Peste o sută de ani, va fi altfel
Ministrul educaţiei şi-a acordat un termen de graţie în materie de eficienţă. Promite că românii vor face mai mult sport peste un secol
Informaţia că aproape jumătate dintre copiii români, 49,2 la sută, sunt expuşi sărăciei a trecut ca ultimul cintezoi al verii pe lângă urechile guvernanţilor. Când studiul Eurostat a fost prezentat, săptămâna trecută, cu poze color şi grafice, la Palatul Victoria, au fost trimişi să semneze condica secretari de stat şi consilieri. Suntem campioni europeni la copii săraci. În plus, suntem pe creştere la capitolul ăsta. În 2010, rata era de 48,1 la sută.
Sportul cu masa
Premierul Tudose n-a sărit să ne descreţească frunţile sau măcar portofelele cu un şmirghel ordonanţat, ministrul muncii n-a sunat la Protecţia Copilului, să schimbe meniul la cantina sesizărilor, ministrul agriculturii n-a invocat curba de mâncat, o zi da, una ba, mai ales în anotimpul rece. Ministrul sănătăţii n-a dat vina pe tehnocraţie pentru că nu se găseşte în farmacii vaccinul antisărăcie. Acum, să nu credem că Guvernul și Parlamentul au inima de piatră. Dar deocamdată se zbat să prevină sărăcirea unui singur om.
Sărăcia se combate prin „accesul la educaţie gratuită şi de calitate”, recomandă studiul Eurostat. Şi-aici ar trebui să intervină ministrul formelor flexionare Liviu Marian Pop, să ne lămurească despre calitate, cu doi de „i”, şi despre gratuitate, „plătesc părinţii”. Vine vacanţa de iarnă şi manualele de clasa a V-a încă n-au ajuns din depozitele ministerului în şcoli. Ministrul educaţiei nu mai promite că-şi dă demisia. Promite că dacă elevii vor face tot mai multă şi mai multă educaţie fizică în şcoli, vor avea de cărat doar manualul de sport.
Nevoia de sport te-nvaţă
După ce-a introdus 30 de minute de sport în programul „Şcoală după şcoală”, Liviu Pop anunţă că va impune „câte un inspector pentru educaţie fizică şi sport în fiecare inspectorat şcolar”. Cu măsura asta, se vor revigora „competiţiile şcolare” şi, odată cu ele, „sportul de masă, pentru că de asta avem nevoie cu toţii în ţara asta”, a explicat ministrul la o conferinţă organizată de MTS.
Apoi a lărgit modest cadrul, dezvăluind un plan pe termen foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte lung: „Sper din trecutul sportului românesc să luăm lucrurile bune şi să le facem şi mai bune, ca în următorii 100 de ani România să fie acolo unde merită – în primele ţări din lume”. Din lume, vedeţi? Să fim primii în Europa, la copii săraci, nu e nici pe departe suficient pentru ambiţia unui spirit elitist şi oarecum articulat ca Genunche.
Planul ăsta al ministrului educaţiei nu-i încălzeşte cu nimic pe elevii din ziua de azi. Nu le hrăneşte nici măcar imaginaţia, de azi pe mâine. Nu le face crucea ghiozdanului mai lesne de purtat. Nu le pune calciu şi fier în ghetuţe. Faptul că vor mai apărea câteva posturi de inspector şcolar, într-un minister care aşteaptă rectificări bugetare, pentru a plăti salariile restante, pare mai degrabă o problemă decât o soluţie. Micii handbalişti care joacă pe terenuri de pământ în Olimpiada Gimnaziilor vor juca tot pe terenuri de pământ. La fel ca acum 50 de ani. Peste o sută de ani, nu se ştie.
Un veac de implementare
La concluzia asta a ajuns Liviu Pop: sportul de masă nu se dezvoltă din pricina faptului că e insuficient controlat. E singur la părinţi. N-are Big Brother. Sportul de masă nu putea s-o ia înaintea nivelului de trai. Întâi masa, apoi sportul. Iată ordinea. Întâi lucrurile elementare: apa, săpunul, hârtia igienică în şcoli. Întâi mingile, apoi olimpiadele.
Şcolile nu au toate aviz sanitar şi, majoritatea, n-au aviz de securitate la incendiu. Noroc că Liviu Pop a găsit un artificiu de calcul. Susţine că nu toate sunt şcoli, în unele „nu se mai desfăşoară actul de predare”. Nu ştie exact în câte, „în maximum trei săptămâni vom avea datele”. Nici Ministerul Sportului nu ştie, dar reactualizează câte baze sportive deţine. Urmează o sută de ani de suspans.
În viitor, după multe inspecţii, poate că România se va afla „acolo unde merită”. Dar niciun copil nu merită bătaia de joc numită oră de nutriţie, în locul necesarului zilnic de calorii, sau manual de sport, în locul unui teren în care nu se afundă mingea.