Dai în Lewandowski, ţipă FRF
Federaţia condusă de Răzvan Burleanu invită fanii să-şi ia copiii la meci şi apoi se face că plouă cu petarde din cauza altora
Predictibil, după egalul penultimei şanse cu danezii, conducerea FRF a refuzat „acest specific românesc, în care schimbăm antrenorii după câteva etape”. După principiul „acuzatului acuzator”, consacrat în mediul politic, a ales specificul procesoman. Se constituie parte civilă în procesul „persoanelor care au produs incidente la jocul România – Polonia”.
Bonusul de bum-bum
Adresele primite de la Poliţie şi Parchet, înainte de începerea cercetătorilor judecătoreşti, o formalitate, de altfel, au dat cep calculelor în Federaţie. Câţi bani să ceară de la împricinaţi? Suma cerută ca despăgubire, precizează comunicatul FRF, include amenzile încasate de la Jandarmerie, în jur de 10.000 de euro, şi de la FIFA, în jur de 88.000 de euro. Plus „contravaloarea biletelor nevândute ca urmare a organizării jocului pe un stadion cu o capacitate mai mică”. Plus „costurile de relocare”.
„Şi firma de pază va trebui să suporte o parte dintre aceste cheltuieli”, a propus preşedintele FRF.. Firma respectivă nu se afla cu altă treabă, prin zonă, la ora meciului. Federaţia a ales-o şi a angajat-o să menţină ordinea în tribune.
Preţul biletelor nevândute de atacanţi
FRF are specific vânătoresc când povesteşte despre vânzarea biletelor la meciurile „naţionalei”. Pe Cluj Arena, şi-au făcut apariţia, după mult timp, şi scaunele goale. Nu neapărat din cauza specificului local exigent sau indiferent. Are şi jocul „tricolorilor” un cuvânt blazat de spus. Cât despre costurile relocării, pe Arena Naţională, chiria e mai mare, 13.000 de euro, faţă de 7.500 de euro, pe Cluj Arena.
În fine, cu tot cu banii de benzină şi bonurile de taxi, Federaţia rotunjeşte paguba la vreo 500.000 de euro. Răzvan Burleanu insistă că sunt bani pentru copii. „Anumite gesturi inconştiente ale unor fani au luat practic acest eventual profit dinspre proiectele de dezvoltare”, spune Burleanu. Admite, aşadar, că profitul e „eventual”, că nu se ştie cât praf rămâne pe tobă, după ce federalii îşi votează conştient eventuale prime de stres.
Consumatorii şi Protecţia Organizatorului
Argumentele federale sunt de ordin virtual şi emoţional. Există o lege, Legea privind combaterea violenţei în sport, nr. 4 din 2008, modificată în 2012, care stabileşte obligaţiile organizatorilor de evenimente sportive. La România – Polonia, FRF avea, potrivit articolul 2, „obligaţia de a asigura protecţia şi siguranţa spectatorilor, sportivilor şi oficialilor”.
Aşa scrie legea. FRF trebuie să-şi asume responsabilitatea de organizator până la capăt, nu până la casa de bilete. Da, poate cere daune de la grupul de spectatori anchetaţi după incidente. Dar la meci au fost prezenţi, număr oficial, 48.531 de spectatori. Fiecare cetăţean care a văzut partida în condiţii de bombardament are motive să reclame FRF la Protecţia Consumatorului, cel puţin.
La un milimetru de 70 de milioane
FRF are o scuză că nu sesizează pericolul la care i-a expus pe plătitorii de bilet. Petardele n-au trăsnit în loja oficială. Necunoscute sunt căile fulgerului providenţei, mai ales când e strecurat în şosete, prin turnicheţi. Petardele au vâjâit pe lângă jucători. Lewandowski, cota de piaţă 70 de milioane de euro, chiar dacă n-a jucat la Universitatea, are motive să bubuie cu o citaţie în poarta FRF. Şi „tricolorii” au acest drept. Şi arbitrii partidei.
După meciul cu Danemarca, UEFA a anunţat FRF că va fi amendată cu aproximativ 20.000 de euro, pentru fluierele din tribună şi utilizarea de lasere. Încă o sumă de recuperat. Iar i-a stricat publicul imaginea Federaţiei. E specificul ei paradoxal: pentru acoperişul stadionului punea mâna în foc, dar nu garantează pentru fleacuri. Dacă meciul se disputa la Bucureşti, totul se derula exemplar. Keşeru n-avea debusolare în ghete. Iar FRF trecea metodic la împărţirea bonusului de calificare. Pentru seniori profitul, pentru juniori dauna.