Ai noştri, ca elefanţii

Dică nu s-a supărat după returul cu Sporting. Asta e, Jorge Jesus mai dă şi cu parul

„Am fost egali cu cei de la Sporting timp de 60 de minute”, a calculat Dică. De fapt, e vorba despre 53 de minute, adunate din bucăţi, de la începutul meciului şi după golul lui Junior Morais. Dar intuiţia antrenorului FCSB e corectă, Sporting era o echipă de egalat, cel mult, nu de bătut. La fel ca tot ce vine din Occident. Între ce se joacă acolo şi ce se joacă în Est, diferenţa s-a asprit într-atât încât, în curând, vom vorbi despre două sporturi diferite: hiperfotbal şi miuţă aleatorie.

Şoricelul pe bandă
„Le-am spus jucătorilor la pauză că se poate”, a mărturisit Dică. La rândul lui, Alibec a popularizat pe Facebook complezenţa „puteam, ştiu că puteam, dar sunt mai buni”. Pentru calificarea FCSB, condiţia necesară şi suficientă era ca adversarii să fie mai puţin buni.

Replica „am fost egalii lor până la 0-1” sună ca-ntr-un banc cu elefantul şi şoricelul. Elefantul calcă din greşeală peste şoricel. Îl culege repede de pe jos, îl scutură, „Mii de scuze!”. „Nu-i nimic”, răspunde şoricelul, încă uşor turtit, „se putea întâmpla şi invers”. Ţinând cont şi de 1-5 de pe tabelă, şi de ce-a scos Niţă, şi de faptul că Alibec s-a întrebuinţat la maxim, a făcut arătura vieţii, rezultă că nu, nu se putea întâmpla şi invers, în returul de pe Arena Naţională.

Dică îndeamnă „să trecem peste acest joc”, ca raţa prin apa Sâmbetei. „Sunt mulţumit de băieţi”, a spus tehnicianul. Au greşit doar de cinci ori, în rest au mers şnur, i-au respectat indicaţiile. „Trebuie să fim cu moralul sus în continuare”. Că dacă te apuci şi analizezi meciul, fază cu fază, îţi iese pâş-pâş fotbalul din cap şi intră în prima cârciumă cu televizor.

„Atât am putut în seara asta”. Aşa-i, antrenorul şi jucătorii FCSB au făcut tot ce au putut. Tot ce poate Liga 1 în momentul ăsta. Grupele Europa League reprezintă un obiectiv îndrăzneţ, „nimeni nu ne dădea şanse nici cu Plzen”. Grupele UCL s-au mutat pe altă planetă, în timp ce patronii din campionatul românesc duceau insolvenţa pe culmile ingineriei.

Ei l-au avut pe Jesus
Pe Dică şi compania îi aşteaptă meciul de etapă, nu-şi permit luxul de a trage învăţăminte şi a jongla cu abstracţiuni, ca Moromete pe marginea drumului. Dar întrebarea rămâne: de ce nu se poate şi invers? Ce are Sporting şi n-are FCSB? Îl are pe Jesus. Jorge Jesus, un antrenor cu experienţă în cupele europene. Are, de asemenea, un lot de aproape 200 de milioane de euro. De zece ori valoarea lotului vicecampioanei României. Asta explică multe, dar nu totul. Pentru că mai e ceva, detaliul decisiv.

Când te întrebi ce desparte un oraş din România, de exemplu, de un oraş din Vest trebuie să cauţi îndelung răspunsul. De când cu globalizarea, avem maşini la fel, magazine la fel, telefoane, medicamente şi haine la fel, aceleaşi cărţi best-seller, aceleaşi filme pe marile ecrane. Totul e foarte asemănător, cu o singură lacună în dreptul nostru: n-avem capitalism. Deşi a împrumutat cuvinte noi, patron, investitor, acţionar, fotbalul n-a depăşit conceptul de bişniţă.

Sporting Lisabona funcţionează ca o corporaţie, FCSB, ca o gheretă mai dichisită cu antenă de satelit. Şi, în ciuda ironiilor spumante, nici rivalii din campionat nu se prezintă cu mai puţine turnuleţe. Bonusul UEFA e plicul gras într-o „combinaţie” cu strigături, nu o estimare într-un plan de afaceri. Jucătorii, aduşi după sesiunea obligatorie de lipit bani în frunte, au statut de zilieri interşanjabili, nu de profesionişti respectabili. Mai devreme sau mai târziu, presiunea îl scoate pe Dorel din ei.

Pe termen scurt, nimic de făcut, decât să ţii moralul pe linia de plutire. Ar mai fi o soluţie totuşi, aplicabilă din 2020. Dacă ar avea Bucureştiul patru stadioane la standardele UEFA, atunci, da, n-am mai fi egalii lor doar până la tragerea la sorţi! S-ar evita şi aglomeraţia, Sporting ar juca pe un stadion, FCSB pe altul şi toată lumea ar fi mulţumită, nu doar Dică, de elevii lui.