Vânzarea lui Dinamo, vânzare de vânt

E posibil ca Negoiţă şi Badea să cedeze controlul asupra clubului alb-roşu. Dar e foarte puţin probabil ca şi Internele să facă la fel

„Am vorbit cu un mason adevărat”. Povesteşte Cornel Dinu cum i-a verificat pe cumpărătorii potenţiali ai lui Dinamo. „«Nu ştiu, Cornele, cine e Thiess. Nu e unul de-ai noştri. Masonii nu se laudă cu aşa ceva»”. Edificat, Dinu le-a găsit genul proxim lui Thiess şi compania: „Aventurieri şi venetici”.

Investitori pe scara măgarului

Totuşi, se pare că în viaţa oricărui club popular vine un anotimp „masonic”. La început, în conducere se instalează afacerişti apropiaţi de politicul de dinainte şi, pe cale de consecinţă, şi de politicul de după ’89. Urmează afacerişti formaţi la şcoala celor dintâi. Apoi vin „masonii”: cultivatori bidimensionali de fasole fermecată, care râvnesc proeminenţe.

La Rapid, după Copos au venit „maestrul” Cristescu şi Zamfir, membru al organizaţiei de tineret a PSD. „Sunt mason, dar masoneria e o organizaţie mult prea serioasă şi importantă ca să o asociem cu o activitate sportivă”, spunea Cristescu, fost şef de piaţă alimentară înainte de Revoluţie.

După „masoni”, vin „oligarhii”, de obicei, puşi în cârca lui Mircea Lucescu. La Rapid, a venit Valerii Moraru, afacerist de peste Prut cu firme în România, în prezent falimentare. „Oligarhii” ăştia mărunţei, de casă, acţionează după chipul feroce şi asemănarea destul de îndepărtată a miliardarilor de carton din fosta URSS. Adică au mai multe toane decât habar de fotbal.

După „oligarhi”, vin primarul, ministrul, premierul. Statul, cum ar veni. Se închide cercul, pentru că în ceafa statului stau, semnând cecuri în alb, toţi afaceriştii care s-au rotit pe la conducerea clubului.

Lanţul datoriilor

Cornel Dinu crede, în schimb, că vor veni suporterii. Şi-a descoperit optimismul faţă de proiectul preluării clubului de către fani. „Nu va fi deloc uşor, dar oamenii sunt de bună-credinţă”.

Răbdare le mai trebuie. Un guvern întreg n-a fost în stare să-l dea la o parte pe Nicolae Badea din baza sportivă a lui Dinamo. De aceea, noul stadion va fi construit lângă cel vechi, nu în locul lui. Un şir de guverne a oblăduit asocierea păguboasă dintre Interne şi privaţii din fotbal. Cine negociază cu Negoiţă trebuie să negocieze şi cu Badea, pentru că primul a luat acţiunile pe datorie de la al doilea. Iar Badea poate scoate oricând caietul de sub tejghea, pentru a pune condiţii.

Şi totuşi, nu Badea joacă rolul lui Copos aici, rolul de împătimit al controlului. La fel ca Negoiţă, Badea, cu AFC-ul lui insolvent, are tot rol de datornic, dar în raport cu statul darnic.

Vânzarea clubului Dinamo reprezintă o tranzacţie din zona crepusculară, o iluzie cronofagă, care maschează impasul moral şi legal în care au ajuns cluburile departamentale. Dezastrul economic e singurul lucru real din peisaj.

Cei care au ajuns să conducă aceste cluburi sub o formă sau alta, ca preşedinţi, majoritari, directori sau, cel mai adesea, creditori, nu sunt capitalişti veritabili şi pricepuţi, ci persoane fizice sub protecţia statului. Legea care l-a scutit pe Negoiţă de datorii de 60 de milioane de euro este, vorba lui Cristescu, mult prea serioasă ca să o asociem doar cu o activitate sportivă.

Doar Dinamo, numai MAI

Negocieri pentru Dinamo se vor mai purta, desigur. Dar deznodământul stă scris deja în stelele de pe umăr. E numai o chestiune de timp până când Internele vor tranşa problema brandului la fel ca MApN. Adică vor lansa proiectul unei echipe profesioniste de fotbal.

MAI nu lasă nici măcar alte instituţii ale statului să se amestece în tradiţiile sale. Ce şanse să participe la luarea deciziilor au suporterii contribuabili? De pildă, MAI a lăsat CNI şi macaralele ei argintii să râdă cu ochii în soare. S-a apucat să-şi ridice stadionul nou prin forţe proprii. Pentru început, notează PSnews.ro, Internele au dat 14.400 de euro pentru un „proiectarea unui plan urbanistic zonal pentru construirea unui stadion pentru Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti”.

Deşi arena e inclusă în subprogramul pentru Euro 2020, Compania recunoaşte: MAI e cel care „administrează toate achiziţiile necesare CS Dinamo”. Ministerul decide cine construieşte la Dinamo.

Aşa cum a decis întotdeauna şi cine investeşte.