Sportul ne dă demnitate, Guvernul, enormitate

După legea care elimină 102 taxe, vine ordonanţa sportivă care elimină 102 legi, printre care şi Constituţia

Pe ruinele de la Colectiv, Raed Arafat a declamat: „Statul român a demonstrat că funcţionează”. N-a precizat şi în folosul cui. Se subînţelegea. De cetăţeni nu putea fi vorba. La fel, când a anunţat „Noi, ca stat, ne-am făcut datoria”, ministrul sportului n-a spus şi faţă de cine. Că de sport nu poate fi vorba, în ordonanţa de modificare a Legii 69/2000.

Dreptul de autor de performanţe
Miza modificării n-o reprezintă bazele sportive. Nu răpeşte Guvernului plăcerea vinovată a programelor „1001 de săli” şi „50,3 bazine de înot”. Miza e remunerarea vedetelor şi a staff-ului din cluburile primăriilor. În acest sens, ordonanţa maurului Dunca vine cu două soluţii. Prima este plata „participanţilor la activitatea sportivă” prin „contract de activitate sportivă”, care, în viziunea MTS, „se încadrează în categoria veniturilor din activităţi independente”.
Sportivii sunt, într-adevăr, enumeraţi printre profesiile liberale din Codul Fiscal, dar numai cei care îndeplinesc patru dintre condiţiile de la articolul 7, punctul 3. Ar trebui, adică, să fie independenţi de instituţia care îi plăteşte. Să-şi aleagă liber programul de lucru, să nu apeleze la bazele, echipamentul, autocarul clubului municipal.

Cel mult trei din şase condiţii pot îndeplini sportivii de la jocuri. Cu oarecare efort, atleţii şi şahiştii s-ar încadra. În rest, e cam greu să-ţi imaginezi gimnastele antrenându-se în sala construită de părinţi.

Salarizarea supraunitară
Cealaltă metodă prin care primăriile pot plăti sportivi este prin contract de muncă pe durată determinată. Aşadar, lucrativul ministru Dunca a inventat o nouă categorie de funcţionari publici: categoria care nu dă concurs pe post.

Printr-o derogare de la Codul Muncii, „participanţii la activitatea sportivă” pot fi angajaţi direct, „prin acordul părţilor”. Că tot vorbeşte lumea despre salarizarea unitară. La salarizarea supraunitară a bugetarilor nu se gândea nimeni. Noroc cu Dunca.

Să observăm şi largheţea expresiei „participanţii la activitatea sportivă”. Sub mantaua ei intră şi Alin Petrache, de exemplu, care contribuie cu know-how-ul de designer vestimentar la performanţele CSM.

Cheltuieli de personal, nu pentru sport
Numărul de angajaţi din primării nu poate fluctua totuşi de la un mercato la altul. E aprobat anual de Ministerul de Finanţe. Iar „numărul de salariaţi aprobat fiecărei instituţii publice nu poate fi depăşit”, spune Legea 273/2006, articolul 26. Nu poţi angaja la mijlocul anului bugetar 23 de fotbalişti şi un antrenor pe drepturi de autor.

Salariile „participanţilor” sunt tot salarii, deci ar trebui să intre la capitolul „Cheltuieli de personal”, nu la „Cheltuieli pentru sport”. Conform legii sus-pomenite, cheltuielile de personal nu pot fi majorate în funcţie de nevoile echipei-fanion.

Meciul ordonanţe – legi organice
Codul Fiscal, Codul Muncii, Legea privind finanţele publice locale… Ce mai trebuie modificat, pentru ca iniţiativa sportivă a Executivului să nu fie penală. Trebuie un şmirghel şi peste Legea nr. 69/2010. „Principiile responsabilităţii fiscale”, adică transparenţa, prudenţa, echitatea, eficienţa şi, mai ales, „gestionarea eficientă a cheltuielilor de personal plătite din fonduri publice”, sunt, toate, date peste cap de ordonanţa lui Dunca. Conform articolului 52, Guvernul ar trebui să demisioneze dacă încalcă vreunul din aceste principii.

Nu e normal să schimbi legi organice prin ordonanţă-vagon cu derogări. Ar trebui să schimbăm, atunci, şi Constituţia. Să scrie acolo, practic, la obiect, în articolul 138: „Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile Legii sportului”.

Departe de domnul Dunca intenţia de a închide uşa pe partea cealaltă a statului de drept. El vorbeşte despre „responsabilitatea noastră, a tuturor”. Despre „sportul care ne dă nouă demnitate”, nu despre Guvernul Grindeanu care dă enormitate după enormitate.