Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Clubul Sportiv al Minciunilor

În spiritul de economie al sărbătorilor bugetare, CSM Bucureşti se laudă că le-a oferit copiilor dulciuri cumpărate de alţii

Permalink to Clubul Sportiv al Minciunilor
duminică, 10 decembrie 2017, 9:22

În timp ce Cristina Neagu trăgea echipa după ea spre „optimile” Mondialului, la CSM Bucureşti a venit Moş Photoshop. A decupat, a lipit, a colorat până a obţinut o informaţie demagogic corectă. Pe site-ul oficial, clubul Primăriei Capitalei anunţă că a organizat un eveniment caritabil la Şcoala Generală „Tudor Arghezi”: sportivi de la CSM au împărţit daruri copiilor, în ajun de Moş Nicolae.

Uite, aşa o barbă avea!
Jucătoarele de tenis Irina Begu şi Monica Niculescu, „la iniţiativa clubului CSM Bucuresti, unde sunt legitimate”, au împărţit cadouri şi autografe. „Handbalistele Paula Ungureanu şi Iulia Curea, Virgil Stănescu şi alţi sportivi de top s-au alăturat şi ei acţiunii, spre entuziasmul celor mici”.Textul are ataşat şi un videoclip, în care apar, în cadre fulgurante, sportivii sus-numiţi, la catedră sau printre bănci, pupaţi de copii sau pozându-se alături de învăţătoare. Mai lipsea un Moş Nicolae ras, tuns şi frezat şi cosmetizarea era completă.

În realitate, evenimentul n-a fost nici iniţiat, nici organizat, nici finanţat de CSM Bucureşti. Singura contribuţie a clubului e că le-a permis sportivilor să participe. E drept că CSM a lansat o campanie „Luna Faptelor Bune”: se intră la meciuri pe bază de jucării şi cărţi, care vor fi donate copiilor nevoiaşi.

Dar evenimentul de la „Tudor Arghezi” nu e parte a acestei campanii.

E opera lui Adrian Troscenco, promotorul care a organizat, printre altele, „Meciul lui Dobrin”, în septembrie. El a făcut rost de sponsorizări, a vorbit cu directorii de la „Arghezi”, a vorbit cu vedetele şi a chemat presa. Troscenco lucrează la Primăria Capitalei, dar ca inspector jurist, la Direcţia de Utilităţi Publice. N-are atribuţii legate de sportul municipal.

Vedete şi punguţe
După cum aţi putut citi şi în Gazeta, alături de fetele de la CSM şi Virgil Stănescu, de la CSA, au făcut-o pe Moşul în şcoală şi Marius Niculae, Falemi, Selymes, fosta handbalistă Ramona Farcău, antrenorul de juniori fotbalişti Dan Chilom.

Şi ei au stat la catedră, au dat autografe şi au glumit pe seama rivalităţii dintre Steaua şi Dinamo. CSM Bucureşti i-a expediat în comunicat la „alţi sportivi de top”. Alţi sportivi de top ale căror nume sunt legate de alte cluburi bucureştene. De aceea au picat la montaj. Bucureştiul are multe echipe, dar Primăria e numai una.

Prezenţa unor vedete din sport înseamnă oricând un motiv de sărbătoare într-o şcoală. Fie şi pentru faptul că întrerupe ora de fracţii zecimale infinite sau lectura critică din „Viaţa ca o pradă”. Când mergi în vizită la copii nu poţi să te duci cu mâna goală, doar cu simboluri. Aşa că elevii de la „Tudor Arghezi” au primit şi dulciuri. Ciocolată şi cornuri.

Moş Irina şi elful Monica
În filmarea de pe site-ul CSM, copii în costume naţionale le oferă Irinei şi Monicăi pâine cu sare, la intrarea în şcoală. În celelalte filmări de la eveniment, de pe site-ul Gazetei sau de pe site-ul Telekom Sport, apar şi ceilalţi invitaţi, colindând prin clase. Pungile cu daruri poartă sigla unui lanţ de supermarketuri, care nu e sponsor al CSM.

Un detaliu greu de retuşat din taste. Un alt detaliu care nu rimează cu politica financiară a clubului Primăriei, concentrată la maxim pe juniori: plăsuţele nu sunt burduşite. Ori CSM a sărăcit brusc, ori a dat banii pe prostii în loc să ia caramele la copii.

La un buget de 13 milioane de euro, pe anul în curs, şi cu o listă respectabilă de sponsori şi parteneri, CSM îşi permitea să pună şi nişte mingi în sac, nişte tricouri, şepci, fulare sau măcar un fanion, două pentru vitrina şcolii. Sau nişte treninguri din acelea care se rupeau la prima purtare, pentru că, desigur, erau prea mici.

CSM îşi permitea să aibă propriile idei şi să organizeze propriile evenimente, pentru a demonstra că se implică în viaţa comunităţii şi în restul timpului, nu doar la început şi la sfârşit de an şcolar. Clubul condus de Gabriela Szabo a ales, în schimb, să se bată cu pumnul în piept că a dăruit ciocolata plătită de alţii. Şi, mai trist, a ales să mintă, ceea ce nu e nici sportiv, nici educativ.

Comentarii (24)Adaugă comentariu

Neagu#theBest (6 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 10:08

Vei fi avand dreptate, nu stiu, ma voi informa sa am o a doua parere, dar articolul acesta mi se pare o my z3rie greu de citit si digerat... chiar daca a fost totul asa cum scrii, se vede de la o posta ca esti plina de ura, frustrata, te contrazici, daca pungile cu daruri nu sunt de la CSM, de ce sunt ei de vina ca nu au fost "burdusite"? Titlul este sub orice critica, sa spui merci daca nu te dau aia in judecata...Sunt intr-adevar multe lucruri legate de management care nu functioneaza (inca) cum trebuie la CSM, dar ce functioneaza in tara asta? Probabil impachetatul pestelui la gsp. O zi faina tuturor.

Stefan Patriche (7 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 10:11

A dat de pomană cu mămăliga altuia. Păi e frumos Găbiţa? De ce l-ai imbrâncit pe turnantă pe Adrian Troscenco? Tu nu făceai de astea...

Mihai Pauna (9 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 10:30

Un frustrat (sau platit) Pe Maria o injura. Se vrea "demn", bietu' parlit, Da' la el se vede ura.

Vali (3 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 10:45

Corect. Nicio fapta buna nu trebuie sa ramana nepedepsita. Pe pagina csm-ului scrie doar ca "doua jucatoare au impartit cadouri copiiilor de la ....". Nu ca le-ar fi cumparat clubul sau altceva de genul acesta. Sa nu lasam un adevar sa strice o stire buna, nu?

Neagu#theBest (6 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 11:06

@Mihai Pauna: probabil te referi la mine. Dar unde vezi tu ca o injur? E totusi in primul rand femeie. Dar asta nu ii da dreptul sa dezinformeze sau sa calomnieze. I-am raspuns in tonul in care a scris ea "articolul". Intra pe pagina CSM si fa-ti o a doua parere. Nu a afirmat nimeni acolo ca CSM a platit cadourile ci doar ca initiativa "Luna faptelor bune" apartine Clubului. Ceea ce e adevarat. Cine a sponzorizat cadourile e partea a doua. Oricum, nu inteleg reactia lui andries care nu scapa nici o ocazie sa atace Clubul. Poate sa critice, dar sa ramana corecta si impartiala.

Stefan Patriche (7 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 11:14

Revin, ziaristul rău, în cazul nostru ziaristul Maria Andrieş a comis-o. Aşa zice Cristina(sic!) Neagu #theBest. Măcar titlul e subţire şi denotă o anumita inverşunare, dar de aici pâna la "my z3rie" e cale lungă. 1. Ce poate fi mai demn de silă (expresia soră a lui "demn de milă") decât a te lăuda cu "mămăliga" altuia. Păi acţiunea e a omului, care culmea îţi mai e şi subaltern (cam aşa ceva, nu?), iar sacoşelele sunt de la Carrefour, care nu îţi e sponsor. 2. Prin urmare, cum e cu datu' în judecată? Păi s-a supărat Juve pe Colentina şi McDonald's pe McDorris, de ce nu s-ar şucari şi Carrefour? Faptele sunt de toată jena. Bagi sportivi la inaintare fară să ştie, unii dintre ei, iţi arogi meritele altuia, furt 'telectual pe faţă. Cum naiba să nu te enervezi?

Stefan Patriche (7 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 11:21

"La iniţiativa!!!!!!!!!!!!! CSM..... două dintre jucătoarele Sale au împarţit" Pe site, iar punguţele cu Carrefour mai întoarse să nu se vadă. Nu avea nevoie să-şi însuşească fapta omului, iar dacă vroia avea mijloace cât China. Asta am înţeles eu.

Andrei F (188 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 11:50

Asta este! Rai aia de la CSM ,rai aia de la Primarie...Astept sa vad lectia care o sa o dea GSP cu jurnalista de fata...Pe cand evenimentul?Sau la teorie suntem asi dar cu practica e mai greu?

alex (345 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 12:50

Revoltator ce se intampla, dar cineva trebuia sa puna punctul pe i si sa demaste acest lant al falsitatii binefacatoare, ce trebuie alimentat permanent, la baza lui stand natura minciunii in politica dusa la rang de arta, de aici si dezechilibrele economice si de alta natura ce pun periodic in pericol buna organizare si desfasurare a unei societati competente si competitive la toate nivelurile ei.

Andrei F (188 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 12:51

,,Pe site-ul oficial, clubul Primăriei Capitalei anunţă că a organizat un eveniment caritabil la Şcoala Generală „Tudor Arghezi”: sportivi de la CSM au împărţit daruri copiilor, în ajun de Moş Nicolae.,,....Sa organizezi un eveniment caritabil nu inseamna neaparat ca tu organizatorul faci donatii ci cauti oameni care sa ti se alature pentru un lucru bun...Ti se poat alatura oricine daca are incredere in tine.Ce treaba are aici ca pe pungi scria un nume de firma daca este vorba de un eveniment caritabil si nu de unul promotional?Asadar de unde asa incrancenare?Uite eu imi doresc o actiune a GSP in scop caritabil.Propun ca locul celor doua sportive sa fie luat de Funeriu!Asta ca sa fie in ciuda actualului Ministru al Invatamantului!Pai Funeriu s-a remarcat prin demonstratia cu mana de doi metri,pixelii albastrii-toate astea din iubirea de copii...Si cine putea fi un ministru mai bun al invatamantului?Avea nevoie sa i se sufle la ureche in conferinta publica deci ...se califica!Pentru al doilea loc mai mult ca sigur ca se califica Daum-ca doar se spune ca de sarbatori toata lumea trebuie sa se impace...

17 Nentori Tirana (383 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 13:41

@Andrei F, cam slabut. Hai sa te ajut. ---------------------------- „Inca un articol anti PSD, tipic Maria, puteai macar sa te informezi. „Primarul interimar“ PNL le-a dat milioane CSM-ului. Asa este, Bucurestiul nu are voie sa aiba o echipa de top pentru ca nu vrei tu ! „Primarul interimar“ care a inchis Arena Nationala, a dat el ceva, a facut o sarbatoare pentru elevi ? Poate te deranjeaza ca elevii erau fericiti, zombitori, faceau poze cu Marius Niciolae ? Ca n-afost invitat si Dica ? Poate te deranjeaza ca sportivii micuti au intimpinat sportivele de top crescute ce „Primarul interimar“ si capitala Romaniei, Irina Bega si Monica Minculescu, au fost intimpinate cu puine si sare ? Poate te deranjeaza ca la o actiune a PSD elevii purtau costume nationale ? „Primarul interimar“ PNL a facut el ceva, a dat el de la el ceva pentru elevi ? Dar Funeriu ? Dar Basescu ? De ce numai Firea si PSD ? Doamna Firea ar fi dat, domnul Pandele nu mai zic, e numa puine si miere, dar nu poate fara licitatie ca-l ia binomu, iar daca ar fi dat din „banii bucurestenilor“ ai fi zis ca ar fi facut risipa, ca de ce n-au dat la toate scolile, ca acolo invata nepoata lu domnu Pandele, ca spitalele nu au asta si aia … nimic nu-ti convine !!! Chiar nimic nu-ti convine, nici ca elevii au fost fericiti, ca invatatoarele s-au pozat cu sportivele de top ale Patriei, iar tenismanele si fratii Marius si Daniel Niciolae le-au povestit cum se face performanta, cum si cit de greu au fost ei gasiti undeva departe cind au reprezentat la cel mai inalt nivel culorile Patriei si de ce-i mai bine sa stai la mama acasa pina la adinci batrineti. Asa te gaseste si postasul, nu numai Interpolul. Afla Maria ca si fratii Niciolae au primit un pachet, iar asta era de la Primarie. Pentru maaama lor. ---------------------- V-a spus si domnul Nentori Tirana sa va informati, sa munciti si voi ceva. Afla ca ti-a scapat legatura dintre Tudor Arghezi si PSD ! Daca te informai mai bine aflai ca la scoala aia are un tehnocrat nepotul ! De fapt tehnocratul ala – ce mare brinza sa afli - a fost si el prin apropiere, acolo a parcat bolidul cu numarul de Barosan B-GT (guv tehno) 6 (sex ?) - apoi si-a luat nepotul de la scoala !!! Ce spune asta ?“

Andrei F (188 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 14:39

@17 Nentori Tirana (343 comentarii) • 10 decembrie 2017, 13:41 Nu ma ajuta!!!!Eu puteam sa termin intr-o singura propozitie...--Cum este sa te uiti in pungile daruite de altii?--Dar este Luna Cadourilor... Funeriu a fost introdus pentru ca a ajuns ministru pledand contra unui copil...Ca altfel de ce?................Deci repet,nu ma ajuta,spune-ti punctul de vedere....Cat mai putem...Daca esti asa de atent cazul angajatului de la Ovidiu a ce-ti ,,miroase,,?Doar aia cu Secureanu care se razgandea...?

zagna (15 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 15:24

Unde e FiRea, miroase a minciuna si hotie ! (marele "antrenor" stanescu la csm ? )

Costică (16 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 16:43

Se subînțelege că Dragnea este la mijloc și tot PSD-ul! Așa îi stă bine micii "ziariste"!

Costel Tudor (3 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 17:30

Madam andries , referitor la minciuna , CIOCUL MIC ! Mai mult ca voi astia de la fituica de impachetat peste , nu minte nimeni ! Referitor la eveniment , pe care il contestati , de ce nu l-ati organizat voi , *** ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Miguel (7 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 17:59

Mariuco, iar ai dat cu batul in balta, Petrache demarase negocierile cu Carrefour pentru a deveni sponsor principal, daca ai fi urmarit meciurile ai fi vazut ca CSM le facea reclama intr-o vreme dar s-au inteles pentru un parteneriat. Si iata si explicatia pungilor inscriptionate. Rau e ca dai, rau e ca nu dai, rau e daca aduci vedete, rau e daca nu aduci vedete, ne hotarim si noi cum e mai bine? PS Iti amintesti de un lider al actualei opozitii prezent la un meci de volei fete al CSM-ului (cred ca era chiar finala cupei europene) si care se uita ca la meci ca.... pentru ca nu intelegea nimic? N-am vazut un articol al tau pe tema aia.

Mihai Pauna (9 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 18:40

Oda in "kilometru" antic E bine cand in versu' tau se regaseste Un ins ce-njura si pare-interesat In niste-"afaceri" cu miros de peste, Ca doar fireasca nu vrea cal, ci un "regat".

petre (6 comentarii)  •  11 decembrie 2017, 9:56

multa negreala si vine dinspre o femeie.......

Andrei (2 comentarii)  •  11 decembrie 2017, 10:39

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

17 Nentori Tirana (383 comentarii)  •  11 decembrie 2017, 12:02

Opinia mea: Maria are dreptate ! Aici ca si in alte articole legate de CSM. ----------------------------- Dupa rezultatele Germaniei la Rio - considerate dezastruase, adica „doar“ 42 de medalii la sporturi si 164 de sportivi medaliati !!! - acolo unde aproape fiecare intre 6 si 66 de ani face sport organizat, unde fiecare sat are o baza sportiva de invidiat si fiecare scoala are un bazin de inot ori acces la unul – inotul fiind obligatoriu – multi oficiali din sport, ca si cetateni, au cerut renuntarea finantarii performantei si transferarea banilor in sportul de masa !!! Roma-nia, Ce Sa Mai … zic de Romania ? - dupa opinia mea si a multora trebuia interzisa ca si Rusia de la Jocurile Olimpice. M-am saturat ! Oricum nu intelege nimeni nimic, nimeni nu discuta, nu vrea nimeni sa invete, fiecare stie dinainte. Aici Ministerul Tineretului si Sportului - daca scriu MTS prostimea nu realizeaza enormitatea – justifica „performantili“ denuntind ca in toata tara existau doar 12 mii de elevi legitimati in general in sport !!! Nu ajung monstrii ministerelor, mai apar si CSM-uri ca ciupercile otravitoare. ---------------------------------- @Andrei F, opinia mea o cunoaste toata lumea: implicarea politicului in activitatea sportiva este nociva oriunde si interzisa oriunde, inclusiv in Romania. Atit ca nesimtirea imensa si inventivitatea unora plus prostia si lipsa de educatie politica a maselor au dus in spatiul mioritic la crearea unor monstrii care au inghitit totul. Totul interzis pina si in finantarea masiva a unor anumite „cluburi“ din bani publici fara avizul cetatenilor. Toare aceste forme de CSM-uri sint doar inginerii de ocolire a legii dar si a bunului simt - din pacate acceptate de prostime. Fiul lui Petrache a avut bunul simt sa plece de la COR – dupa „realizarili“ Rio – dar a ajuns dirijor la alta jucarie – CSM, cu bani mai multi – dar a plecat caci n-a fost lasat sa organizeze o chermeza de un milion euroi din banii bucurestenilor !!! Cine „ajuta“ acum ? Tot o politruca ***, alta comunista, care a distrus impreuna cu sotul ei tot atletismul romanesc, apoi impreuna cu aliatii de partid tot sportul romanesc. „A alergat, a performat !“ Bine. Pentru ea, atita stia. Au alergat si prin Africa, au performat de foame, n-aveau bani de piine ce sa zici de „vitamine“. Szabo a fost prinsa la granita cu Franta avind in masina un arsenal intreg de „vitamine“ interzise – n-a mai performat apoi, nici ea nici sportivele pentru care – a salvat-o o colega - introducea chipurile „vitaminele“ ilegale. Si … unde a ajuns ? La MTS in loc sa ajunga la inchisoare asa cum a ajuns cel care-i conducea masina personala. Unde a ajuns moldoveanul lui Pota dupa Colectiv ? Sef la controlat „vitamine“ si azi la MTS. Cum a rezolvat Pota cazul Steaua ? A dat-o pe gratis unui prieten, CSM Steaua „Exit“ Bank, banca securizata unde si-a pus tot un prieten care i-a luat locul cumnatului lui Geoana – caruia Ilici ii zice „prostanacul“. Iar formidabila echipa nu bate pe nimeni in cupa acolo unde trebuie sa foloseasca doi romani. Scuze prieteni dar CSM juca in CL si nu avea unde ! Prin spitale mor pe capete oameni cu zile, Pota, Base … se opereaza si la degetul mic undeva afara. --------------------------- Maria are dreptate.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei F (188 comentarii)  •  11 decembrie 2017, 13:01

!17 Nentori Tirana (344 comentarii) • 11 decembrie 2017, 12:02 Uite ce ai putut sa scrii!!1,,Prin spitale mor pe capete oameni cu zile, Pota, Base … se opereaza si la degetul mic undeva afara. ,,2.,,Maria are dreptate.,,...........................Poti sa-mi indici un articol ,un singur articol scris de Maria Andries pe tema Basescu si problemele din aceste domenii...?Daca vrei te ajut...Basescu a inaugurat angajarea sportivilor de fatada la firmele de stat...Basescu a facut o reforma in sanatate-cu inchidere de unitati sanitare,cu trimiterea medicilor nemultumiti afara,cu diminuarea salariilor cu 25%,cu blocarea posturilor,Basescu a ,,inghitit,,numirea lui Funeriu ca ministru -cum altfel dupa teorema mainii de 2 metrii si a pixelilor albastrii -dar vai cu greseli la care si ,,Genunche,,o sa se creada as-cea in care consiliera ii sufla si el nu se descurca in conferinta publica e antologica....

Cris (5 comentarii)  •  11 decembrie 2017, 16:14

Vai, ce articol este asta? Care e mesajul sau? Nu e clar. Dar sigur este haios si neglijent in limbajul special unui domeniu (pe care ziaristul ar trebui sa-l stapaneasca daca tot abordeaza domeniul in speta) . Ce este cu expresii precum: „inspector jurist”? Ce este asta? Ne informam si cultivam si noi nitel pt a afla denumirile functiilor si, separat, ale profesiilor? Ca presupun ca daca cineva vorbeste despre un „masinist-reporter ziarist” sesizati imediat carentele respectivului! Termenul jurist nu reprezinta o functie, ci o calitate profesionala lato sensu (absolvent de stiinte juridice). Un jurist poate profesa strict in baza studiilor juridice sub functiile: magistrat, avocat, consilier juridic (jurisconsult, ca termen mai vechi), notar public, executor judecatoresc (etc.) si alte functii de conducere in legatura cu functiile de executie anteprecizate. Functia de inspector este una distincta, care nu se confunda cu o functie tipica juridica, dintre cele anuntate anterior. Desi functia de inspector poate fi ocupata in baza studiilor juridice (dar nu exclusiv), aceasta nu este o functie aferenta familiei functiilor juridice si, prin urmare, nici calitatii profesionale de jurist. Cine asociaza cei doi termeni o face fie fara sa stapaneasca bine materia, fie pt a-si etala (dar fortat si inadecvat) atat functia pe care o ocupa (in cazul dat de inspector), cat si calitatea profesionala obtinuta automat in urma studiilor juridice absolvite (calitate insa nematerializata ulterior printr-o functie juridica, din moment ce ocupa deja functia de inspector). Apoi, acest Adrian Troscenco trebuie sa fi organizat acest evenbiment in numele si pe seama primăriei mun. Bucuresti, al carei angajat este (chiar daca nu ar avea in mod expres atributii scrise in acest sens, fisele de post ale functionarilor publici includ precizarea generala in sensul ca acestia exercita orice alte atributii si executa orice alte activitati dispuse de catre conducerea autoritatii publice). In aceasta imprejurare este nomal ca activitatea functionarului sa fie asociata cu activitatea autoritatii publice. Inclusiv in planul imaginii. Acest lucru se intampla chiar si in domeniul privat. Bunaoara chiar la voi in redactie. Dl Tolontan nu are defel in atributii sa publice, in paginile electronice ale GSP (distinct de blogul personal), articole fara legatura cu sportul (de altfel materiale f bune). Cu toate astea o face, GSP preluand aceste materiale in paginile proprii, prin asta asumandu-le ca parti integrante si profitand atat material cat si in planul imaginii de pe urma lor (capitalul de imagine creste si, in mod proportional, si publicitatea si vanzarile). Situatia este similara in cazul primariei. Este si legal si moral. Sau daca nu este intr-o parte, nu este nicaieri.

Maria Andrieş (1349 comentarii)  •  12 decembrie 2017, 18:32

serviciul public intra in atributiile oricarui jurnalist. nu mai vorbim despre libertatea de expresie si de constiinta. Conducerea CSM a recunoscut public, intr-un comunicat, că nu are nicio legătură cu organizarea evenimentului de la Scoala Tudor Arghezi

sundance kid (63 comentarii)  •  13 decembrie 2017, 5:56

Sunt a treia generatie de bucuresteni si bine ca m-am "carat" la Londra in vara lui 90 ' ! Dupa mine "potopul" . Hashtag rezist .

Comentează