Simona dă lecţii de română

Într-un meci-maraton, la capătul Pământului, Halep ne-a spus o poveste despre valoare şi despre schimbare

„Pot să rezist la orice fel de moment din meci”, a tras concluzia Simona Halep, după demonstraţia de 3 ore, 44 de minute şi 58 de secunde, cât a durat duelul cu Lauren Davis. Maraton e puţin spus. 2 ore, 26 de minute şi 44 de secunde a fost timpul Constantinei Diţă, la JO de la Beijing.

Norocul ţine cu cei tot mai puternici

„Cred că marele câştig este că mă pot descurca”, a spus liderul WTA. În râşniţa de carne, tendoane şi nervi care e tenisul profesionist, să te descurci reprezintă idealul. Meciul cu record de game-uri de la Australian Open a fost genul acela de meci care dezvăluie o altă Halep, ţinând racheta mai strâns, alergând mai repede, lovind mai încăpăţânat.

„Am făcut tot ce-am putut”, a spus americanca, locul 76 mondial. Restul e hazard, a lăsat să se înţeleagă Davis, nu e vina ta „când ratezi cu un centimetru o lovitură”, „ai făcut totul ok”. Dar nu e un joc de noroc să stai în picioare aproape patru ore, cu voinţa intactă, cu mintea trăgând corpul după ea ca pe un trofeu de război. Pe tablou, meciul părea inegal. Totuşi, glezna lui Halep, doi ani de uzură în minus de partea lui Davis şi sufocanta vară australă au creat condiţiile pentru imprevizibil.

Americanca a atacat cu prospeţimea celui care n-are nimic de pierdut. De aceea, a şi avut primul set ceva din finala cu Ostapenko, de la Roland Garros. În setul doi, Halep a revenit din orgoliu de lider, iar în setul trei şi-a trecut parcă în revistă toată cariera de până acum. Sutele de meciuri jucate până la locul întâi, zecile de chipuri de adversare, toate durerile, bucuriile, nebuniile, greşelile neforţate, loviturile neaşteptate. Cele opt meciuri cu Kriptonita Sharapova, care sunt, de fapt, un singur meci. Iar la capătul acestei revizuiri de sine, Halep a cerut o ciocolată caldă şi ceva de mâncare.

Fotografia cea de taină

După un meci inuman, Darren Cahill a restabilit impresia de omenesc, strecurând publicului o poză din vestiar. Nici tu şampanie, nici tu blitzuri. Stând pe o saltea, cu picioarele pe o pungă de gheaţă, Simona înfulecă, de parcă s-a dat dezlegare la calorii. Iată gloria sportivă, în elementul ei, invizibilitatea.

„Am simţit durere tot meciul, dar nu am renunţat”. Halep va trebui să joace nerefăcută şi următorul meci, cu japoneza Naomi Osaka, numărul 72 mondial. „Sunt mai puternică acum din punct de vedere psihic”. Simona a crescut. Creşte şi după ce a devenit numărul unu mondial. E semnul de mare sportiv.

De aceea Federer nu s-a plafonat la nivelul de Mister Perfect şi a evoluat spre Mister Capodoperă.
Marii sportivi înţeleg că marea finală o dispută zilnic cu ei înşişi. Că nu există Sharapova sau Lauren Davis, sunt nişte convenţii. Oricum, tenisul de azi nu-ţi acordă răgaz pentru a-ţi studia rivalii. Să le anticipezi strategia. Ce să anticipezi la o puştoaică din Ucraina, fugită de la şcoala de bune maniere şi pornită să răstoarne masa favoriţilor? Nu te poţi studia decât pe tine. Nu poţi explora decât propriile limite. Cu asta se îndeletniceşte Simona Halep. Povestea ei e departe de a fi povestită. Mai are drum lung şi palpitant în tenis.

Ambasadorul bunei speranţe

Şi, când credem că s-a oprit din căţărare şi s-a pus pe contemplare, când te-ai aştepta să spună c-o ia ameţeala, privind în josul clasamentului, ea mai face un salt spre propria ei culme. S-a schimbat sub ochii noştri. Iar între două cine festive, la lumina neonului, în vestiar, i-a pus pe fanii tenisului din lumea-ntreagă să înveţe română. Nu că i-ar fi dor de casă, dar e o limbă frumoasă, plină de umor.

Dacă te uiţi în urmă, în ultimii ani, Simona Halep e cam tot ceea ce s-a schimbat în România. Ce s-a schimbat în bine. Altfel, am trecut de la un premier care-i fura „Like”-urile Simonei la un premier care se temea că-i va plăti indemnizaţie pentru mame. Şi o ţinem în ritmul ăsta, de aberaţie monotonă. Cu cât se descurcă mai bine, cu atât Simona riscă să fie declarată un cetăţean-problemă. Un „derapaj”.