Titani şi tirani

Generaţii întregi de sportivi vor fi în continuare irosite pentru că nişte cluburi de hârtie, cu sportivi de hârtie, pecetluiesc, din patru în patru ani, cu tuş negru de interese, soarta unui sport sau a altuia

„Statul român nu era obligat să mă ajute”, crede Simona Halep. „Însă Federaţia Română de Tenis ar fi putut să facă un sistem prin care să ajute tinerii sportivi”, a adăugat liderul clasamentului WTA, citată de TV Digi Sport.

Aceeaşi mirare şi la numărul unu mondial din handbalul feminin. „Echipa naţională a României a avut generaţii extraordinare de jucătoare. Dar mă întreb eu, oare s-a întrebat cineva vreodată dacă antrenorii, la momentele respective, au ştiut ce să facă cu ele?”, a declarat Cristina Neagu, în ajunul Mondialului din Germania.

Campioni versus federaţii

Ideea era ca sportivelor care vin după Halep sau după Neagu să le fie un pic mai uşor. Cele două campioane sunt nevoite însă, fiecare în parte, să constate, privind ca Gulliverii spre factorii de răspundere din Liliput, că talentul şi sacrificiul lor n-au schimbat mai nimic pentru cei care vin din urmă. Federaţiile au rămas aceleaşi sisteme de putere, în slujba unor persoane, nu a unui sport. Enclave ferite de întrebări. Stătuleţe opace în stătuleţul obscur MTS, dictaturi de drept politic, dar şi profan, de familie, de gaşcă, de anturaj. E suficient să observi prin ce chinuri trece singurul exerciţiu democratic obligatoriu în asemenea organizaţii: alegerile.

Sport alb, alegeri străvezii

La FR de Tenis, de exemplu, preşedintele George Cosac nu s-a grăbit să le organizeze chiar la termen, ci peste două luni, în aprilie. Un control de la MTS le-a suspendat, din pricina unor votanţi „fantomă”. Care existau în sală, nu şi în registrul sportiv. Apoi Cosac a convocat adunarea de alegeri tocmai la începutul lui noiembrie. Le-a dat votanţilor timp să intre în legalitate. Însă reprezentanţii MTS au vociferat: nu erau prezenţi toţi membrii fondatori. Au urmat scene agitate, Cosac a declarat că nu s-ar simţi măgulit să fie reales doar de câţiva şefi de cluburi. În fine, pe 17 noiembrie, când s-au desfăşurat alegerile, reprezentanţii MTS au ieşit din sală, iar şeful FRT, rămas singur în cursă, a obţinut 140 de voturi din 160.

Dedu, tătucul handbalului

Temporizarea democraţiei prin amânarea alegerilor reprezintă o manevră tot mai populară prin federaţii. La handbal, preşedintele Alexandru Dedu a decis să amâne, fără motiv, alegerile pe termen nedefinit. Conform statutului, scrutinul ar trebui organizat cel târziu până în februarie, anul viitor.
FRH e o federaţie bogată şi, probabil, graţie Cristinei Neagu şi colegelor ei, va rămâne astfel şi după noua grilă de feliat mălaiul de la MTS. La fel cum tenisul, graţie lui Halep şi a celorlalte românce din Top 100, graţie argintului „profesionist” de la Rio, adus de Tecău şi Mergea, îşi va păstra alocaţia de privilegiat. De la bugetul de stat, handbalul încasează în jur de 1,8 milioane de euro. Iar din venituri proprii, strânge, conform propriilor rapoarte, în jur de 1,2 milioane de euro. Din totalul de 3 milioane de euro, doar 100.000 de euro ajung la juniorii mici. Pe salariile celor 27 de federali se duc anual 300.000 de euro.

Deşi îi plasează în coada listei de cheltuieli, FR de Handbal îi scoate pe copii în faţă când cere (şi obţine) sprijin financiar de la primării. De pildă, în scrisoarea de intenţie adresată Primăriei Sectorului 1, forul condus de Dedu invoca programul „Mingi în şcoli”. Mistificări de rutină: mingile au fost cumpărate şi donate de un sponsor, FRH a făcut doar act de prezenţă în poză.

Fotbalul, mai bun poimarţi

Un sistem care să ajute tinerii sportivi nu se întrevede în tenis. În handbal, există unul, dar se întrevede dezactivarea lui.

Generaţii întregi de sportivi vor fi în continuare irosite pentru că nişte cluburi de hârtie, cu sportivi de hârtie, pecetluiesc, din patru în patru ani, cu tuş negru de interese, soarta unui sport sau a altuia. Dictaturile de buzunar din federaţii, prin natura lor, au drept unic obiectiv autoconservarea. Nu selecţia valorilor, sprijinirea şi promovarea lor.

Ultimul, dar nu cel din urmă înscăunat care amână alegeri e Răzvan Burleanu, de la FRF. Se recomandă drept singura cale spre viitor, în opoziţie tot cu Mircea Sandu. Ar organiza alegeri chiar şi mâine, dacă n-ar fi prea ocupat cu alte demersuri: „Ne luptăm în fiecare zi să facem fotbalul mai bun!”. Păi, nu? Dacă bubuie, trebuie să fie, pe undeva, o bătălie.