD CARE A FACUT UN SISTEM DE LICITATII CU DEDICATIE PENTRU SMECHERI. Decat sa incerce sa denatureze adevarul, mai bine se apuca sa scrie un articol despre cum sistemul public de licitatii a batut oameni pe stadioane. Dar asta nu este in aria de interes a acestei jurnaliste de carton care scrie la comanda pentru GIGI BECALI.

nick70 (28 comentarii)  •  3 mai 2018, 21:37

Jos pălăria Maria!

ticbis (126 comentarii)  •  3 mai 2018, 22:29

@Catalin: De-a dreptul stupefiant comentariul tau... orice alte cuvinte sunt de prisos!!! :)))))))))))))))))))) Pe bune acum, tu chiar existi???????????? Daca da, e jale mare....

Noua Caprita rosie (12 comentarii)  •  3 mai 2018, 22:45

@ Catalin - esti in mare eroare la capitolul licitatii, nu poti da contractul unei firme care nu poate sa isi faca treaba doar pt ca e ieftina. Altfel as putea si eu licita cu firma mea pt furnizare de tancuri desi eu ma ocup de zugravit, sa zicem, si as castiga pt ca cer doar 100.000 E pe bucata. Cum sa nu iti spui parerea cand banii din taxele noastre sunt folosite pt salariile fotbalistilor? Sau cand vezi atatia generali ajunsi la acest grad doar pt ca sunt sportivi? Tu stii cat timp si cata munca implica pt un militar sa fie promovat colonel, de exemplu, ca sa nu mai zic general? E o bataie de joc la adresa tuturor militarilor sa vada cum unii sportivi ajung la grade mari fara a avea nicio legatura cu armata, doar cu sportul.

Catalin (18 comentarii)  •  3 mai 2018, 23:52

@ticbis vrei sa-mi spui ce nu se probeaza din ceea ce am spus? Vorbim pe dovezi sau pe ce va taie capul pe voi, postacii + procedura negarii? Petrea a iesit cu o zi dupa Derby si a spus ca este obligat de lege sa introduca prestarea de servicii in licitatie publica. 48 de ore mai tarziu, Maria sustine ca Steaua a gresit flagrant cu organizarea si firma de paza. Pe ce argumente se bazeaza? Pt ca in articolul ei nu a venit cu declaratia lui Petrea si nici cu vreo lege care scotea Steaua de sub obligatia aplicarii acelei legi de licitatii publice pe care nici o institutie a statului nu o poate ignora. Apoi...boschetarii de genul lotul transferat...umbla si cu asta in gura de cateva luni buni. Steaua si-a anuntat un obiectiv clar, 2020 pe noul stadion in LIGA 1. Nu aveai cum sa ai o echipa omogena in 2017-2018 fara sa cumperi o intreaga echipa daca luam in considerare bugetul de 300.000 de euro propus (nu se stie daca s-a ajuns la aceasta suma). Asa ca argumentele tale in a apara aceasta jurnalista de bucatarie unde sunt? Ai decis tu si cu mai cine ca este un comentariu stupefiant si ca existenta mea produce jale mare? Cu vreo 100 de profesori universitari sau cu cine?

Catalin (18 comentarii)  •  4 mai 2018, 0:02

@Noua Caprita rosie Din ce bani este finantata echipa de SENIORI, Steaua Bucuresti? Taxele tale? Stai cuminte si mai documenteaza-te inainte sa deschizi gura. Ia pune mana pe hartie si calculeaza cat a strans Steaua din contractele de sponsorizare + abonamente si bilete si vei avea jumatate din bugetul de 300.000 de euro cu ceva sensibil peste. Restul banilor NU AU VENIT DIN BUGETUL MAPN, pentru ca MAPN a interzis acest lucru inca de la infiintarea echipei de SENIORI. Restul banilor provin din chirii, taxe percepute la diverse discipline,etc. In concluzie...stai linistit, nu si-a bagat mana Petrea in ajutorul tau social pentru a-i face plata lui Predescu. Cat despre licitatia publica, despre ce vorbesti? Citeste legea, ai doua, trei conditii foarte usor de trecut de absolut orice firma. Nicaieri nu se specifica ca in cazul unui contract acordat FIRMA NU TREBUIE SA FIE IN INSOLVENTA, FIRMA TREBUIE SA DISPUNA DE PERSONAL CALIFICAT, fiind obligata sa dovedeasca prin documente sau ca FIRMA ARE INTERZIS LA OUT-SOURCING. Sistemul de licitatii publice vaneaza cel mai mic pret oferit de participantii in licitatie care se prefac ca vor indeplini toate conditiile. Avem GENERALI pentru cariera sportiva? Esti nebun la cap? Ai idee ce pregatire trebuie sa ai pentru a ajunge general? Nu ajunge nimeni general prin functie sportiva. Stai jos si deschide gura cand ai toate datele. Esti total pe langa.

iulian (2 comentarii)  •  4 mai 2018, 1:04

ce mizerie de articol....

Noua Caprita rosie (12 comentarii)  •  4 mai 2018, 1:49

@ ticbis - Da chiar exista, e m3mbru in peluza si il uraste pe gigi de cand a taiat banii catre peluze. Este unul dintre aia care strigau sloganuri rasiste la meci si era suspendat trenul astfel incat noi, cetatenii cum ne numesc ei, nu mai puteam fi pe stadion din cauza unor adolescenti plini de hormoni obtinuti prin fumat. Trist, dar adevarat.

sundance kid (63 comentarii)  •  4 mai 2018, 2:50

Cu tovarasi sau nu o echipa romaneasca a castigat cea mai importanta competitie de la acea vreme si a mai jucat o finala si o semifinala din aceeasi competitie ! Si ca sa punem cireasa pe tort a mai cistigat si supercupa europei jucind si o finala intercontinentala contro lui river plate unde nu s-a facut de ris . E ca si cind as spuneca in ultimii 29 de ani puternicul stat capitalist roman a construit palatul parlamentului , cartierul socialismului, centrala atomica, portile de fier 2, bicazul, lacul de la vidraru cu cele citeva zeci de baraje, etc etc .. Acum pe bune . Nu mai fa misto ca pare neserios articolul !

ardelean (8 comentarii)  •  4 mai 2018, 14:10

@penibil si @iulian voi doi cam cata scoala aveti ..?.aveti 12 clase..?

Comentează