Peste 50 de ani, va fi altfel

Putea fi orice acolo. Păşune, mirişte, bungaloul gâştelor. Ei şi-au imaginat că e un teren de handbal. Iar COSR şi MEN îşi imaginează că le pasă

„Copiii noştri sunt mult mai inventivi decât de imaginăm”. Mare dreptate avea ministrul Educaţiei, când lansa acest cochet aforism, cu trei de i, la început de an şcolar. Nu e mare laudă, Liviu Pop, se ştie, nu-şi imaginează la plural. Dar orişicât, sună a recunoaştere oficială. Elevii din cinci comune vasluiene şi-au închipuit că joacă handbal pe un teren de sport, la Olimpiada Gimnaziilor. Jucau, de fapt, pe pământ, un pământ cu dâmburi de iarbă şi cu semicercuri din var nestins.

Aşa jucau, pe pământ şi zgură, în anii ’60 – ’70, marii handbalişti „tricolori”, cei care au cucerit apoi lumea, amintea colegul meu Cristi Lapa. Aşa s-au călit talentele acum jumătate de secol, aşa se călesc şi azi. Într-o bună zi, elevii care au alergat pe maidanul din Micleşti vor ajunge la CSM Bucureşti şi vor avea salariul Cristinei Neagu. Dar, până acolo, vor avea nevoie de multă fantezie.

Sportul de propagandă
Olimpiada Gimnaziilor, „noua Daciadă”, a fost lansată în urmă cu doi ani. Zece federaţii sportive naţionale, COSR, patru direcţii din Ministerul Educaţiei, Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar, inspectoratele şcolare judeţene şi din Bucureşti se ocupă de organizare. Cu excepţia FRF, vorbim despre instituţii publice sau finanţate cu bani publici. O mie de ştampile nu fac cât imaginea cu micii handbalişti de la Micleşti.

Cu sau fără Olimpiada Gimnaziilor, copiii ar fi pasat tot peste hârtoape. Nu era nevoie de un ordin de ministru pentru asta. MEN, COSR şi federaţiiile au transformat bătutul mingii pe maidan în pretext pentru diurne, prime de merit şi cheltuieli de protocol. Numai o minte intens luminată, precum cele care conduc învăţământul şi sportul românesc, putea sclipi şi numi hârjoana inerentă pe imaş „olimpiadă”. Dacă aşa se dispută întrecerea de handbal, la gimnastică probabil se sare peste un cal adevărat.

Fanfara lumii a treia
„Suprafaţa de joc poate fi de orice natură (artificială, bitum, pământ, zgură, iarbă, parchet), asigurându-se toate măsurile de evitare a producerii accidentelor”. Asta scrie la capitolul Handbal, în regulamentul vechi, al Olimpiadei Sportului Şcolar. Să nu avem, cumva, impresia, că Ministerul, COSR şi federaţiile nu ştiu în ce fel de condiţii se desfăşoară demonstraţia lor de forţă managerială. Ştiu foarte bine.

În virtutea acestei informaţii, probabil, MEN adaugă în regulamentul Olimpiadei Gimnaziilor următorul articol, nr. 33: „La începerea sau terminarea fiecărei faze, gazdele pot organiza manifestări cultural artistice”. Dacă handbalul a coborât pe maidan, de ce n-ar coborî şi „Luceafărul”, alunecând pe-un burduf de acordeon?

Manualul de ţinut picioarele pe pământ
Scopul Demagogiadei este, anunţă site-ul MEN, „depistarea tinerelor talente şi înscrierea lor în programele de performanţă”. Dacă sunt doar pasionaţi de handbal, fără să dea semne certe că vor deveni vreun Gaţu, Birtalan sau Penu, rămân să bată mingea la ei în sat. Ministrul Educaţiei le va trimite, cu plata ramburs din buzunarul părinţilor, manualul de sport. Şi cu asta, le-a creat „condiţiile optime” să-şi ţină picioarele în contact permanent cu solul.

Olimpiada Gimnaziilor are şi alte scopuri, altfel n-ar avea alibi „costurile extrem de mari”, anunţate de COSR. De pildă: „conştientizarea părinţilor” sau „asigurarea oportunităţilor competiţionale adecvate vârstei ca factor care influenţează procesul de formare a sportivilor”. Numai Ministerul şi partenerii lui înţeleg despre ce-i vorba, deci numai ei pot stabili ce preţ are. Copiii sunt inventivi în alte privinţe.

Dacă au reuşit să joace handbal pe un teren improvizat la margine de drum comunal, puştii competitivi de la Micleşti ar putea face orice. Ar putea să ne răstoarne lumea. Vă daţi seama, ca ţară, nu ne putem asuma acest risc.