Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
CNA şi pedeapsă

„În urma nenumăratelor plângeri de ordinul sutelor pe care le-am primit”, anunţa vicepreşedintele CNA, Răsvan Popescu, la sfârşitul lui octombrie, „Consiliul a analizat această situaţie”. Era vorba despre folosirea denumirii Steaua în loc de FCSB. După analiză, Consiliul a trimis […]

...

Taxa de unitate

Inspirat de cei 15 la sută în plus la buget, ministrul Sportului a şi venit cu două idei despre cum să cheltuiască surplusul. Ambele idei sunt legate de Centenarul Unirii. Multe vor fi legate la anul de Centenar, după principiul […]

...

Aşteptându-l pe Moş Martin

După eliminarea de la Mondial, selecţionerul Ambros Martin a lansat ideea că starea de bine reprezintă o perfidă piedică pentru echipa României. Poziţia de lider ne dezavantajează. În meciul cu Cehia, scor 27-28, care „a jucat foarte inteligent”, „tricolorele” au […]

...

Clubul Sportiv al Minciunilor

În timp ce Cristina Neagu trăgea echipa după ea spre „optimile” Mondialului, la CSM Bucureşti a venit Moş Photoshop. A decupat, a lipit, a colorat până a obţinut o informaţie demagogic corectă. Pe site-ul oficial, clubul Primăriei Capitalei anunţă că […]

...

Nunţi, botezuri, meciuri

LPF va introduce arbitrajul video din sezonul următor şi, „dacă nu vor fi probleme cu banii”, chiar din play-off. UEFA va include această opţiune în Regulile jocului, de anul viitor. Şeful Ligii a atras atenţia asupra costurilor, „noi vom încerca […]

...

Balena şi chibriturile

La doi ani de la tragedie, Ministerul de Interne a decis că nu e nevoie de autorizaţii ISU pentru cluburi precum „Colectiv”. Nici pentru şcoli, grădiniţe, case de copii

Permalink to Balena şi chibriturile
joi, 16 noiembrie 2017, 1:25

„Mă îngrijorează extraordinar de tare acest fenomen”, mărturisea ministrul de Interne, acum şase luni, când începuse un turneu pe tema „Balena Albastră” prin şcoli, alături de primarul Capitalei.

Carmen Dan le recomanda atunci „foarte ferm” părinţilor şi educatorilor „să se concentreze şi să supravegheze foarte atent comportamentul elevilor şi copiilor noştri”. „Nu am stabilit o legătură între acest joc şi cazurile cu care ne-am confruntat”, recunoştea  ministrul. Chiar şi aşa, paza bună şi „recomandarea foarte fermă” n-aveau cum să strice. Grija autorităţilor statului pentru copii ajunsese pe culmile mediatizării.

După jumătate de an, Ministerul de Interne a pus în dezbatere publică un proiect care, cum observau cei de la „Adevărul”, rezolvă din pix problema securităţii la incendiu din şcoli. Proiectul e semnat de Carmen Dan şi avizat de opt miniştri din Guvernul Tudose.

Hai să ne jucăm cu focul!

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, se află printre semnatari. În iarnă, sărea în ajutorul copiilor „expuşi de părinţi la miting”. „Citiţi legea! Trebuie să fim mult mai responsabili ca părinţi!”, spunea ministrul sporurilor matematice. Amintea de incidentele violente dintr-o seară de proteste,”unui jandarm i s-a tăiat piciorul”. „Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă, Doamne fereşte, unui copil i s-ar fi întâmplat ceva!”. N-a vrut să se gândească nici ce s-ar întâmpla dacă s-ar produce un incendiu într-o şcoală. A semnat înainte. Domnul să-i ferească pe copii, nu instituţiile.

Amprenta Genunchelui

A semnat şi ministrul Educaţiei, Liviu „Regionalism” Pop, care în august sfătuia părinţii să nu-şi lase copiii în şcoli nesigure. „Ne dorim ca toţi copiii şi profesorii să fie în siguranţă”, declara Pop, promiţând că „în maximum doi ani” va rezolva problema autorizaţiei ISU. A rezolvat-o în două luni. Nu mai e nevoie de autorizaţie.

Doar 5 la sută dintre clădirile şcolare din Capitală au autorizaţie de securitate la incendiu, anunţa ISU Bucureşti, citat de Ziare.com. În ţară, procentul e mai optimist, în jur de 8 la sută din şcoli au autorizaţie.

Case de copii pompieri

În nota de fundamentare, MAI numeşte autorizaţia de la ISU „o povară administrativă” şi „o barieră administrativă”. Documentul invocă alte cifre decât ISU. Susţine că doar „2810 clădiri cu destinaţia învăţământ sunt supuse obligaţiei de avizare – autorizare în prezent”. Iar din acestea, 899, adică 32 la sută, „nu vor mai fi supuse acestei obligaţii”.

Şi mai departe: „Din totalul de 131 clădiri cu destinaţia case de copii supuse obligaţiei de avizare – autorizare în prezent, urmare a modificărilor propuse, nu au fost identificate construcţii care nu vor intra sub incidenţa hotărârii de Guvern”. Abil formulat. Adică toate orfelinatele scapă de „povară”. Devin acum locuri mai sigure, ferite de hârtii.

Logica piromană

Cum a reuşit MAI această magie, să evapore normele de securitate la incendiu din grădiniţe, şcoli, case de copii, azile de bătrâni? Printr-un bumbuleţ în textul HG. Doar şcolile cu „aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp” necesită avizare. Limita anterioară era de 150 mp. Doar grădiniţele „cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 175 mp” necesită avizare. Doar clădirile pentru „servicii sociale cu cazare pentru supraveghere, îngrijire sau adăpostire a copiilor, cu suprafaţa desfăşurată mai mare sau egală cu 175 mp” necesită avizare.

„E un lucru ilogic”, declara ministrul Educaţiei, la ProTv, ca „avizarea unor grădiniţe de 1-2 camere să se facă la fel ca pentru o clădire care are 20 de camere”. Soluţia logică a Guvernului Tudose e să nu mai controleze deloc, să inspecteze doar grădiniţe megalitice. 

„Statul român şi-a făcut datoria”, vorba lui Raed Arafat. Întâi, la cererea şefului DSU, „a ridicat presiunea care există pe autorităţi”. A trecut securitatea la incendiu pe răspunderea proprie a privaţilor. A amânat termenele de avizare de câteva ori, până a desfiinţat avizarea.

425 de metri pătraţi

HG-ul propus de Interne va scuti de autorizaţie ISU hoteluri, moteluri, cabane, pensiuni, cluburi şi localuri, clădiri comerciale, culturale, cu aria sub 600 mp, clădiri „cu funcţiuni mixte”, cu aria sub 1000 mp . Ministrul Justiţiei, atât de receptiv când vine vorba despre confortul deţinuţilor, semnează şi el proiectul care scuteşte penitenciarele de normele de securitate la incendiu.

Clubul „Colectiv” avea 425 metri pătraţi.  În noaptea tragediei, se aflau acolo 500 de persoane. Acum „Colectiv” n-ar mai avea nevoie să fie vizitat de inspectori ISU. Autorităţile nu sunt îngrijorate nici dacă se adună 800 de copii pe 600 metri pătraţi. Pericole reale se pare că se află doar în metrii pătraţi din Piaţa Victoriei.

„Lăsaţi-mă să vorbesc, că aţi acuzat destul!”, îi spunea Raed Arafat unei victime din „Colectiv”. „Sunteţi în viaţă!”, observa el. Aşa e, suntem un popor de supravieţuitori. Nici nu ştim la ce să supravieţuim mai întâi: la grija sufocantă a guvernanţilor sau la ameninţarea preocupării lor.

Iar antrenorul sirenelor pentru dezastru e tot în funcţie, tot dă ordine la ISU. În octombrie, a explicat că proiectul MAI are drept singur scop „simplificarea obţinerii avizelor şi autorizaţiilor până la limita în care să nu influenţeze negativ securitatea”. S-a simplificat de tot. A dispărut limita. Nu mai trebuie avize. Ne trebuie doar un Vasile Roaită să persifleze destoinic la butoane.

 

Comentarii (8)Adaugă comentariu

Adi (4 comentarii)  •  16 noiembrie 2017, 13:51

Fractura logica a "bisturiului" (da' de ce ar avea nevoie de ea!) : "HG-ul propus de Interne va scuti de autorizaţie ISU... cluburi şi localuri cu suprafaţa mai mică sau egală cu 100 mp." "Clubul „Colectiv” avea 425 metri pătraţi.... Acum „Colectiv” n-ar mai avea nevoie să fie vizitat de inspectori ISU."

Maria Andrieş (1325 comentarii)  •  16 noiembrie 2017, 14:08

multumesc, am reformulat, localurile din subsol, demisol, pod sau acoperis trebuie sa aiba sub 100 mp, la cele de suprafata, limita e 600 mp

Carol K (247 comentarii)  •  16 noiembrie 2017, 13:52

I-a spus Firea ca nu are bani ca i-a dat pe biciclete,trotinete si iepuri uriasi. Deci ..."nu ne mai deranjati cu astfel de pretentii" !!!

ticbis (87 comentarii)  •  16 noiembrie 2017, 15:43

Subiectul acesta este dureros; ineptia autoritatilor a facut victime, au murit oameni in tragedii cumplite... si nimic nu pare ca i-au sensibilizat sau responsabilizat pe cei numiti sau alesi in functii exact pentru a preveni astfel de evenimente tragice. In Bucuresti, primarul sectorului 4 a eliminat paza si securitatea in toate unitatile de invatamant de pe raza sectorului: gradinite, scoli, licee. Drept consecinta, pentru a putea controla cat de cat situatia, acestea au fost nevoite sa-si inchida cu lacat toate portile de acces in incinta, lasand la dispozitie doar una singura. Pe acolo aflueaza si deflueaza zilnic profesori, elevi, parinti, personalul scolii. Conform ISU, aceasta masura contravine tuturor normelor de siguranta si de securitate din Romania si din lume. ISU si-a exprimat deja public pozitia fata de aberatia inventata de ala de la sectorul 4 ce se crede primar al obstii si reprezentant al interesului cetatenilor. Fereasca Dumnezeu sa se intample in vreo scoala din sectorul 4 o tragedie ca la "Colectiv", ca asta va plati cu libertatea proprie prostia din capul lui. Se joaca cu focul, inca ii merge, dar Dumnezeu nu doarme!!!

Andrei F (161 comentarii)  •  16 noiembrie 2017, 18:54

Doamna caut de zor la sursa dv. cea mai credibila Hotnews...Pesedistii astia rai au desfiintat ceva care exista?Adica aveau scolile autorizatii si astia ,,rosii,,au ditrus scolile,gradinitele de nu mai pot obtine autorizatiile?Si doamna ...credeti ca in scolile unde copiii cad in haznale se poate obtine o astfel de autorizatie?Fara apa curenta,fara canalizare...?Cand numai puteati dupa Ordonanta 9 din ce bani ati vrea un primar de sat sa faca investitiile astea?Da ,desigur si Arafat e rau...Stia Basescu ce face cand cerea privatizarea in medicina de urgenta...Omul care a murit langa o astfel de ambulanta privata nu a interesat pe adeptii Hotnews...Nici ambulanta aia de la Dinamo nu a lasat urme desi jucatorul a murit...

ovidiu_3003 (197 comentarii)  •  16 noiembrie 2017, 18:55

...pai de ce sa aiba aviz ISU ?...nicio cladire publica nu ia foc decat daca focul este pus de o mana criminala ...daca ar avea aviz ISU si cineva ar vrea sa i dea foc ...cu ce ar apara o avizul ISU ?

Adrian P (3 comentarii)  •  17 noiembrie 2017, 0:18

Ar fi binevenita aceasta HG. Isteria care s a declansat dupa Colectiv a fost exagerata si fara sens. Nu blocarea afacerilor era solutia ci gasirea unor solutii mai eficiente. s a exegerat maxim, s-a trecut la extrema cealalta, fara nici un sens.

serban (7 comentarii)  •  17 noiembrie 2017, 4:43

#ovidiu_3003 "nicio cladire publica nu ia foc decat daca focul este pus de o mana criminala ..." Serios??? "daca ar avea aviz ISU si cineva ar vrea sa i dea foc...cu ce ar apara o avizul ISU ?" Autorizarea ISU garanteaza conditiile minime pt. ca oamenii din acea cladire sa poata scapa in cazul unui incendiu.