Publicul nu are proprietar

Suporterii stelişti au de ales între a deveni “becalişti” la privat sau nostalgici la stat

Echipa deţinută de Gigi Becali nu se mai numeşte Steaua. Se numeşte FCSB, adică Fotbal Club Sporting Becali SA, conform Registrului Comerţului, citat de ziare.com.

Prin urmare, suporterii acestei echipe ar trebui, la rândul lor, să se numească „becalişti”, în loc de „stelişti”. Odioasă schimbare, ţinând cont de numeroasele conflicte dintre galerie şi patron. „Steaua înseamnă totul pentru noi, suporterii ei, nu înseamnă o persoană”, aminteşte un mesaj postat pe Facebook de reprezentanţii Peluzei Roş-Albastre. Da, dar ce înseamnă „totul”, în acest caz? Înseamnă fotbal, ataşat unor valori, unei istorii, unui palmares, unei atitudini faţă de joc şi faţă de lume. Jucătorii, antrenorii, patronii vin şi pleacă, dar spiritul echipei rămâne.

Echipa din vis e cea reală
Schimbarea de nume nu presupune, desigur, şi schimbarea obiectului denumit. Dar obiectul acesta, în forma lui prezentă, antrenată de Reghecampf, nu seamănă nici de-aproape, nici de la depărtare cu Steaua din visele fanilor. Aceea e Steaua adevărată, aflată în posesia publicului ei.
Dacă pui căluţul cabrat pe o căruţă, n-o transformi în monopost. Asta au constatat şi suporterii Stelei, în era Becali. Numele echipei lor de suflet ajunsese asociat cu tot felul de atelaje suburbane şi remorcat la diverse întreprinderi penale. Într-o mare de îmbogăţiţi ai tranziţiei, Becali făcea diferenţa într-un singur fel: avea lângă breloc cel mai popular club sportiv din România.

Numele liber de batjocură
Nu mai e cazul. Gata cu batjocura, cu pumnul în masă şi pumnul în piept, cu umilirea fostelor glorii, cu defilatul pe scene electorale şi în „academiile” din penitenciare. „Problema cea mare este că acum sunt două de Steaua. Chiar dacă una şi-a pierdut marca şi numele”, comentează Peluza Roş-Albastră. Ăsta e un fel învăluitor, delicat de a prezenta realitatea. De fapt, Steaua nu e niciuna. Marius Lăcătuş nu gestionează o echipă, ci o decizie politică. Istoria preluării clubului de către creditorii lui agreaţi de generali se poate repeta.

Suporterii stelişti au de ales între a susţine Sporting Becali, în virtutea inerţiei, sau a susţine CSA, când va avea meciuri, în virtutea nostalgiei. La drept vorbind, Steaua nu s-a numit dintotdeauna Steaua. A avut continuitate doar pe linie fotbalistică. Dar iluzia că actuala echipă din Liga 1 duce mai departe tradiţia Stelei din 1986 e greu de întreţinut. Mai ales în afara Stadionului Ghencea.

La mâna fanilor
„Steaua este totul pentru noi, suporterii”. Reciproca este adevărată. Suporterii sunt totul pentru Steaua. Ei sunt depozitarii conţinutului acestui nume. Armata a recuperat bunul statului, marca, dar publicul Stelei nu se câştigă în instanţă. Cât despre Becali, pentru el, brandul, la fel ca proprietatea statului, nu era decât o abstracţiune. Abia acum recunoaşte că numele Steaua desemnează o mulţime concretă: fanii. Se află la mâna lor. Îi ademeneşte, „la anul pe vremea asta o să fim din nou Steaua”. Prea târziu. Prea puţin.  Prea nesigură ipoteza victoriei la Curtea Supremă.

Până acum câteva săptămâni, Becali anunţa periodic că-şi ia jucătorii şi pleacă, „Să scap de povară”. A scăpat. Nu mai suportă presiunea numelui Steaua, care cere, în schimbul recordului la încasări, recorduri la investiţii. Acum se poate ocupa liniştit de bişniţa cu fotbalişti care şi-au dorit de mici transferul.
Derby-ul cu Dinamo n-o să mai fie la fel, deşi suporterii pot scanda în continuare „Steaua!”. CNA n-are decât să le fluture amenda pentru derapaje. Dar oamenii aceia care au susţinut numele şi culorile în toţi aceşti ani, adevăraţii finanţatori ai Stelei, vor fi mai greu de convins să vină la stadion. Asta e drama. Marea pierdere. A lor, a echipei, a fotbalului nostru.