Afaceri interne cu trecutul

În apele tulburi din Groapă, pescuieşte Nicolae Badea. Cu noroc. Pare să fi prins un ditamai somnul MAI

„Noi ne creăm alternative”, a declarat Nicolae Badea. În ultima vreme, fostul şef de la Dinamo a devenit brusc volubil. A explicat, în Libertatea, care-i raţiunea de a fi a echipei de fotbal de la CS Dinamo, cea din Liga 5. Nu atât părerea lui e palpitantă, cât acest „noi”, echivalentul unei clipe de sinceritate amânate mai bine de douăzeci de ani. Cam de când Internele au purces la privatizarea sălbatică a fotbalului la clubul din Groapă.

„Noi”. În numele cui vorbeşte Badea? La vechea societate, AFC Dinamo, intrată în insolvenţă, nu deţine nicio funcţie oficială. Desigur, asta nu dovedeşte nimic. Nici pe contractele anchetate în Dosarul Transferurilor nu apare semnătura lui. Asta nu înseamnă că jucătorii îşi creau alternative de capul lor, fără să-l anunţe măcar. La noua societate, FC Dinamo 1948 SA, majoritar este Ionuţ Negoiţă. Iar Badea nu mai conduce Consiliul de Administraţie. La CS Dinamo, clubul MAI, domnul Badea nu apare în organigramă. Totuşi, acest „noi” încăpător nu e nici întâmplător, nici benign. E firul roşu din caierul de intrigi care au minat fotbalul alb-roşu, e parola frăţiei dintre birourile de la Interne şi birourile unde se parafau transferuri penale.

Negoiţă, doar tovarăş de drum
Frăţia asta a făcut posibil ca, în 1995, asociaţia condusă de Badea să primească, prin ordin de ministru, drept de folosinţă a bazei sportive Dinamo, a stadionului şi a bazei de la Săftica. În 2000, a fost dată o Hotărâre de Guvern, nr. 1086, semnată de premierul Mugur Isărescu. Pe atunci, actualul guvernator al BNR era mai relaxat, nu vedea riscuri majore peste tot. Aşa că a împuternicit MAI să se asocieze cu AFC Dinamo. Ori să-i închirieze birouri, terenuri de tenis, pista de atletism, chiar şi WC-urile din stadion.
După HG, Internele şi gruparea lui Badea s-au asociat, pe termen nedeterminat, cum altfel? Mulţi ani mai târziu, în 2013, conducerea CS Dinamo a constatat că gruparea lui Badea folosise cu succes proprietăţile puse la dispoziţie de MAI. Dar nu se grăbea să şi plătească pentru ele. Deja se scindaseră societăţile, apăruse FC Dinamo 1948, iar Badea a spus: „Nu noi, ei. Ei sunt de vină, ei n-au plătit”. „Ei”, adică Negoiţă. A început un proces. Restanţele de aproximativ un milion de euro n-au fost recuperate până astăzi.

În ciuda litigiului, domnul Badea spune „noi”. El şi cei care-i aleargă firma prin tribunale. Fraternitatea rezistă. Domnul Badea are un proces şi cu Ionuţ Negoiţă. A cerut în instanţă plata unei datorii de 2 milioane de euro, preţul înţelegerii din 2013, când s-a retras din conducerea clubului. De asemenea, domnul Badea agită problema siglei, stemei şi palmaresului. Şi-acum, în virtutea subînţelesurilor lui „noi”, împinge în prim-plan echipa de fotbal a CS Dinamo.

Restul sunt epoleţi
Pare un scenariu asemănător cu cel din războiul Stelelor. Doar că aici, la Dinamo, ministerul de resort, ca să zicem aşa, nu apare decât în pluralul folosit de Badea. AFC Dinamo, fostă maşină de spălat bani din transferuri şi de păcălit Fiscul, actuală maşină de fum, se substituie autorităţii statului. Predică despre legitimitate şi drepturi. Maestrul operelor anonime, dar profitabile vorbeşte despre identitate şi orizonturi în adevăratele culori. Despre alternative la prezentul impas managerial.
Internele nu simt nevoia să clarifice sau să revendice nimic. Conform „Libertatea”, AFC-ul controlat de Badea ar fi reprimit, prin hotărâre judecătorească definitivă, dreptul de folosinţă al bazelor sportive. Contractul din 2000 a fost reactivat. Adică domnul Badea, un cetăţean al cărui talent e să nu apară în acte, poate pune lacătul, nu doar scăriţa şi timpanul, pe arena din „Ştefan cel Mare”, în deplină legalitate. Ministerul ar trebui să fie cel puţin alarmat de posibilitatea asta. Şefii CS Dinamo ar trebui să-şi dea demisia şi să plece acasă, fiind lăsaţi pe dinafara infrastructurii. Dar nu, nimic, nicio frământare, e pace şi linişte ca-n grafic.

Într-o bună zi, MAI se va trezi şi fără stadion, şi fără „alternativa” care să evolueze pe el. Că fără banii datoraţi de fotbalul profesionist a rămas deja. Şi-atunci MAI se va întreba: Cine a făcut asta? Cine le-a luat? Şi tot MAI va ridica din umeri, răspunzând: Cum cine? Noi.