Ori fotbalişti, ori cetăţeni!

Ioan Andone le-a ordonat jucătorilor să-şi ţină pantalonii pe ei. Nu e treaba lor să protesteze contra a „ceva legal”

„Eu nu îi las la proteste. Serios nu-i las!”, a comentat Ioan Andone posibilitatea ca fotbaliştii dinamovişti să participe la manifestaţiile din Piaţa Victoriei. A şi argumentat: „Să-şi facă meseria, nu să se ducă în stradă”.

Antrenorul lui Dinamo e prevăzător. Nu-şi consideră elevii destul de maturi pentru a participa la viaţa cetăţii. El, unul, are experienţă, are o părere avizată despre ceea ce se petrece în Piaţă: „Ce să fac acolo? Să contest ceva ce e legal?”.

A fost odată un nebun
Într-un interviu din Gazeta, acum câţiva ani, Andone îşi amintea de scurtul lui moment de „nebunie”, din 1989, când l-a sfidat pe unul dintre membrii clanului Ceauşescu. „Am făcut gesturi obscene, dar nu mi-am dat pantalonii jos. Nebunie, ce să mai…”. Politica era peste tot în fotbal, atunci, la fel ca şi acum. Numai că Andone e altul, rezonabil: „Nu fac politică, eu fac doar politica sportului”.

Sigur, jucătorii şi antrenorii nu fac politică. Doar se înşiră ca mărgelele să dea mâna cu puternicii zilei. Cantonamentul naţionalei îi primeşte ospitalier pe toţi politicienii care insistă să se împiedice fotogenic de minge.

Un campionat garantat de partide
Şefii fotbalului, da, ei fac politică! Politica politicii, nu politica sportului. După alegerile din 2014, preşedintele LPF a jelit la un pahar în Dubai alături de fostul premier Ponta. Preşedintele FRF a încărcat în avionul naţionalei şi bagajul său de cunoştinţe, pile şi relaţii politice. La meciurile „tricolorilor”, Liviu Dragnea, cu vestă roşie de semnalizare, guverna loja flancat de federali.

Şefii de cluburi fac şi ei politică. Cu excepţia celor care sunt numiţi de primari. Absolut dezinteresat, Prunea mergea în pelerinaj cu echipa la reşedinţa edilului suspendat Gheorghe Nichita. Managerii de la Pandurii Tg. Jiu jonglau cu voturile şi cotizaţiile minerilor, dar nu făceau politică. Patronii Petrolului somau public Primăria să le dea prime, dar nu făceau politică.

În mod normal, sportul e un vehicul pentru cinste, fair-play, dreptate, fraternitate, respect faţă de celălalt, respect faţă de reguli. După ce ajung politicienii la bord, transportă numai mesaje de campanie sau de obedienţă.

Maratonişti şi oportunişti
Fotbalul, ca de altfel întreg sportul nostru, e politizat până la paralizia completă a fibrei morale. Ca dovadă, Andone şi-a anulat senin alibiul. A strecurat un mesaj de susţinere pentru guvernanţi. A constatat legalitatea întreprinderilor nocturne ale miniştrilor. Cu cât fotbalul mimează că se ţine deoparte de putere, cu atât i se văd sforile şi reflexele de servitute.

Dintre marii sportivi, doar Andreea Răducan a exprimat o părere despre frământările din ţară. Fiecare generaţie, cu „nebuniile” ei. Maratonistul Andrei Roşu şi-a instalat biroul în faţa Guvernului. A intuit că drumul va fi lung. Ilie Năstase, care deborda de opinii, ca politician, tace. I-a mâncat decoraţia tema. Se concentrează pe meseria de căpitan nejucător. Când să dea iar vina pe „cel care a săpat groapa”, ceva îl oprea. Şi iar îl oprea.

Meseria de suporter
La cumpenele din carieră, fotbaliştii fac apel la suporteri. CS U Craiova tocmai şi-a chemat fanii la deszăpezit stadionul. Meseria de suporter presupune şi astfel de abilităţi gospodăreşti. Plus rezistenţă la frig, impermeabilitate la ploaie şi dezamăgiri. Cere loialitate, ureche muzicală, importante resurse de timp, de bani şi de imaginaţie.

De câte ori naţionala şi-a chemat fanii, aceştia au venit şi le-au suflat versurile la imn, cu tot cu plămâni. Niciodată nu s-au retras în spatele profesiilor. Reciproca nu e valabilă. Fotbaliştii au o meserie prea grea ca să-şi ia şi job de cetăţean. „Nebunii” şi „nebuniile” sportului românesc sunt numărabile pe degete. În afara arenelor, atitudinea lui dominantă virează oportun spre obscurul nepăsării. Valorile sportului sunt apărate fără mare convingere numai pe teren. Uneori nici acolo.