Graţiaţi-i pe copii!

Lipsesc medicamente contra cancerului din spitale. Nu e o urgenţă care să ţină Guvernul Grindeanu treaz, târziu, în noapte. A fi sau a nu fi? Altă întrebare

La Spitalul de Pediatrie din Iaşi, lipsesc trei dintre medicamentele de bază pentru tratarea cancerului. Unicul distribuitor al acestor medicamente în România, precizează Digi24.ro, este Unifarm, o companie subordonată Ministerului Sănătăţii.

Criza, dacă mai putem s-o numim aşa, durează de o lună. De fapt, e un fenomen periodic în spitalele româneşti, în ultimii 27 de ani. Nicio guvernare nu s-a deranjat să-l combată.

Patru din cei opt copii bolnavi de leucemie, internaţi la Iaşi, au avut noroc. Părinţii lor au făcut rost de medicamente din străinătate. „În spital mi s-a spus că nu se ştie când va fi livrat”, a declarat un tată pentru postul citat. Nu se ştie. E şi ăsta un diagnostic.

Ministrul Sănătăţii rezistă

„Nu e vorba numai de copiii din Iaşi, e vorba de copiii din toată ţara care au această problemă”, a explicat ministrul Sănătăţii. „Cine îşi asumă răspunderea dacă aceşti copii nu vor supravieţui?”, l-au întrebat reporterii. „Asta e o întrebare pentru mine?”, a replicat Florian Bodog. Demisia se află la o lume distanţă.

De la ministrul „Altă întrebare!”, la ministrul „Asta e o întrebare pentru mine?”. Păcat că nu i-au venit inspiraţii din astea lui Hamlet. Scutea lumea de o tragedie. A fi sau a nu fi? Asta-i o întrebare pentru pacienţi, nu pentru sistem.

Pe 8 februarie, Florian Bodog anunţa: „Suntem în discuţii pentru a aduce în procedură de urgenţă la Unifarm citostaticele care lipsesc”. A trecut o lună, discuţiile rezistă. Retoric întrebând, pe axa temporală a cancerului, cât înseamnă o lună?

Un medic pe scara rulantă

Chirurgul plastician Florian Bodog n-a picat din meserie în birocraţie şi de-acolo în „nu se ştie”. Lucrează în Ministerul Sănătăţii din 2010. Până atunci, conducea Facultatea de Medicină din Oradea. Întrebat de reporterii ebihoreanul.ro despre „parcursul lui fulminant”, Bodog a răspuns modest că da, e „un parcurs fulminant”, dar el a „trecut prin toate treptele”.

Ca orice absolvent de Medicină: doctorand, preparator, conferenţiar, manager de spital, şef de DSP, decan, secretar de stat, senator, ministru. Dacă ar fi întrebat concitadinul lui, Adrian Tarău, ce părere are despre acest parcurs, ar răspunde la fel: Florian Bodog e în grafic.

Trei luni de urgenţe

O dată ajuns în fruntea MS, Florian Bodog a numit-o fulger, fără concurs, pe partenera de viaţă a lui Sorin Oprescu în fruntea celui mai mare spital universitar din România. Cealaltă prioritate a fost să anestezieze în plen ordonanţa care-i încurca pe managerii plenipotenţiari de spitale. Astea au fost problemele lui de căpetenie, în ultimele trei luni. Ce înseamnă trei luni, pe axa temporală a politicii?

Abia apuci să respiri, să-ţi încasezi diurna, să-ţi pui vărul consilier şi soacra secretară la biroul de parlamentar. Nu mai vorbim de celelalte urgenţe, de ordin general, în ambalaje care de care mai presante, scoase cu maximă dexteritate din ghiozdanul Guvernului Grindeanu. Urgent e ca primarii să aibă la dispoziţie zeci de milioane de euro, pentru panseluţe. Nu să le pui la dispoziţie copiilor bolnavi medicamente de câteva mii de euro. Ia, să mai plătească şi părinţii. Că au de unde, fiind contribuabili.

Protecţia copiilor? Doar la proteste

Urgente au fost şi au rămas modificarea Codurilor Penale, graţierea colectivă, eventual şi a corupţilor, disciplinarea multinaţionalelor, amendarea părinţilor care-şi duc copiii la proteste. „Să ştie şi ei că există o lege care le interzice”, clama ministrul Muncii.

Acum ministrul Sănătăţii spune senin că în spitalele din toată ţara sunt copii în pericol. Unde e Protecţia Copilului? Unde e Olguţa Vasilescu, să se autosesizeze? Nu e voie să le refuzi tratamentul minorilor. Constituţia garantează dreptul la viaţă. Aşa scrie acolo. A citit-o?

Şi Parlamentul, ce consultă cu urechea Parlamentul? Unde e Adrian de Ţuţuianu y Torquemada,  să se interogheze despre atentatul la siguranţa naţională? E viitorul ţării în joc. Unde e Tăriceanu, să se plângă de republica branulelor  şi zornăitul perfuziilor?

Singurul care se apropie, cu microbuzul subversiv, de cadrul acţiunii e Liviu Dragnea. Se îndeletniceşte cu „Referendumul privind familia”, „trebuie făcut!”. Dacă nu în România, atunci în Brazilia, că „e o ţară mare”, ai loc de-ntors. Asta e soluţia partidului la putere pentru problemele copiilor şi părinţilor, deopotrivă. Să fie întrebat poporul. Guvernanţii nu au răspuns la toate. Ei decid doar cine iese şi cine nu. Şi cine trăieşte.