Ţara mea de oameni
Sentimentul naţional în sport: “Eu m-am simţit şi mai puternic alături de voi în lupta mea”
„Ce am învăţat în 2017 şi sfaturi pentru 2018”. Raport pe blogul maratonistului Robert Cadar. „Aleargă pentru tine în primul rând, apoi pentru premii, podiumuri”. Mai apar acolo şi alte îndemnuri, să-ţi asculţi organismul, să ai grijă la ce mănânci.
Şi este şi un „raport de activitate” pentru anul trecut: 574 km în alergare, 548 km la pedale, 106 zile active din 365. În restul zilelor, a luptat cu o formă rară de cancer.
Birocraţia glumeşte cu viaţa
„Sportul mă face să mă simt invincibil”. Spre deosebire de sistemul românesc de sănătate. CAS i-a refuzat de trei ori decontarea unui tratament în Franţa. De fiecare dată, refuzul a venit din acelaşi motiv: lipsea o hârtie. „Vă închipuiți că eu aveam timp să mă plimb vreo două luni după aprobări și hârtii, cu 6 metastaze cerebrale…”, comenta Cadar, citat de Digi24.ro. „Cam asta e ţara în care trăim noi cu birocraţia”. A solicitat ajutor să înţeleagă „legislaţia pe partea asta”. „Am impresia că, de două luni, cei de la CAS fac mişto de mine”. Costul tratamentului respectiv se ridica la 5.000 de euro.
Cadar are 39 de ani, e inginer de profesie, maratonist în timpul liber. În sprijinul lui, au fost organizate trei crosuri caritabile. La primul au alergat 107 oameni, la ultimul – 300. „De lângă măsuţa unde cei care urmau să alerge se treceau pe listă, se întindea o coadă de câteva zeci de metri”, a povestit Cadar. S-au strâns 3.000 de euro. Şi ceva pe lângă: „Eu m-am simţit şi mai puternic alături de voi în lupta mea”.
Maraton în bazinul didactic
Alt oraş, altă competiţie. La mijlocul lui decembrie, Avram Iancu, bibliotecarul care a străbătut Dunărea de la izvoare până la mare, a înotat 12 ore în bazinul didactic din Petroşani, în scop caritabil. Pe deasupra, şi-a scos la vânzare casca şi ochelarii cu care a stabilit recordul mondial pe fluviu. În total, a strâns 1.000 de euro. Banii au fost donaţi familiei unui copil din Petroşani, bolnav de cancer. „Mi se pare foarte emoţionant, un gest patriotic”, a declarat tatăl copilului.
„Acest copil are nevoie de tratamente şi intervenţii costisitoare, pentru a avea o şansă la viaţă”, a explicat Avram Iancu, citat de Agerpres. Un prieten al înotătorului, Daniel Mihai, s-a apucat să „vândă” kilometri, pentru cauză: „Ce ştiu să fac e să alerg şi atunci am zis că o să alerg”.
Uniţi contra cronometrului
Anul acesta, vom auzi mai des decât de obicei de patriotism, de „naţionalismul sănătos”, vorba unui academician, de „românism”, vorba unui şef de partid. Din banii noştri, vor fi decontate concerte, întreceri sportive, festivaluri, vor fi dezvelite statui şi monumente la aniversarea Centenarului. Dar toate aceste concepte ieftine şi solemnităţi scumpe nu au vreo legătură cu dragostea de ţară. Dragostea de ţară e, de fapt, dragostea de viaţă.
Să vii „de la sute de kilometri depărtare” şi să alergi cinci kilometri, „îngheţând un pic”, pentru a-i restitui unui om speranţa şi şansa pe care i-o refuză instituţiile statului. Ăsta e patriotismul. Iar dacă e vreun pericol crâncen pentru noi, ca popor, acela nu e dezbinarea. Ci dezumanizarea. În această ţară „în care noi trăim cu birocraţia”, nu fibra daco-romană din altiţa ADN-ului ne e ameninţată, ci omenia noastră.
„Resimt acut şi cu deplină responsabilitate fiecare sincopă care afectează pe cineva”, scria ministrul Sănătăţii pe Facebook. „Sincopă” însemnând aici moartea unui om, într-un spital fără medicamente. Sistemul nu e doar depăşit de situaţie, e şi detaşat de situaţie. E cinic. Vorba lui Robert Cadar, „face mişto de noi”.
Aşa stând lucrurile, şi nu altfel, anul Centenarului e un an la fel de bun ca oricare altul, în fond, să ne amintim sau să ne hotărâm în ce credem. Ce fel de ţară merităm: una în care contează fiecare hârtie sau una în care contează fiecare om? Apoi să ne întrebăm: ce ştiu eu să fac? Şi să facem. Să ne legăm strâns şireturile. Cursa asta fără podiumuri, fără premii nu va fi nici scurtă, nici uşoară.