Acum ori niciodată, să-i dăm în judecată!

Dosarul Hexi Pharma e despre prejudiciul adus spitalelor. Până nu se achita și prejudiciul adus pacienților, nu s-a făcut dreptate.

Pacienţii nu pot face plângere împotriva Hexi Pharma. „Pentru a stabili o legătură de cauzalitate între o anumită infecţie a unui anumit pacient şi un anumit produs neconform al Hexi Pharma folosit într-un anumit timp la un spital e o sarcină, cred, imposibilă”, a explicat procurorul-şef  Romulus Varga, din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, pentru Digi24.ro.

În esenţă, Dosarul Hexi Pharma, aşa voluminos şi ramificat, reprezintă o speţă de înşelătorie ca oricare alta. Un Caritas la care am contribuit toţi, plătind naivi contribuţia la asigurările de sănătate. Compania a fost trimisă în judecată pentru că a vândut produse contrafăcute şi a prejudiciat clienţii, adică spitalele. A vândut dezinfectanţi, dar putea foarte bine să vândă şi whisky „botezat”, parfumuri distilate pe vapor sau echipament sportiv pentru JO.

Spitalele pozează în victime

Nu va fi vorba în acest proces despre caracatiţa din sistemul de sănătate, despre ventuzele ei, numite achiziţii publice, despre monstruoasa coaliţie instituţii de stat-firme de casă, care atentează zilnic la viaţa cetăţeanului. Nu va fi vorba despre managerii de spitale devotaţi grupurilor de interese. Dimpotrivă, spitalele apar în rol de părţi vătămate în acest proces. Sunt urşii cei buni păcăliţi în mod organizat şi repetat de vulpea cea rea. Nu se va stabili dacă au fost păcăliţi de bunăvoie sau siliţi de cumătrul lup.

Indiferent care va fi verdictul, acesta nu va isca nicio briză de schimbare în sistem. Nu-l va determina, de pildă, să instaleze softul de doi lei, preţ odios, care poate centraliza în timp real toate cumpărăturile din toate spitalele din România.

Sistemul se reiterează

Business-ul de tip Hexi Pharma se bazează pe complicităţi din interiorul sistemului. Nu orice antreprenor are parte de sediu într-o instituţie publică. Iar Hexi Pharma e doar unul dintre numele abonate la banii publici din domeniul sănătăţii. Un spital n-are nevoie doar de spirt şi betadină. Are nevoie, de pildă, şi de reactivi pentru laboratoare. De sisteme informatice, dar mai ales de mentenanţă, la preţuri aiuritoare, pentru aceste sisteme.

A început deja marea reiterare, sub Guvernul Grindeanu. Recuperarea post-tehnocraţie. Trezirea din normalitate. La începutul lui ianuarie, Senatul s-a conformat recomandării Executivului şi a respins ordonanţa tehnocrată care le interzicea managerilor de spitale să aibă funcţii de conducere în partide politice. OUG 79 / 2016, acum în comisiile Camerei, democratiza accesul în fruntea spitalelor. Desfiinţa monopolul baronilor universitari. Dar guvernarea PSD-ALDE a ordonat: „La loc, comanda!”. Sistemul va rămâne tot pe mâinile vechilor şefi, mâini darnice la unison cu Hexi Pharma.

Cât timp vulpea e judecată, urşii păcăliţi şi-au recuperat poziţia dominantă. În locul cozii pierdute, flutură zece cozi de balaur. În locul companiei lui Dan Condrea, flutură oferte alţi negustori de arma crimei.

Sistemul să îmbogăţească şi pacienţii

La capătul lanţului slăbiciunilor, se află, singur, pacientul. El nu poate da în judecată Hexi Pharma. Pentru că nu are un contract cu Hexi Pharma. Dar are o înţelegere scrisă cu statul român. Plăteşte o cotă din venituri, primeşte în schimb îngrijiri medicale.

Pentru ca dreptatea să fie săvârşită până la capăt, nu e suficient procesul spitale contra Hexi Pharma. E doar o jumătate de drum. Ar trebui să urmeze o serie lungă de procese pacienţi contra spitale. Legătura de cauzalitate dintre infecţiile nosocomiale şi internare se poate stabili. Există un caz, a prima facie, la prima vedere, şi încă un caz solid.

Prejudiciul estimat de procurori în Dosarul Hexi Pharma este de aproximativ 22 de milioane de euro. Un texan care şi-a pierdut ambele picioare în urma unei infecţii contractate în spital a fost despăgubit, în 2011, cu echivalentul a 15 milioane de euro. Şi e vorba de o victimă rămasă în viaţă.

Procesele iau timp, cel al texanului a durat şase ani. Dar altă cale nu există. Pentru ca instituţiile să înţeleagă, trebuie să le explici pe limba banilor. După câteva verdicte din astea, spitalele care au tonifiat bacteriile cu Hexi Pharma închid taraba. Iar managerii lor se reprofilează. Ori la brutărie, ori la măcelărie.

Aşa arată dreptatea

Iată, conform unei case de avocatură din Washington, DC, ce pot solicita în instanţă victimele principale sau colaterale ale unei infecţii intraspitaliceşti: „cheltuieli medicale, despăgubiri pentru venitul pierdut în urma spitalizării, alte cheltuieli ca urmare a infecţiei (angajarea unui îngrijitor la domiciliu, de exemplu), cheltuieli de înmormântare, durere şi suferinţă”. Da, chiar aşa, durere şi suferinţă. Cineva trebuie să plătească pentru ele. Partea care poate fi plătită. Aşa e drept.

Infecţiile nosocomiale nu sunt o specialitate românească, desigur. Dar numai noi le tratăm ca pe o fatalitate, nu ca pe un flagel. În State, CNAS-ul lor, Medicare, refuză să mai deconteze greşelile spitalelor. Îi responsabilizează pe manageri, să fie mai atenţi, să nu încurce oalele în care fierb instrumentarul. Sistemul din România nu pune presiune nici cu o floare pe directorii-profesori-doctori-parlamentari-patroni de clinici private. Dimpotrivă, îi menajează, le cultivă loialitatea.

Prin urmare, singura metodă de a schimba ceva în bine pentru pacienţi e justiţia.  Parafrazând un imn la modă, acum ori niciodată, să ne luăm avocaţi. Şi să dăm dovezi la lume că-n aste mâini curge şi-un sânge de procesoman. Cauza merită riscul de a băga CNAS în faliment şi de a lăsa, astfel, o droaie de căpuşe fără aliment.