Cum să mimezi metroul

Deşi Guvernul Tudose investeşte masiv în fotbal, ministrul sportului e sceptic. Garantează pentru Euro 2020, dar nu crede că Teleormanship va egala Premier League

Pe căldura asta, un interviu cu ministrul sportului are efectul salutar de a-ţi încetini mintea până la starea de repaus. Nu te mai gândeşti decât la un lucru: ce-o fi „sportul de masă”? Mânuitul tacâmurilor? Datul ordonanţelor? Marius Dunca tot pomeneşte de el, că-l încurajează „personal”, în orele petrecute la birou.

Preşedintele comisiei-fantomă
Când ministrul povesteşte, pentru „Capital”, că „trebuie să construim treptat lucrurile”, nu brusc, parcă-ţi vezi mintea cum trage pe dreapta. Nu mai goneşte după sens. Îşi ia un sifon şi se duce la umbră, pe şezlong. Nişte gheaţă? „Totul se sparge în capul ministrului tineretului şi sportului”. Domnul Dunca prezidează „Comisia interministerială pentru organizarea celor patru meciuri din cadrul Euro 2020”. „Am solicitat tuturor să ne mobilizăm”. Nu că această comisie s-ar fi întrunit vreodată şi în alt loc decât fundul sertarului!

Dar domnul Dunca a avut ocazia să-şi abordeze colegii, la şedinţele de Guvern. I-a pândit când ieşeau la ţigară sau cereau voie la baie. Sau când se plictiseau în bănci, după ce premierul Tudose scotea la tablă pe vreunul, să-l asculte la vaccinuri, la pensii sau la drumuri, pentru mărire de notă. „Psst, după ore, te mobilizezi, da?”

Testul ruşinii şi al apei îngheţate
Ministrul sportului garantează că „Bucureştiul va găzdui meciuri la Euro 2020”. Riscul să pierdem organizarea e infim. E ca şi cum ai garanta că rămânem în UE. Dar da, „e un test foarte important”. E testul ruşinii. Al obrazului. Am promis ceva în dosarul de candidatură şi, iată, în trei ani, n-am făcut nimic. Pe unele, a devenit oficial, n-o să le facem deloc. Şi nu e vorba de ruşinea în faţa străinilor, supralicitată, de altfel, cât de ruşinea faţă de ai tăi. Adică nişte autostrăzi, nişte căi ferate moderne, nişte stadioane mai bune, metrou până la aeroport nu meritam şi noi?

Domnul Dunca are soluţii. De avarie. Propune ca, în locul Magistralei 6 până la Otopeni, „să închidem o bandă pe perioada derulării celor patru meciuri”. În caz că aterizează suporteri la pauză, să aibă culoar, să prindă prelungirile. Să vedem ce înlocuitor de autostrăzi propune! La renovat stadioane, nu garantează preţuri mici. Reaminteşte că „din acest motiv am renunţat la construcţia celor două săli polivalente pentru că toţi banii se duc în modernizarea şi reabilitarea celor patru stadioane”. Şi în construcţia stadioanelor de antrenament pentru alegeri din Alexandria şi din Târgovişte.

Cincinalul de opt ani
Mintea mai comandă o citronadă, când domnul Dunca se contrazice, luat de valul filosofic: „Degeaba investesc în fotbal dacă niciodată nu o să atingem campionatul spaniol sau Premier League”. Sau Teleormannschaft.

„Este foarte greu să determini şi să motivezi românii, oamenii în general, să facă mişcare”, spune Dunca. „O parte ies să facă mişcare, ceilalţi stau pe margine şi critică orice iniţiativă”. Evident, nu poţi să faci şi una, şi alta. Să umbli în trening şi să ai păreri.

Întrebat despre starea sălilor de sport de pe lângă şcoli, domnul Dunca n-a dat nume sau numere. A răspuns misterios că pregăteşte un Master Plan „referitor la baze şi patrimoniul MTS”. Că nu e om să nu fi scris în mandatul lui de ministru un Master Plan.

Despre dotarea cu echipament a sălilor, nici pomeneală! Să caute şcolile sponsor, cum a făcut şi Maradona din Saelele. Dacă un om de afaceri ar fi convins „să sponsorizeze aceste lucruri”, mingile, porţile, „astfel, am avea mai multe ore de educaţie fizică şi sport”. Iată unde trebuie direcţionat Sesamul: la portofelul privaţilor. Bugetul de stat e rezervat altor necesităţi decât cele listate în programul de guvernare.

„Tot ce construiesc acum se va vedea peste opt ani”, ne avertizează domnul Dunca. Adică treptat. După opt luni, n-a terminat de vorbit despre ce va face. Dar e bine că nu trece la fapte. Nu se apucă să dea vreo lege a mişcării browniene obligatorii, să ne stea mintea-n loc şi să critice iniţiativa, în loc să alerge pe câmpii.