Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Durerea face parte din fotbal

În Liga 1, medicul soseşte întotdeauna de două ori. Prima oară, în reluare. Bărboianu e norocos că s-a accidentat doar la genunchi

Permalink to Durerea face parte din fotbal
marți, 21 martie 2017, 9:04

În Liga 1, se poartă medicina de război. Cineva strigă „Un doctor!”. Brancardierii târăsc rănitul din tranşee. În fine, apare medicul, gata resemnat. Scoate din raniţă o sticlă de rachiu. Asta în 1917. În 2017, scoate o fiolă de algocalmin, fruct oprit în farmacii, din pricina efectelor adverse.

Evul Mediu, în oraşul SMURD
Dintre toate cele 43 de hapuri şi poţiuni obligatorii în dotarea ambulanţelor româneşti, asta a primit Ştefan Bărboianu, doborât de frontul noroios de la Târgu Mureş. „Am refuzat algocalminul, nu avea cum să mă ajute, la ce dureri am avut”, a povestit fundaşul, pentru DolceSport. Medicul din echipajul SMURD, Oana Mateş, a declarat că pacientul „nu voia să primească niciun fel de analgezic”. Dintre cele multe puse la dispoziţie, pe alese, inclusiv analgezice majore, opiacee.

Jucătorul Concordiei s-a accidentat în minutul 76 al partidei pierdute cu 2-1. A fost dus la ambulanţă. Medicul, nicăieri. „Pe mine nu m-au anunţat”, a explicat Oana Mateş, pentru Digi24. „Am fost sunată de şoferul meu că am pacient în maşină”. Dacă medicul s-ar fi aflat în tribune, s-ar fi autosesizat. Se pare că supraveghea alte bostănării, nu spectatorii sau jucătorii. Cu o zi înainte, la CFR Cluj – Astra, ambulanţa SMURD a intrat pe teren la două minute după ce Lung jr. a încasat o minge în figură.

Pacientul e de vină
„Singurul lucru care m-a deranjat”, spune medicul SMURD, „e că nu am fost anunţată imediat că pacientul trebuie transportat la spital”. Cine urma să decidă că trebuie „transportat imediat”? Şoferul. Ba nu, pacientul, să-şi pună şi diagnosticul, şi rotula la loc, ca Rambo. „Nu pot să duc un pacient fără acordul lui”, explică Oana Mateş. Cu superstiţiile omului nu te pui. Iată o lecţie de învăţat. Lung jr. era prea ameţit de lovitură să obiecteze. Pe viitor, ambulanţele ar trebui dotate şi cu o bâtă, instrument de persuasiune. Nu vrea Bărboianu algocalmin? Trosc! Nu vrea la spital? Jap, jap!

„Am stat mult pe targă, în ploaie”, spune Bărboianu. Echipajul SMURD l-a declarat „caz verde”, nu prezenta risc vital. Durerea este principalul motiv pentru care oamenii apelează la medic, conform OMS. Şi totuşi, durerea a ajuns să nu-i mai impresioneze pe ambulanţierii noştri. Nu te omoară, deci face parte din viaţă.

Ambulanţa, practicabilă, terenul – nu
Când fotbaliştii se accidentează, îi împresoară ajutoarele de pe margine, se pun în funcţiune spray-uri cu lidocaină, xilină şi kelen. Jucătorul dispare într-un nor de zăpadă calmantă. O scenă din altă civilizaţie. La noi, cei care dispar în ceaţă sunt medicii şi organizatorii. Conducerea ASA susţine, într-un comunicat, că ambulanţele au fost „verificate de către oficialii întâlnirii”. Algocalmin este? Este. Bucşă la amortizor? Este. Volan pe stânga? Este. Sirenă? Este, una bucată lumină în coadă de peşte. Şarpele pe baston? Este. Jurământul lui Hipocrate? Pe toţi zeii şi zeiţele, este.

Cu nasul în rivanol, observatorul federal a uitat iar să inspecteze terenul. Terenul acela îngheţat, de pe care s-au retras Pandurii. Acum nămolit, cu brazde întoarse, numai bun să pui cartofii în cuiburi, dacă se zvântă puţin. Pe o astfel de suprafaţă, pentru fiecare jucător şi arbitru trebuie câte o ambulanţă cu medic şi psiholog, să prevină dezertarea.

Urări cu piciorul rupt
„Îi transmitem şi pe această cale o grabnică revenire!”, l-au urat cei de la ASA pe Bărboianu. Niciun cuvânt de scuze. Cei care-şi bat joc de sportivi sunt cluburile, Liga şi Federaţia. Ambulanţele, private sau nu, reprezintă doar o verigă pasivă din acest lanţ iresponsabil, la capătul căruia un fotbalist urlă 20 de minute, spun unii, 30 de minute, spun alţii. O veşnicie, în realitate.

„La spital au fost oameni care s-au purtat frumos cu mine, dar şi oameni care m-au ignorat”, a povestit Bărboianu. De la ruleta rusească de pe Trans-Sil, a ajuns la triaj şi de-acolo la loterie. A intrat în rândul pacienţilor.

Comentarii (12)Adaugă comentariu

lord belial (182 comentarii)  •  21 martie 2017, 10:27

bravo, maries

Carol K (309 comentarii)  •  21 martie 2017, 12:06

Am zis de la bun inceput,10 echipe sunt suficiente pentru un asazis campionat ca acesta in care se cam cunosc echipele care vor intra in Play Off inca de la mijlocul competitiei,dupa clasamentul in audientele TV,nu dupa cel real iar cele din Play Out nu chiar nu intereseaza pe nimeni asa ca vor avea 4 echipe pentru 2 locuri salvatoare...Nuuu,ca unde s-a pomenit,orasele noastre mari trebuie sa aiba echipe,zonele istorice raman neacoperite, pierdem traditia,pierdem jucatori de viitor,pierdem stadioane care prin nefolosire vor fi dezafectate,pierdem meciuri televizate care mai bucura poporul...d-astea.Pierdem "cooperativa",coruptia in consiliile locale (primarii) le completam eu lista...Pana la urma daca esti talent te descopera cineva pana la 15 ani si te trimite la Arsenal Londra de exemplu,nu te pierzi sau mai apare un naiv ca Hagi care sa bage banii lui sa-ti faca Academie sa te lanseze in fotbalul mare,nu te pierzi...Zece echipe sunt arhisuficiente sa "bucure poporul" ! Sa salvam ce se mai poate salva din aceasta mediocritate in care baltim,sa selectam stadioanele atunci cand le dam licenta punand in balanta toate criteriile ca acestea sa fie acceptate.Nu raman decat 8 ? Mergem cu 8 mai departe,asta e viata asta inseamna progres,schimband mentalitati si introducand standardele moderne nu ascunzand gunoiul,noroiul, algocalminul si targa din anii 60 sub preş .

Uglydwarffy (3 comentarii)  •  21 martie 2017, 12:07

Zi de zi săpăm la Arafat, măcinăm SMURD-ul și tragem nădejde într-un atac concertat. Glumiță după glumiță strecurată în burețeii consumatorilor de chișcă pe pâine, jignim și sperăm. Deontologi, nu propagandiști!?! Sigur că da.

Brandremist (7 comentarii)  •  21 martie 2017, 12:24

Nu știu de ce, dar nu pot trece peste interviul dnei doctor. Probabil a văzut că îi este "terfelită" reputația și s-a gândit să lămurească ea situația, dar cu fiecare propoziție pe care o rostea se afunda și mai tare. Trebuie să fii complet rupt de normalitate încât să crezi că ceea ai spus te exonerează în vreun fel. Altfel nu-mi explic reacția ei. Dacă și alte echipe ar fi urmat exemplul celor de la Pandurii, poate că într-un final s-ar fi sesizat cineva. Sau poate că LPFul le-ar fi penalizat pe toate cu 3 puncte și s-ar fi prefăcut că nu vede nimic in continuare. Orice e posibil.

dana (9 comentarii)  •  21 martie 2017, 13:19

ridem noi, ridem, dar se poate lasa cu accidentari fatale pt cariera, si atunci nu i risul nostru. Fotbalistii nu au asigurari babane? Daca da, cum de i lasa asiguratorii pe asemenea cimp/miriste? Ar trebui sa si protejeze invetitia si sa nu i lase sa intre pe tarla, sa PASTE FERICIT in alta parte!

Maria Andrieş (1349 comentarii)  •  21 martie 2017, 13:43

investitia e a angajatorilor, in primul rand. dar cei mai multi fotbalisti din Liga 1 semneaza conventii civile, asadar cluburile nu au obligatia sa le plateasca asigurari de sanatate sau sa deconteze ingrijirile medicale, de aceea nici nu le pasa de starea terenului

gioni (2 comentarii)  •  21 martie 2017, 14:28

ooooooooooooooooo

marciprius (1 comentarii)  •  21 martie 2017, 19:39

Pe Barboianu,il durea foarte tare si cand simula! Un jucator care triseaza,ajunge sa plateasca. Imi pare rau pt accidentarea sa, Doamne fereste!,dar sa nu uitam de cate ori a cerut-o in miile de simulari!

Gabi (13 comentarii)  •  21 martie 2017, 19:57

O CRASA lipsa de responsabilitate...La toate nivelurile ! Ca asa-i in Romania condusa de INCOMPETENTI si HOTI !

kla2005 (47 comentarii)  •  22 martie 2017, 12:30

Spun din nou...ma repet la infinit, dna Maria Andries scrieti extraordinar in ultima vreme! Tot respectul! Intr-o lume tabloidizata, jurnalistii (de gen masculin) sunt niste cancanisti (nu chiar toti), dvs o jurnalista (de gen feminin, sic!) suntet o gura de aer proaspat!

Carmen (1 comentarii)  •  22 martie 2017, 16:49

Maria, multumesc pentru articol. Am plans citindu-l. Tatal meu a fost un om de fotbal, presedinte al unui club.. A decedat undeva intre spital si ambulanta (distanta pe jos este de maximum 3 minute), in fata blocului in care locuia. Prima ambulanta a sosit la 10 (!!) minute dupa apel (era cam 8 dimineata). Dar nu era echipata cu aparat de resuscitare.. asa ca dupa inca vreo 15 minute a ajuns a doua.. si au constatat ca este prea tarziu sa intervina. Mama inca plange, dupa 5 ani, cand aude o sirena de salvare.. 'unde erau cand tata se prapadea?'. Stiu ca nu este un comentariu 100% pe subiect, dar m-ati 'provocat'. Este felul meu de a va multumi pentru articolele de acest gen. Respect

Horia (46 comentarii)  •  22 martie 2017, 23:49

Sincer nu inteleg de ce se face atata tam-tam. Intr-o liga in care media suporterilor este vecina cu cea a suporterilor de baschet (aia joaca in sali de 1500-2500 de locuri, nu de 10-20.000 ca stadioanele) Medicul echipei a considerat ca e normal ca Barboianu sa plece cu brancardierii si maseorul la ambulanta. Concluzie? Nici pentru medicul echipei "buba" nu era asa grava incat sa ceara oprirea meciului pana cand Barboianu e predat unui alt medic. Ce ziceti de asta? Apoi, daca cineva cunoaste protocolul din Liga I ar fi bine sa lamureasca situatia: in ce moment intervine medicul echipei si in ce moment medicul de pa ambulanta? Se poate ca medicul de pa ambulanta sa trebuiasca sa fie solicitat in mod expres? Dupa logica mea si cunostintele de sport, fara medic de ambulanta NU SE JOACA. Deci, poate protocolul prevede instiintarea arbitrului (de catre cine nu stiu) care intrerupe meciul pana la sosirea unei noi ambulante cu alt medic. Te rog Maria sa te interesezi la cluburi sau la FRF, ca e pacat sa aruncam cu *** intr-un om fara a sti daca a gresit sau nu din punct de vedere procedural.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează