Procesul s-a încheiat, mineriada continuă

Eventuale condamnări în Dosarul Universitatea n-ar fi făcut fotbalul nostru mai drept, doar mai nervos. Cazul Craiovei se poate repeta oricând

„Au fost ceva emoţii”, a spus Dumitru Dragomir, după achitarea în Dosarul Dezafilierii Craiovei. „Nu stai liniştit, când poţi să ajungi la puşcărie nevinovat”. Păi, ce să-i faci? Trebuie să trăim cu teama asta, fiecare dintre noi. Că într-o bună zi ţi se înfundă şi te confundă poliţiştii cu Sebastian Ghiţă, din pricina înregistrărilor video cu lumină proastă.

Iluzia cea mare
Fostul şef al LPF s-a declarat plăcut surprins că judecătorii Curţii de Apel, spre deosebire de colegii lor din prima instanţă, „au înţeles despre ce-i vorba”. Au pus mâna pe carte şi „au învăţat regulamentele şi statutele”.

La polul celălalt al reacţiilor, reclamantul Adrian Mititelu a comentat, după verdict, că în România „justiţia e doar o iluzie”. A declarat sentinţa „mişelească” şi „criminală”. Le-a transmis judecătorilor că vor purta „această uriaşă povară toată viaţa”. El, unul, a făcut tot ce era „omeneşte posibil pentru a aduce clubul înapoi”.

Minerii din CEx, mereu la datorie
Sentinţa stabileşte, punctual, că Sandu şi Dragomir n-au comis abuz în serviciu când au dezafiliat Universitatea. Atât. Justiţia e sora tehnică a dreptăţii. Legile penale nu acoperă nicăieri în lume toate posibilele încălcări ale legilor morale.

Şi-atunci, nu se cuvine să avem de la Justiţie aşteptări exagerate. În niciun caz, să ne restituie ceva. De pildă, ţara de dinainte de mineriade, încă liberă de comunism. Sau să aducă înapoi un club de fotbal fără noroc în capitalism.

Ca dovadă, condamnările din Dosarul Transferurilor n-au schimbat fotbalul nostru decât, vorba unui film românesc, cu „o umbră de nor”.

Justiţia poate preveni, prin forţa exemplului, dar nu poate schimba fibra morală a unei întregi colectivităţi sau a unui domeniu anume. Ia decizii pe baza legilor, nu în locul oamenilor şi organizaţiilor. Condamnaţii penal din Dosarul Transferurilor sau din alte dosare din fotbal s-au reintegrat fără efort în fenomen.

Cât despre Sandu şi Dragomir, răul pe care l-au produs ei acestui sport, deşi vizibil, palpabil, de netăgăduit, e imposibil de cântărit. Să-l reduci la o infracţiune sau două e, într-un fel, nedrept. Sunt Ion Ilieştii fotbalului.

Chiar şi condamnate penal, FRF şi LPF ar fi perpetuat modelul moştenit de la foştii şefi: dictatura bunului-plac. Un caz precum cel al Universităţii se poate întâmpla oricând. Datele probleme au rămas, în mare, aceleaşi. Chiar şi juristul e acelaşi, gata să traforeze portiţa legală prin care să strecoare umorile superiorului.

Dreptatea pentru Craiova, asta e povara fotbalului. Dreptate pentru Craiova înseamnă o aşezare a acestui sport după nişte reguli, nu după urechea conducătorilor. Justiţia care ţine loc de orice, de instituţii, de manageri de club, de investitori, de reforme interne, asta, da, e o iluzie.

Un caz de minerit în conturi
Clubul Pandurii îşi caută şi el dreptatea. Cu câteva zile în urmă, Tribunalul Olt l-a condamnat pe fostul preşedinte al gorjenilor, Marin Condescu, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie legate de activitatea sa ca şef de club. De plătit, plăteşte doar cheltuieli de judecată, 5.000 lei. Procesul a început în mai 2014.

Între timp, Pandurii a intrat în insolvenţă şi, sezonul ăsta, a retrogradat. Condamnat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune, Condescu se numără printre creditorii înscrişi la masa credală. Şi propune, scrie presa locală, soluţii pentru redresarea clubului. Să-l întrebe şi pe Copos.

Justiţia are limitele ei. Ironia sorţii, nu. Dreptatea în fotbal presupune o schimbare de profil moral a conducătorilor lui. O ditamai mutaţie genetică, ce mai, de la prădător la pradă. Condamnările în instanţă ajută, anchetele procurorilor favorizează crizele de conştiinţă sau măcar de panică. Dar de votat în marile Adunări Generale, votează tot cei legaţi la ochi, cu bună ştiinţă şi voinţă, de un interes concret sau altul.