Nimeni nu e mai presus de preţ

La „Faptele nu există”, din Dosarul Transferurilor, Justiţia a răspuns: preţul faptelor există. Şi nu se negociază

A fost odată motivarea sentinţei în cazul mitei la judecătorul din Dosarul Transferurilor. Deşi vin mai târziu, după ce s-a stins şi ultimul ecou al ciocănelului, motivările au o greutate aproape la fel de mare ca verdictele. Fac actul de justiţie inteligibil. În lipsa lor, ne alegem doar cu replica aceea care-a mâniat cândva cenzura comunistă: „De ce dai, mă? De ce dai?”.

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au explicat, aşadar, de ce au dat, în primă instanţă, o condamnare de cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare pe numele Geaninei Terceanu. Motivarea reprezintă, totodată, răspunsul la enigma lansată de actuala inculpată: „Faptele nu există”.

Taraba exista
Dosarul Transferurilor a implicat personaje ultramediatizate, în parte prin natura ocupaţiei, oameni de fotbal, în parte prin natura aspiraţiei lor. Unul dintre acuzaţi ajunsese vicepremier, altul era parlamentar. Procesul a început în ianuarie 2009 şi a ţinut-o tot aşa. Pe la a 30-a amânare, nici nu mai putea fi vorba de suspans. Ce-i drept, dosarul era voluminos, de zeci de mii de pagini. Greu de evaporat. Iar publicul de fotbal şi nu doar el aştepta, răbdător, deznodământul. Care a venit, până la urmă, agale, cu seninătatea unui tren românesc. În cei trei ani şi ceva cât Geanina Terceanu a cântărit probele şi apoi le-a negociat en-gros şi la bucată, la domicliul clientului, imaginea justiţiei a tremurat ca un film vechi în ochii românilor.

Acum, Justiţia a făcut dreptate pentru Justiţie. Geanina Terceanu, precizează motivarea Curţii de Apel, citată de Digi24, „a afectat grav imaginea Justiţiei, inducând opiniei publice idei incompatibile cu statul de drept”. Sună deja visător, a program de revoluţie romantică. Ăsta-i stilul motivărilor. Nu trebuie să stârnească emoţii. Citindu-le, trebuie să recunoşti în ele nu viziunea despre bine şi rău a unui magistrat sau altul, ci propria ta viziune despre bine şi rău.

Ideile popularizate de Geanina Terceanu sunt următoarele: „actul de justiţie e un simplu bun, ce poate fi comercializat”, „actul de justiţie este accesibil doar acelor persoane ce posedă importante sume de bani”. Dreptatea nu e de vânzare şi dreptatea nu e un privilegiu. A fost nevoie de opt ani pentru ca aceste stele fixe să fie caligrafiate negru pe alb.

Bogaţi, deci cinstiţi
Abia acum se închide cercul, avem tabloul. În momentul când achita inculpaţii din Dosarul Transferurilor, Geanina Terceanu nu poza la tarabă în văzul lumii. Inducea opiniei publice impresia că Justiţia se mişcă în marşarier. O impresie suportabilă, dacă există o câtime de speranţă. Procesul se târa, iar acuzaţii acuzau la TV. La sfârşit, au constatat sonor că s-a făcut dreptate, după cum presimţeau, în ciuda unui cărucior de probe. Abia după alţi câţiva ani, a fost dezvăluit şi tariful acestei victorii de etapă.
Geanina Terceanu judecată şi condamnată nu e o imagine care să afecteze profund Justiţia. E, mai degrabă, o dovadă că Justiţia are anticorpi, chiar şi împotriva amorului propriu. Pune principiile deasupra imaginii. A doua idee incompatibilă, că nu toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, plutea în aer, ca un dirijabil supraponderal, deasupra Dosarului Transferurilor. Un judecător corupt părea cel mai grav pericol pentru statul de drept, acum câteva luni.

Iată că se poate şi mai rău, cum ar spune avocaţii lui Murphy. Ca să parafrazăm Curtea de Apel, actul de justiţie va fi accesibil doar acelor persoane care fac legile. Când unii decid să nu mai plătească pentru faptele lor, plăteşte întreaga societate. Preţul e preţ.

Într-una din cele mai corupte ţări europene, cum e a noastră, luarea de mită e o infracţiune banală. Totuşi, motivarea Curţii foloseşte cuvinte mari. Nu doar pentru că e vorba de un fost judecător. Ci pentru că nu există mici şi aproape nevinovate încălcări ale legii. Lupta pentru dreptate se dă om cu om şi fiecare cu el însuşi.